mai 31, 2009

Povestea ta.

E adevărat că 1000 de cuvinte câteodată nu sunt de ajuns pentru a înlocui o imagine.
Dar se întâmplă uneori ca o imagine să nu poată descrie nicidecum o idee.
De asta...s-au inventat, poate, colajele.
Dar tot nu sunt de ajuns.
Aşa că nu o să mai pun nicio poză la postul anterior.

Totuşi, câţiva prieteni...o, exagerez. Doar doi. Ea la cerere şi el de bunăvoie. Şi celălalt el, care a inspirat. Doar ei au furnizat material pentru "întregirea visării" mele(au mai fost unii care au încercat, dar s-au dat uşor şi repede bătuţi), care, de ce nu, ar putea fi şi a lor.

E: nu o iei şi p ea sub umbrelă?
F: hmm
F depinde
E: de ce?
F: de ea
E: cred că îi place în ploaie...până la un moment dat. să fii pe fază să simţi momentul şi să-i faci loc
F: o sa fiuuuuuu
[...]










[...]
F: tu?
F: ce mai faci?
F: nveţi la pian?
F: sau îl înveţi?
E: îmi cântă
E: îmi spune o poveste la pian
F: hmm
F: ARE YOU IN LOVE ???
E: hehe
E: no
E: doar de idee, aşa...
F: şi ideea asta unde duce?
[...]

Uite unde a dus. Aici.
Şi după aceea aici, unde ne aflăm. Acesta a fost doar startul.
Imaginile "inspirante" sunt mai sus. (Ştiu că nu există cuvântul, dar...şi ce dacă? E de folos.)

Şi acum urmează imaginile care încearcă , într-o anumită măsură- mai mult sau mai puţin- să întregească ideea.

- by Bi. Biencutza.
Îmi place la acest colaj că ea a văzut dincolo de "noi doi"- o ea şi un el.
Dealul care ar trebui sa aibă vederea înspre lună, mai are o parte. De unde vezi în perspectivă lumea în care trăieşti.
Povestea, la începuturile ei şi în majoritatea cazurilor, este spusă, şi azi, copiilor. Ceea ce am scris se poate întâmpla şi între alţi actori. Nu neapărat doi, nu neapărat noi.
Locul şi umbrela- braţul care ţine umbrela- protecţie- "Sunt aici, acum, când ai nevoie, chiar dacă tu eşti puternică şi eu sunt verişorul tău sau vecinul tău din copilărie sau fratele tau, colegul tău sau chiar un străin. Are cine ţine umbrela, sunt aici în caz de nevoie."
Şi pianul, da. Posesorul degetelor poate fi oricine, oriunde. Şi eu ascultam poveşti altădată, spuse de Nucu, cu ideile lui Beethoven sau, cel mai mult, de Dani...Cea mai frumoasă poveste era scrisă de Chopin "Fantasie" Impromptu, Op. 66 . O, da. Cântat de tine. :X Cum aş putea uita? (Poate asta este de fapt cauza inspiratoare de bază) Întotdeauna îl simţeam cântat pentru mine, povestea spusă pentru mine.
Mulţumesc, Bi, pentru inocenţa şi puritatea colajului tău. De asta îmi place de tine:) >:D<

Apoi, poza oferită voluntar. Este puţin distorsionată de mine, deşi situaţia lor e clară.
Şi acum...ce am încercat eu să "pun laolaltă".

Asta a fost. M-am "prostit" destul. Mi-am acordat câteva zile de visat...ca să mai rezist cu statistica asta... de acum şi pentru încă vreo două săptămâni maxim ) mă intorc la ea. Şi apoi o sa o las pentru totdeauna. Pe ea şi încă poate altele, multe altele.

Dar lasă ca ...vine vara :>
Bucură-te de libertate, cât încă o ai.
De singuratate, cât încă mai poţi.
Şi dragostea...luptă pentru ea :)
Până nu ..."trece trenul", ca să închei tot cu citat din cel ce a început.
Thanks, aproape-verişorule.

mai 30, 2009

Ascult povestea ta.

Spune-mi o poveste.

