decembrie 31, 2008

Poate e ultimul strop de cerneala


De dimineata ceva m-a pus pe ganduri.
Plecand de la versurile "I am a flower quickly fading
Here now and gone tomorrow"....de la Casting Crowns, "Who am I?" , care mi-au fost un fel de "noapte buna" aseara.

Si primele ganduri din dimineata asta au fost tot o cantare:
"Ce-i viata ta? E o penita cu care scrii mereu pe-un drum"

Dupa versurile astea, a aparut o intrebare, adica o constatare.

"Nu poti sti cand se termina tusul/ cerneala...", iar penita va ramane rece, goala, fara viata ce-i era cerneala.
Si nu poti face nimic. Nu tu hotarasti cu cat sa fii umplut; nu tu hotarasti cate povesti vei avea ocazia sa scrii, cate zambete sa desenezi. Tu poti hotari doar sa faci toate astea- sa scrii o poveste, sa desenezi un zambet, o imbratisare, sa lasi in urma o vorba buna....doar in aceasta clipa, cat inca mai esti. Pentru ca nu stii care va fi momentul cand cerneala se va termina.
Ai avut destula pentru anul 2008- care inca nu s-a terminat.
Poate mai ai pentru cateva zile, pentru cateva luni, poate ai pentru intregul 2009.
Dar nu poti sti.

Unii m-ar putea pune la colt: " De ce vorbesti asa? Nu cobi. Nu te mai gandi la din astea."
Cum as putea sa nu ma gandesc? Cand stiu ca nu eu hotarasc clipa cand voi ramane rece?
Cand stiu ca nu eu am controlul asupra lungimii vietii mele?

Dar nu asta e important. Se intampla, anul trecut (2007) a fost un an in care multi tineri crestini au murit. S-a terminat cerneala ce le fusese rezrvata. Am auzit de ei si i-am cunoscut dupa, cand prieteni de-ai lor au vrut sa-i faca cunoscuti. Trist ca s-au gandit la asta dupa.

Nu poti sti care este ultimul post pe care-l citesti de la mine. Nu poti sti care este ultimul zambet pe care ti-l ofer. Nu stii daca nu cumva te-am imbratisat pentru ultima oara. Nu poti sti, pentru ca doar Unul stie.
Si eu ma rog doar ca de fiecare data cand mai am o clipa, de fiecare data cand mai am o sansa, sa o folosesc. Pentru un zambet, pentru un salut, pentru o incurajare, pentru o ascultare, pentru o imbratisare. Nu stii niciodata cand "pa"-ul se transforma in "adio".

Si mai e important sa fiu gata. Dezlegata de tot, dezlegata de voi, in dragoste cu toti, pentru ca v-am iubit. Poate in tacere sau in manifestare, poate in zambet sau in culoare....

Nu vreau sa melodramatizez. Dar niciodata nu stii.
Nici eu, nici tu.

Si intrebarea este: Esti gata? Esti pregatit sa nu mai fii?
Pentru ca de asta depinde ce va urma.

Pe mine nu ma sperie si nu simt niciun disconfort sa vorbesc , sa scriu despre asta.
Stiu ce ma asteapta dupa :)

" Da, suntem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca ramanem acasa fie ca suntem departe de casa. Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cand traia in trup. " Biblia, 2 Corinteni 5:8-10


Si cu intrebarea lansata, va spun sa ramanem toti in Iubire, in Lumina, in Adevar.
Si sa folosim eficient si pentru ecou in eternitate fiecare strop de cerneala pe care il mai avem.
Niciodata nu stim cand, chiar si scuturata, penita va fi ...uscata.



Va trimit o imbratisare mare , pentru ultima data....
pe anul asta vechi.:)

decembrie 30, 2008

Rezumat de 2008

...un an, in cateva momente:), in cativa oameni:)

Acum ce sa fac? Sa iau in calcul faptul ca se termina un an? Sa-l pun la cale pe cel ce a trecut, sa fac o trecere in revista a punctelor cheie ale acestui an?

Sa incerc macar...
Ma gandesc la posturile de sfarsitul anului trecut si de la sfarsitul anului anului trecut ....si imi vin in minte cuvintele cheie, fara sa le fi recitit.
Pentru ca au un numitor comun punctele cheie: oameni. Am spus odata ca eu masor multe in oameni. Poate pentru ca ei sunt cei mai importanti pentru mine.

