noiembrie 25, 2012

De la îngrijorare la obsesie; de la obsesie la eliberare.

Sunt restantă cu multe gânduri pe care mi-am spus că o să le scriu și nu le-am scris.

Astăzi, însă, vreau să mă opresc asupra unui subiect care m-a tot frământat de o perioadă și despre care am avut discuții în câteva cercuri.

Este vorba despre îngrijorări, temeri, idei obsesive. Ordinea în care le-am scris arată și modul în care degenerează îngrijorările. Ajungi să te ocupi permanent, în mintea ta, de același subiect. Ajungi în imposibilitatea de a întreprinde altă activitate fără să te gândești la acel lucru.

Nu vreau să fac o listă a temerilor și a motivelor care dau oamenilor îngrijorare, ci vreau să te întreb dacă ai vreo temere care îți înnorează viața sau anumite momente din ea și care este/ sunt ea/ele?

Mai departe, vreau să îți vorbesc despre ...nu o soluție, nu știu cum exact să o numesc, dar eu am găsit-o ca pe o modalitate de a înainta în mod eficient și util pentru Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că am observat că lucrurile care mă frământă mă țin pe loc, legată- ca într-un prizonierat. Și nu pot face nimic, decât să acumulez sentimente de inutilitate, neîncredere în mine si în planul lui Dumnezeu, sentimente de vinovăție că nu sunt de niciun folos.

Am fost prinsă o perioadă destul de lungă - și seacă- în vârtejul unor frământări legate de o anumită problemă relațională. Mă simțeam destul de prost încât să îmi petrec mult timp și resurse frământând aluatul acelei stări în mintea, inima și conversațiile mele. Ceea ce ducea numai la lucruri negative.

Dar într-o seară am lăsat garda jos și am lăsat altă voce, cea înțeleaptă, să se audă între celelalte.

Te ții legată în chestiunea asta și nu prea ai ce face; în timp ce te plângi că nu te implici în activități utile. Începe să redirecționezi resursele tale înspre lucruri utile și de folos altora. Ia accentul despre tine și gândurile tale și pune-l pe slujba pe care o ai. Oferă timp planificării și acționării în lucruri importante. Lasă- te atrasă de dorința de a face ce este bine: nu numai într-un domeniu sau într-o singură problemă, ci în mai multe, în câte este posibil. Dorește-ți să faci binele și fă-l. Și să vezi atunci ce va scădea dintr-o dată importanța acestei probleme, în care te zbați ca peștele pe uscat.

Așa am făcut. Unul din lucrurile care a fost necesar să le fac a fost stabilirea de obiective (măsurabile, posibile si specifice) și să mă țin de ceea ce mi-am propus. Asta pentru ca să am la ce mă întoarce de câte ori mă lua valul pierderii timpului.

Ne umplem timpul cu lucrurile cu care ne alegem. Ne ținem mintea ocupată cu gândurile cărora le permitem să rămână și să înceapă să zidească sau să dărâme la noi.

Inamicul aruncă săgeți arzătoare, dar, deși toate distrug, nu au aceeași formă și același scop: unele sunt intenționate să ne paralizeze, să ne lege, să ne țină pe loc. Altele ne vor distrage atenția de la lucrurile Adevărului și ne vor aduce să lucrăm pe câmpurile minciunilor: și le oferim timp, le udăm, le hrănim, pentru ca să ne trezim, la recoltă, că suntem înconjurați de valori care se clatină și cad.

Aleg azi stabilitatea valorilor, Adevărul; aleg să mă implic cu gândul, vorba și fapta în lucruri care au ecou etern și care au de-a face cu sufletul, nu cu materia.

Tu ce alegi?

septembrie 29, 2012

Zâmbet îngheţat.

Undeva, cândva, zâmbetul unui copil poate rămâne îngheţat. Pot trece veri, pot trece ani. Avem oare vreun drept să încercăm a-l dezgheţa? Este corect să o facem?  Pentru că o dată cu inghetul, el prezervă în adâncul fiinţei un anumit statut, o anumită poziţie, amintiri şi sentimente.

În continuarea acelui zâmbet deplin care a fost până atunci, se naşte, prematur, bărbatul de mâine.
Ştiu că Dumnezeu îl poate creşte sănătos pe acest bărbat, deşi născut prematur. În ciuda zâmbetului îngheţat.

Toată psihologia şi toată ştiinţa l-ar trimite în rândul celor neîntregi, traumatizaţi, răniţi, incompleţi, insuficient dezvoltaţi, sensibili, inadaptaţi şi alte stări descrise de cuvinte grele. Dar nu şi Dumnezeu.

