Îmi amintesc foarte bine de 10 ani în urmă. Am fost cu Adina să ne cumpărăm caiete pentru şcoală. Era o zi ploioasă. Am ajuns acasă şi mami călca rufe şi televizorul era aprins. Am crezut că se uită la un film şi mă mira genul filmului. De fapt, se uita la istoria Americii în direct. Se petrecea sub ochii lumii întregi.
Acum câteva minute dormeam. La Radio au fost trezite două voci de acum 10 ani. M-au readus şi pe mine în simţiri tonul grav, dar calm, al cuvintelor lui Billy Graham: "Au reuşit să distrugă din fundaţie cele mai mari clădiri ale noastre, dar nu vor reuşi să distrugă fundaţia naţiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze America!"
Acum...mă întreb. S-a lăsat America binecuvântată?
Se afișează postările cu eticheta intamplari cu "De ce?". Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intamplari cu "De ce?". Afișați toate postările
septembrie 11, 2011
februarie 22, 2011
Nu-i, încă....
Am început a scrie ceea ce urmează fără "nu-i" în faţă.
Dar de cum am inceput a scrie, m-am gândit că greşesc- pentru că adevărul este, şi vreau să mărturisesc şi să Îi mulţumesc că :
nu-i prea mult, nu-i prea departe, nu-i prea frustrant, nu-i prea greu, nu-i prea rău, nu-i prea sus de puteri,
Dar de cum am inceput a scrie, m-am gândit că greşesc- pentru că adevărul este, şi vreau să mărturisesc şi să Îi mulţumesc că :
nu-i prea mult, nu-i prea departe, nu-i prea frustrant, nu-i prea greu, nu-i prea rău, nu-i prea sus de puteri,
nu-i prea mult timp, nu-i prea des eşecul, nu-i prea tăcut Dumnezeu, nu-i prea încercare, nu-i prea multă răbdare, nu-i prea multă tăcere, nu-i prea multă rugăciunea, nu-i prea zdrobită inima, nu-i prea sărată lacrima,
nu-i prea apăsătoare povara, nu-i prea greu drumul, nu-i prea îngustă poarta, nu-i prea strâmtă cărarea,
nu-i prea periculoasă aventura, nu-i prea mare ispita, nu-i prea mare nedreptatea, nu-i prea adâncă suferinţa, nu-i prea crudă viaţa, nu-i prea cruntă realitatea, nu-i prea amar visul, nu-i prea trecut timpul, nu-i prea departe Dumnezeu, nu-i prea de tot planul Lui, nu-i prea vechi Cuvântul Lui, nu-i prea veştejită promisiunea Lui, nu-i prea aspră mâna Lui, nu-i prea tare apăsarea, nu-i prea absentă inima Lui.
Deşi simt că da, ştiu că nu! Nu încă...
Şi mai pot, deşi cred că nu...
iulie 21, 2010
Ca şi cum nu ar fi fost niciodată.
Când necunoscuţii sunt cunoscuţi şi cunoscuţii îndeaproape sunt necunoscuţi mai mult decât trebuie.
Am scris odată, acum câţiva ani, o scrisoare unui necunoscut pe care îl presimţeam, pe care chiar îl cunoşteam- în inima, mintea şi gândul meu, pentru că simţeam că aşa trebuie să fie.
S-a dovedit, da. Necunoscutul era de fapt cunoscut. Şi chiar pe când nu ştiam că de fapt cunosc necunoscutul şi pe când nu îi ştiam forma şi aspectele exterioare, pe care le cunoşti despre un om de cum îl vezi, îi cunoşteam adâncimile, cunoşteam deja acele lucruri (unele din ele) care nu se văd cu ochii, ci se văd cu ochii inimii şi se simt cu sensibilitatea inimii care aşteaptă şi căreia îi e dor.
În acest timp, în care îi scriam unui necunoscut, aveam mulţi cunoscuţi. Şi mă gândesc în special de acum. Cunoscut pe dinafară, cunoscut prin holurile fiinţei acestui cunoscut, puţin mai departe decât uşa de la intrare mi-a fost permis, îngăduit să intru. Holuri lungi, unde se puteau desfăşura multe activităţi, holuri colorate în culori de stele, de cer, de verde, de albul perfecţiunii, de roşul sângelui vărsat...Am crezut că toate o să dăinuiască. Am crezut în sinceritatea şi transparenţa mult cântate pe holurile acestea. Am crezut în prietenia adevărată, în prietenia apărată de înţelepciune, ca să nu fie dezbinată de proşti.
Ca să concluzionez, m-am înşelat. Dovada e ziua de azi, când am ramas doar eu să-mi amintesc frumuseţea din aceste holuri. Când atunci când subliniez, în inocentă trecere, ceva din rândurile de pe tablourile agăţate acum multă vreme pe pereţii întăriţi, nu îşi mai aminteşte nimeni. Ca şi când nu ar fi fost niciodată. Şi cu asta am găsit şi titlul acestei file de ....nu regrete, pentru că nu regret nimic din ce-a fost. Iar în dreptul altora nu pot să mi le fac eu.
Ca să revin, căci m-am lăsat furată de simţiri şi aici vreau să las loc doar faptelor...
Să petreci mult timp cu cineva nu înseamnă că ajungi să îl şi cunoşti. Sau te vei înşela.
Aşa se întâmplă când cunoscutul este, de fapt, necunoscut şi devine din ce în ce mai necunoscut, ajungând în ziua de azi să fie...ca şi când nu ar fi fost niciodată.
Dar, ca să termin într-o notă pozitivă, deşi toate aceste ...să le numesc eşecuri relaţionale? Nu aş face asta, pentru că nu este potrivit. Mai degrabă sunt învăţături, câştiguri preţioase de la oameni îndepărtaţi, nu înţeleg de ce. Nu era consecinţă naturală a nimic din alte lucruri, cel puţin din colţul din care văd eu lucrurile...