Si anul acesta , la sfarsit, conteaza tot oamenii, asa cum au contat si pe parcurs.
Tot pe ei ii voi numara, pentru ca ei mi-au fost trimisi, daruiti, luati, dati...pentru a ma ajuta, pentru a ma mustra, pentru a ma scoate din gropi, pentru a ma urca pe varfuri...toate astea, Dumnezeu prin ei.

Oameni anul acesta? In mare parte se suprapun cu cei de anul trecut. Unii mai mult, altii mai putin... Sunt si oameni noi, de care sunt entuziasmata, sunt si oameni ne-noi, care s-au indepartat.
Dar toate sforile sunt trase de o Mana ce stiu ca este in control si ca da fiecare lucru la timpul lui; iar asta inseamna ca si pe fiecare om il da tot la timpul lui- intr-o viata sau alta.


In afara de oameni...ce-a mai fost?
A fost un an in care mi-au fost si date si luate -lucruri, oameni, stari....
Cel mai tare am simtit cand au fost luati de langa mine Irina si Christian.

Cel mai tare am simtit cand mi-a fost dat sa ajung in varf , de unde am putut sa-mi rostogolesc toate poverile ;))


Merita mentionate aici primele, fara de care anul nu ar fi fost la fel, unele poveri ar fi fost mai greu de purtat, altele de aruncat...momente inaltatoare am avut anul acesta, in , poate, unele din cele mai adanci gropi ce pot exista in sfera experientelor umane. Sau poate ca inca dramatizez si exagerez:P

Important este ca la sfarsitul acestui an nu imi lipsesc foarte mult decat Irina si Christian, bursa si armonia si pacea dintr-un anumit loc pe care il stim noi.


Si pentru asta si pentru tot restul Ii multumesc Domnului. Pentru ca anul acesta a tot lucrat la mine si m-a invatat multe; m-a invatat minte de unele, m-a vindecat de altele.

Si nu mai sunt eu care eram, ba chiar imi doresc sa fiu din ce in ce mai putin eu. Si El sa traiasca in locul meu.


Si in anul in care intram nu imi doresc decat sa stau in voia Lui.
Niciun plan, nicio dorinta.

Daca la sfarsitul anului trecut imi doream doua lucruri, foarte tare, si I-am spus in lungi discutii despre asta cu EL, iata ca in cursul anului am primit unul din lucruri si pe celalalt nu. Sunt sigura ca asa este cel mai bine :)

Dar anul acesta nicio dorinta; vreau doar dorinta Lui sa se implineasca in mine si cu mine. Si, intr-adevar, imi doresc foarte mult sa vina. Promisiunea Lui ca va reveni sa se implineasca si va fi perfect. Si eu, intre timp, sa fiu...gata de zbor, gata de saritura in bratele lui Isus, gata de a-L vedea asa cum este, nedistorsionat, nemijlocit.
Si in fata Tatalui sa ma inchin adanc, pentru ca mi-a facut parte si mie sa Il cunosc si sa traiesc o viata cu El pe pamant si apoi, ce onoare, o vesnicie cu EL in cer!


Voua, ce va doresc? Sfintenie. Cautare. Inchinare.
Si sa nu mai faceti lucrurile pentru a fi "mai buni" decat altii, pentru a le face "mai bine" decat altii sau decat le-ati facut in trecut.
Fiti nu buni, ci PLACUTI INAINTEA LUI DUMNEZEU.

Faceti lucrurile nu "mai bune"; faceti-le in asa fel incat sa-I fie placute Lui. Acesta este standardul. Aceasta este tinta, aceasta este finalitatea. PLACUTI LUI .


Placuti Lui , oameni dupa inima Lui sa fim cu totii in noul an, si sa lasam la o parte tot ce ne leaga de trecut, de oameni, de dorinte.


Si a Lui sa fie toata gloria si slava. In veci, amin.

P.S. Cred ca ne mai scriem si citim o data anul acesta, pentru ca azi dimineata ceva m-a "pus pe ganduri"

decembrie 24, 2008

anul asta de craciun

Acum sa coc ceva si la figurat, ca la propriu, s-a terminat :D


Tot as vrea sa incep cumva si nu stiu cum, nu stiu cu ce.

« Aleluia Tu esti Mesia, Regele meu, Isus ! »

Aud lauda adusa si ma gandesc la cum i-au adus magii lauda lor. Si cum i-au adus pastorii lauda lor. Paturi sociale diferite, educatie diferita, experiente diferite….au ajuns la fel de aproape de Rege. Pe unii i-a trimis Cerul prin simboluri- prin ceea ce intelegeau ei-, din alte taramuri ; pe ceilalti, i-au trimis ingerii, care li s-au aratat. La pastori a fost nevoie de cuvant spus gura catre gura. Fiecaruia i s-a vorbit « pe limba lui ». Cat de minunat este si acest lucru. Cat de sensibil Dumnezeu. Cat de acurat a actionat si cu cata consideratie.


