Anu' ăsta...

Mi-a trecut într-o zi prin minte o idee. Am pus-o repede într-un text document, căci era prima cu privire la ceva de scris pentru sfârşit de an.

Gândul începea cu cel mai/ cea mai şi continua după cum urmează:

-cel mai ascultat cântec: Chris Rice, Lemonade; ">Tenth Avenue North, Hold my heart

-cântecul cu cel mai mare impact: Brandon Heath, Wait and see; Jason Mraz, Lucky; Tenth Avenue North, Hold my heart; Cătălin şi Ramona Lup, Ce voi spune?, Otto, Sunt fericit.

-cel mai problematic aspect de la începutul anului: este (în continuare, ca în alte vremuri) o binecuvântare şi bucurie.

-cea mai mare realizare: vezi aici:1) Când e vremea de cules; 2) Am urcat singură pe Parângu Mare. Aveam şi un plan legat de asta:

"Mi-ar mai plăcea un vârf. Să-l urc. Singură. Şi după vârful ăsta urcat singură, mai vreau unul pe care să nu îl mai urc singură. Mai este , dupa ideea mea, cale de un vârf...:-) Dar nu ideea mea contează. Ci a Lui. Care pe toate le ştie şi le pregăteşte. Şi mulţumesc că îmi va pregăti şi mie la momentul potrivit." Asta scriam în 21 noiembrie 2008.

-cel mai frumos moment: de câte ori L-am înţeles pe Dumnezeu şi am receptat mesajul Lui prin Duhul

-cel mai în premieră moment din cea mai în premieră seară: când m-am dat cu sacu' pe pârtioara dintre copaci

-cel mai îmbucurător şi entuziast moment: aflarea veştii despre gemenii Tamarei şi ai lui Elvis

-cea mai frumoasă perioadă: zilele de la munte din ianuarie

-cel mai frumos post pe blog: nu mă pot hotărî, poate mă ajuţi tu :)

-cântăreţul cel mai ascultat: Hawk Nelson; Don Moen; Tenth Avenue North

-cartea cea mai marcantă: Confuzie de identitate, Van Ryn&Cerak, Mark Tabb;

-cartea cea mai la momentul potrivit: Come thirsty, Max Lucado.

-filmul care mi-a plăcut cel mai mult: A beautiful mind; Music and lyrics; Magdalena

-cel mai frumos serial: H2O, Just add water. :p

-cea mai irealizabilă dorinţă: să fiu sirenă :)) (în urma serialului :P )

-cel mai stresant şi înfricoşător moment: noaptea cu ursu'

-cea mai frumoasă învăţare: dezintoxicarea de vise, sub cerul Lui cu stele

-cel mai frumos gând: Uneori, binecuvântarile lui Dumnezeu intră spărgând în bucăţele toate vitraliile. - din Paulo Coleho, Brida

-cel mai frumos gând adresat de cineva: "Mă uitam în seara asta pe cer şi se vedea luna aşa clar şi m-am gândit la tine :)"

- versetul anului, împlinit: Iov 22:21- 23

Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.

Primeşte învăţătură din gura Lui, şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.

Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.

Am şi mulţumiri de spus, pentru unele din cele de mai sus şi nu numai:

-pentru cele mai multe cântece, mulţumesc amicului.

-pentru urcatul pe vârf, pentru roadele aduse, pentru nota întreagă, pentru împlinirea promisiunilor, pentru fiecare zi, pentru fiecare stea, pentru fiecare om, pentru fiecare îmbrăţişare dată, pentru toată lumina vazută, pentru tot ce ştiu şi mai ales pentru ce nu ştiu, Îi mulţumesc lui Dumnezeu.

-pentru posturile de blog pe care le-ai citit şi la care ai dat un feedback, mulţumesc ţie. Şi pentru când m-ai încurajat.

-pentru sac, pentru că m-ai asociat cu luna, pentru că te-ai gândit, pentru culorile trecute şi viitoare, pentru că ai fost mândru de mine, pentru cuvintele tale ca stelele de grele, să mai fie şi să ajungă.

-pentru cartea de la momentul potrivit, mulţumesc, cretzulina mea.

-pentru filmul cel mai frumos şi învăţător, mulţumesc că mi l-ai recomandat, Alex. Şi chiar şi pentru timpurile de sub stele şi pentru toate celelalte lecţii învăţate de la tine şi prin tine.

-pentru noaptea cu ursu', mulţumesc Celui ce e mai tare decât ursul şi decât întunericul. Şi mulţumesc Silviu, Ado şi Bogdan pentru că v-a păsat şi aţi lucrat cu înţelepciune.

-pentru Paulo Coelho prin Brida, mulţumesc Timeea.

-pentru susţinere de toate felurile, apreciez şi mulţumesc tuturor celor care se ştiu. Nu mai vreau să scriu nume. La categoria asta preţioasă te găseşti tu. Da, tu, care m-ai ascultat, mi-ai vorbit, nu ai uitat că exist şi care nu te vei întrista că nu ţi-am scris numele.

Cele mai importante nume nu se scriu.