Dau slava lui Dumnezeu că El poate fi atotsuficient oricui şi El are puterea să păzească până în ziua zâmbetelor dezgheţate pe cei care I-au fost încredinţaţi Lui.




septembrie 20, 2012

Fişa postului creştinului

Am citit in ultimele zile mărturii ale unor foşti preoţi (ortodocşi, catolici) convertiţi, care au părăsit religia pentru a câştiga relaţia pe care o căutau, relaţia cu Domnul Isus.
Mi-au rămas în inimă cuvintele şi dorinţele lor şi mă îndeamnă la a-L căuta şi a asculta mai mult pe Domnul Isus.
M-am gândit că cel mai mult Îl pot găsi în chiar cuvintele Lui. Aşadar, cuvintele de astăzi, citite în Evanghelia după Luca, din capitolul 19, de la v.29 la v.40, sunt:

"Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. [...] Pentru că Domnul are trebuinţă de el."

Ce am înţeles eu, mesajul acestor cuvinte, arată cam aşa:
1) dinaintea- nu satul dinapoi. În toată Scriptura ni se spune să privim înainte, cu încredere şi abandonare în puterea lui Dumnezeu şi, de asemenea, să nu ne mai întoarcem unde am fost. [TRIMITEREA]

2) măgăruş legat- îmi spune despre oameni, mulţi oameni, poate chiar şi eu, legaţi. Legaţi de tipare de gândire, legaţi de blesteme, legaţi de trecut, legaţi pentru viitor, legaţi de satana, legaţi de obiceiuri şi tradiţii. Domnul Isus îi cunoaşte şi vorbeşte despre ei frumos, cu dragoste: măgăruş, în loc de măgar sau asin. [LOCUL TRIMITERII, CAUZA]

3) pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Poate nimeni nu le-a spus vreodată Vestea Bună, poate nimeni nu i-a folosit în lucrare, poate nimeni nu îi iubeşte sau nu le dă valoare: poate nimeni, niciodată. Poate ei sau poate că eu ne simţim inutili, fără să-I (re)cunoaştem chemarea. Poate că ei nu ştiu că Domnul are trebuinţă de ei. [MISIUNEA, RELAŢIA CU OAMENII]

4) dezlegaţi-l- oferă ajutorul, depune efortul, fă-i binele pe care nu şi-l poate face singur. Dezleagă, prin rugăciune, părtăşie, învăţătură, ascultare, sfătuire. Dezleagă orice îl ţine legat. Şi aceste responsabilităţi mă duc cu gândul la lucrarea de consiliere creştină, pentru că acesta şi umătorul gând sunt scopurile ei. [CONSILIEREA]

5) aduceţi-Mi-l- după ce îl dezlegi pe cel legat înainte, nu îl lăsa să se ducă oriunde vrea sau nu îl lăsa de izbelişte. Adu-L Domnului Isus, încredinţează-L Lui. Şi până nu îl vezi în Mâna Lui, nu îi da drumul nici tu. [UCENICIZAREA, MENTORATUL]

6) Domnul are trebuinţă de el.- este, eşti valoros şi îi eşti de folos Stăpânului; eşti de folos societăţii, familiei şi vecinilor; Bisericii şi celorlalţi măgăruşi legaţi. [CONFIRMAREAL, SCOPUL CHEMĂRII ]

7) ascultarea ucenicilor: "N-au întrebat ucenicii De ce acolo? De ce nu un cal?" etc.

"Cei ce fuseseră trimeşi, s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus." 

Dacă te duci când te trimite Isus, toate cuvintele Lui se vor împlini. Dacă acţionezi în ascultare de El, întotdeauna va fi timpul împlinirii promisiunilor Lui. [CONDIŢIA REUŞITEI ]

8) măgăruş - încăpăţânat. Nu va fi uşor să îndeplineşti trimiterea. Vei avea de-a face cu negare, cu încăpăţânare, cu rezistenţă, cu răutate, cu ignoranţă- cu câte şi mai câte. Dar dacă Isus a spus, se va împlini şi cea mai grea chemare. [ LUPTELE, BIRUINŢA ]






iulie 17, 2012

Încă mireasă, nobilă mireasă.

De mult nu am mai scris. 
De muuult caut aceste versuri pe care le aveam, odată, pe bara din dreapta blog-ului. Dar iată că azi, fără să caut, cu ajutorul a doi prieteni de suflet vechi, din alta viaţă parcă, le-am găsiiit! 
Şi aşa mă bucur, că trebuie să le pun aici, ca să rămână şi la mine! 