Nota pozitivă este despre necunoscuţii care sunt de fapt cunoscuţi, dar ochii sunt închişi. Când ochii au fost deschişi, necunoscutul s-a preschimbat în cunoscut. Şi pe măsură ce se adânceşte cunoaşterea, e tot mai. Nu găsesc cuvânt pentru tot mai ce e, dar ceva tot găsesc: o atitudine de adâncă mulţumire şi recunoştinţă pentru că Mâna Eternului Absolut, toiagul Păstorului Cel Bun îmi călăuzeşte viaţa şi prin păşuni verzi, durabile!
februarie 23, 2010
C-aşa ai vrut Tu!
Daca am glas şi nu muget
Să spun ce iubesc şi ce nu
Şi dacă am harul să cuget,
E, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.
Dacă voi ajunge odată
La Cel ce din lut mă făcu,
Voi spune de-a pururea:
Tată, Te laud c-aşa ai vrut Tu.
Să primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? (Iov)
Mă gândeam la aceste lucruri şi ascultam versurile de mai sus în timp ce stăteam pe locul celei care a fost şi nu mai este.
Şi gândurile s-au derulat după cum urmează:
Voia Lui e supremă. C-aşa ai vrut Tu.
Nechestionabilă autoritate. Voia Lui.
Nu De ce?, Cu ce scop?, Din ce cauză?, De când?, Până când?, ci Doamne, c-aşa ai vrut Tu.
Nu De ce acum?, De ce nu acum un an?, De ce nu peste un an?
Nu De ce nu când am nevoie, ci când mi-e bine fără?
Ci, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.
Aşa să zic de-acum, căci
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El şi legământul facut cu ei le dă învăţătură. (Psalm 25:14)
Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.
În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor. (Isaia 55:9-13)
decembrie 11, 2009
El este, eu sunt prin El
"Încredete-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie." Psalm 37:3
Încrede-te în Domnul şi fă binele, chiar dacă spre tine ajunge mult, prea mult rău din partea unora care ar trebui să lucreze spre zidirea ta; locuieşte în ţară- nu pleca, oricât de mult ai simţi şi ai avea motive să faci asta. Rămâi unde şi când e mai greu, poate după această greutate se va deschide o portiţă; umblă în credincioşie- independent de ei, tu fă-ţi treaba şi lucrarea ta, pe care ai primit-o pentru a o duce la capăt, în credincioşie şi în iubire pentru ei. Umblă în credincioşie faţă de Dumnezeul tău şi crede, crede cât poţi şi după ce nu mai poţi. Căci El e în control, cel puţin asupra vieţii tale , în cazul în care te întrebi dacă mai e şi în ale lor.
Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace!Pace!" Şi totuşi...pace nu este!
Ieremia 8:11
Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!
Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei care o locuiesc.
"Căci iată trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca", zice Domnul.
Aş vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine.
"Iată, strigătele fiicei poporului Meu răsună dintr-o ţară îndepărtată."
"Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?"
"Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?"
Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!
"Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului Meu, mă doare, mă apucă groaza.
Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului Meu?"
Ieremia 8:15-22
"Totuşi, Domnul este viu! Lăudat să fie în veci, am văzut mâna Lui la lucru", mi-a scris o altă fiică în dimineaţa aceasta.
O voi vedea şi eu, trebuie să cred...
O voi vedea şi eu...!
Încrede-te în Domnul şi fă binele, chiar dacă spre tine ajunge mult, prea mult rău din partea unora care ar trebui să lucreze spre zidirea ta; locuieşte în ţară- nu pleca, oricât de mult ai simţi şi ai avea motive să faci asta. Rămâi unde şi când e mai greu, poate după această greutate se va deschide o portiţă; umblă în credincioşie- independent de ei, tu fă-ţi treaba şi lucrarea ta, pe care ai primit-o pentru a o duce la capăt, în credincioşie şi în iubire pentru ei. Umblă în credincioşie faţă de Dumnezeul tău şi crede, crede cât poţi şi după ce nu mai poţi. Căci El e în control, cel puţin asupra vieţii tale , în cazul în care te întrebi dacă mai e şi în ale lor.
Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace!Pace!" Şi totuşi...pace nu este!
Ieremia 8:11
Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!
Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei care o locuiesc.
"Căci iată trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca", zice Domnul.
Aş vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine.
"Iată, strigătele fiicei poporului Meu răsună dintr-o ţară îndepărtată."
"Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?"
"Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?"
Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!
"Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului Meu, mă doare, mă apucă groaza.
Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului Meu?"
Ieremia 8:15-22
"Totuşi, Domnul este viu! Lăudat să fie în veci, am văzut mâna Lui la lucru", mi-a scris o altă fiică în dimineaţa aceasta.
O voi vedea şi eu, trebuie să cred...
O voi vedea şi eu...!
august 25, 2009
Prea naivă...
Nici să îţi pese prea mult nu e bine. Se întoarce tot împotriva ta.
E încercat azi pentru a nu ştiu câta oară.
De aceea aş vrea să mă pot hotărî să nu îmi mai pese, să nu mai arunc mărgăritarele în gura porcilor şi pe unii oameni să îi consider într-adevăr fără speranţă.
Dar în naivitatea mea eu cred. Cred în oameni chiar dacă îmi dovedesc de prea multe ori ce sunt şi ce au în ei cand nu au viaţă din Cristos. Cred că există scăpare. Dar trebuie să mă dezvăţ să cred asta. Să mă oblig să nu îmi mai pese şi să îi privesc alergând cât pot ei în direcţia greşită.
Şi da! Sunt cea mai bucuroasă că pot spune că am o casă în Cer şi sunt sigură de ea! Pentru că sunt sigură de Dumnezeul meu, care le vede pe toate, le ştie, le socoteşte şi într-o zi va trage linia. Şi atunci, în ziua aceea, nu îmi va mai păsa că mi-a păsat şi că am dus greu din cauza asta, nu va mai conta că am sperat pentru oameni. În ziua aceea îmi voi vedea Visul cu ochii şi Îl voi putea atinge cu mâinile şi mă voi putea desfăta în El! Şi ce este dureros în toată povestea asta este că Îl vor vedea şi alţii cu ochii cu care azi au râs de El, Îl vor auzi cu urechile pe care astăzi şi le-au închis, Îi vor simţi mânia, cu fiinţa asta cu care astăzi I-au stat împotrivă şi au sfidat şi au râs în nasul copiilor Lui. Dar mila Lui încă e necuprinsă şi Îi mulţumesc cel mai mult pentru că Lui îi pasă!
