decembrie 31, 2008

Poate e ultimul strop de cerneala


De dimineata ceva m-a pus pe ganduri.
Plecand de la versurile "I am a flower quickly fading
Here now and gone tomorrow"....de la Casting Crowns, "Who am I?" , care mi-au fost un fel de "noapte buna" aseara.

Si primele ganduri din dimineata asta au fost tot o cantare:
"Ce-i viata ta? E o penita cu care scrii mereu pe-un drum"

Dupa versurile astea, a aparut o intrebare, adica o constatare.

"Nu poti sti cand se termina tusul/ cerneala...", iar penita va ramane rece, goala, fara viata ce-i era cerneala.
Si nu poti face nimic. Nu tu hotarasti cu cat sa fii umplut; nu tu hotarasti cate povesti vei avea ocazia sa scrii, cate zambete sa desenezi. Tu poti hotari doar sa faci toate astea- sa scrii o poveste, sa desenezi un zambet, o imbratisare, sa lasi in urma o vorba buna....doar in aceasta clipa, cat inca mai esti. Pentru ca nu stii care va fi momentul cand cerneala se va termina.
Ai avut destula pentru anul 2008- care inca nu s-a terminat.
Poate mai ai pentru cateva zile, pentru cateva luni, poate ai pentru intregul 2009.
Dar nu poti sti.

Unii m-ar putea pune la colt: " De ce vorbesti asa? Nu cobi. Nu te mai gandi la din astea."
Cum as putea sa nu ma gandesc? Cand stiu ca nu eu hotarasc clipa cand voi ramane rece?
Cand stiu ca nu eu am controlul asupra lungimii vietii mele?

Dar nu asta e important. Se intampla, anul trecut (2007) a fost un an in care multi tineri crestini au murit. S-a terminat cerneala ce le fusese rezrvata. Am auzit de ei si i-am cunoscut dupa, cand prieteni de-ai lor au vrut sa-i faca cunoscuti. Trist ca s-au gandit la asta dupa.

Nu poti sti care este ultimul post pe care-l citesti de la mine. Nu poti sti care este ultimul zambet pe care ti-l ofer. Nu stii daca nu cumva te-am imbratisat pentru ultima oara. Nu poti sti, pentru ca doar Unul stie.
Si eu ma rog doar ca de fiecare data cand mai am o clipa, de fiecare data cand mai am o sansa, sa o folosesc. Pentru un zambet, pentru un salut, pentru o incurajare, pentru o ascultare, pentru o imbratisare. Nu stii niciodata cand "pa"-ul se transforma in "adio".

Si mai e important sa fiu gata. Dezlegata de tot, dezlegata de voi, in dragoste cu toti, pentru ca v-am iubit. Poate in tacere sau in manifestare, poate in zambet sau in culoare....

Nu vreau sa melodramatizez. Dar niciodata nu stii.
Nici eu, nici tu.

Si intrebarea este: Esti gata? Esti pregatit sa nu mai fii?
Pentru ca de asta depinde ce va urma.

Pe mine nu ma sperie si nu simt niciun disconfort sa vorbesc , sa scriu despre asta.
Stiu ce ma asteapta dupa :)

" Da, suntem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca ramanem acasa fie ca suntem departe de casa. Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cand traia in trup. " Biblia, 2 Corinteni 5:8-10


Si cu intrebarea lansata, va spun sa ramanem toti in Iubire, in Lumina, in Adevar.
Si sa folosim eficient si pentru ecou in eternitate fiecare strop de cerneala pe care il mai avem.
Niciodata nu stim cand, chiar si scuturata, penita va fi ...uscata.



Va trimit o imbratisare mare , pentru ultima data....
pe anul asta vechi.:)

decembrie 30, 2008

Rezumat de 2008

...un an, in cateva momente:), in cativa oameni:)

Acum ce sa fac? Sa iau in calcul faptul ca se termina un an? Sa-l pun la cale pe cel ce a trecut, sa fac o trecere in revista a punctelor cheie ale acestui an?

Sa incerc macar...
Ma gandesc la posturile de sfarsitul anului trecut si de la sfarsitul anului anului trecut ....si imi vin in minte cuvintele cheie, fara sa le fi recitit.
Pentru ca au un numitor comun punctele cheie: oameni. Am spus odata ca eu masor multe in oameni. Poate pentru ca ei sunt cei mai importanti pentru mine.

Si anul acesta , la sfarsit, conteaza tot oamenii, asa cum au contat si pe parcurs.
Tot pe ei ii voi numara, pentru ca ei mi-au fost trimisi, daruiti, luati, dati...pentru a ma ajuta, pentru a ma mustra, pentru a ma scoate din gropi, pentru a ma urca pe varfuri...toate astea, Dumnezeu prin ei.

Oameni anul acesta? In mare parte se suprapun cu cei de anul trecut. Unii mai mult, altii mai putin... Sunt si oameni noi, de care sunt entuziasmata, sunt si oameni ne-noi, care s-au indepartat.
Dar toate sforile sunt trase de o Mana ce stiu ca este in control si ca da fiecare lucru la timpul lui; iar asta inseamna ca si pe fiecare om il da tot la timpul lui- intr-o viata sau alta.


In afara de oameni...ce-a mai fost?
A fost un an in care mi-au fost si date si luate -lucruri, oameni, stari....
Cel mai tare am simtit cand au fost luati de langa mine Irina si Christian.

Cel mai tare am simtit cand mi-a fost dat sa ajung in varf , de unde am putut sa-mi rostogolesc toate poverile ;))


Merita mentionate aici primele, fara de care anul nu ar fi fost la fel, unele poveri ar fi fost mai greu de purtat, altele de aruncat...momente inaltatoare am avut anul acesta, in , poate, unele din cele mai adanci gropi ce pot exista in sfera experientelor umane. Sau poate ca inca dramatizez si exagerez:P

Important este ca la sfarsitul acestui an nu imi lipsesc foarte mult decat Irina si Christian, bursa si armonia si pacea dintr-un anumit loc pe care il stim noi.


Si pentru asta si pentru tot restul Ii multumesc Domnului. Pentru ca anul acesta a tot lucrat la mine si m-a invatat multe; m-a invatat minte de unele, m-a vindecat de altele.