Dacă vrei să mă readuci la viaţă, să fie despre Salvare.
Dacă vrei să trec la fapte, să fie despre statistică.
Dacă vrei să mă încălzesc, du-mă cu gândul la Soare şi spune-mi povestea singurătăţii lui.
Dacă vrei să râd, să fie despre ceva ce îţi place ţie.
Dacă vrei să plâng, să fie despre moartea căprioarei.
Dacă vrei să mi-o spui afară, vreau să stăm pe iarbă, cu capul în jos.
Dacă vrei să rămânem aici, să reuşeşti cu povestea ta să mă transpui în altă lume- diferită, departe.
Dacă vrei să visez, spune-mi-o la pian.
Dacă vrei să străbat adâncuri, foloseşte cuvinte.
Dacă vrei să o simt, lasă-ţi ochii să mi-o spună.
Dacă vrei să râd din nou, hai să alergăm prin ploaie.
Dacă vrei să nu mai mă simt singură, fă-mi loc sub umbrela ta când mi se face frig de la ploaie.
Dacă vrei să mă rupi de realitate, du-mă pe deal să fiu mai aproape de Lună. Apoi pleacă şi aşteaptă să vin să îţi spun eu povestea ei.
Dacă vrei să învăţ câte ceva despre Dragoste, nu-mi spune poveşti. Vorbeşte-mi despre Isus.
Dacă vrei ca toate astea să se întâmple, hai să scriem o poveste impreună.
Dacă vrei să mă întorc în timp, pune-mă să citesc din nou tot ce-i mai sus.
Dacă vrei să te ascult, te voi asculta.
Dacă vrei să dorm, spune povestea potrivită şi voi adormi.
Dacă vrei să vii să mă iei, te aştept.
Dacă totul ţi se pare ciudat, să ştii că şi mie.
Dacă încerci să înţelegi, mai bine nu.
Dacă vrei să ştii cui mă adresez, nu ştiu.
E doar o idee.
Care poate scrie povestea.


Acum, zi şi tu. Ce vrei? Ce poveste, unde şi cum mi-o spui?

P.S. Nu găsesc o poză "multisemnificativă" pentru ideea asta. Nu vrei să mă ajuţi? Cine găseste o poză nimerită? Cine întregeşte visarea mea?
Mulţumesc de ajutor.

mai 28, 2009

Nimic mai rău -2


Îmi împlinesc, în sfârşit, datoria. Îmi "dau restanţa" pe care o am faţă de Ovidiu.

Am înţeles perspectiva susţinută de el
(aici) şi chiar o accept.
Dar pledez încă şi pentru inversul ideii originale.
Acesta este inversul:

Nu e nimic mai rău decât o idee confuză după o fotografie clară.

Poate inversarea a fost primul lucru la care m-am gandit datorita a ceea ce am în spate şi anume, trecut. Experienţă. Nu pretind că este multă sau de înaltă calitate, dar este felul în care am învăţat din ea, modul în care am perceput-o. Modul în care am interpretat fotografiile pe care mi le-a pus viaţa in faţă. Şi acesta îşi spune mereu cuvântul, în orice interpretare.

Imaginea primară a ceea ce vreau să spun este aceasta: un cuvânt, o faptă, o atitudine, un comportament. Toate clare, simple, naturale. Care, însă, apar uneori în contexte care le înceţoşează claritatea. Ca şi cum s-ar folosi opţiunea blur la editarea pozelor. Şi aşa se naşte ideea confuză. Sau limbajul verbal şi cel nonverbal- necongruente, discordante. Sau clarităţi opuse în momente diferite, care creează, în mod natural, confuzie. Ca şi când un alb şi un negru formează un gri. Exact cum +2 si -2 => 0. Acelaşi 2, acum pozitiv, mâine negativ. Ce să mai crezi? Ce să-ţi mai fie clar? Cum e?
Nu mai ştii ce sa crezi, care situaţie, care limbaj...care e adevărul? Nu mai poţi vedea clar.


[...]

De obicei, fotografii clare se doresc a fi acelea care vor să dovedească ceva, sau care vor a scoate în evidenţă altceva. Dar sunt ineficiente, dacă sunt clare, dar nu au în centru un obiectiv principal. Sunt focusate pe altceva decât ceva-ul care reprezintă scopul, sau pe nimic. - O claritate care nu-i de folos la nimic.

Mă gândesc la un exemplu.

Viaţa mea, să zic. E o viaţă clară, transparentă, limpede- morală. Nu am nimic de ascuns, intenţii ascunse, nu vreau să trăiesc în confuzii şi nici să creez altora.