E încercat azi pentru a nu ştiu câta oară.
De aceea aş vrea să mă pot hotărî să nu îmi mai pese, să nu mai arunc mărgăritarele în gura porcilor şi pe unii oameni să îi consider într-adevăr fără speranţă.
Dar în naivitatea mea eu cred. Cred în oameni chiar dacă îmi dovedesc de prea multe ori ce sunt şi ce au în ei cand nu au viaţă din Cristos. Cred că există scăpare. Dar trebuie să mă dezvăţ să cred asta. Să mă oblig să nu îmi mai pese şi să îi privesc alergând cât pot ei în direcţia greşită.
Şi da! Sunt cea mai bucuroasă că pot spune că am o casă în Cer şi sunt sigură de ea! Pentru că sunt sigură de Dumnezeul meu, care le vede pe toate, le ştie, le socoteşte şi într-o zi va trage linia. Şi atunci, în ziua aceea, nu îmi va mai păsa că mi-a păsat şi că am dus greu din cauza asta, nu va mai conta că am sperat pentru oameni. În ziua aceea îmi voi vedea Visul cu ochii şi Îl voi putea atinge cu mâinile şi mă voi putea desfăta în El! Şi ce este dureros în toată povestea asta este că Îl vor vedea şi alţii cu ochii cu care azi au râs de El, Îl vor auzi cu urechile pe care astăzi şi le-au închis, Îi vor simţi mânia, cu fiinţa asta cu care astăzi I-au stat împotrivă şi au sfidat şi au râs în nasul copiilor Lui. Dar mila Lui încă e necuprinsă şi Îi mulţumesc cel mai mult pentru că Lui îi pasă!
august 12, 2009
Când stelele plouă....
Mă intrigă faptul că nu ştiu dacă pot să văd ploaia de stele din bloc. :(
Acuma ar trebui să fie Ado acasă sau altcineva să mă ia şi să mă ducă pe Dealul Târgului să ne uitam cum cad stelele, să ne punem muuuuuuuuulte dorinţe, dintre care să se îndeplinească doar aceea pe care nu am îndrăznit să ne-o punem.
Sau să fim la munte şi să vedem ceva ca aici.
Acuma ar trebui să fie Ado acasă sau altcineva să mă ia şi să mă ducă pe Dealul Târgului să ne uitam cum cad stelele, să ne punem muuuuuuuuulte dorinţe, dintre care să se îndeplinească doar aceea pe care nu am îndrăznit să ne-o punem.
Sau să fim la munte şi să vedem ceva ca aici.
iulie 09, 2009
linişt(ir)ea de după furtună
Seara asta...
Am un strange feeling, în sens frumos.
A fost o zi încărcată de prea mult soare şi radiaţii. M-a doborât după o tură până în oraş pe la amiază.
Şi a venit , la final, furtuna. O furtună cum din copilărie nu îmi mai aminteam: cu tot tacâmul : fulgere de toate tipurile, vânt, trăznete, ploaie- relaxant.
A durat ceva timp, o descărcare a întregii naturi, a atmosferei prea încărcate.
Nu mă pricep mai mult să o descriu...las poza asta de la Silviu să grăiască. Cel mai frumos fulger pe care l-am văzut de mulţi ani încoace. L-am văzut şi eu. Am scris şi am povestit despre el, iar Silviu l-a surprins- în toată splendoarea lui.
Mulţumim, Dumnezeule, că laşi ochii noştri nemerituoşi să vadă prezenţa Ta, chiar şi în splendoarea fulgerului.
Un pic din altă poziţie l-am văzut eu, dar el era. Acelaşi care mi-a mângâiat şi înviorat inima aseară. (completare de a doua zi)
Dar acum, la vreo două ore de când s-a terminat, pentru că nu îmi pot asculta simţămintele care mă trimit pe geam afară să alerg, să stau, să mă închin în aerul răcorit....am deschis numai geamul şi am scos numai capul afară. Luna. E acolo, la locul ei, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aproape întreagă, foarte misterioasă, şi-a preluat sarcina, a intrat în tura de noapte.
Cum am zis, aşa o dorinţă să fiu afară am...de ce nu pot să ies? :(
Mă uitam la teiul din faţa geamului şi mă gândeam...daca ar fi mai aproape de geam, să trec de pe geam în el şi să stau acolo cu goangele, ţânţarii şi lăcustele- dacă or fi cele din urmă; sau să cobor şi să stau afară şi apoi să urc înapoi şi să dorm buştean, visând că teiul vechi mi se deschide şi din el iasă un tânăr(crăies) chipeş . (laughing) Just dreaming...şi încă nici nu am pus capul pe pernă.
De fapt ideea era despre cum mai trebuie câteodată să reprimăm tot ce simţim că am avea nevoie/ ne-ar plăcea/ am simţi să facem. Şi despre ce păcat e asta.
[...]
Sper că nu te deranjez cu the sound of my breaking heart...încerc să nu fac zgomot. Doar El aude în mod sigur. Şi repară. El strică, El vindecă. În seara asta a mângâiat prin lună şi prin dorinţa asta de escapadă; a liniştit prin furtună şi a adus zâmbet prin El Însuşi, prin amicu' şi prin cântec.
Am un strange feeling, în sens frumos.
A fost o zi încărcată de prea mult soare şi radiaţii. M-a doborât după o tură până în oraş pe la amiază.
Şi a venit , la final, furtuna. O furtună cum din copilărie nu îmi mai aminteam: cu tot tacâmul : fulgere de toate tipurile, vânt, trăznete, ploaie- relaxant.
A durat ceva timp, o descărcare a întregii naturi, a atmosferei prea încărcate.