Si nu mai sunt eu care eram, ba chiar imi doresc sa fiu din ce in ce mai putin eu. Si El sa traiasca in locul meu.


Si in anul in care intram nu imi doresc decat sa stau in voia Lui.
Niciun plan, nicio dorinta.

Daca la sfarsitul anului trecut imi doream doua lucruri, foarte tare, si I-am spus in lungi discutii despre asta cu EL, iata ca in cursul anului am primit unul din lucruri si pe celalalt nu. Sunt sigura ca asa este cel mai bine :)

Dar anul acesta nicio dorinta; vreau doar dorinta Lui sa se implineasca in mine si cu mine. Si, intr-adevar, imi doresc foarte mult sa vina. Promisiunea Lui ca va reveni sa se implineasca si va fi perfect. Si eu, intre timp, sa fiu...gata de zbor, gata de saritura in bratele lui Isus, gata de a-L vedea asa cum este, nedistorsionat, nemijlocit.
Si in fata Tatalui sa ma inchin adanc, pentru ca mi-a facut parte si mie sa Il cunosc si sa traiesc o viata cu El pe pamant si apoi, ce onoare, o vesnicie cu EL in cer!


Voua, ce va doresc? Sfintenie. Cautare. Inchinare.
Si sa nu mai faceti lucrurile pentru a fi "mai buni" decat altii, pentru a le face "mai bine" decat altii sau decat le-ati facut in trecut.
Fiti nu buni, ci PLACUTI INAINTEA LUI DUMNEZEU.

Faceti lucrurile nu "mai bune"; faceti-le in asa fel incat sa-I fie placute Lui. Acesta este standardul. Aceasta este tinta, aceasta este finalitatea. PLACUTI LUI .


Placuti Lui , oameni dupa inima Lui sa fim cu totii in noul an, si sa lasam la o parte tot ce ne leaga de trecut, de oameni, de dorinte.


Si a Lui sa fie toata gloria si slava. In veci, amin.

P.S. Cred ca ne mai scriem si citim o data anul acesta, pentru ca azi dimineata ceva m-a "pus pe ganduri"

decembrie 24, 2008

anul asta de craciun

Acum sa coc ceva si la figurat, ca la propriu, s-a terminat :D


Tot as vrea sa incep cumva si nu stiu cum, nu stiu cu ce.

« Aleluia Tu esti Mesia, Regele meu, Isus ! »

Aud lauda adusa si ma gandesc la cum i-au adus magii lauda lor. Si cum i-au adus pastorii lauda lor. Paturi sociale diferite, educatie diferita, experiente diferite….au ajuns la fel de aproape de Rege. Pe unii i-a trimis Cerul prin simboluri- prin ceea ce intelegeau ei-, din alte taramuri ; pe ceilalti, i-au trimis ingerii, care li s-au aratat. La pastori a fost nevoie de cuvant spus gura catre gura. Fiecaruia i s-a vorbit « pe limba lui ». Cat de minunat este si acest lucru. Cat de sensibil Dumnezeu. Cat de acurat a actionat si cu cata consideratie.


Si ei, toti, cat de ascultatori. Cat de prompti. Fiecare au fugit spre cetate. Spre Prunc.

Sa Il vada, sa I se inchine. Cata credinta !

Fiecare a adus ce a putut. Pretioasele magilor, laolalta cu zambetele pastorilor si cu laudele lor spre Tatal.

Asta s-a intamplat atunci, cand nu oricare rege, s-a nascut. O nastere atat de minutios planificata si asa de demult vestita. Primul pas pentru planul mantuitor.


Asa a fost : umil, sarac, cu bucurie, fara diferente, in pace si in colaborare. Frig, noapte instelata si ingerata ; drum lung- efort, stiinta, cautare, dorinta de a fi in prezenta regelui si de a I se inchina. Ascultare si luarea in seama a Cuvantului scris si a Cuvantului auzit, in mai multe contexte , de catre mai multi oameni.


Asa s-ar putea descrie cum a fost.


Si acum, intorcandu-ma in realitatea zilei de azi, in secolul al XXI-lea(atata e?), in anul 2008….ma uit sa vad toate acestea si ma dor ochii de atata uitat si uitat si uitat….si tot nevazut.

Tot ce mai vezi sunt lumini perene, sterse si pline de praf- pe strazi, in case…brazi care doar miros frumos, dar alta incantare nu-mi aduc…

Tot ce mai auzi sunt cantece cu fulgi si stele, cu fluturi (ce or cauta ei in toata povestea asta….ma mai intreb inca.) si zapada. Mai auzi si cate-o pocnitoare si cate-o ambulanta. Amandoua imi produc aproape tremur si frig, tare frig.

Si, da , e frig. E frig intre oameni, desi-s atat de multi. E frig intre prieteni, desi-s asa de-aproape. E frig prin buzunare si e frig si-n ochi. Zambete inghetate, maini inclestate- pe volan , pe plasa cu cumparaturi, pe clopotele caprei.

De unde atata frig ? Se cheltuie bani (nu mai conteaza cati) , energie , timp si inca multe pentru caldura. Caldura in camin, caldura-n magazin, caldura in spital. Dar pentru caldura-n inimi, cine e responsabil ? Care ministru , care societate, cine raspunde pentru frigul de nescapat din inimile noastre ?


Si imi amintesc de inceput, cand Cerul canta, pastorii tresaltau, cand Pruncul nu a inghetat, chiar intr-un grajd. Cand Maria si Iosif nu s-au imbolnavit. Era o caldura produsa de Iubire, de acceptare, acolo-n grajd, unde laolalta, Dumnezeu cu om, cu animal, mag si pastor, s-au inteles si bucurat. S-au acceptat si ajutat.


Unde e cautarea ? Unde e dorinta noastra de a ne inchina ? Unde e efortul de a-L cauta si curajul de a infrunta toate pericolele ? Unde ne este interesul, unde e asteptarea implinirii promisiunii ? Unde esti, ascultare, unde esti, Cuvant ?