Dar dacă obiectivul central pe care este încadrată fotografia vieţii mele este gresit, dacă concentrarea, focus-ul ( nu ştiu cum se spune în termeni de fotografie) nu încadreaza ceea ce trebuie, pe Cine trebuie, în spatele acestei vieţi clare nu vor fi decât idei confuze: Cine sunt eu cu adevărat?, Ce caut?, Unde mă duc? Ce rost am?...
Voi vedea propria-mi identitate ca prin ceaţă, pentru că nu am un centru de care să mă sprijinesc, un punct central, un far luminos la care să mă întorc, în funcţie de care să mă ghidez. Nu-L am pe Isus în centrul obiectivului.

El, care dă adevărata claritate; El- care limpezeşte apele perfect; El, care dă sens existenţei mele şi care pune în ordine tot haosul dinăuntrul meu.

Fără El ca mijloc(centru) şi scop, moralitatea mea şi tot ce am mai bun- dezirabil din punct de vedere personal, social...nu fac decât o fotografie inutilă, care pare clară, dar care nu surprinde nimic.

Dar când scopurile mele, finalităţile pe care mi le doresc Îl încadrează pe El; când El este punctul în jurul căruia mă rotesc, capăt sens. Claritatea fotografiei mele de viaţă devine una inteligibilă şi de folos. Iar în spatele ei, totul va fi în ordine şi claritate. Fiecare atitudine- la locul ei; fiecare gest, în concordanţă cu cuvântul rostit; fiecare faptă, reală în semnificaţie: claritate în aparenţă şi în esenţă.

De aceea, cred: nimic nu e mai rău decât o identitate confuză în aparenţa unei vieţi clare.

Nu e nimic mai rău decât o idee confuză după o fotografie clară.

mai 24, 2009

Asigura-ti ultimul zbor

The last flight out. [Ultimul zbor]
Tocmai am văzut filmul.
De două ori poveste de dragoste- o dată despre dragostea lui Dumnezeu- dragostea jertfitoare, necondiţionată...aplicată de dr. Mateo , în film, când şi-a pecetluit învăţătura şi s-a jertfit pe sine pentru 25 de oameni din satul izolat, pentru dr. Annie a satului şi pentru oaia încă pierdută pe atunci, Dan.
A doua poveste- a acestui Dan cu dr. Annie, care a ales voia lui Dumnezeu pentru viaţa ei- şi Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile de 5 ani cu privire la omul iubit- oaie pierdută- acest Dan.

Toată povestea asta m-a dus cu gândul la alt Dan...i. Dani al scenariului meu, al paginii mele de viaţă.
Când va fi dat raspunsul şi la rugaciunile mele de cel puţin vreo 7- 8 ani?

Când eram prin liceu visam şi mai mult decât visez acum. Şi pe atunci visam eu- inspirată din filmele gen A walk to remember - să schimb viaţa unui om. Adică ştiam că nu eu pot, dar îmi doream ca prin mine, viaţa unui om să ia întorsătura decisivă. Şi ştiam şi omul. Şi când mă gândesc acum la anii de liceu, la visele de atunci, îmi dau seama că încă vreau asta. Nu în general; de atunci visele s-au mai şlefuit, modificat...dar acesta a rămas intact- pentru omul menţionat.


Întrebarea va rămâne şi rugăciunea la fel, până când voi primi răspunsul. Până când te voi vedea cântând la pian spre gloria Numelui lui Dumnezeu, până când te voi vedea în centrul voii lui Dumnezeu.
Am vorbit odată că o să scriu despre tine aici. Credeam că la ziua ta, peste o luna şi 3 zile se va întâmpla asta, dar uite că El vrea acum să fie.

Nu mai ştiu ce să scriu acum, dar vreau să ştii un lucru. Poate asta îţi zic pentru prima dată. Poate nu ţi-am mai zis în felul acesta. Dar vreau să ştii. Că eşti în planul lui Dumnezeu şi că mai devreme sau mai târziu Îl vei vedea aşa cum este. Şi vreau să primesc încredinţarea că nu va fi prea târziu.
Vreau să ştii, Dani. Eşti în rugăciunile mele şi eşti iubit. De Dumnezeu. Eşti dorit de El şi inima ta este scumpă şi valoroasă pentru El. Nici distanţa, nici ne-re-vederea, nici timpul mult trecut, nimic nu m-a făcut să uit de tine. Nu mi-ai zis chiar tu...Don't forget to remember me... ? Ei bine, te-am ascultat.
Cu certitudinea că nu vei putea împiedica rugaăciunile mele, chiar dacă nu le vrei,
aştept răspuns. De la Cel care mi-l poate da.