Si ei, toti, cat de ascultatori. Cat de prompti. Fiecare au fugit spre cetate. Spre Prunc.

Sa Il vada, sa I se inchine. Cata credinta !

Fiecare a adus ce a putut. Pretioasele magilor, laolalta cu zambetele pastorilor si cu laudele lor spre Tatal.

Asta s-a intamplat atunci, cand nu oricare rege, s-a nascut. O nastere atat de minutios planificata si asa de demult vestita. Primul pas pentru planul mantuitor.


Asa a fost : umil, sarac, cu bucurie, fara diferente, in pace si in colaborare. Frig, noapte instelata si ingerata ; drum lung- efort, stiinta, cautare, dorinta de a fi in prezenta regelui si de a I se inchina. Ascultare si luarea in seama a Cuvantului scris si a Cuvantului auzit, in mai multe contexte , de catre mai multi oameni.


Asa s-ar putea descrie cum a fost.


Si acum, intorcandu-ma in realitatea zilei de azi, in secolul al XXI-lea(atata e?), in anul 2008….ma uit sa vad toate acestea si ma dor ochii de atata uitat si uitat si uitat….si tot nevazut.

Tot ce mai vezi sunt lumini perene, sterse si pline de praf- pe strazi, in case…brazi care doar miros frumos, dar alta incantare nu-mi aduc…

Tot ce mai auzi sunt cantece cu fulgi si stele, cu fluturi (ce or cauta ei in toata povestea asta….ma mai intreb inca.) si zapada. Mai auzi si cate-o pocnitoare si cate-o ambulanta. Amandoua imi produc aproape tremur si frig, tare frig.

Si, da , e frig. E frig intre oameni, desi-s atat de multi. E frig intre prieteni, desi-s asa de-aproape. E frig prin buzunare si e frig si-n ochi. Zambete inghetate, maini inclestate- pe volan , pe plasa cu cumparaturi, pe clopotele caprei.

De unde atata frig ? Se cheltuie bani (nu mai conteaza cati) , energie , timp si inca multe pentru caldura. Caldura in camin, caldura-n magazin, caldura in spital. Dar pentru caldura-n inimi, cine e responsabil ? Care ministru , care societate, cine raspunde pentru frigul de nescapat din inimile noastre ?


Si imi amintesc de inceput, cand Cerul canta, pastorii tresaltau, cand Pruncul nu a inghetat, chiar intr-un grajd. Cand Maria si Iosif nu s-au imbolnavit. Era o caldura produsa de Iubire, de acceptare, acolo-n grajd, unde laolalta, Dumnezeu cu om, cu animal, mag si pastor, s-au inteles si bucurat. S-au acceptat si ajutat.


Unde e cautarea ? Unde e dorinta noastra de a ne inchina ? Unde e efortul de a-L cauta si curajul de a infrunta toate pericolele ? Unde ne este interesul, unde e asteptarea implinirii promisiunii ? Unde esti, ascultare, unde esti, Cuvant ?


Mi-e greu sa ma gandesc- ca ele sunt. Ingropate in interesele seculare, infundate de poftele lumesti, ghemuite sub dorinta de a fi « in rand cu lumea ».

Si tot nu vad - decat prea multa- rautate, mandrie, orgoliu. Umplere cu nesemnificatii, uitari de sens si activitati facute de forma, in numele lui Isus.

Un nume dat unei sarbatori de amintire- Craciun- ce a adus candva si un mos – nu stiu de unde scos, din ce poveste, din ce ideologie, din ce popor. Mosul, apoi un brad. Pe care , si pe el, il admir acolo, sus, in munte, unde e locul lui. Si unde-i place si lui sa fie admirat.

Nu stiu cine l-a inventat si pe el. Cand eram mici, era si el « pacat », daca era sa fie adus in casa si-mpodobit. Acum, s-a dus si pacatul asta. S-a transformat si el in « bucuria copiilor » si in accesoriu obligatoriu in fiecare casa. Nu scriu impotriva bradului, e si la mine-n casa. Dar ma intreb de unde si , mai ales , de ce ?

De cand si , mai ales, de ce ? De ce bradul si aparitia lui, de ce mosul si renii lui au trebuit sa elimine celelalte cautari ? De ce sa ne desparta, sa ne indeparteze ?