Mi-e greu sa ma gandesc- ca ele sunt. Ingropate in interesele seculare, infundate de poftele lumesti, ghemuite sub dorinta de a fi « in rand cu lumea ».

Si tot nu vad - decat prea multa- rautate, mandrie, orgoliu. Umplere cu nesemnificatii, uitari de sens si activitati facute de forma, in numele lui Isus.

Un nume dat unei sarbatori de amintire- Craciun- ce a adus candva si un mos – nu stiu de unde scos, din ce poveste, din ce ideologie, din ce popor. Mosul, apoi un brad. Pe care , si pe el, il admir acolo, sus, in munte, unde e locul lui. Si unde-i place si lui sa fie admirat.

Nu stiu cine l-a inventat si pe el. Cand eram mici, era si el « pacat », daca era sa fie adus in casa si-mpodobit. Acum, s-a dus si pacatul asta. S-a transformat si el in « bucuria copiilor » si in accesoriu obligatoriu in fiecare casa. Nu scriu impotriva bradului, e si la mine-n casa. Dar ma intreb de unde si , mai ales , de ce ?

De cand si , mai ales, de ce ? De ce bradul si aparitia lui, de ce mosul si renii lui au trebuit sa elimine celelalte cautari ? De ce sa ne desparta, sa ne indeparteze ?


Si imi raspund tot eu, ca nu ei ne despart si ne indeparteaza de Dumnezeu si nici unii de altii. Dar ne ocupa din timpul in care , daca am simti, L-am cauta pe Dumnezeu, i-am scrie Lui scrisori, am cere sfatul si prezenta Lui ; daca am vrea sa recunoastem cat suntem de pacatosi, am petrece un timp si impodobindu-ne caracterul si atitudinile, pentru ca si altii sa se bucure de noi. Daca am vrea, am putea sa fim noi bradul « de craciun ». Un an intreg sa crestem, sa ne pregatim, hranindu-ne cu seva din adanc, sa ne infigem radacinile tot mai adanc in Cuvant, in relatie si , astfel, sa fim tot mai proaspeti si mai inmiresmati. Am straluci mai tare decat un brad impodobit ; am mirosi mai a viata decat miroase el. Am bucura mai mult copiii si chiar si pe cei mari, pentru ca am avea IUBIRE. Pentru ca am avea putere si am avea curaj sa stralucim ! Si nu ne-ar mai fi frig pe dinauntru, ar fi un foc intretinut si tot mai mare, cu cat dam- din noi, caldura, spre ceilalti.

Si tot mai mult am creste, spre Cer, unde ne e tinta.


Sunt bucurii pe care nu le mai avem, sunt satisfactii de care am uitat.

Ruga mea este sa ne linistim putin si sa ne urcam putin acolo, unde-ajungem numai noi, unde ne e locul, in prezenta Lui si sa Il vrem sa ne zambeasca. Sa-I aducem lauda si onoare. Nu numai prin cantec, ci prin fapta ce-o cantam, dar nu o prea facem.


Va doresc doar un timp de gandire, un timp de-mprospatare. Mergeti langa brad si lasati-L pe Creatorul Lui sa va invete ceva si de la el. Priviti cerul printre zabrele si cautati stelele care formeaza ochii Lui- si observati- cand va uitati voi- ei plang sau rad ?

Aplecati-va fiinta inaintea maretiei Lui si cititi Cuvantul care va da viata. Si apoi ridicati ochii si soptiti : « Vino, Doamne Isuse ! » E mare lucru sa poti face aceasta chemare.


E tot ce va doresc in aceste zile.

E tot ce imi doresc. Promit.

« Vino, Doamne Isuse ! »

decembrie 23, 2008

aproape de craciun

Suiera vantul dincolo de geam,

Dar nu opreste cantul ce in inima il am ;

Vine sau nu zapada si aici,

Isus e bucurie si pentru mari si mici.

Asta am scris ceva mai devreme, acum vantul a amutit.

Poate o Mana l-a oprit din goana

sau o Voce cu iubire i-a soptit.

E Vocea care imi spune si mie

Cand sa-ncep si cand sa ma opresc.

Si e Mana care ma opreste si pe mine

Cand nu ascult sau nu vreau sa ma opresc.

E Mana care ma conduce

Si Vocea care ma incurajeaza.

E Unul singur Cel ce le detine ;

E Isus, care ma are si pe mine

Si este El, cine te vrea si pe tine.


Tu nu l-ai vrut, ei nu l-au vrut.

Doar doi parinti, si-acum multi ani,

Erau acolo- sa-L primeasca.

Pe El, chiar Domnul domnilor

Si Regele minunilor.

Erau ei- Iosif si Maria,

Cei care-au ascultat si au crezut.

L-au primit si viata lor nu a mai fost la fel.

S-a nascut pe pamant si nimic nu a mai fost la fel.

A parasit Cerul si acolo totul era altfel- fara El.

Printul Cerului, coborat pe Pamant,

Intre toate cele pe care le-a creat.

S-a nascut o data, intrupat in om.

In iesle mica, printre oi si boi.

Si de atunci continua sa se nasca

In tot inimi sarace, lipsite de tot.


De fiecare data cand unul ca mine crede,

De cate ori Il vrea, Il cheama si Il asteapta,

Se naste din nou si din nou.

Si din acel moment, cand ieslea-mi de inima

L-a primit pe El, s-a transformat in tron.

Si Printul e aici, de-atunci, Pastor.

E Cel ce-aduce , indiferent de-mprejurari,

Pace , bucurie, iubire , chiar in tulburari.

E casa Lui- inima mea.

E toata-a Lui si mintea mea.

E pentru El- gandul, chiar poezia mea.

Iar cantul…la fel.

Pentru El si pentru ca e Domn.

Pentru ca traieste si pentru ca iubeste

In locul meu, prin mine, pentru tine.

Te iubeste si pe tine.


N-ai vrea si tu un tron

In loc de iesle-n inima-ti infrigurata ?

N-ai vrea sa ai tu pace si bucurie,

In loc de groaza, teama sau rusine ?

E gata si azi, El, sa se nasca in tine.