Pentru ce vă uitaţi fete fecioare la mine?
Mă cunoaşteţi prea bine…
Nu sunt cine ştie cine.
Nu fac parte dintre oamenii lumii
importanţi,
mari
şi grei.
Sunt numai o mireasă…
mistuită de dor după Mirele ei.
După Mirele care găsi preţ de răscumpărare,
nu în preţul aurului sau al pietrelor nestemate,
ci în preţul vieţii;
şi pe palmele Lui sunt săpate-
pe palma Lui de Dumnezeu-
toate literele numelui meu.
Deci, pentru că nunta e aproape,
am grijă să nu mi se stingă lumina în noapte.
M-am încins cu Adevărul 
peste veştmântul de in subţire,
m-am încălţat cu râvnă.
Şi m-am acoperit cu neprihănire.
Mi-am luat scutul strălucitor ca un Soare,
să nu mă ajungă cumva acele săgeţi arzătoare.
Mi-am oţelit braţele cu putere
şi mi-am făcut timp pentru alţii,
mai necăjiţi decât mine, să le fiu mângăiere.
Deşi pe-aproape-i prăpastia adâncă, 
m-am trudit cu migală,
dar mi-am zidit casa pe Stâncă.
De-acum pot să vină valurile,
vânturile,
urgiile.
Nimic n-o să-i schimbe din loc temeliile.
Poate să vină chiar şi vrăjmaşul, 
Dar numai până la poartă:
“Ehei, cum trăieşti tu?
Pentru noi eşti ca moartă.
Ţie nu-ţi pasă de câte pot să mai vină:
foamete,
boală,
chiar moarte, invazia străină?
Ce-ai să te faci
când n-o să-ţi mai ajungă bucata de pâine?”


Dar Mirele meu m-a învăţat
să-L aştept liniştită,
să mă rog ne-ncetat
şi să râd de ziua de mâine.
Şi să râd de ziua de mâine.                                                      



Şi acum râdem doi. :) 






(Versurile nu îmi aparţin şi nu ştiu cui aparţin, îmi amintesc doar că le-am găsit demult, intr-o revistă pentru femei.)

martie 15, 2012

Ai înţelege o rază de soare?

Eu înţeleg raza de soare...cum e să te răsfrângi asupra celor care sunt mai jos decât tine. Să încălzeşti toate inimile la fel, deşi ele primesc diferit. Unii să te primească cu zâmbetul şi cu faţa şi cu trupul descoperite, vulnerabile. Alţii să aibă protecţiile cu ei permanent: ochelari de soare, umbrele şi alte sisteme protectoare. Să luminezi cotloane întunecate, să faci cioburi să strălucească asemenea diamantelor, să accentuezi frumuseţea şi să orbeşti privirile. Ei, asta din urmă în nişte sensuri foarte abstracte, pentru că nu chiar mă pricep la asta. Să fii mereu conectată la Sursă, la Cercul Plinătăţii, din care îţi extragi, de fapt, lumina şi căldura, însăşi existenţa. Ştiu cum e şi ca uneori să nu îţi faci datoria de rază de soare şi să îngheţi lacrimi pe obraz şi să tai adânc în inimi iubitoare. Să arunci lumina şi asupra urâtului şi să nu poţi ascunde dizgraţia. Să te laşi făcut nevăzut din cauza norilor impunători, să-ţi laşi puterea slăbită de ploi şi vânturi. Să te ascunzi, jucăuş, printre copaci şi să te scalzi în flori. Să îţi oglindeşti lumina în ape şi să nu te îneci. Să fii prezentă dar ignorată, să fii dorită în timpul tăcerii cerului şi al nopţilor în care stelele te dor.  Lecţia finală, ce trebuie mereu exersată, este să depinzi şi să fii schimbată doar de Cercul Plin, nu de circumstanţele goale, de corpurile neumplute pe care sigur le întâlneşti în drumul încălzirii tale de zi cu zi. Să fii o rază de soare ce-şi face datoria. 

februarie 04, 2012

Blestem


  • Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16)

Nu este prea plăcut auzul acestor cuvinte...Vai, dar cum ar putea fi când....e un blestem? 
Mă refer deocamdată numai la cea de-a doua parte a versetului, pe care o am în minte de azi dimineaţă. 
Ca şi când Duhul mi-ar fi şoptit: Nu mai bombăni în mintea ta şi nu te mai lamenta, căci a fost scris. Maktub. Şi cu asta, nu ai decât să ai dorinţe care să îi placă şi lui. 
Mie îmi vine să traduc, deşi sună foarte dur şi extrem, dar îmi pare un foarte apropiat "vei fi la cheremul lui". 
Că tot vorbeam zilele trecute despre dependenţă....