Nu mă pricep mai mult să o descriu...las poza asta de la Silviu să grăiască. Cel mai frumos fulger pe care l-am văzut de mulţi ani încoace. L-am văzut şi eu. Am scris şi am povestit despre el, iar Silviu l-a surprins- în toată splendoarea lui.
Mulţumim, Dumnezeule, că laşi ochii noştri nemerituoşi să vadă prezenţa Ta, chiar şi în splendoarea fulgerului.
Un pic din altă poziţie l-am văzut eu, dar el era. Acelaşi care mi-a mângâiat şi înviorat inima aseară. (completare de a doua zi)
Dar acum, la vreo două ore de când s-a terminat, pentru că nu îmi pot asculta simţămintele care mă trimit pe geam afară să alerg, să stau, să mă închin în aerul răcorit....am deschis numai geamul şi am scos numai capul afară. Luna. E acolo, la locul ei, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aproape întreagă, foarte misterioasă, şi-a preluat sarcina, a intrat în tura de noapte.
Cum am zis, aşa o dorinţă să fiu afară am...de ce nu pot să ies? :(
Mă uitam la teiul din faţa geamului şi mă gândeam...daca ar fi mai aproape de geam, să trec de pe geam în el şi să stau acolo cu goangele, ţânţarii şi lăcustele- dacă or fi cele din urmă; sau să cobor şi să stau afară şi apoi să urc înapoi şi să dorm buştean, visând că teiul vechi mi se deschide şi din el iasă un tânăr(crăies) chipeş . (laughing) Just dreaming...şi încă nici nu am pus capul pe pernă.
De fapt ideea era despre cum mai trebuie câteodată să reprimăm tot ce simţim că am avea nevoie/ ne-ar plăcea/ am simţi să facem. Şi despre ce păcat e asta.
[...]
Sper că nu te deranjez cu the sound of my breaking heart...încerc să nu fac zgomot. Doar El aude în mod sigur. Şi repară. El strică, El vindecă. În seara asta a mângâiat prin lună şi prin dorinţa asta de escapadă; a liniştit prin furtună şi a adus zâmbet prin El Însuşi, prin amicu' şi prin cântec.
I've been so afraid, afraid to close my eyes
So much can slip away before I say goodbye.
But if there's no other way, I'm done asking why.
Cuz I'm on my knees, begging You to turn to me
I'm on my knees, Father will you run to me?
One tear in the dropping rain,
One voice in the sea of pain
Could the maker of the stars
Hear the sound of my breakin' heart?
One light, that's all I am
Right now I can barely stand
If You're everything You say You are
Won't You come close and hold my heart.
So many questions without answers, Your promises remain
I can't sleep but I'll take my chances to hear You call my name
To hear You call my name.
Şi Tu m-ai chemat pe nume.
Asta este ce am văzut eu din pat pe la 01:15 minute. După ce terminasem de scris cele de mai sus. Când cei mai mulţi oameni erau în odihnă după ziua copleşitoare. Strălucea pentru puţini. Strălucea pentru mine. M-am ridicat deodată invadată pur şi simplu de lumina ei. Mă chema pe nume. El, prin ea. Să-mi spuna noapte bună şi să îmi dea binecuvântarea de noapte.(completare de a doua zi)
Acum, a doua zi după, îmi dau seama: încă o rugă ascultată; încă un gând înălţat la El şi întors cu răspuns. E copleşitor.
iunie 08, 2009
Prea crud
Nu am mai văzut niciodată un film despre nazism.
Nu am citit niciodată ceva despre.
Nu...
Tocmai am văzut The boy in the striped pyjamas.
Sau i-aş spune...Cum moare inocenţa germană - gazată.
Dumnezeu este superior cu mult credinţei noastre , cunoştintei noastre despre El. Să ierte asemenea atrocităti...
How could they?!?
Nu şocant e cuvântul.
Este HAR. Totul este despre har. Al lui Dumnezeu, cum poate acoperi umanitatea întreagă.
"-Spune-mi despre jocul cu numerele.
-Nu e un joc, ţi-am zis. Fiecare avem un număr diferit.
-Şi apoi ce se întâmplă?"
?!?
"-Nu îmi plac soldaţii. Ţie îţi plac?
-Da, tatăl meu este soldat. Dar nu unul din aceia care iau hainele oamenilor fără motiv."
"-Tatăl tău este fermier?
-Nu, tatăl meu este ceasornicar. ...Sau a fost. Acum, în cea mai mare parte a timpului, repară încălţări.
- Este ciudat cum adulţii nu se pot hotărî în legătură cu ce vor sa fie. Aşa este şi Pavel. Era doctor, dar a renunţat la tot ca să cureţe cartofi."
?!?!?!?!
Aşa povesteau ei doi -Bruno si Shmuel- pe după gard. Până în ziua când Bruno s-a hotărât să îl ajute pe Shmuel să îşi găsească tatăl...dispărut.
Şi aşa au fost amândoi adăugaţi la numărul săpunurilor....iar mirosul trupuşoarelor lor s-a amestecat cu al celorlalţi evrei şi, înălţându-se spre cer, striga către Dumnezeu.
...
Nu am citit niciodată ceva despre.
Nu...
Tocmai am văzut The boy in the striped pyjamas.
Sau i-aş spune...Cum moare inocenţa germană - gazată.
Dumnezeu este superior cu mult credinţei noastre , cunoştintei noastre despre El. Să ierte asemenea atrocităti...
How could they?!?
Nu şocant e cuvântul.
Este HAR. Totul este despre har. Al lui Dumnezeu, cum poate acoperi umanitatea întreagă.
"-Spune-mi despre jocul cu numerele.
-Nu e un joc, ţi-am zis. Fiecare avem un număr diferit.
-Şi apoi ce se întâmplă?"
?!?
"-Nu îmi plac soldaţii. Ţie îţi plac?
-Da, tatăl meu este soldat. Dar nu unul din aceia care iau hainele oamenilor fără motiv."
"-Tatăl tău este fermier?