Esti tu gata sa te nasti si tu, din nou ?

decembrie 21, 2008

Gand pentru mami


Lacrimi de mama -atatea am vazut.
Lacrimi pentru mama -atatea am simtit.
Atata iubire,
nicicand n-a mai fi.
Doar Dumnezeu
o poate-nlocui.

E mama mea si alta nu as vrea.
Mi-a fost tot-
educator, invatator,
indrumator, ascultator,
prietena sau medic,
cum am avut nevoie.

Si pentru zambet si mustrare

Si pentru casa si mancare
Si pentru timp si daruire

Iti multumesc.

Si Domnul nostru sa te poarte
In al Sau brat si-n continuare-

Mai sanatoasa, mai bucuroasa

Mai credincioasa.

Mai iubita si mai pretuita
Sa te simtim , pan' la sfarsit,

Cand Mirele nostru iubit

Va reveni si se va termina
cu tot ce-a fost durere.

Stim ca vom fi vesnic impreuna
Pentru ca Il purtam pe Dumnezeu.
Si, nu-i asa, mamichula, ca pe El nimeni nu ni-l poate lua?

decembrie 17, 2008

Dintre toate bunele , aleg valorosul.

"...Lasa...ca mai este putin...si gata."
"Pai tocmai asta e. Daca ar fi mai mult, ar fi mai usor...dar mai este putin..."
"Ai dreptate. Asa este. Putinul acesta trebuie sa-l umpli de semnificatie, sa-l investesti in ceea ce conteaza, sa investesti in el, sa separi, sa stii sa deosebesti si sa alegi lucrurile bune de cele valoroase. "

Poate se referea ca mai este putin de scoala; eu la asta am facut referire in prima replica. Dar poate el a schimbat planul...Oricum, daca el nu, atunci eu, incepand cu urmatoarele ganduri , ultimele din cele de mai sus.

Insa fie ca esti student la medicina, fie la psihologie, fie la amandoua, planul la care trebuie sa te raportezi este cel spiritual, este cel care se continua in netimp si neloc, in nespatiu si nepamantesc.

Sa alegi valorosul dintre toate lucrurile bune.

Sa investim in sufletul nostru si in sufletele celor din jur, sa castigam inimi pentru Biruinta, sa visam vise pentru Imparatul.

Asa sa ne ajute...tot El.

decembrie 13, 2008

Omleta cu sunca si Ambasadorii

...o mica pauza de la sapat si rascolit prin studii si cercetari....

Si cu ocazia asta, urmez si sfatul Irinei de a inveseli un pic atmosfera din aceasta pagina...cam trista, dupa aprecierea ei.
Asa ca, Sissy, pentru tine special si pentru voi ceilalti...fiti atenti:P

S-a pus intrebarea "Care este diferenta dintre contributie si dedicare?"
Pentru a surprinde aceasta diferenta s-a folosit analogia cu ....omleta cu sunca.

Pentru obtinerea omletei cu sunca, lucrurile s-au intamplat in felul urmator:
Gaina a contribuit, iar porcul...s-a consacrat/dedicat.

Cateodata am avea nevoie sa invatam si de la ...porci.
Consacrarea se cere, dedicarea totala in reprezentarea Cerului pe acest pamant strain, unde suntem ambasadori.
Contributia nu este intotdeauna de ajuns....se cere dedicare extrema.

Sa incepem dar a invata si de la porci. Sau...mai bine specificat: sa ne dedicam total.

decembrie 10, 2008

Printre tot...si eu

As vrea sa-Ti spun ceva,
altceva decat orice.
Ceva diferit.
Ceva care sa Te faca sa-mi
vorbesti si Tu.
Si vantul bate,
ploaia cade.
Soarele nu mai este dator acum
sa incalzeasca aici, la noi...
Cerul rade si norii fug;
stelele sclipesc si luna e regina.
Toate isi fac datoria.
Dar eu?
A mea datorie e implinita?
A mea lucrare este primita?
Cuvantul Tau traieste-n mine?
Vorbeste, umbla, zambeste?
[...]

noiembrie 27, 2008



Era noiembrie tarziu. Aveam 3 ani si un pic. Nici macar nu mai imi amintesc.
Pot sa imi amintesc de nasterea ultimei mele surori- atunci aveam 7 ani, dar nu si de nasterea ei, a Timeei.
Cel mai bine imi amintesc despre ea cand avea 2-3 ani si era blonda ca o nemtoaica si mica si dolofana. Cum era foarte iubitoare pe vremea aceea, tot vroia sa se puna la noi in brate. Pe unde ne vedea sezand, hop si ea in brate. Imi amintesc exact o scena- eu pe pragul lat dintre bucatarie si balcon, ceilalti prin bucatarie si ea, in brate la mine. « Esti ca un tanc de grea », imi rasuna cuvintele.
Tati ii spunea Dulcineea. Avea motive din plin sa o faca. Ca o printesa era- parul nemaivazut in familia Stefu de blond (poate numai acum, la David, se apropie putin), cu ochii verzi, cu mainile si picioarele dolofane…..aah, ce mi-ar placea acum sa fie mica :P
Da. O minune si la gradinita, inteligenta foc…doar cand s-a nascut, asa a anuntat-o una din matusi, nu ? « Avem o nepoata frumoaaaaaaasa si desteapta foc ». Frumoasa cred ca se putea vedea ca este, dar desteapta ? A simtit-o J Doar nu degeaba a ramas nepoata ei preferata.
Toata lumea o iubea. Dumnezeu a inzestrat-o cu multe calitati.
A si trecut-o prin multe. A suferit in micuta ei viata pana la 10 ani cat nu am suferit eu nici pe jumatate in 20 de ani.
Astea au facut-o tare si cu ambitie sa depaseasca.