Fosta ta "surioară", în speranţa că vom fi fraţi pentru eternitate.
>:D<

mai 20, 2009

E aici.


:) Sunt în toi de examene...De aceea, îmi scriu alţii pentru blog şi asta fără să îi rog eu :P Astăzi, Timeea, cu a doua îndeplinire a poruncii pentru anul 2009.

Cât despre mine....Îţi dedic, ţie, care citeşti, Tefania 3: 17.

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

Cu acest cuvânt de la El mi-am început sesiunea:)

Şi acum, dau...scrisul suroricii mele.


Acum, când nu mai pot, când încercările sunt aşa multe...când nu înţeleg prea multe...
aud o voce blândă, care îmi spune :
"Copilul Meu, vreau în această zi să îţi amintesc lucrurile pe care ţi le-am spus
de atâtea ori: te iubesc cu o iubire veşnică! Aş vrea să te bucuri de frumuseţea zilei , ştiind că eşti în braţul Meu. Lucrurile care ţi se întâmplă...toate sunt controlate de Mine.
Vreau să ştii că Eu veghez şi sunt alături de tine. Când tu zâmbeşti, Eu zâmbesc cu tine,
iar când plângi tu, Eu plâng împreună cu tine. Cunosc fiecare lucru prin care treci şi fiecare situaţie cu care te confrunţi.
Eu sunt şi voi fi alături de tine în orice clipă şi îţi voi purta de grijă. Eşti în mâna Mea şi nimeni nu te va putea atinge. Privesc acuma la tine şi zâmbesc. Zâmbeşte şi tu
împreună cu Mine. Când tu zâmbeşti în situaţiile prin care treci, Eu înţeleg că ai încredere în Mine, iar EU promit să fiu cu tine!"
Domnul Isus

[s-ar putea ca astăzi să mă-ncerci...
s-ar putea să îmi vorbeşti tot mai rar..
s-ar putea să Te ascunzi uneori...
dar eu ştiu ca TU eşti cu mine mereu.
Îţi rămân credincios!
]


Şi zic cu toată inima, pentru fiecare dintre noi. Aşa să rămânem: credincioşi Domnului oştirilor şi al nostru, personal!


Mulţumim, Timo[teea]
>:D<

mai 18, 2009

Nimic mai rău -1


Am zis că nu mai am timp să scriu, nu?
Am zis şi aşa e.
În seara asta s-a întâmplat aşa:

O: unde-i blogu'?
E: păi?
O: n-am mai văzut de mult să scrii ceva
E: nu am timp
Ovidiu-re: păi fă-ţi
[...]
Eliza Stefu: scrie tu ceva

Şi a scris. Mai acum câteva zile, când l-am provocat. Ştiam că are ce , are cu ce, are de unde.

Urmează mai jos un gând. Născut din citatul unui fotograf-scriitor, pe care l-a citit:

Nu e nimic mai rău decât o fotografie clară după o idee confuză.


Îi sunt datoare cu scrierea variantei modificate a acestui citat.

Varianta pe care am acceptat-o ca fiind mai adevărată când am citit asta este:

Nu e nimic mai rău decât o fotografie confuză după o idee clară.

Şi rămân datoare până pe la sfârşitul săptămânii....


Acum gustaţi puţin din el, din Ovidiu-re. Verişorul meu :)


Trăim într-o lume în care se pune accent din ce în ce mai mult pe partea fizică în orice domeniu şi se lasă la urmă partea interioară umană, imaginatia, simţul- oricare ar fi el.