Si imi raspund tot eu, ca nu ei ne despart si ne indeparteaza de Dumnezeu si nici unii de altii. Dar ne ocupa din timpul in care , daca am simti, L-am cauta pe Dumnezeu, i-am scrie Lui scrisori, am cere sfatul si prezenta Lui ; daca am vrea sa recunoastem cat suntem de pacatosi, am petrece un timp si impodobindu-ne caracterul si atitudinile, pentru ca si altii sa se bucure de noi. Daca am vrea, am putea sa fim noi bradul « de craciun ». Un an intreg sa crestem, sa ne pregatim, hranindu-ne cu seva din adanc, sa ne infigem radacinile tot mai adanc in Cuvant, in relatie si , astfel, sa fim tot mai proaspeti si mai inmiresmati. Am straluci mai tare decat un brad impodobit ; am mirosi mai a viata decat miroase el. Am bucura mai mult copiii si chiar si pe cei mari, pentru ca am avea IUBIRE. Pentru ca am avea putere si am avea curaj sa stralucim ! Si nu ne-ar mai fi frig pe dinauntru, ar fi un foc intretinut si tot mai mare, cu cat dam- din noi, caldura, spre ceilalti.

Si tot mai mult am creste, spre Cer, unde ne e tinta.


Sunt bucurii pe care nu le mai avem, sunt satisfactii de care am uitat.

Ruga mea este sa ne linistim putin si sa ne urcam putin acolo, unde-ajungem numai noi, unde ne e locul, in prezenta Lui si sa Il vrem sa ne zambeasca. Sa-I aducem lauda si onoare. Nu numai prin cantec, ci prin fapta ce-o cantam, dar nu o prea facem.


Va doresc doar un timp de gandire, un timp de-mprospatare. Mergeti langa brad si lasati-L pe Creatorul Lui sa va invete ceva si de la el. Priviti cerul printre zabrele si cautati stelele care formeaza ochii Lui- si observati- cand va uitati voi- ei plang sau rad ?

Aplecati-va fiinta inaintea maretiei Lui si cititi Cuvantul care va da viata. Si apoi ridicati ochii si soptiti : « Vino, Doamne Isuse ! » E mare lucru sa poti face aceasta chemare.


E tot ce va doresc in aceste zile.

E tot ce imi doresc. Promit.

« Vino, Doamne Isuse ! »

decembrie 23, 2008

aproape de craciun

Suiera vantul dincolo de geam,

Dar nu opreste cantul ce in inima il am ;

Vine sau nu zapada si aici,

Isus e bucurie si pentru mari si mici.

Asta am scris ceva mai devreme, acum vantul a amutit.

Poate o Mana l-a oprit din goana

sau o Voce cu iubire i-a soptit.

E Vocea care imi spune si mie

Cand sa-ncep si cand sa ma opresc.

Si e Mana care ma opreste si pe mine

Cand nu ascult sau nu vreau sa ma opresc.

E Mana care ma conduce

Si Vocea care ma incurajeaza.

E Unul singur Cel ce le detine ;

E Isus, care ma are si pe mine

Si este El, cine te vrea si pe tine.


Tu nu l-ai vrut, ei nu l-au vrut.

Doar doi parinti, si-acum multi ani,

Erau acolo- sa-L primeasca.

Pe El, chiar Domnul domnilor

Si Regele minunilor.

Erau ei- Iosif si Maria,

Cei care-au ascultat si au crezut.

L-au primit si viata lor nu a mai fost la fel.

S-a nascut pe pamant si nimic nu a mai fost la fel.

A parasit Cerul si acolo totul era altfel- fara El.

Printul Cerului, coborat pe Pamant,

Intre toate cele pe care le-a creat.

S-a nascut o data, intrupat in om.

In iesle mica, printre oi si boi.

Si de atunci continua sa se nasca

In tot inimi sarace, lipsite de tot.


De fiecare data cand unul ca mine crede,

De cate ori Il vrea, Il cheama si Il asteapta,

Se naste din nou si din nou.

Si din acel moment, cand ieslea-mi de inima

L-a primit pe El, s-a transformat in tron.

Si Printul e aici, de-atunci, Pastor.

E Cel ce-aduce , indiferent de-mprejurari,

Pace , bucurie, iubire , chiar in tulburari.

E casa Lui- inima mea.

E toata-a Lui si mintea mea.

E pentru El- gandul, chiar poezia mea.

Iar cantul…la fel.