Si, acum, ca tot am ajuns aici, ii las pe ei, cei care citesc, si ma intorc spre tine, Timeea.
Daca ai trecut peste si prin toate la cate ai fost supusa in frageda-ti pruncie, stiu si cred ca poti trece si acum, cand ai mai multe resurse, esti deja « calita » si , mai presus de toate, poti singura sa te incredintezi Dumnezeului parintilor tai. Si poti sa te bizui pe Numele Lui.
Imi mai amintesc cum ii duceam la gradinita, pe ea si pe Ado. J
Eu, sora mai mare, intelegeti…. J

Apoi la scoala. Toata lumea din Liceul de Muzica o cunostea, de la profesori pana la elevii de liceu. Mai il stii pe Ducu ?:)) Si era mana dreapta a doamnei Vasilica. Parca o vad cum venea in pauze singura de la chiosc cu bratul plin de covrigi – pentru toata clasa si in mana cealalta pentru « doamna ». Nu aveau voie copiii sa iasa din curtea scolii si sa treaca strada. Doar ea. J
Canta si la pian…era talentata. Ca o artista era pe la auditii. Ce vremuri, cand ma gandesc…
Ce caracter, dintotdeauna ! Ce personalitate.
Cata sensibilitate ascunsa sub masca ambitiei si tariei…asta am aflat-o mai in ultimii ani, in oarecare imprejurari.

Da, o fata iubita, populara, inteligenta foarte, luptatoare, descurcareata. Cateodata…dar acum si aici se spun numai lucrurile bune, nu ? Desi e om, si bineinteles ca are si parti negative.
Dar tot ce imi doresc pentru tine , Timoteia, este sa ajungi un Timotei. Este ca toate partile tale negative sa fie transformate, slefuite, daltuite, pana vei lua forma dorita de Stapan, de Olar, de Pastor.
Desi ai zis cand erai mica… « Eu nu sunt pocaita, cainele e pocait ! », astazi ti-ai schimbat parerile, nu ?
Multumim Domnului pentru tine. Si pentru cate lectii am invatat si invatam de la tine si impreuna cu tine. Sa facem ca tine, sa nu facem …dar , in toate, sa devenim ceea ce Dumnezeu ne doreste sa devenim- impreuna.

Acum a trecut gradinita, scoala generala…
Liceul, cu multele lui provocari inca nu s-a terminat. Esti de abia pe la jumatate.
Multe ispite, carora stiu ca ti-e greu sa le rezisti. Multe lupte de dus, multe tentatii- stiu, mai multe ca la mine, mai grele. Dar stiu si ca nu esti singura in toate acestea. Si ca poti fi mai mult decat biruitoare asupra lor, prin Acela care te-a iubit si te-a mantuit.

E interesant si emotionant sa stai si sa privesti la un om de ziua lui. Sau intr-un eveniment mai deosebit din viata lui. Il vezi numai in lumini stralucitoare J
O, daca as putea face ca in fiecare zi sa imi pun ochelarii acestia si sa te vad numai prin ei. Sa ma bucur de ce ai in tine si sa ma rog si sa te ajut ca ceea ce e frumos in tine si inca nescos la iveala, sa iasa mai repede. Daca ti-as putea fi un adevarat exemplu, daca ti-as putea fi cea mai buna prietena…daca te-as putea intelege mai bine, daca as fi mai aproape de tine si daca ….
Dar daca Dumnezeu m-a facut sora ta si nu prietena ta, stie de ce. Si probabil stie ca prietena iti pot fi si fiindu-ti sora, dar sora adevarata , din prietena, nu as putea.
Te iubesc. Si chiar daca uneori pare ca nu, sau pare ca nu imi pasa, imi pare rau.
Si cred ca esti o persoana minunata. Dar stiu ca poti deveni si mai minunata. Tot mai minunate sa devenim, caci minunatia deplina o vom atinge doar Acasa, cand ne vom bucura de Minunea Iubirii lui Dumnezeu- Domnul Isus.

Cine o cunoaste stie ce fata brava este. Ca poate fi si dulce, si acra- dupa caz. Stie ca poate sa rada pana la istovire , dar si sa planga impreuna cu cei ce plang.
Si cine nu o cunoaste, sa nu incerce sa descrie, sau sa isi faca pareri.
Despre un om adevarul nu il stii nici dupa ce il cunosti, dar poti afirma mai cu siguranta multe lucruri cand traiesti cu el.

Tot ce am scris aici a fost din perspectiva iubirii. Iubirea, care vede numai calitatile.
« Defectele sunt multe cand dragostea e putina. »
La mine dragostea e multa pentru ea si, de aceea, cred ca defectele sunt doar calitati neprelucrate inca, sau in curs de prelucrare.

Domnul sa-ti fie desfatarea, Barti. Si El va avea atunci grija de inima ta. In El sa iti gasesti placerea- toata, iar Lui ii va face placere sa iti hraneasca mintea. Incredinteaza-ti soarta in mana Lui, increde-te in El si El isi va indeplini promisiunile fata de tine.

Straluceste pentru cer acum, aici, pe pamant. Si Cerul va straluci inaintea ta intr-o zi, cand anii nu se vor mai numara si bucuria nu se va mai termina.

Pana atunci alaturi de tine sper a fi,
Elike> :D<

noiembrie 25, 2008

Ura lui Isus!

Era azi noapte....cand am scris. Vorbeam cu EL, cu Domnul si Slavatorul vietii mele.
...

Nu puteam sa dorm. Era aproape 12 noaptea. Stateam si priveam din pat prin crapaturile de la jaluzele, afara. In noapte. Si...vorbeam cu El, in timp ce....Il asteptam.
Si cantam...

Doamne,-Ti asteptam venirea
La ivirea zorilor.
Imbracati in haine albe,
Vream Osana sa cantam.
Intr-o zi insorita de dimineata
Vom sta cu Tine fata in fata;
Cu Tine, Avraam, cu Isaac si cu ingerii!
Sarbatoare divina si glorioasa
Va fi in ziua aceea mareata,
Pentru poporul ales al Domnului!