-Nu, tatăl meu este ceasornicar. ...Sau a fost. Acum, în cea mai mare parte a timpului, repară încălţări.
- Este ciudat cum adulţii nu se pot hotărî în legătură cu ce vor sa fie. Aşa este şi Pavel. Era doctor, dar a renunţat la tot ca să cureţe cartofi."
?!?!?!?!
Aşa povesteau ei doi -Bruno si Shmuel- pe după gard. Până în ziua când Bruno s-a hotărât să îl ajute pe Shmuel să îşi găsească tatăl...dispărut.
Şi aşa au fost amândoi adăugaţi la numărul săpunurilor....iar mirosul trupuşoarelor lor s-a amestecat cu al celorlalţi evrei şi, înălţându-se spre cer, striga către Dumnezeu.
...
aprilie 13, 2009
beautifully repaired
beautifully repaired. it took one year, but it's worth.
nu-s acolo să sărbătoresc...da'...îs aici. exact unde trebuie să fiu.
...de fapt, încerc să mă mângâi singură. Şi să mă întreb încă oare care o fi motivul măiastru pentru care am fost oprită cu putere şi înţelepciune de la a fi acolo.
Vorbesc despre Peniel. Ascult acuma utimul cântec din seara asta.
"Îţi predau tot ce sunt eu, Regele meu!
Mâini către cer azi eu ridic şi mă predau Ţie, Doamne!"
Chiar dacă nu-s acolo, eşti acelaşi şi aici. El, Domnul meu. Acelaşi aici şi acolo, acelaşi anul trecut şi acum.
Acum îi trimite Oli la culcare. Noapte bună şi lor, Domnul să îi păzească şi să le dea la toţi loc de dormit.
Deci, am rămas la "mă predau". Aceasta înseamnă că Îi accept voia de a mă ţine în Sibiu- nici măcar acasă, dacă nu în deplasare. În Sibiu. Asta înseamnă să Îi accept voia de a mă duce tot pe căile cele mai grele, în multe domenii şi arii de funcţionare. Asta înseamnă că eu chiar Îi mulţumesc pentru că sunt acolo unde voia Lui vreau să fiu şi unde scrie în planul Lui pentru mine să fiu. Şi el se îndeplineşte, indiferent de voia mea. ALELUIA! Pentru că nu voia mea, ci voia Lui să se facă în viaţa mea.
Şi nu numai a mea.
Tocmai împart sentimentul. Dar....fie ca până acum , şi mai departe să Îşi arate puterea şi autoritatea în viaţa primelor.
prima: primară-mea. >:D<
prima: c faci?
primara: bine prima
primara: uite numai ce am ajuns acasă
primara: şi m-a apucat aşa o nostalgie
primara: .....
prima: nostalgie de Peniel, lasă-mă să ghicesc
primara: :))
primara: da
primara: am prins şi eu finalul
primara: tu ce faci?
prima: m-am uitat şi eu la început şi la final.
[...]
nu-s acolo să sărbătoresc...da'...îs aici. exact unde trebuie să fiu.
...de fapt, încerc să mă mângâi singură. Şi să mă întreb încă oare care o fi motivul măiastru pentru care am fost oprită cu putere şi înţelepciune de la a fi acolo.
Vorbesc despre Peniel. Ascult acuma utimul cântec din seara asta.
"Îţi predau tot ce sunt eu, Regele meu!
Mâini către cer azi eu ridic şi mă predau Ţie, Doamne!"
Chiar dacă nu-s acolo, eşti acelaşi şi aici. El, Domnul meu. Acelaşi aici şi acolo, acelaşi anul trecut şi acum.
Acum îi trimite Oli la culcare. Noapte bună şi lor, Domnul să îi păzească şi să le dea la toţi loc de dormit.
Deci, am rămas la "mă predau". Aceasta înseamnă că Îi accept voia de a mă ţine în Sibiu- nici măcar acasă, dacă nu în deplasare. În Sibiu. Asta înseamnă să Îi accept voia de a mă duce tot pe căile cele mai grele, în multe domenii şi arii de funcţionare. Asta înseamnă că eu chiar Îi mulţumesc pentru că sunt acolo unde voia Lui vreau să fiu şi unde scrie în planul Lui pentru mine să fiu. Şi el se îndeplineşte, indiferent de voia mea. ALELUIA! Pentru că nu voia mea, ci voia Lui să se facă în viaţa mea.
Şi nu numai a mea.
Tocmai împart sentimentul. Dar....fie ca până acum , şi mai departe să Îşi arate puterea şi autoritatea în viaţa primelor.
prima: primară-mea. >:D<
prima: c faci?
primara: bine prima
primara: uite numai ce am ajuns acasă
primara: şi m-a apucat aşa o nostalgie
primara: .....
prima: nostalgie de Peniel, lasă-mă să ghicesc
primara: :))
primara: da
primara: am prins şi eu finalul
primara: tu ce faci?
prima: m-am uitat şi eu la început şi la final.
[...]
martie 14, 2009
Cand pui punct inainte sa se termine
I'm a possibility....e atunci când îţi schiţezi o modalitate în care lucrurile se vor desfăşura într-un anumit domeniu, când, în sfârşit, pare că piesele se aranjează la locul lor, când treaba începe să prindă contur.
Mi-am suflecat mânecile, m-am înarmat cu curaj , am inspirat aer şi m-am apucat de treabă.
Deodată, totul nu mai e. Tot ce mi-am planificat, toate schiţele , toate ideile deja canalizate într-o anumită direcţie au întâmpinat un zid mai mare decât mine. Nu o dată în viaţă, dar acum.
M-a oprit puţin să mă gândesc. Înainte de a face cale întoarsă, înainte de a pune punctul, să verific? Oare mai poate fi vreo uşă secretă, vreun punct slab al zidului pe unde m-aş putea strecura , şi astfel să nu trebuiască să pun punct? Ci să pot continua cu ce mi-am propus?
...nu ar fi prima dată când pun punctul înainte de vreme. Dar poate de data asta ar fi cel mai periculos.