Cele mai importante momente nu se fotografiază.

Cele mai plăcut de grele cuvinte nu se uită.

Cele mai grele lecţii învăţate nu îmi mai permit greşeli.

Cele mai ştiute şi crezute lucruri nu trebuie neapărat să se şi simtă întotdeauna.

Cel mai potrivit cuvânt de încheiere se găseşte greu. Dar şi cel de la începuturi...

Ne recitim din nou, prin mila şi îndurarea Lui, la anu'.

Să fie cu folos şi să ajungă şi la tine.

Lecţie în zăpadă

E mai mult o poveste ruptă dintr-un tablou de iarnă în utimele zile, dar ...

...realitatea este că inundată de albul zăpezii, copleşită de mii de fulgi ai cerului şi chiar de greutatea poveştii, îmi imaginez că mă uit înapoi şi urmele în zăpada pură le văd negre, pline de noroi.

Binecuvântarea e că altcineva de langă mine mă opreşte şi îmi zice serios să mă uit înapoi, la urme: sunt surprinsă de duritatea vocii lui cu care nu sunt obişnuită şi de seriozitatea pe care o citesc în ochii lui: opreşte-te şi uită-te în spate. Execut ordinul, fără alternative şi rămân şi mai uimită: nici urmă de noroi.

Nu întotdeauna lăsăm urme de murdărie pe unde călcăm, mă învaţă el lecţia.

El este, eu sunt prin El

"Încredete-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie." Psalm 37:3

Încrede-te în Domnul şi fă binele, chiar dacă spre tine ajunge mult, prea mult rău din partea unora care ar trebui să lucreze spre zidirea ta; locuieşte în ţară- nu pleca, oricât de mult ai simţi şi ai avea motive să faci asta. Rămâi unde şi când e mai greu, poate după această greutate se va deschide o portiţă; umblă în credincioşie- independent de ei, tu fă-ţi treaba şi lucrarea ta, pe care ai primit-o pentru a o duce la capăt, în credincioşie şi în iubire pentru ei. Umblă în credincioşie faţă de Dumnezeul tău şi crede, crede cât poţi şi după ce nu mai poţi. Căci El e în control, cel puţin asupra vieţii tale , în cazul în care te întrebi dacă mai e şi în ale lor.

Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace!Pace!" Şi totuşi...pace nu este!
Ieremia 8:11

Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!
Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei care o locuiesc.

"Căci iată trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca", zice Domnul.

Aş vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine.

"Iată, strigătele fiicei poporului Meu răsună dintr-o ţară îndepărtată."

"Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?"

"Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?"

Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!

"Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului Meu, mă doare, mă apucă groaza.
Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului Meu?"

Ieremia 8:15-22

"Totuşi, Domnul este viu! Lăudat să fie în veci, am văzut mâna Lui la lucru", mi-a scris o altă fiică în dimineaţa aceasta.
O voi vedea şi eu, trebuie să cred...
O voi vedea şi eu...!

Pentru totdeauna.

« În prezenţa Ta să mă-nchin pentru totdeauna »

Aşa sunau, ca idee, versurile din seara asta care m-au împins la scris.

Pentru totdeauna. Sunt cuvinte mari. Totdeauna e un cuvânt mare. E greu.
Sunt câteva lucruri în viaţă pe care le facem pentru totdeauna : spunem DA în faţa ofiţerului stării civile, în faţa oamenilor, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu ; unii jură credinţă patriei pentru totdeauna. De fapt, tot ce facem, cred ; fiecare decizie legată de viaţa noastră şi/sau a celor din jur are repercursiuni pentru totdeauna, pentru că nu putem şterge cu buretele fapte, vorbe, decizii, comportamente. Ce e făcut, e bun făcut, chiar dacă nu e aşa de bun.

Nu suntem conştienţi si nu luăm în calcul acest totdeauna, decât de foarte puţine ori.

Am luat fiecare dintre noi (dacă nu, e timpul !) decizia să Îl urmăm pe Domnul Isus, să ne numim Fii ai Tatălui pentru totdeauna. Am luat în acelaşi timp hotărârea să ne închinăm, să trăim spre lauda Numelui Său, pentru totdeauna.

Totdeauna e pe două planuri : un plan pământesc, ceea ce înseamnă « până la moarte ». Unii cred că asta înseamnă pentru totdeauna. Dar pentru totdeauna înseamnă mai mult, înseamnă până la moarte şi dincolo de ea- planul veşnic. Ce minunat că suntem ai Lui pentru totdeauna ! Până la moarte El e nădejdea noastră, şi dincolo de moarte, El e împlinirea noastră veşnică, reală.

Am cântat astăzi « Mă-nchin pentru totdeauna » şi mi-a spus Domnul că nici nu ştiu ce spun. Şi aşa este. Spun pentru totdeauna, dar nu ştiu ce înseamnă asta. Pot sa fiu sigură doar de planul veşnic, ceresc. Dar nu ştiu când va începe, pentru că nu ştiu când se va termina planul pământesc. Nu ştiu cât înseamnă, de fapt, pentru mine, pentru totdeauna. Poate să însemne doar câteva ore de acum incolo ; poate câteva zile, săptămâni. Sau poate încă zeci de ani.

