septembrie 15, 2011

Piatră, templu.


Cartea mea favorită nici măcar nu a fost intentţionată a fi o carte. Este o colecţie de notiţe scrise în momente diferite, pe care cineva s-a gândit, după moartea autorului, să le pună împreună, pentru a nu fi pierdute. Cineva a dat valoare resturilor, pe care autorul nu le-a direcţionat către nicio operă. Dar ce citadelă a luat fiinţă din unirea lor! La fel cum piatra singură nu are nicio speranţă prin ea însăşi, dar alăturându-se altora, poate forma un templu!

Mereu singur, închis în mine şi prezentându-mă mie.
Şi nu am nicio speranţă să ies prin mine din singurătatea mea.
Piatra nu are speranţă de a deveni altceva decât piatră. Dar, colaborând, se alătură celorlalte şi devine templu. 
Dă-ţi seama că deposedat de ceea ce te face construcţie divină, te vei transforma în moloz spulberat. 

Antoine de Saint-Exupery, Citadela

septembrie 11, 2011

10 ani şi o lecţie de istorie

Îmi amintesc foarte bine de 10 ani în urmă. Am fost cu Adina să ne cumpărăm caiete pentru şcoală. Era o zi ploioasă. Am ajuns acasă şi mami călca rufe şi televizorul era aprins. Am crezut că se uită la un film şi mă mira genul filmului. De fapt, se uita la istoria Americii în direct. Se petrecea sub ochii lumii întregi. 


Acum câteva minute dormeam. La Radio au fost trezite două voci de acum 10 ani. M-au readus şi pe mine în simţiri tonul grav, dar calm, al cuvintelor lui Billy Graham: "Au reuşit să distrugă din fundaţie cele mai mari clădiri ale noastre, dar nu vor reuşi să distrugă fundaţia naţiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze America!"


Acum...mă întreb. S-a lăsat America binecuvântată? 

septembrie 04, 2011

Start nisip

Din secunda doi dupa ce cheia s-a întors în uşă, clepsidra care numără timpul a fost întoarsă şi a început numărătoarea inversă. Apoi mi-am 
dat seama că am uitat sa-i spun La mulţi ani. La mulţi ani pentru un an şi jumătate din al doilea. 


septembrie 02, 2011

Regândire

Cred că a gândi este, cu adevărat, important. Răsfoiam o carte cu câteva secunde în urmă şi am realizat că a gândi este important.
Gânditori mai sunt astăzi rar întâlniţi. Oamenii au tendinţa de a vorbi, de a face, de a propune, de a executa, de a visa. Dar gânditul...cui îl lăsăm? E bine să gândesti, e bine să faci toate cele enumerate mai înainte gândind, în acelaşi timp. E roditor să gândesti, pentru că din gândit se nasc lucrurile valoroase. Idei măreţe, întrebăîri, răspunsuri, decizii- toate au ca rădăcină gânditul.
Gândeam mult în trecut. Am început a gândi tot mai puţin, cu cât mai multe lucruri am de făcut. Cinci ani şi jumătate de blog aşa s-au construit: prin mine gândind. Şi apoi împărtăşind ceea ce gândeam.
Poate că inactivitatea, lipsa de articole înregistrată în ultimul an nu sunt datorate lipsei de inspiraţie, de subiecte, schimbărilor ce au avut loc în viaţa mea, ci faptului că nu mai gândesc. Solutţa, întrezăresc, nu este a scrie în continuare, ci a gândi, a explora cu mintea, a întoarce şi pe faţă şi pe dos aspectele problematice, a pătrunde cu ochii şi cu inima dincolo de ceea ce izbeşte ochiul, în toate lucrurile.
Să gândim, deci!

Interesaţi de pagina de viaţă