...când pui punctul şi e prea târziu pentru o nouă propoziţie; când e prea devreme poate pentru păreri de rău şi regrete...
...dar de asta există scrisul.
Şi, precum tocmai spun,
I'm a possibility. :-> High hopes is stupidity sometimes. Not this time. I will make it. We will.
Singură nu pot. Dar Domnul şi al altor puncte puse ne-la vreme , care a mai putut scrie propoziţii cu înţeles după ele, o va face şi de data asta. Trebuie. Pentru că poate.
Şi nu o să spun "Dacă aş fi făcut altfel,...; dacă m-aş fi gândit; dacă..."
O să spun "Chiar dacă am făcut aşa, chiar dacă e târziu, chiar dacă pare imposibil, ştiu că El poate. Şi chiar dacă mâna Lui nu îmi va scrie pe perete, tot voi înţelege. La momentul potrivit. Pentru că...El face toate lucrurile frumoase la vremea lor, nu? Şi chiar dacă pare că acum e vremea cercetării, poate că ...încă nu este. După părerea şi planul Lui."
februarie 24, 2009
La re-vedere!
Când oamenii trec unul câte unul ,pe rând, pe scenă ce se numeşte viaţa ta, tu nu îţi pierzi sensul trăirii, căci Dumnezeu este Cel care rămâne: statornic, tot mai măreţ în dragoste şi har, cu tine, alături de tine, în tine.:)
De la ei rămâne amintirea- o poză, un cântec, o poezie, un scris, un dar, un pix, un maimuţoi, un cuvânt cu ecou în veşnicie...
Dar Dumnezeu rămâne în tot ce eşti şi în tot ce faci, mereu.
Toţi oamenii de prin pozele de mai sus mi-au fost cei mai aproape, la un moment dat în viaţa-mi...sau în mai multe momente.
Unii oameni dispar pur şi simplu aşa cum au apărut de lângă tine; alţii sunt nevoiţi să plece; alţii poate nu ar vrea, dar...aşa e scris; unii rămân aproape ca distanţă, dar se îndepărtează sufletele.
M-am gândit de multe ori ...de ce mai îngăduie Domnul să ai o prietenie hrănitoare şi foarte apropiată cu cineva, dacă apoi se termină?
Şi mi-am dat seama că El ştie de cine am avut nevoie şi în ce moment al vieţii mele am avut nevoie de o anumită persoană din cele de mai sus.
Pe unii i-a folosit de mai multe ori şi cred că îi va mai folosi.
Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i Numele binecuvântat.
Şi ei, voi, care mi-aţi clădit câte o cărămidă, care mi-aţi fost umăr de plâns sau tovarăş de râs...sau însoţitor de drumeţie sau frate mai mare, sau creier asociat la rezolvarea de probleme, sau "calorifer" când era aşa de frig...;))
Am fost ba "mâţa" Dorinei, ba geniul Ralucai, prima primelor, snowflake-ul Irinei şi Lizzie a lui Christian, zâmbetul senin pe faţa tristă a lui Andrei, medicul lui Mihai; umarul Alinei F.; prietena de suflet a lui Manu, sora mai mică a lui Dani zis primu' şi a lui Nelu, care mie mi-au fost şi ei fraţi de cruce şi într-adevăr, prieteni....am fost, ce n-am mai fost:P Şi ei, adică voi, mie...
Unele lucruri niciodată nu se uită. Şi oricât de mult ar vrea acum unii şi altele, amintirile cu voi nu mi le poate lua nimeni.
E dor de timpurile de demult...e dor de grupul care avea mai multe nume:P din Tg-Jiu, cu Amalia, Dănuţ şi Beni în frunte; e dor de doamna de româna şi de Raliu' meu...; e dor de taberele pe malul Someşului Rece, când eram una în Duh; e dor de zăpăcelile noastre şi de toate câte le făceam...; e dor de cântările şi deplasările cu Refidim, cu bătrânul basist şi Emil, Sandel, Doru, Mirabelă, Rahela...; e dor de castelele de nisip de pe plajele Palmei, de jocurile trivia şi de câte altele...
Acum mai am ce-i în Sibiu, pentru cât o mai fi. Am şi acum iubire şi momente memorabile cu Dede, cu cretzu', cu soricela, chair şi cu "cavalerii mei însoţitori", mai nou;)) sau cu alţii de prin împrejurimi; sunt şi acum oameni pe care o să-i regret mai târziu:)
Am destule şi acum.
Dar ce m-aş face fără tot ce am avut? Ce aş fi fără voi?, pe care nici nu vă mai găsesc, dar vă întâlnesc mereu pe coridoarele inimii şi amintirilor mele; pentru că aţi ştiut să le creaţi.
M-a apucat nostalgia vremurilor trecute în seara asta şi i-am dat un pic libertate de exprimare.
M-am intors putin pe cararile batatorite ale muntelui ce formeaza viaţa mea şi am cules pe drum flori ce aţi lăsat în drumul vostru spre...unde-aţi plecat şi voi. Sau...unde-am plecat şi eu.
La re-vedere! Îmi doresc.
februarie 20, 2009
Nu-i prea tarziu, doar crede.
Autor/Artist
The Messengers
Cenusa-n jar
In Betania Isus a fost chemat
Caci prietenul sau Lazar e bolnav
Dar Isus a mai ramas langa Iordan
Caci avea cu Lazar un alt mare plan.
Dar se-apropie Isus, Isus
El vine cum a spus Isus, Isus
Chiar daca crezi ca-i prea tarziu
Si totul-i in zadar
Domnul Isus poate schimba
Cenusa ta in jar.
Lazar a murit si acum e ingropat
Patru zile au trecut si atunci in sat
Vine Isus pentru oameni prea tarziu
Dar pe Lazar din mormant il cheama viu.
Poate greul vietii bate iar la geam
Si in ganduri te framanti cu-atat amar
Pe carare nu vezi nici-un ajutor
Licaririle nadejdii, toate mor.
Dar se apropie Isus, Isus
El vine cum a spus Isus, Isus
Chiar daca crezi ca-i prea tarziu
Si totu-i in zadar
Domnul Isus poate schimba
Cenusa ta in jar.