Nu ştiu cât durează pentru totdeauna în plan fizic. Nu ştiu cât va ţine totdeauna al meu, dar l-am asigurat, l-am încredinţat Celui care ştie şi care hotărăşte ce înseamnă pentru totdeauna pentru mine, pentru tine.

E izbitoare, prea dureros de bruscă apariţia finalului planului fizic al lui totdeauna. Spunea cineva în seara asta memorabilă că « se întâmplă deodată şi nu îţi cere nimeni acordul ». Aşa este. Dar noi, ca unii care suntem răscumpăraţi şi avem o nădejde care trece dincolo, în planul veşnic, am semnat deja acordul, atunci când am spus « Pentru totdeauna facă-Se voia Ta în viaţa mea, Părinte. »

Când suntem şocaţi de încercări imprevizibile, să facem ce scrie la Carte.

Două mesaje- unul al fratelui Emil Bartoş şi unul al cărţii « Confuzie de identitate », scrisă de oamenii care s-au aflat în centrul evenimentelor descrise în carte- m-au făcut în ultimele săptămâni să mă gândesc şi să mă pregătesc pentru clipa încercării. M-au marcat. Amândouă aveau în centru nu suferinţa din faţa încercării imprevizibile, ci inchinarea omului care se afla în acea suferinţă. Să te închini Dumnezeului Celui Preaînalt în cele mai dureroase momente din viaţă, aşa cum Iov ne dă exemplu.

Tot ce mai vreau să spun este că respect durerea celor aflaţi în suferinţă- la orice nivel- în seara aceasta. Şi L-am rugat pe Dumnezeu să primească închinarea noastră, în numele lor, al acelora care de câteva ore trăiesc ...nici nu îmi pot imagina ce suferinţe, ce sentimente, ce gânduri...Pentru că am hotărât ca atunci când cineva nu poate să faca acest lucru datorită stării în care se află, să o fac eu, în numele lor, pentru gloria lui Dumnezeu. E un alt fel de a sta în spărtură.

Toată cinstea, toată lauda, toate meritele sunt ale Tale, Stăpân al vieţilor noastre. Pentru totdeauna, orice ar însemna aceasta.

Fără alte comentarii din partea-mi.

În culori, care mai de care.

Mâinile-mi sunt pline de culorile cu care am încercat să zugrăvesc ceea ce vreau, ceea ce tânjesc după, pe pereţii aspru pregătiti ai inimii mele.

De colorat, i-am colorat ; dar stau printre unelte ajutătoare, mă uit şi nu înţeleg : culorile, formele, însemnătăţile. Din culorile folosite, care s-au îmbinat şi combinat, s-au format altele, pe care nu le-am intenţionat; culori despre care mi-ai vorbit şi pe care te-ai mirat că nu le am şi nu ştiu dacă le vreau.

În culori.

M-am pictat în culori de cer senin, pentru ca să mă bucur de galbenul solar ce am nevoie să îmi încălzească zâmbetul.

Din acestea două- albastrul cerului şi galbenul soarelui- s-a format verdele, pe care îl credeam trecut o dată cu vara iubirii învăţate.

M-am pictat în culori de roşu inchis, pentru că îl simt siguranţă, siguranţa de care am nevoie şi stabilitate, pe care mi-o doresc.

M-am pictat în albul zăpezii şi al minunii pe care o aştept să se întâmple.

M-am pictat în negrul uitării, pentru că el acoperă cel mai bine ce-i mai dureros.

S-au îmbinat- speranţa cu uitarea- şi a apărut gri- incertitudinea, o culoare mult prea folosită pe pereţii ce mă formează, pe care nu o doream acum, nu o intenţionam, dar s-a întâmplat. O să mă bucur şi de ea.

O să mă bucur de toate culorile cu care m-am pictat. O să mă bucur de toate urmele ce le vei lăsa pe pereţii proaspeţi ai fiinţei mele, de toate culorile şi nuanţele ce le vei aduce în viaţa mea, vrând sau nevrând.

O să mă bucur, pentru că multe culori înseamnă bucurie, înseamnă trăire, înseamnă experienţă, înseamnă învăţarea răbdării, înseamnă că o să ştiu cum să fiu alături de tine când o să îţi doreşti sau o să ai pereţii tăi pictaţi în culorile care sunt şi ale mele.

[...]

Aş putea fi în cădere, liberă cădere; dar nu vreau să recunosc că sunt în pericol.

Cert este că acum frumosul nu se mai naşte din urât şi durere, ci din ceea ce ar putea fi, dar nu este.

Se poate şi aşa, dar nu vreau să înot la suprafaţă. Totuşi, nici adâncurile nu mă mai cheamă aşa cum o făceau. Aceasta este, de fapt, o veste bună : un semn de vindecare !

Chipul Lui. Se vede?