La asta cred eu că se referă expresia de mai sus. Vrem sa fim perfectionişti în ceea ce facem, ţinem cont de reguli, ne ghidăm acţiunile şi implicit viaţa după părerea altora, ne desfăşurăm activităţile după norme clar stabilite de alţi oameni, care printr-o falsă sclipire de geniu trăiesc cu impresia că au găsit constanţele perfecte necesare rezolvării unor probleme ce depind numai de variabile, înregistrăm ca un casetofon răspunsuri diverse la posibile întrebări care sunt menite să pună în funcţiune imaginaţia şi inteligenţa, iar la momentul potrivit, apăsăm mândrii şi fără ezitare pe butonul “play”, fără să ştim că am ucis poate ceva unic, poate un vis- prin lenea de a da frâu liber imaginaţiei şi inteligenţei neartificiale.

SUNTEM LIMITAŢI de curentul lumii. Ne sunt puse cenzuri la nivelul gândirii, nişte ochelari de cal sentimentelor şi trăirilor noastre sufleteşti.

Asta este esenţa expresiei de mai sus, plecată de la faptul că atunci când faci o fotografie eşti atent la reguli, la fixarea parametrilor tehnici ai aparatului din mâna ta, te gândeşti la încadrare şi la fel de fel de alte lucruri şi uiţi să-ţi mai faci timp să te gândeşti la partea artistică, să cauţi în interiorul tău o combinaţie de încălcări de reguli, din care să rezulte ceva fantastic. Niciodată n-o sa vezi apreciere la nivel înalt pentru ceva perfect, ci doar pentru ceva ce depăşeşte perfectul, iar pentru asta, fotografia nu trebuie în primul rând să fie clară, ci sa provină dintr-o idee magnifică.

Gandeşte-te care este singurul model de viaţă care trebuie urmat- Domnul Isus. Nu există adjective în nicio limbă de pe pământ să caracterizeze persoana Domnului Isus.Totuşi El n-a trăit după reguli, n-a citit cărţi de autori iluştri ai vremurilor ca să ştie cum să vorbească, nu I-a păsat ce spuneau marii oameni ai acelor vremuri despre modul cum acţiona; n-a avut casă, n-a avut pile, n-a avut salariu mare şi totuşi, a fost cel mai de succes om care a trăit pe pământ. A fost Dumnezeu întrupat pe pământ. Asta pentru că a lăsat pe ultimul loc partea palpabilă a lucrurilor, a căutat în interiorul omului, a degajat în jurul Său inspiraţie şi imaginaţie.

Deci să faci o fotografie clară nu-i mare lucru; însă s-o faci după o idee măreaţă e ceva greu realizabil, dacă nu-ţi deschizi inima şi mintea.


mai 13, 2009

sfârşit şi început


O,tu, bătrân, al sorţii jucărie;
imprevizibile-s ale ei aruncări.
Dar tu, crezând în a ta veşnicie,
să-i râzi în faţă, fără-ngrijorări.

Şi-atunci când poţi, să strângi în braţe
al prospeţimii dulce sol.
Căci nu ştii cât şi poţi dispare;
o poză-i tot ce va rămâne-n locul gol...

Şi asta e cam tot ce a rămas şi din concurs :)
Pentru prima şi ultima dată(cel puţin în viitorul apropiat) am făcut şi asa ceva...
Dar a meritat, dacă am scris strofele astea două care mă satisfac cum puţine scrieri de-ale mele o fac...Deşi evenimentul activator pentru scrierea lor chiar putea să lipsească...
Şi a meritat, pentru că am vazut pe cine am în spate sau lângă mine, dacă am nevoie.

Mulţumesc tuturor celor care au votat. Şi în special, lor, pentru promovare constantă:

-Timeea
-Samy
-Andreea Sava
-Dede
-Ado
-Itzy

...şi celor care au votat zi de zi, fără să trebuiască sa le amintesc eu:)

Mulţumesc, prieteni de cursă lungă. Din lucrurile mici şi neînsemnate începe să se vadă dorinţa de ajutor necondiţionat şi de constanţă în relaţii.
Dumnezeu să vă răsplătească!