Dacă cineva mă contrazice, aş fi curioasă ce are de spus....

ianuarie 26, 2012

Chemare la introspecţie

Dacă te-ai descrie vreodată într-un singur cuvânt? Care ar fi? Un cuvânt pe care îl simţi tu în tine; care, dacă priveşti în urmă, pluteşte în aerul trecutului şi prezentului tău, în personalitatea ta, în fiinţa ta întreagă?

ianuarie 24, 2012

Poate că ...

Poate că nu trebuie neapărat să ai un loc de muncă pentru ca să fii valoros. 
Poate că pot ajuta lumea asta şi în alt fel decât prin forţa mea de muncă.
Poate că ar trebui să mă opresc din a-mi mai dori ceva ce nu mă doreşte pe mine. 
Poate că ar trebui să mă bucur....
 

ianuarie 23, 2012

În căutarea pierduţilor din noi

Miros de file de carte nouă. Nemaisimţit de mult, poate prea mult timp...
Mă duce înapoi, dar nu ştiu unde.

Ştiu că uitarea este bună, dar, o, ce multe lucruri sunt pe care ei spun că trebuie să mi le amintesc, pentru a mă elibera de ele...şi nu pot.

Îmi amintesc când am căzut pe scări, când m-am lovit la spate, când era să mor, când dispreţuitul de toţi m-a ajutat, când am pierdut controlul, când am dat o palmă, când am râs, când am plâns pe drum spre casă, când intram pe sub garduri, săpând şanturi asemenea câinilor prin zăpadă...Îmi amintesc jocul prin şi printre copăcei....şi mă întreb acum de ce toate sunt legate între ele. Îmi pot aminti toate astea şi multe altele. Dar nu pot vedea dincolo de ele, dincolo de timp, dincolo de eu...

Cine sunt cei care mi-au ştirbit identitatea? Cine mi-a muşcat din suflet şi a scuipat apoi? Cine a născut teama în mine? Cine mi-a sădit nesiguranţa? Cine m-a adus până acolo unde să mă simt străină faţă de mine însămi? Cine sau ce ma înstrăinează de tot ce mi-e drag şi iubesc? Ce nu ma lasă să mă apropii? Ce anume păzeşte câinele  inconştiintei mele, de nu-i om care să poată trece limita?

...Suntem un cor care strigăm, însă tot puţini din cei care recunoaştem şi care înţelegem şi ne dorim vindecaţi, proaspeţi şi-n întunecimea fiinţelor noastre.

Spre sănătate, spre integritate, spre eliberare, în căutarea leacului pentru sufletele noastre vătămate!
În căutarea pierduţilor d(e)in noi...

ianuarie 02, 2012

Transformare- în ce?

Un gând din seara aceasta vreau să împărtăşesc cu voi.

A fost vorba despre transformare- un proces prin care ar trebui să trecem toţi cei ce ne numim creştini, începând din momentul în care am fost făcuţi drepţi în ochii lui Dumnezeu.
Printr-un material informativ citit astăzi Duhul m-a conştientizat de lucrarea lui Satan pe care încearcă să o lucreze în vieţile noastre, în cele mai subtile si banale forme. Nu degeaba Cuvântul îl numeşte viclean...
Auzind despre transformarea care ar trebui să aibă loc permanent în noi, mi-a dat Duhul seama că o transformare este inerentă: noi ne transformăm mereu: ori că în chipul lui Dumnezeu, ori că în chipul satanei. Nu există cale de mijloc sau un cuvânt mai milos pe care l-aş putea folosi pentru aceasta. Dacă nu ne lăsăm transformaţi după Chipul Făcătorului nostru, dacă nu ne silim şi dacă nu luptăm, automat firea noastră, duhul veacului şi toate forţele întunericului ne transformă, pe nesimţite, în chipuri satanice. Dacă nu folosim neîncetat, regulat şi corect Oglinda Adevărului, vom sfârşi prin a fi purtători ai altui chip decât cel care ne-am dori.

Din plin astăzi am realizat asta, într-un mod practic. Şi ce trebuie făcut este să ne oprim şi să ne cercetăm, să ne căutăm: unde suntem cu adevărat, cum arătăm de fapt, în lumina divină şi unde ne-am dori să fim, cu cine visăm să ne asemănăm. Şi să luăm direcţia care se cere. Este imperios necesar.

Interesaţi de pagina de viaţă