Mi-a plăcut şi m-a pus pe gânduri unul din punctele cuvântării pastorului Emil Bartoş, aseară.
Tema era Imago Dei, din Psalmul 8. Sau Despre demnitatea fiinţei umane.

Punctul despre care vorbesc, ultimul:
Chipul lui Dumnezeu în noi înseamnă că suntem fiinţe relaţionale.

Iubeşte-te pe tine însuţi, pentru a şti şi a putea să îi iubeşti şi pe ceilalţi. Dar niciodată nu vei găsi împlinire prin tine însuţi.

Această idee am regăsit-o săptămâna care a trecut în Portret în oglindă, Josh McDowell:
După ce devenim creştini, nu mai suntem, niciunul dintre noi, o insulă.
Nu mai eşti o insulă. De atunci, ai devenit peninsulă. :)

Libertatea elimina constrângerea, dar implică dăruirea.

Termenul grecesc prosopon înseamnă faţa care caută altă faţă.
Din el a derivat persona, care suntem noi- persoana.
Aşa ne definim: feţe care caută alte feţe; ne defineşte dialogul.

Dialogul defineşte Cerul.
Monologul defineşte Iadul.

Nu există creştin izolat; creştin- insulă.

Mântuirea exprimă şi o trecere de la individ la persoană.
Trebuie să treci de la stadiul individual la cel interpersonal, pentru a găsi împlinire, salvare, regăsire.

Recuperează relaţiile pierdute. Totul este un dar.

Un dar ce ţi-a fost dat o dată, nu îţi mai este luat. Ceea ce a fost odată binecuvântare, nu poate fi acum un spin în coastă, ca să spun pe româneşte, şi nu în engleză. (gândurile mele)

Viaţa-i scurtă. Preţuieşte relaţiile. Salvează-le. Fă orice pentru asta! (imperativele lui)
...pentru că vreodată, te vei mai întâlni cu ceea ce a fost cândva, o relaţie. Una după chipul lui Dumnezeu, o relaţie care poate fi restaurată, recuperată prin şi numai prin Isus Cristos.

Zici că semeni cu El. Se vede lucrul acesta şi în relaţiile tale? În toate relaţiile tale?

Ai grijă de relaţiile tale, pentru că te vei mai întâlni cu ele.

...

Poate şi tu ai stricăciuni prin relaţii, poate şi tu ai uitat de vreun prieten. Poate şi tu ai făcut greşeli sau eşti cel care suferă de pe urma vreunei relaţii care s-a dovedit a nu fi ceea ce te aşteptai. Poate că ţi-a fost greu, poate încă îţi mai este. Dar întoarce-te acolo unde ai lăsat lucrurile "aşa" şi în Numele Celui care ţi-a dăruit acea relaţie, lasă lucrurile să continue, lasă iertarea să îşi facă loc printre frustrări, cioburi de vise şi de bucurii împrăştiate în toate cele patru zări. Iubeşte cum a făcut-o Isus, când a restaurat chipul lui Dumnezeu în noi, la cruce. Hai să-L lăsăm să se vadă în noi şi în toate relaţiile noastre. :)
Eu asta o să încerc. Şi cu ajutorul şi puterea Lui, voi şi birui natura-mi încăpăţânată, rănită şi obosită.

Rime de la prime ...

Când aşteptarea se îneacă în esenţă
Şi viaţa zi de zi-i perseverenţă,
Aşteaptă în căinţă-a Sa prezenţă
Să îţi ridice greaua penitenţă.

De totul nu-i decât o aparenţă
Şi-asa normală ţi se pare-a Sa absenţă,
Te scalzi şi te-adânceşti în necredinţă,
Fără să poţi vedea a dragostei prezenţă.

Degeaba-ncerci cu vehemenţă
Să înţelegi a inimii dorinţă.
Ai doar nevoie ca o reală pocăinţă
Să supună-ntreaga ta fiinţă.

De-n viaţa ta nu e nădăjduinţă,
Apleacă-te smerit în pocăinţă.
Curând se va deschide o portiţă ;
Întinde-ţi mâna spre-a Lui făgăduinţă.

24 februarie 2008.

Viaţa ca un dans.

Zi de toamnă …prima zi. Singură pe scenă , dar nu oricare.
Plângeam, plângea şi cerul cu mine; prima zi pe scena vieţii, primul pas de dans.















Au urmat alti paşi: timizi, nesiguri, incerţi...paşii mei.
Rătăceam singură într-un dans nebun, dezordonat, încoace şi încolo.
Muzica suna vag, băteam ritmul inimii mele-
rătăcit, pierdut într-o lume străină,
deşi era tot ce cunoşteam; nu-mi găseam acordul.
Nici vorba de coregrafie.
Doar eu şi nimeni...





Într-un astfel de dans mă mişcam, fără sens, pe tărâmul necunoscut, explorând orizonturi, acorduri noi pe portative neînţelese.


Până când într-o zi, când reflectoarele s-au oprit asupra mea şi mi-au transmis clar că nu mai pot continua aşa.