Ii astept venirea. Re-venirea. A venit prima data- umil, in saracie, printre boi si fan. Era o noapte geroasa cu stele sclipitoare peste un oras adormit. Nimeni, aproape, nu Il astepta. Doar cativa, care au fost instiintati. Si va veni a doua oara- in slava, imbracat in marire si splendoare, in dreptate si onoare, printre nori. Nu stiu ce ora va fi, in noapte sau in zi, dar stiu ca este tot o noapte - in lume. Este o noapte intunecoasa , unde lumina mai este reprezentata doar de cateva scantei, sclipiri, luminite, care se incarca de la EL, pentru a nu fi cotropite si ele, de intuneric. Suntem noi, dintre cei instiintati ca se va intoarce, care L-am crezut si Il asteptam!- Singurele puncte de lumina , singurele surse de caldura autentica in noaptea friguroasa a vietii din secolul al XXI-lea.
Intunericul acestei nopti de vremi este compus din numeroase elemente de toate naturile: razboaie, ura, foamete, saracie, nedreptate- toate, efecte ale pacatului din lume. Pacat ce nu este doar sub forma homosexualitatii , avortului, crimei, tiraniei...; pacatul ce sta la panda peste tot- spitale, institutii, parlamente, scoli, bordeluri, cartiere rau-famate sau selecte, biserici. Pacatu, deghizat in mii si milioane de culori si forme , care mai de care mai intunecoase si mai departe de Lumina si Adevar.
Pacatul intrat in biserica- o carpa pe ochii membrilor mai vechi sau mai noi, carpa imbibata cu miros de mandrie, ignoranta, ipocrizie, care impiedica vederea, amorteste simtul ascultarii de de Cuvantul lui Dumnezeu si dezmorteste simturile propriilor egou-ri.
"Eu sa fiu", "Eu sa fac", "Mie sa-mi placa", "Eu sa am", "Eu sa ma simt bine"...
"Tu sa te faci ca nu vezi", Tu sa te supui autoritatii mele", "Tu sa nu ai pareri, pentru ca esti fata sau sarac"...
"El sa taca, e biserica mea", "El sa ierte, e viata mea", "El sa vegheze si sa protejeze, e decizia mea", "El sa rabde, eu trebuie sa "distrez caprele""...
Auzim sau astfel de cuvinte spuse , le vedem prin atitudini, le simtim din privirile lor si le citim in toata fiinta lor.
Unde ma gasesc eu in toate acestea?
Unde esti tu?
Nu e numai el, sau ea. Suntem si noi, in diferite feluri.
Si cand arunci o privire de ansamblu asupra noptii in care traim, te intrebi, sau ma intrebi...
"Unde suntem noi? De care punct sunt, cum ma vad?"
"Vezi punctul acela negru? Dar acela luminos? Care il reprezint, cu care ma aseman?"

Suntem rascumparati.
Puncte negre ce nu se deosebesc din cauza intunericului, nu mai suntem de-o cruce- ncoace. ...
Reci nu ar mai trebui sa fim de-o inviere-ncoace...
Sa stralucim in noapte, fiecare pe locul nostru, ar trebui...de la inaltare -ncoace...

Sa traiesti luminand. Sa te deosebesti de intuneric. Sa fii incompatibil cu noaptea secolului al XXI-lea. Sa Il astepti rabdator si curat, cum Te-a facut, prin sange. Zorii sa ne-apuce in dor de EL, dor de acasa. Imbracati sa fim in haine albe- spalate in sangele Mielului si pastrate asa, prin HAR.

Iti trebuie putere, nu? Multa putere sa ramai curat in mijlocul noroiului...chiar puteri supranaturale. Trebuie sa poti.
NU. NU TREBUIE.

Putere iti trebuie putina, tie. O are EL, ISUS, pe toata. Vezi Biserica din Filadelfia (Apocalipsa 3:8).
"Ai avut putina putere."
"Nu-ti trebuie multa, copilul Meu, oita Mea. Puterea o am Eu, Pastorul. Si ea se face cunoscuta in slabiciunea ta...."

"Ai avut putina putere, ai pazit Cuvantul si nu M-ai tagaduit. "

Asta este stralucirea, din punctul Lui de vedere. Asa sa-L astept. Asa sa fiu gata. Asa sa luminez. Asa sa traiesc. Aceste este tiparul celui ales.

"Te iubesc din inima, Doamne, Taria mea!"

EL ESTE. Si pentru acest lucru- pentru ca ESTE si pentru CEEA CE ESTE- merita toata gloria, inchinarea, cinstea si iubirea tuturor celor care luminam - din EL, prin EL, pentru EL.

Sa ne strangem, sa ne facem una, luminitelor ce suntem si sa strigam cu un glas:

URA LUI ISUS!

Acum, pentru ca EL revine. In curand!
Putin mai e. Si vom sta "fata in fata"!

Slavit sa fie ISUS, DOMNUL, REGELE nostru!

noiembrie 07, 2008

Cumpătare

O piatră dată la o parte-
Atunci a biruit mormântul.
Atunci a început- şi încă
Dă pietre la o parte.

Şi-n drumul meu le simt.
Dar nu întotdeauna văd,
Aceste pietre ce încearcă
De Faţa Lui să mă despartă.

Le pot depăşi, dacă numai le simt?
Le pot opri în a mă-mpiedica,
Fără să văd, să desluşesc
Şi clar să le-nţeleg?

Dar, Tată, Tu vezi, Tu ştii, Tu cunoşti.
Originea, numele , motivul şi scopul ei, al pietrei.
Şi mă cunoşti, mă ştii, mă vezi -
Originea, numele şi materialul meu.

Din Tine ştii că sunt.
Şi ştiu şi eu.
În mine ştii că vreau să fii.
În faţa mea, motivul, ţinta- Tu.

Şi nu cuvinte- multe,
Nu pagini scrise-n vânt;
Ci tot ce fac, prin foc să treacă,
Iar eu, mai sfânt, cu-orice cuvânt.

Înţelepciune toarnă, dragoste- din plin.
Şi s-o împart cât trebuie- nu puţin,
Dar nici prea mult.
Tu ştii cât, cum şi cui.

Şi ceea ce Tu mi-ai răspuns,
E ceea ce tocmai învăţ:
E cumpătul- în tot ce spun,
În tot ce fac, în tot ce simt.

Pentru că şi în dragoste...
Îmi trebuie cumpătare, atunci când o arăt.
Şi în cuvânt şi în visat şi în gândit,
Atunci când le exprim.

Şi să m-ajuţi să-ncalc această cumpătare,
Numai când Te iubesc pe Tine.
Şi -atunci când Te caut pe Tine,
Atunci să fiu necumpătat.


6 noiembrie 2008

noiembrie 03, 2008

Psalmul 73 empiric

PSALMUL 73, din experienta...