P.S. O să se rărească scrierile mele în următoarele două săptămâni mai ales, până intru in sesiune. Ştiţi voi , la ora asta din ultimul an...proiecte, licenţă...de abia aştept sesiunea, să mă mai eliberez şi să fiu mai liniştită.
Rămâneţi tari, treji şi vegheaţi. Căci nu ştim ora, nici ceasul...când norii se vor deschide şi locul nostru va fi deasupra lor !

mai 08, 2009

Dupa 20 de ani... :)

Azi e o zi specială. Pentru mine, pentru noi. Care acum 20 de ani a,m primit un cadou , un dar cu viaţă.
L-am primit pe Ado:)

Nu îmi mai amintesc eu aşa de departe în timp, sunt chiar curioasă cum m-am comportat şi ce reacţii am avut când am vazut păpuşa vie adusă acasă:)

Fratele meu -singurul.
Mi-ar fi plăcut câteodată să am un frate mai mare, dar e bine că am totuşi unul. Pe care câteodată l-am privit ca şi cand ar fi fost+ mai mare. Mai ales de când am crescut amândoi şi ne-am maturizat.

Acuma mi-e aşa de dor de tine, de când ai plecat şi tu de acasă...
Prima oară când am plecat eu de acasă, când am venit la Sibiu, primul dor pe care l-am simţit a fost dorul de el. De lucrurile ce le făceam împreună, de discuţiile filozofice, de locurile unde mergeam împreună...De tine.

Mi-am amintit acum câteva zile...
Mai ştii când te-am salvat de la înec? :))
Chiar uitasem....nu m-am mai gândit de foarte mult timp la păţania aceea, dar mi-am amintit într-o zi când ne explica un profesor ceva ce explica reacţia mea de atunci.

Da, aveam vreo 6-7 ani şi el 4-5 . Şi mic şi bleguţ cum era, s-a aplecat de pe marginea unui râu repede (Sohodol) să bage mâna în apă. Şi l-a tras curentul apei. :| :-ss
Eram cu părinţii şi cu nişte vecini. Dar în apropiere nu mai era decât copilul vecinilor- Alexandru- cu un an mai mare decât mine. Şi noi eram aproape de Ado când s-a întâmplat.
După cum era de aşteptat, Alexandru...nu a făcut nimic. Eu, într-un moment de adrenalină, stimulare a energiei, activare psihologică sau cum s-ar mai putea numi.....am sărit dupa el.
L-am prins de ....mână sau tricou sau nu mai ştiu de ce...că deja era luat şi cu o mână mă ţineam şi eu de mal, probabil...Adevărul e că nu îmi mai amintesc cum a fost, dar îmi amintesc că l-am ţinut să nu se ducă, până a ajuns tati să ne salveze el pe amândoi. Ado- micuţ, săbuţ, iar apa- foarte rece şi foarte repede şi şi un pic adâncă era.

Eliza: ia întreab-o pe mami câţi ani aveam când te-am salvat de la înec
Eliza: că nu mai ştiu sigur
Ado: :))
Ado: adică ai vrut
Ado: aveai 7
Eliza: cum am vrut?
Eliza: faptul că azi eşti aşa de mare e dovada că am şi reuşit
Ado: >:D<

Da, ce bucuroasă sunt că am făcut-o. Că Domnul mi-a dat şi la slaba de mine putere să te prind şi să te ţin. Şi te-aş mai prinde şi te-aş mai ţine de câte ori ar fi necesar. Numai să nu te duci, odată cu apele reci, repezi şi înşelătoare ale acestei lumi. Şi cu rugăciune te susţin şi sunt aproape de tine în duh. Şi mă rog să rămâi şi tu în Acelaşi Duh scăpător de moarte.

Ce să vă mai zic de fratele meu? Este un om binecuvântat- şi noi cu el.
Dumnezeu l-a înzestrat cu multe calităţi "de căutat". Şi cu credincioşie. Şi acum îmi amintesc cum predica el încă de la vârsta de 5 anişori...îşi punea un scaun, îl acoperea cu ceva, deschidea Biblia pe el şi zicea: "Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele". Asta era predica lui. Şi de abia aştept timpul când va putea pune în practică ceea ce propovăduia de pe atunci. Şi cred că o va face, pentru că surorile şi le-a iubit. Şi le-a îngrijit, i-a păsat de ele. Va fi o binecuvântare şi pentru ea. Cum este pentru noi.
Îmi amintesc chiar acum ...când mi-am pus întrebarea: "Cu un aşa frate, ce mai îmi trebuie altcineva?" Si mi-a scos mami din cap asta...mi-a zis că el are un drum şi eu altul.

"Ce vrei să te faci când vei fi mare?", l-a întrebat un frate- prieten de familie.
"Eu cand o să fiu mare vreau să mă fac mic.", a răspuns. Vreo 17-18 ani să fi avut pe atunci.