În urechi mi-a răsunat tare şi clar ritmul bine definit; sufletul îmi jubila, când, dintr-o dată, Cineva m-a prins de mână, m-a ridicat şi m-a învăţat un dans nou: semăna a tango şi aducea a vals- ceva nemaîntalnit, inexplicabil…fără să-mi dea răgaz să mă întreb la ce bun toate astea , mi-a şoptit blând:

“O să te conduc mereu, o să te ridic atunci când cazi, o să te pansez atunci când te rănesti, o să-ţi şterg lacrima când plângi , o să râd cu tine când râzi…doar lasă-Mă, lasă-Mă să dansez cu tine! …Să dansez mereu!”


Ispitită de blândeţea Lui, am acceptat şi am dansat vreme îndelungată pe acorduri ce-mi încântau inima şi paşii ce deveneau tot mai potriviţi cu ai Lui... Partenerul meu Desăvârşit era acolo când ritmul se înteţea şi nu mai făceam faţă; chiar şi când rănile mi-erau sângerânde, tot acolo era; când eram la pământ, o singură mână era întinsă, a Lui! Îmi spunea din nou:


“Acordul acesta e pentru noi, mai acordă-Mi un dans, prinde-Mă de mână... e timpul să dansăm!“

N-o să uit nici acum piruetele pline de euforie, care mă purtau departe pe scenă... şi mai apoi, îmbrăţişarea plină de dragoste ! Coregrafia era perfectă. Tandreţea Maestrului mă copleşea, n-avea limită, decât o mare albastră; un cer deasupra noastră! Paşii noştri refuzau legiile naturii, gravitaţia nu era pentru noi ; pământul nu ne mai ţinea…am prins aripi şi-am plutit într-un vals interminabil şi sper să plutim aşa până când vom găsi loc de odihnă pentru picioarele noastre...până cand vom ajunge Acasă!
Şi fie că ritmul se va opri, fie că voi cădea, voi plânge, dansul meu va continua ..Îi voi prinde Mâna Partenerului din nou…şi nu îi voi da drumul până când acordul va fi desăvârşit, până vom poposi pe tărâmul fericirii eterne şi ne vom închina pe altarul sfinţeniei!









În eternitate, eu şi Coregraful meu!





P.S. Articol pus la cale de noi două :D [I. si E. ]

Viaţa ca o maşină

Am discutat într-o seară , la grupul Fitzuica Sibiu, despre Viaţă şi modul în care e ea privită de diferite grupuri de persoane. Unii văd Viaţa ca fiind un joc de cărţi, ca un puzzle, ca o simfonie , ca un carusel într-un parc de distracţii etc.


[poza-desen by Emy Dobrin himself]

Însă eu, îmi imaginez viaţa ca o maşină. Ciudat, nu? Ciudat şi titlul acestui text... Dar şi viaţa e ciudată.


Încep cu maşina (ceva logic, nu?) . Să ne uităm la o maşină oarecare. Nu una scumpă , nu o marcă de renume. Cumpărăm o Dacie. Dacia 1310. Wow! Acuma vă întrebati: nu e cam veche? O fi, nu o fi, dar orice maşină, specific: ORICE MAŞINĂ, poate fi folosită în acest exemplu.
Bun. Avem maşina, şi ce putem face cu ea? Bineînţeles că o vom folosi la cumpărături, mergem la serviciu, la şcoală, rezolvăm probleme şi facem o grămadă de lucruri cu acea maşină. Foarte utilă, nu?
Dar să ne gândim că Dacia noastră îşi va schimba stăpânul/proprietarul. O vindem unui tânăr pilot de curse care îşi caută maşină. Acesta plăteşte un preţ foarte mare doar ca să aibă maşină şi după ce o are, investeşte în ea pentru a putea câştiga Marele Premiu.
Aşadar, va schimba motorul, suspensia, roţile, farurile, caroseria va fi reparată şi vopsită, iar ca toţi să vadă noua destinaţie a maşinii, pe ea vor fi lipite stickere. Frumos, nu? Şi eu aş vrea o asemenea maşină :P, chiar dacă e Dacia 1310.
Acum mă întreb: oare ce va face pilotul cu maşina? Va merge doar la cumpărături, la şcoală , la serviciu? Nu, ci cu maşina va alerga pe pistă pentru Marele Premiu, pentru Premiul Alergării, iar celelalte lucruri pe care le va mai face le va face cu siguranţă mai bine.

Tot aşa e şi cu viaţa noastră. Alergăm pentru plăcerile noastre zilnice, pentru satisfacerea firii pământeşti şi de cele mai multe ori, pentru îndeplinirea sarcinilor date de cel Rău.
Toate astea, până când Isus Hristos a plătit cel mai mare preţ pentru a ne salva şi a ne avea sub îngrijirea Lui. EL ne-a schimbat inima(motorul) şi ne-a dat o nouă credinţă(suspensia) pentru a avea stabilitate în alergarea după Marele Premiu. Astfel, cu o nouă inimă şi ascultarea de pilotul nostru Isus Hristos, vom trece cu bine de lina de sosire şi vom primi Premiul Alergării.

Ce frumos ar fi dacă toţi am alerga după Marele Premiu şi am asculta de pilotul nostru Isus Hristos.