Da, bun este Domnul cu cei cu inima curată.

Da, o putem afirma şi noi.

O pot spune şi eu.

Da, bun este Domnul cu mine.

Nici nu îmi dau seama cât de bun.

Numai câte văd şi le conştientizez eu că sunt rele la mine, şi nu merit bunătatea Lui asupra-mi, revarsată. În fiecare dimineaţă. Mă trezesc în bunătatea Lui, datorită bunătăţii Lui.

De ce este bun cu mine ?

Pentru iubirea ce-mi poartă. Pentru scopul pe care îl are pentru mine. Pentru obiectivele finale. Pentru că , poate în primul rand, nu datorită mie sau a ceva legat de mine. Ci, în primul rand, Domnul este bun cu mine pentru că El este bunătatea.

Totuşi, din nou, ca şi Asaf, autorul acestui psalm, pot spune şi eu… « Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii. »

Era să şi s-a întâmplat. Am alunecat şi eu…şi m-am trezit în noroiul frustrării şi în bălţile deprimării. În groapa adancă a necredinţei şi a nesperanţei aruncată peste ea. M-am trezit cu mâinile murdare şi cu ochii periculos de pierduţi, cu mintea rătăcită şi cu dorinţele transfigurate. « Căci ma uitam cu jind la cei nesocotiţi »….sau mă uitam la altceva decât fericirea lor…mă uitam la propria-mi lipsă. Îmi era de ajuns să mă uit în oglindă. Nu mai ajungeam să-i văd şi pe ei. Mă durea destul cât vedeam în viaţa mea. Să văd că nu sunt cum aş vrea eu să fiu…cum să fiu măcar aproape de ce vrea El să fiu ?

Şi faptul că te numeşti creştin nu te mai mulţumeşte, ai vrea să vezi mai mult. Ai vrea ca alţii să vadă mai mult. Ai vrea un cuvânt din partea lui Dumnezeu care să-ţi vorbească aşa cum un om vorbeşte altui om, pe care să-l auzi şi să-l înţelegi aşa cum înţelegi cele ce le citeşti acum. Ai vrea un semn, un indiciu clar, din care să pricepi unde te afli, în raport cu unde ar trebui să te afli. Ca o grilă pe care ai vrea s-o pui peste propria-ţi viaţă şi să vezi cât de concordante sunt

Şi te simti « prost şi fără judecată », ca un dobitoc înaintea lui Dumnezeu şi poate înaintea oamenilor, pentru că nu ştii unde ar trebui să fii şi ce ar trebui să faci, din perspectiva lui Dumnezeu.

Dar uneori, cu toate dubiile acestea şi cu toată dorinţa ta de a auzi un răspuns clar de la Cine îl are, nu primeşti nimic.

Şi atunci nu îţi rămâne decât să te hotărăşti să faci ceva, orice. Să cauţi mai mult, să stai mai mult cu El în părtăşie, să slujeşti mai mult, să zâmbeşti mai mult, să crezi mai puternic şi să speri. La cea din urmă am stat eu prost acum ceva timp, nu mult.

Să reînveţi să speri şi să crezi, să îţi pui încrederea…nu e o lecţie uşoară, dar atunci când o înveţi, este însăşi soluţia. Să ridici iar ochii spre cer, de unde-ţi vine Ajutorul. Să te linişteşti chiar dacă nu Îl auzi sau nu Îl înţelegi, să redevii convins că El este acolo.

Şi , în ciuda a toate, să declari : « Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă » !!!

Zilele acestea am devenit şi eu conştientă de frumuseţea acestei afirmaţii şi de puterea ei….o viaţă pe pământ, în care treci prin multe, grele, dar nu singur, ci ţinut de mâna dreaptă, călăuzit de Însuşi Dumnezeu. Şi apoi, la sfârşit, dincolo de o piatră de mormânt din marmură neagră sau nişte simple pietre în jurul unei bucăţi de pământ, tu eşti primit în slavă ! Şi îţi este întinsă chiar Mâna care te-a condus de-a lungul pământului şi pe care câteodată nu o simţeai, deşi era acolo.

Lasă-te în continuare dus de Mâna Aceasta de Dumnezeu…dă-I Lui mâna ta dreaptă ; e cel mai bun lucru pe care îl poţi face. Să Îi dai mâna. Şi să te laşi condus prin toate încercările, probele, să înveţi toate lecţiile, să te bucuri de toate, să suporţi toate durerile…de mână cu El.

octombrie 29, 2008

Vânător de greşeli~Acceptare în dragoste

Greşim pentru că suntem oameni sau suntem oameni, deci greşim.
Oricât de mult ne-am strădui să fim perfecţi, să excelăm într-un domeniu sau altul, oricât am tânji după o viaţă perfectă, tot va veni un moment în care vom claca, un moment în care din neatenţie sau din prea multă concentrare ne va da peste cap toate realizările de până atunci.
Este destul de greu să facem faţă acestor momente singuri, dar atunci când avem alături oameni care ne "încurajează" cu "Nu m-am aşteptat de la tine la aşa ceva."
O singură greşeală şi te-a vânat. Aceşti vânători de greşeli nu se gândesc la mine sau la tine, ci doar la ei. Se simt bine atunci când cu un aer de superioritate te corectează în ceea ce ai spus sau ai făcut. Stau cu urechile ciulite şi cu ochii larg deschişi pentru a vedea încă o greşeală pentru care să-l sancţioneze pe cel care a greşit, iar atunci când li se dă dreptate, li se umflă pieptul de mândrie că un vânător ce are în mână un mare şi minunat trofeu. ...
Cred că asta mă doare cel mai tare. Nu faptul că mă corectează, pentru că este nevoie de îndreptare, ci modul în care o face mă răneşte adânc, pentru că, de fapt, nu doreşte îndreptarea mea, ci doar că el/ea să iasă mai presus!
Doamne, ajută-mă ca niciodată să nu fiu un vânător de greşeli, iar atunci când Tu mă faci să văd o greşeală în viaţa aproapelui meu, să-mi dai înţelepciune să ştiu cum să abordez persoană CU şi ÎN dragostea care vine de la Tine, Tatăl meu.
Cât despre vânătorii mei de greşeli, binecuvântează-i cu multe trofee spirituale, astfel încât să nu mai alerge după cele pieritoare; iar mie dă-mi o inimă să Te slujesc şi să înaintez pe cărarea Ta indiferent de cât de vânată voi fi, căci Îţi mulţumesc că Tu vei fi întotdeauna cu mine!

by His Dede.

octombrie 26, 2008

Gânduri din afara potecii

...să îmi scot din urechi căştile îngrijorării, căştile viselor, ale dorinţelor, căştile cu înregistrarea trecutului, căştile cu amintiri.
...şi să Îl aud pe Dumnezeu, căci El vorbeşte.
Vreau eu să-L aud?