Pentru El si pentru ca e Domn.

Pentru ca traieste si pentru ca iubeste

In locul meu, prin mine, pentru tine.

Te iubeste si pe tine.


N-ai vrea si tu un tron

In loc de iesle-n inima-ti infrigurata ?

N-ai vrea sa ai tu pace si bucurie,

In loc de groaza, teama sau rusine ?

E gata si azi, El, sa se nasca in tine.

Esti tu gata sa te nasti si tu, din nou ?

decembrie 21, 2008

Gand pentru mami


Lacrimi de mama -atatea am vazut.
Lacrimi pentru mama -atatea am simtit.
Atata iubire,
nicicand n-a mai fi.
Doar Dumnezeu
o poate-nlocui.

E mama mea si alta nu as vrea.
Mi-a fost tot-
educator, invatator,
indrumator, ascultator,
prietena sau medic,
cum am avut nevoie.

Si pentru zambet si mustrare

Si pentru casa si mancare
Si pentru timp si daruire

Iti multumesc.

Si Domnul nostru sa te poarte
In al Sau brat si-n continuare-

Mai sanatoasa, mai bucuroasa

Mai credincioasa.

Mai iubita si mai pretuita
Sa te simtim , pan' la sfarsit,

Cand Mirele nostru iubit

Va reveni si se va termina
cu tot ce-a fost durere.

Stim ca vom fi vesnic impreuna
Pentru ca Il purtam pe Dumnezeu.
Si, nu-i asa, mamichula, ca pe El nimeni nu ni-l poate lua?

decembrie 17, 2008

Dintre toate bunele , aleg valorosul.

"...Lasa...ca mai este putin...si gata."
"Pai tocmai asta e. Daca ar fi mai mult, ar fi mai usor...dar mai este putin..."
"Ai dreptate. Asa este. Putinul acesta trebuie sa-l umpli de semnificatie, sa-l investesti in ceea ce conteaza, sa investesti in el, sa separi, sa stii sa deosebesti si sa alegi lucrurile bune de cele valoroase. "

Poate se referea ca mai este putin de scoala; eu la asta am facut referire in prima replica. Dar poate el a schimbat planul...Oricum, daca el nu, atunci eu, incepand cu urmatoarele ganduri , ultimele din cele de mai sus.

Insa fie ca esti student la medicina, fie la psihologie, fie la amandoua, planul la care trebuie sa te raportezi este cel spiritual, este cel care se continua in netimp si neloc, in nespatiu si nepamantesc.

Sa alegi valorosul dintre toate lucrurile bune.

Sa investim in sufletul nostru si in sufletele celor din jur, sa castigam inimi pentru Biruinta, sa visam vise pentru Imparatul.

Asa sa ne ajute...tot El.

decembrie 13, 2008

Omleta cu sunca si Ambasadorii

...o mica pauza de la sapat si rascolit prin studii si cercetari....

Si cu ocazia asta, urmez si sfatul Irinei de a inveseli un pic atmosfera din aceasta pagina...cam trista, dupa aprecierea ei.
Asa ca, Sissy, pentru tine special si pentru voi ceilalti...fiti atenti:P

S-a pus intrebarea "Care este diferenta dintre contributie si dedicare?"
Pentru a surprinde aceasta diferenta s-a folosit analogia cu ....omleta cu sunca.

Pentru obtinerea omletei cu sunca, lucrurile s-au intamplat in felul urmator:
Gaina a contribuit, iar porcul...s-a consacrat/dedicat.

Cateodata am avea nevoie sa invatam si de la ...porci.
Consacrarea se cere, dedicarea totala in reprezentarea Cerului pe acest pamant strain, unde suntem ambasadori.
Contributia nu este intotdeauna de ajuns....se cere dedicare extrema.

Sa incepem dar a invata si de la porci. Sau...mai bine specificat: sa ne dedicam total.

decembrie 10, 2008

Printre tot...si eu

As vrea sa-Ti spun ceva,
altceva decat orice.
Ceva diferit.
Ceva care sa Te faca sa-mi
vorbesti si Tu.
Si vantul bate,
ploaia cade.
Soarele nu mai este dator acum
sa incalzeasca aici, la noi...
Cerul rade si norii fug;
stelele sclipesc si luna e regina.
Toate isi fac datoria.
Dar eu?
A mea datorie e implinita?
A mea lucrare este primita?
Cuvantul Tau traieste-n mine?
Vorbeste, umbla, zambeste?
[...]

Interesaţi de pagina de viaţă