PS: Nu uita că te-ai născut FĂRĂ PIESE DE SCHIMB! Viaţa trece! Pentru cine vrei să alergi? Ce premiu vrei să primeşti?

Emy Dobrin.

Viaţa ca o...

A doua întâlnire din acest an universitar a grupului Fitzuica Sibiu(nu e chiar cea din poză, dar e asemănătoare) a avut ca temă, propusă de Liviu Hampu, Viaţa.
După ce ne-a dat câteva piste de pornire, am discutat în grupuri mai mici despre Viaţă şi care este perspectiva noastră asupra ei, care este perspectiva lui Dumnezeu asupra ei.

În timp ce discutam noi, mi-a venit o idee, văzând multitudinea de unghiuri din care poate fi privită viaţa. Aşa că am aruncat mănuşa. O provocare pentru cei din grupuleţul din care făceam parte. Să scrie fiecare un mic sau mare eseu care să aibă ca suport viziunea lor asupra vieţii. Viaţa ca o...

Mi-a venit ideea aceasta şi pentru că eu însămi am scris prin iulie ceva cu acelaşi titlu: Viaţa ca un playlist era ideea mea de atunci. Şi aceea este, fără să ştiu, prima scriere din seria Viaţa ca o...
De-a lungul timpului o să mai provoc oameni să scrie pe această temă.

Motivaţia mea? Am mai spus-o: Îmi place să provoc oamenii la scris. Pentru că ştiu că le face şi lor bine şi pentru că ne îmbogăţeşte şi pe noi.
Îmi place aşa de mult să scrie mai mulţi oameni pe aceeaşi temă; se vede foarte bine cât de diferiţi suntem fiecare şi cât material- nelimitat- deţine Dumnezeu să ne insufle fiecăruia dintre noi din El. Minunat!
Dobândim cei care citim noi perspective, ne îmbogăţim imaginaţia, gândirea, concepţia cu privire la lucrurile pe care le vedem şi pe care nu le vedem. Îl descoperim pe Dumnezeu din unghiuri în care nu ne-am gândit niciodată să ne punem, să privim şi să ne lăsăm învăţaţi.

Te provoc chiar şi pe tine. Dacă te-ai gândit vreodată să asemeni viaţa cu ceva, cu orice, îndrăzneşte să ne povesteşti şi nouă. Într-un comentariu lung sau într-un mail pe care mi-l trimiţi şi va fi citit sub formă de articol, exprimă-ţi gândurile cu privire la acest dar pe care l-am primit toţi, dar pe care fiecare îl folosim în mod diferit: Viaţa.

Mulţumesc celor care au răspuns provocării şi au avut curajul de a-şi expune ceva din ei înşişi; mulţumesc ţie, care vei citi aceste bucăţici din ei şi nu vei scoate arme de atac sub formă de cuvinte, ci vei cerne şi filtra bine cele citite şi vei ce este bun pentru ; mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a creat aşa de minunat, aşa de diferiţi şi a pus în noi capacitatea de a învăţa unii de la alţii, de a accepta opinia celorlalţi, de a ne bucura de ceea ce vedem bun frumos ei, de la El, Tatăl nostru.

Chemarea unui suflet însetat

Îngroapă-mă-n Tine,
vie cum sunt.
Să mor pentru Tine
doresc azi, mai mult.

Căci tot ce eu sunt
mă doare prea mult,
de când nu mai eşti
peste viaţa-mi, Stăpân.

Vino Tu iar
în min' să trăieşti.
Căci viaţa-mi contează
doar Tu când domneşti.

3 octombrie 2009

E prea târziu sau prea devreme...
E prea frig pentru o aşa zi, dar poate potrivit pentru o noapte ca asta.
Ea e la locul ei- prietena mea credincioasă, încântându-mă cu zâmbetul ce o poartă azi, acum.
Deşi norii nu lipsesc, ea este mai strălucitoare decât umbra lor.
Acest lucru îmi aminteşte de zâmbetul ce ar trebui să mă deseneze în aceste clipe, în ciuda celor care pot fi numite nori.
Sunt singură, în prearăcoarea îmbinării zilei cu noaptea.
E linişte şi totuşi, aud:

You're my beloved.
Death shall not part us
It's you I died for
For better or worse
Forever we'll be.
(Tenth Avenue North, Beloved)

Sunt înaintea Lui, Stăpânul, care îmi întinde la picioare o toamnă bogată în sentimente şi culori. Îi mulţumesc pentru bucuria autentică ce o am când văd lucrarea mâinilor Lui, când ochii şi simţurile toate mi se înfruptă din minunatul desen ce l-a expus peste tot în jur.

El e Domn peste tot, iar eu...înaintea Lui, cum spuneam.
Dar cu mâinile goale...
Am doar ce tot El îmi dă: bunătăţile încă nedeschise din această nouă zi căreia încă nu i-am văzut lumina, doar întunericul ce o pregăteşte.