Azi, Isus poate schimba raul din viata ta in bine...
Pentru toti cei care se simt goi, fara nimeni si nimic;
pentru toti cei care cred ca incercarea n-are iesire;
pentru toti care cred ca i-a uitat Dumnezeu sau ca nu-I pasa;
pentru toti cei care cred ca-i prea devreme sau prea tarziu;
pentru toti cei care isi aduna lacrimile intr-un burduf;
pentru toti care se simt reci si nepasatori si ar vrea sa arda pentru Dumnezeu;
pentru cei care simt ca nu mai au credinta- dar Adevarul este neclintit;
pentru cei care cred ca nu merita sa mai investesti in altii;
pentru cine da mult fara sa primeasca nimic;
pentru cine azi flutura steagul biruintei, dar plange cu cine nu poate sa faca acest lucru;
pentru mine, pentru tine, pentru noi.
Dar se-apropie Isus, Isus
El vine cum a spus Isus, Isus
Chiar daca crezi ca-i prea tarziu
Si totul-i in zadar
Domnul Isus poate schimba
Cenusa ta in jar.
septembrie 24, 2008
Racorire
In ultimul timp…
Ma pierd mereu si ma regasesc dormind, pentru putin timp, pentru ca apoi sa revin la starea de nestiinta a unde ma aflu si de ce.
Incerc sa repar una-alta si mai rau le stric.
Ma joc cu ce nu trebuie, fara sa stiu de ce.
Caut in scrinul cu amintiri si cand plec de acolo astept sa le regasesc langa mine, ca altadata.
Intreb si astept raspuns, dar nu primesc.
Vorbesc ca sa ma auda.
Tac ca sa Il aud.
Astept inarmata cu incredere si speranta ; dar cred ca le-am cumparat de proasta calitate….nu-si fac efectul.
Vreau sa am un Dumnezeu mare , cred ca este mare, dar nu stiu ce mai vrea El sa cred.
Ma las observata, citita, gasita. Pentru ca ei sa rada de mine, pentru ca voi sa credeti ca ma cunoasteti si ca aveti dreptate sa spuneti ceea ce veti spune.
Nu ma inarmez si raman vulnerabila si inca va iubesc, in ciuda a ceea ce veti crede sau spune, pentru cei mai putini dintre voi.
Ma las judecata, sfatuita, trimisa la Centrul de Reabilitare. De voi, bineinteles.
De voi , care traiti mereu pe culmi si nu va gasiti deseori in adancuri…si atunci cand cadeti, nu cadeti chiar asa de jos ca mine. Si va ridicati repede. Stiti ce trebuie sa faceti, aveti solutii si idei ; aveti viziune si scop ; faceti treaba buna chiar si acolo in adancuri, in vale ; pentru ca atunci cand veti fi din nou pe culmi sa mai urcati una, datorita a ceea ce ati mesterit in adanc.
Asa ca acum deja va ganditi la sursa a ceea ce simt eu si va ganditi deja si la solutii. Va ganditi si la motiv si considerati previzibila aceasta vale in care ma gasesc.
Va astept sa veniti cu solutii superficiale si usor de rumegat…va astept cu idei noi si mai tari ca cele de data trecuta ; va astept cu ochii vostri neintelegatori si cu mainile preastranse la piept si cu mintea si inima preaocupate sa gandeasca si sa gaseasca o solutie, un verset, o experienta, o carte…ceva, orice, cu care sa imi sariti in ajutor, prieteni buni ce nu-mi sunteti. Eu va astept, ca sa le iau pe toate si sa le var undeva de unde sa stiu sa le iau cand veti avea voi nevoie.
Si va astept sa spuneti, desi stiu ca cei mai multi veti fi oarecum socati si veti pleca mai departe.
Sau veti da compatimitor din cap la gandul ca « Nu e bine cu ea »
….
Si acum ca m-am racorit….poti sa uiti ca ai citit asta. Treci peste. Treci mai departe.
Asta incerc si eu sa fac….sa tot merg mai departe, cu ochii-n orizont, pana voi vedea ceea ce astept. Pentru ca eu tot cred ca inca mai cred. Si inca mai vreau sa sper. Si inca Mana care ma va ridica exista si inca poate.
Ma pierd mereu si ma regasesc dormind, pentru putin timp, pentru ca apoi sa revin la starea de nestiinta a unde ma aflu si de ce.
Incerc sa repar una-alta si mai rau le stric.
Ma joc cu ce nu trebuie, fara sa stiu de ce.
Caut in scrinul cu amintiri si cand plec de acolo astept sa le regasesc langa mine, ca altadata.
Intreb si astept raspuns, dar nu primesc.
Vorbesc ca sa ma auda.
Tac ca sa Il aud.
Astept inarmata cu incredere si speranta ; dar cred ca le-am cumparat de proasta calitate….nu-si fac efectul.
Vreau sa am un Dumnezeu mare , cred ca este mare, dar nu stiu ce mai vrea El sa cred.
Ma las observata, citita, gasita. Pentru ca ei sa rada de mine, pentru ca voi sa credeti ca ma cunoasteti si ca aveti dreptate sa spuneti ceea ce veti spune.
Nu ma inarmez si raman vulnerabila si inca va iubesc, in ciuda a ceea ce veti crede sau spune, pentru cei mai putini dintre voi.
Ma las judecata, sfatuita, trimisa la Centrul de Reabilitare. De voi, bineinteles.
De voi , care traiti mereu pe culmi si nu va gasiti deseori in adancuri…si atunci cand cadeti, nu cadeti chiar asa de jos ca mine. Si va ridicati repede. Stiti ce trebuie sa faceti, aveti solutii si idei ; aveti viziune si scop ; faceti treaba buna chiar si acolo in adancuri, in vale ; pentru ca atunci cand veti fi din nou pe culmi sa mai urcati una, datorita a ceea ce ati mesterit in adanc.