Asta îţi doresc. Să rămâi mic şi smerit. Şi să te laşi folosit de Mâna mare care este întinsă asupra ta. Şi Domnul Dumnezeul nostru să fie paza ta. Şi, cum am greşit zilele trecute şi am găsit un mare adevăr şi o mare necesitate, El să fie oaza ta. Hrăneşte-te din El, bea din El - flămând de neprihănire, însetat de dreptate. Şi El va fi viaţa din tine.

Te iubesc, te admir şi te încredinţez Părintelui nostru ceresc, care, dacă ne-a destinat aceloraşi părinţi pământeni, ştie El de ce. Şi vreau ca noi să -I îndeplinim dorinţa, planul- Visul Lui pentru noi.

P.S. Îţi dedic asta. Că-ţi place:)
Să trăieşti pentru ţeluri mai înalte- în fiecare zi mai înalte.

Fumbling his confidence
And wond'ring why the world has passed him by
Hoping that he's meant for more than arguments
And failed attempts to fly, fly

We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
Somewhere we live inside
Somewhere we live inside
We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
Somewhere we live inside

Dreaming about providence
And whether mice or men have second tries
Maybe we've been livin with our eyes half open
Maybe we're bent and broken, broken

We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
Somewhere we live inside
Somewhere we live inside
We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
Somewhere we live inside

We want more than this world's got to offer
We want more than this world's got to offer
We want more than the wars of our fathers
And everything inside screams for second life

We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
We were meant to live for so much more
Have we lost ourselves?
We were meant to live

Pentru necunoscători- Switchfoot, Meant to live.

mai 07, 2009

...de noapte bună

nu mai working, gata pe azi. but still a stranger in this land. lejos de mi lugar, no puedo olvidar. mais je peut rever . con mis ojos abiertos:P
[traducerea la mine pe fereastra. Köszönöm. ]
Râzi tu, râzi...:)

Asta a fost o provocare. E statusul meu în seara asta- născut dintr-o provocare. Să scriu în toate limbile pe care le pot scrie :))

E funny. Disfrutalo! Enjoy it! :)

Noapte bună:)
Jó éjszakát! !
Bonne nuit!
Good night and sweet dreams:P
Buenas noches y que suenes con los angelitos. ( O, de cand nu am mai zis asta! Ce departe esti - in timp si spatiu! Si mai ales in duh! :) Dar amintirea, uite-o ca mai ma bantuie cateodata:)

Şi încă una din variantele româneşti de luat rămas-bun seara, la despărţire:

Ce visezi să strângi în braţe.

Szívesen. ;;)

Pom langă ape vii


Cântecul de aseară şi de azi dimineaţă...
Nu-l găsesc în format html să îl poţi asculta şi tu. Câteva din versuri însă le poţi citi mai jos:

Tot ai pregătit pentru mine
Dar n-am făcut nimic pentru Tine
Vrei să fiu umplut cu dulceaţă
Eu mă vreau plăcut doar la faţă

Vreau să fiu un pom sădit lângă ape vii
Sevă şi iubire să îmi fii
Lângă Tine veşnic voi trăi
Lângă Tine veşnic eu voi fi.
(Punct Ro)

Vreau să fiu un pom care să rodească pentru Dumnezeu.
Vreau să fiu un pom care îşi trage seva- hrana din Dumnezeu- din Cuvântul Lui, din prezenţa Lui, din neprihănirea Lui.
Vreau să fiu un pom care să se înalţe spre cer, care să stea mărturie a dragostei, bunătăţii, blândeţii lui Dumnezeu - un pom care, în ciuda furtunilor, în ciuda paraziţilor, în ciuda vremii de secetă poate, în ciuda tuturor vieţuitoarelor care încearcă să cioplească, să ciugulească din el, să-l distrugă, el să rămână drept- prin Harul Celui ce l-a creat; să rămână în picioare, pentru Numele lui Dumnezeu!
Vreau să fiu un pom cu roade bune, din care atunci când vei muşca tu- poate, să nu mori otrăvit şi nici să nu te îmbolnăveşti.
Vreau să fiu un pom sănătos , cu roadă plăcută la gust şi sănătoasă pentru cei ce se hrănesc cu ea.