Şi mai am ceva: o castană a promisiunii Lui, pe care mi-a rostogolit-o la picioare în cel mai oportun moment: Ei vor fi ai Mei.
Cuvântul Lui dat e tot ce am mai preţios, pentru că este Da şi Amin; sau Zis şi Făcut.

În acest context, ţinând strâns în mână castana promisiunii, sunt gata să întâmpin ziua de azi împreună cu toate provocările, surprizele, bucuriile şi încercările ei.

Iar castana promisiunii îmi aminteşte de toamna veche de trei ani deja; de promisiunea pentru împlinirea căreia s-a lucrat până acum şi pe care împlinire încă o mai aştept:

Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care i-l voi face, vor rămânea mirate şi uimite de toată propăşirea pe care i-o voi da. (Ieremia 33:9)

Invitatie.

Am fost încântată să primesc afişul de mai jos.
A început şcoala, începe facultatea, reincep activităţile şi întâlnirile de tineret din oraşul Sibiu.
Slavă Domnului.


Uite aşa ne invită Biserica Penticostală Emanuel să reluăm părtăşia de luni seara:

Poate te interesează,
sigur vrei să ştii,
cu siguranţă vei vrea să participi!

Mai jos este afişul,(click pe imagine pentru a vedea clar) foarte nice, cu temele din fiecare luni, până la sfârşitul anului.
Mie una îmi pare tare rău că am ratat-o pe prima!

Domnul să binecuvânteze în continuare lucrarea şi pe cei care iau parte la ea, fie că sunt în faţă, dintre cei care oferă, fie că sunt între cei care primesc.




Ne vedem curând?!? :)

Brainstorming

Pentru că mă număr printre mulţii care se află în faţa unui nou început în această perioadă, dar mai ales pentru că am o temă de făcut cu trimitere la începuturi, propun o furtună de idei.

Vreau să ştiu ce îţi vine ţie în minte când te gândeşti la Început. Poate din experienţă, poate din cunoştintele acumulate altfel, poate din imaginaţie, poate din ideal...

Cum ai descrie un început? Sau ce ai spune la un început? Cum te simţi când te afli în faţa unui început? Ce ştii, ce speri, ce eviţi, ce aplici?

Mi-a venit ideea asta în timp ce mă gândeam ce să scriu şi cum să formulez un început.

Dar acum să văd dacă eşti dispus/a să mă ajuţi.
Dacă da, foarte mulţumesc. Dacă nu, tu ştii de ce.

În oricare caz te-ai găsi , binecuvântate fie începuturile tale, în orice domeniu te-ai confrunta cu ele.


Mulţumesc!

CI

Mi-a fost arătată această...carte de identitate, să o numesc, în seara aceasta. Am considerat că este prea frumos alcătuită, este a unui om preaiubit, a unui om ales şi merită să fie citită de mulţi, mai ales ca mulţi ne putem identifica, ne putem regăsi şi o putem prelua, la rândul nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Numele: Mă numesc “Copilul lui Dumnezeu”. Am primit acest nume când am fost înfiat... mi l-au înregistrat direct în Cartea Vieţii. Încerc să îl port cu demnitate.

“Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Şi suntem...

Data naşterii: M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru cer.

“Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Locul naşterii: Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, numit păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu.

“Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea… dar "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Familia: Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm...

“Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întai-născut dintre mai mulţi fraţi.”

Adresa: Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător.

“În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

Categoria socială: Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi… nu mi s-a arătat încă.

“Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este… Şi , dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună, moştenitori cu Hristos.”

Studiile: Studiez în Şcoala lui Isus : credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă straduiesc să fiu pregătit pentru marele examen.

”Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă...”

Profesia: Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum... Şi nu aici...

“Ci oricare vrea sa fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

Antecedente penale: Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă: am fost condamnat la fericire eternă.

”Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Proprietăţi: Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer.

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra... Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va ingrijora de ea însăşi.”

Hobby-uri: Îmi place să călătoresc: Sunt în drum spre Patria Cerească. Îmi place şi să citesc: nu e nicio zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu.

”Căci pentru mine a trăi este Hristos; căci dacă trăiesc, pentru Domnul trăiesc...”

Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat...

”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Data morţii: Încerc să mor în fiecare zi, faţă de mine însumi.

”De aceea, să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia... şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.”

Life like climb

I can almost see it
That dream I’m dreaming but
There’s a voice inside my head sayin',
You’ll never reach it.
Every step I’m taking,
Every move I make feels
Lost with no direction
My faith is shaking but I
Got to keep trying
Got to keep my head held high

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Sometimes I'm going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

The struggles I’m facing,
The chances I’m taking
Sometimes they might knock me down but
No I’m not breaking
I may not know it
But these are the moments that
I’m going to remember most yeah
Just got to keep going
And I,
I got to be strong
Just keep pushing on,
cause

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Sometimes I'm going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Somebody's you're going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

Keep on moving
Keep climbing
Keep the faith baby
It’s all about
It’s all about
The climb
Keep the faith
Keep your faith
( Miley Cyrus - The Climb- The Movie Sound Track)




Life's a climb... but the view is great.