Asa ca acum deja va ganditi la sursa a ceea ce simt eu si va ganditi deja si la solutii. Va ganditi si la motiv si considerati previzibila aceasta vale in care ma gasesc.
Va astept sa veniti cu solutii superficiale si usor de rumegat…va astept cu idei noi si mai tari ca cele de data trecuta ; va astept cu ochii vostri neintelegatori si cu mainile preastranse la piept si cu mintea si inima preaocupate sa gandeasca si sa gaseasca o solutie, un verset, o experienta, o carte…ceva, orice, cu care sa imi sariti in ajutor, prieteni buni ce nu-mi sunteti. Eu va astept, ca sa le iau pe toate si sa le var undeva de unde sa stiu sa le iau cand veti avea voi nevoie.
Si va astept sa spuneti, desi stiu ca cei mai multi veti fi oarecum socati si veti pleca mai departe.
Sau veti da compatimitor din cap la gandul ca « Nu e bine cu ea »
….
Si acum ca m-am racorit….poti sa uiti ca ai citit asta. Treci peste. Treci mai departe.
Asta incerc si eu sa fac….sa tot merg mai departe, cu ochii-n orizont, pana voi vedea ceea ce astept. Pentru ca eu tot cred ca inca mai cred. Si inca mai vreau sa sper. Si inca Mana care ma va ridica exista si inca poate.
septembrie 03, 2008
Timp putin
Father, I’m going through some heavy things
It seems like this world ain’t getting any better
The more we try to get closer to You
The farther we run from Your throne
I’ve spent so many nights wonderin’ when will it end
When will the day come when happiness begins
I’m running the race but it seems too hard to win
I’m sick of mourning my stomach is throwing up in the morning
I’m calling for help and watching it melt away
My heart’s been put on display and put away
In many ways, many times I told myself it was ok
And anger was the price that was paid
While these faded dreams just screamed to bring them home
The burden was too heavy I kept running from the throne
I can’t take it any longer
I can taste my spirit hunger
God please help me get home
Chorus:
Lord though I walk through the valley of the shadow of death
I’m not scared cause You’re holding my breath
I only fear that I don’t have enough time left
To tell the world that there’s no time left, Lord please
Lord though I walk through the valley of the shadow of death
I’m not scared cause You’re holding my breath
I only fear that I don’t have enough time left
To tell the world that there’s no time left
I’ve come to terms that I’m burning both sides of the rope
And I’m hoping that self-control would kick in before I’m choking off
The sin that be destroying every fiber I got
I need the Lord in every way I’ll never make it I’m not
Going back to the way I was before Christ in my life
I couldn’t do it I would lose it there’s no point to the fight
And I’m writing this song, for the people who don’t belong
I pray away the pain you feel from all the things that went wrong
Inside a life that’s filled with anger and disappointment
Cause daddy treated you weaker than all of the other kids
It’s annoying and I feel for all of you who wanna give up
You feel stuck I feel the same way Lord help us stay up
You couldn’t pay me to abandon the idea of true hope
That I could make it through this life into a place where there’s no crying
I’m dying to find You with open arms when I go
Knowing You love me and You waiting to give rest to my soul
Lord I don't know what I'm struggling for
There’s go to be more
Than this life I know
But still I’m here fighting to never give up
I find strength in Your love
And You will see me through
Nu mai este timp...
Si pe putinul care mai este il irosim...?
Sau ce-i facem?
Cum il folosesc?
Imprastiind ce?
Hranindu-ma cu ce?
Nu o sa las nimic sa ma minta si sa ma indeparteze.
Nimic nu are atata putere asupra mea. Nimeni nu are atata influenta asupra mintii mele.
Nu voi renunta sa cred in oameni. Nu voi lasa la o parte ce am primit sa dau mai departe.
Si chiar si de prost inteleasa, neinteleasa, invinuita...eu una stiu. Calea mea, Visul meu, Puterea mea.
Toate in Unul, Cel care este.
iunie 19, 2008
Memorabil
Laurita si Horatiu, cu lacrimi in ochi si zambete :) Si la copii e posibil...poate de la ei am invatat :)
Lavinia si Ovidiu ...si baloane, multe baloane zburand spre cer :)
Hori, Ovi si Raducu :)
...in parc, la veselie...:)
El e Andrei :X
Da...asa mi-am petrecut ultimele zile, printre multi copii:)
Aseara, prietene L., cand am vorbit cu tine si ti-am zis ca imi merg toate bine, era adevarat:) Ma simteam extremely tired, but happy:)
Aseara, prietene L., cand am vorbit cu tine si ti-am zis ca imi merg toate bine, era adevarat:) Ma simteam extremely tired, but happy:)
Si un nor negru mi-a intunecat gandul de aseara..."parca prea bine imi merge"...
Si a venit ora aceasta. Si a venit norul care incearca sa intunece viata-mi plina de soare si ochii-mi plini de zambete.
Am stat calma. Nu am mancat prea mult, de abia am inghitit, dar am ramas calma si am incercat sa calmez si pe ceilalti.
"De ce trebuia sa se intample asta?" m-a intrebat.
Nu stiu de ce. Dar stiu ca exista un scop. O lectie, o nuia, un avertisment, o imbratisare....nu stiu exact cum se traduce, dar stiu ca Scriitorul nu da gres si nimic nu se face fara permisiunea Lui.
Asa ca Il rog sa isi tina mai departe mana asupra copiilor Lui si asupra celor dragi lor- lucruri si alti oameni. Sa aiba mila de noi, sa ne binecuvanteze si sa faca sa rasara peste noi Fatza Lui, in orice moment, oricat de greu.
Si toate acestea sa ne faca sa reflectam si sa ne apropiem mai mult de El, sa incercam sa dibuim ce a vrut cu asta, si nu in ultimul rand, sa ne supunem voii Sale.
Tata, in mainele Tale este viata mea, este familia mea, este tot ce ni se pare ca e al nostru.
Tu stii mai bine cum sa le gestionezi. Si daca noua nu ne place, da-ne ascultare si intelepciune sa Ti le lasam tot Tie, pentru ca....TU STII MAI BINE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)