Spune cântecul Tu mă vrei umplut cu dulceaţă
Eu mă vreau plăcut doar la faţă.

Vreau să dispară motivaţiile şi dorinţele de a fi plăcut doar la faţă, pentru că faţa este ceea ce văd oamenii, cei din jurul meu. Nu mai doresc acceptarea de către oameni, nu mai doresc să le fiu lor pe plac. Nu vreau să fiu plăcut doar la faţă, căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.(Romani 2:11)
La cine caut bunăvoinţa? Cui vreau să îi fiu plăcut? De către cine vreau să fiu acceptat? Care sunt standardele mele?
Tot un cântec de la Punct Ro spune aşa:

Am un scop în viaţă- vreau să trăiesc curat!

Curat în trup, ca să am sănătate.
Curat în suflet, ca să am bucurie şi pace.
Curat în duh, ca să fiu sfânt.
Ca un pom sădit lângă ape vii. Ape vii care curg din Dumnezeu. El- care nu are în vedere soiul pomului.
Dacă pomul îşi trage seva din El, va da roade vrednice de Numele Lui.
Cum să se hrănească?
Îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui! (Psalm 1:2)
Cun îi va hrăni pe alţii?
El îşi dă rodul la vremea lui şi frunzele lui nu se vestejesc; tot ce începe , duce la bun sfârşit.(Psalm 1:3)
Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi. (Psalm 1:6)

Am mai scris şi altă dată ( aici si aici )- avem multe de învăţat de la pomi.
Şi avem şi mai multe să ne lăsăm învăţaţi de Creatorul pomilor.

Domnul să-ţi fie şi azi paza. Şi oaza. Bea din El şi vei fi satisfăcut. Mănâncă din El şi vei fi sănătos.
Pentru Numele Lui.




mai 04, 2009

Dor, nu doare


Mi-e dor, te văd, nu doare.
Ci doar eu dor, când vreau a fi.

Când uit că El- doar El, nu doare.


Fiindcă eu dor şi tu dori uneori.
Când nu zâmbşti, te-ndepărtezi,
Te faci că uiţi; tu dori.


el doare, când mă uit în urmă;

el doare, dacă-mi amintesc.

el nu e El; e doar ...un dor durut, plăcut, uitat.


Şi noi durem.

Toţi la un loc, sau separat;
Unii pe alţii, ne durem.

Şi voi dureţi- când de o parte eu

Şi de o parte voi; când vreau să mă separ

Sau în plus mă declar.


Ei dor. Ei dor de câte ori

Cu buze reci în Adevăr lovesc cu viaţa lor,

Cu fapta lor sau în orgoliu cresc.


Eu dor, tu dori, el doare

Atât cât stăm sub soare.

Noi durem, voi dureţi, ei dor

De-i cer senin sau nor.


Avem o lume-ndurerată, că-şi dă Esenţa prea uitată.

Şi-atunci ea doare, noi durem, în timp ce ne îndepărtăm.


Dar El din veci în veci nu doare şi vindecare dă la fiecare.

Dragostea Lui nu-mbătraneşte, ci peste timp ea dainuieşte.


Şi-acuma, ca să nu mai doară, uită de tin' si lasă-L iară

În viaţa ta sa aibă loc şi-n frig ce simţi, s-aprindă foc.


Şi tot ce de-azi va mai durea, oricare el, noi toţi sau ea,
În dragostea Lui de te-ncrezi, de toate te va vindeca!

mai 03, 2009

de-a joaca

two can play the same game and so it begins....

Statusul care mi-a atras atenţia în seara asta.
Dacă se poate numi seară acest moment al zilei. (11:26 PM)

Aşa începe ceva ce în mod cert nu va avea sfârşit...dacă totul începe cu o joacă. Sau? Aş putea, sigur, filozofa şi arrgumenta că s-ar putea şi altfel, dar ar trebui să intru prea în profunzime şi în detaliu. Şi la ora această a zilei, în momentul acesta al vieţii mele, chiar nu vreau să mă conving că ceea ce începe cu un joc jucat în(de) două persoane, poate avea un final.

Aşa că mă ascult şi îmi repet că "no more playing" şi sper să mă pot ţine de ascultare, până la înfăptuire.
Să tac şi să fac.
Acum trec la tăcut.

La re-citire.

Interesaţi de pagina de viaţă