Blog de oro

Circulă, din câte observ, o leapşă mai specială, sub forma unor aprecieri, sub numele de Blogul de aur.

Cineva mi-a apreciat şi mie blogul ca fiind unul aşa. Mulţumesc pentru aprecierea ta!
Am fost surprinsă. Trebuie să dau şi eu mai departe la zece persoane această apreciere. Care sunt blogurile de aur pentru mine. Datul acesta mai departe se numeşte nominalizare.

Regulile sunt:
1. afişarea premiului
2. afişarea linkului celui care a acordat acest premiu
3. oferirea lui la 10 bloggeri

Să începem deci.

1. Premiul este acesta:

2. L-am primit de la: Think for myself.

3. Bloguri de aur pentru mine(în trecut şi/sau prezent ) sunt scrise de:

-Laura
-Alex, Gabriel si Bogdan
-Bianca
-Alex
-Cella
-Seb
-Callina
-Andrei

Nu găsesc 10. Îmi pare rău. Asta-i tot. Le mulţumesc scriitorilor pentru fiecare post în care m-au hrănit cu bucăţi din Dumnezeu.

Retrospectivă din nou

Am cam întârziat cu retrospectiva taberei din Parâng.
Dar uite-o aici, prin curtoazia lui Silviu, autorul ei.

Cu mult dor de aventură,
Ştiind că o să ţinem cură,
Am ajuns sus în Parâng
Şi îmi vine să mă plâng: (Şi ţie?!?)

De condiţii, de-oboseală,
De mâncările din oală,
De lipsa semnalului
Şi de vizitele ursului.

Dar ne-am mai acomodat
Şi jucând perechile,
Albinele au atacat
De-ngroziră fetele.

Rezultatul se observă:
Doris plânge de se-neacă
Pentru o înţepătură
Şi nu vroia deloc să tacă:

"Nu vleau sale; nu, nimic!
Ajută-mă să mă lidic.
Aoleu, eu vleau acasă,
Gângăniile nu mă mai lasă. "

Situaţie la Andreea groasă-
Muşcatură "veninoasă"
Plus o frică zdravănă;
Plânge de nu se mai termină.

Bianca e mai curajoasă,
Dar dacă situaţia cere,
Se face şi ea plângăcioasă;
Dar îi trece repede.

Ursul...nu face excepţie;
Speriatu-ne-a pe toţi la rând.
Cosmin face-o afirmaţie:
"E măgar, măi, om nătâng!"

Un măgar să ragă-aşa!?!?
Îngrozit fugea plantonul:
"Bagă focul, nu mai sta
Şi scoate repede toporul!"

Ado era s-o păţească:
Când pe foc punea un lemn;
Ca puiul pe grill să se prăjească;
Gazul l-a făcut om demn.

Povestea nu a fost crezută,
Dar în noaptea ce urmează
Răgetele se repetă
Şi noi toţi privim a groază.

Cosmin iară se trezeşte.
Ce să faci? Se-obişnuieşte
Cu controale de rutină
În nopţi ce nu se termină.

Alex cu sunete ciudate,
Raluca cu stări enervate,
Ramo să le-atragă atenţia,
Billy e cu intervenţia.

Ema e mai plictisită-
Ea nu joacă, că-i cinstită.
Adevăru-i dureros,
Provocarea....mmm...nu-i folos.

"Hai să jucăm altceva",
Zice Ralu iar nervoasă
Când Daniel se prăbuşeşte
De nimeni nu îl mai trezeşte.

Simo e teleghidată,
De-oboseală terminată.
Două mii şi jumătate
A urcat crestele toate!

Auzit-am că au plâns
Toate pe munte mergând;
Obosite, terminate
Şi în suflet deprimate.

Despre Gabi să nu zici?
Venit din şapte pitici,
Gura-i mare, măi fârtate,
Are replică la toate.

Albert nu mai are loc
Să doarmă şi el în cort:
Puradeii-i ocupară
Cortul şi îl enervară.

Roxana e neadormită,
De trei zile neodihnită.
Dă din gură şi trozneşte,
Faţa-n negru şi-o vopseşte.

Uite-acum o ghicitoare:
Cine e baiatul care,
Mai frumos decât o floare,
Muzica îl pasionează,
Ritmul căştii îl distrează? (Bogdan)

Trei rămân în tabără, (Silviu, David, Cătă)
Lemnele le curăţă,
Gătesc, se spală, lenevesc,
De plictiseală se prostesc.

Dacă vrei o doctorie
Sau pateu uns pe felie,
Eliza te-ajută-ndată:
Foamea şi durerea pleacă.

De atâta limbuţeală,
Ăştia doi se supărară:
Gabi şi Albert, din amici,
Deveniseră arici.

S-au tot înţepat subit
Până s-au şi dovedit.
Acuma şi-au mai revenit,
Gabi pădurea-a părăsit.

Uite şi-ultima din zile:
Am scăzut cu multe kile.
Nu contează ce n-avem,
Important e ce suntem.

Am trecut prin multă frică,
Da-ndoielile ne pică
Şi cu toţii ne-amintim
Domnului să-I mulţumim!