Gânduri pe margine de pildă.[Pilda semănătorului]

...cărarea bătătorită printre rândurile cu seminţe.
Oricâtă sămânţă ai arunca acolo, tot degeaba.
Cărarea bătătorită este cărarea preumblată, des folosită, preagândită -îngrijorare, ambiţie, încăpăţânare, persistare în "printre rânduri".
Sămânţa- Cuvântul, nu poate pătrunde într-o inimă bătătorită, desensibilizată, dezvăţată de vocea Domnului.
Şi acest lucru nefiind valabil doar pentru cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, ci şi pentru noi, cei din El, care preumblăm cărări şi tocim sentimente şi nu mai suntem sensibili la Cuvântul Lui, care este dat; vocea Lui, care încă vorbeşte.
Persistam în mândrie, frică, amărăciune. Ne facem o cărare[un şablon] din care nu vrem să ieşim.
Mergem pe aceeaşi cărare a sensibilităţii(la Vocea lui Dumnezeu) furate, uitate, lăsată undeva în spate, printre urme de paşi confuzi şi bajbaitori.
Adâncit în rană, zicând că mergi mai departe. Şi mergi, cu capul sus, fără să te uiţi că eşti pe acelaşi drum, din rană rană născând şi sângerând greu; tu continui să mergi. În direcţia greşită.
Nu merge cu rana mai departe. Opreşte-te şi lasă-te îngrijit, vindecat. Dacă e nevoie, întoarce-te, fă paşi înapoi. Dar nu continua pe drumul deschis din rană. Prin rănile lui Isus, poţi fi tămăduit.
Lasă-L să te-atingă şi vei fi eliberat, vindecat.
Părăseşte calea bătătorită şi pune-ţi piciorul pe un teren nou, unde îţi poţi înfige rădăcinile , unde te poţi ancora.
Un sol sigur în vreme (g)rea; un sol de să îţi poţi trage seva , unul ce conţine viaţă în adâncul lui şi care-ţi poate asigura hrana de care ai nevoie pentru a creşte, a te dezvolta frumos, sănătos, spre Cel ce te-a născut o dată şi de două ori. Spre Cel care se de care nu vrea pe bătătorite, ci fertil, Cuvânt ce dă viaţă.

12 octombrie 2008. Sibiu

octombrie 02, 2008

Trăind ce scrie o Mână...

Nu mă tem...De Tine mă alipesc, în ochii Tăi privesc...şi mă regăsesc.
Dincolo de ce cred ei, dincolo şi mult mai departe, mult mai adânc de privirile lor, părerile lor, plăcerile lor...chiar şi mai presus de ce simt eu...acolo, adânc în ochii Tăi, departe, în inima Ta, sunt eu- mai mult decât pot fi, prin Tine. În Tine.
Ei traduc aripi libere în cuvinte de rând, traduc experienţe"must have", menite a te creşte, în păreri comune şi idei vulgare.
Ei nu Te-au înţeles când scriai cu degetul pe pământ, ei nu Te-au înţeles când ai scris IUBIRE între Cer şi Pământ, ei nu Te înţeleg când scrii FRUMOS, CURAT şi IUBIRE în viaţa mea, sau în a lor.
Nu pot deosebi comunul de actul Tău, de mâna Ta.
Nu pot deosebi ce-şi face omul cu mâna lui de ce faci Tu în viaţa omului.
Ca şi Maria Magdalena, n-o să iau în seamă părerea lor, şi pietrele cu care ar vrea să arunce. Ci doar privirea Ta, mâna Ta care scrie viaţa mea, cu "luate" şi "neluate", le voi asculta.
Ceea ce crezi Tu şi nu ceea ce cred ei; ceea ce spui Tu şi nu ceea ce spun ei. Ceea ce mă vezi şi ceea ce mă crezi Tu- contează.
Pentru că viaţa mi-o trăiesc din Tine, prin Tine, pentru Tine. Nu pentru ei, deşi printre ei.
Dar altfel...departe, pierdută de ei, regăsită în Tine, care mă faci.

28 Septembrie 2008, Craiova
...dintr-o cauză ce poartă-un nume, ca şi-al meu.

septembrie 30, 2008

Comoara din insula mării-mi de viaţă


O mare e viaţa-mi.
O mare de timp nemăsurat în ce vezi.

Nu-i apă şi pământ; nu-i verde, albastru sau uscat, acolo unde insula-a fost asezat'.

Tot ce contează, tot ce trece dincolo de măsurabil, se calculează-n veşnicie.

O insulă cu gânduri, cu litere ce-noadă-al trecerii-nţeles;
Cu aburi de vise trecând pe deasupra-mi, cu râuri de Cuvânt ce irigă insula ce pare..."filozoafă"?
Nu-i vietate ce aici plăcerea să-şi găsească, la suprafaţă.
Nu-i pentru o privire aruncată, aici, insula aşezată.
Nu-i pentru distracţie sau plăceri de-o clipă.
Un scop are, însă.
Dar unul mai adânc, ce nu la suprafaţă-şi face cunoscută existenţa.
Nu rămâne-aici cine vine să petreac-o clipă, apoi să plece spre alta, mai luxuriantă.
Rămâne doar cine are-n suflet aceeaşi comoară ce insula aceasta o poartă-n adâncimi de pământ pustiit.
Rămâne cine simte-n aburul ce o-nconjoara...un dor.
Rămâne cine simte-n râu sfârşitul însetării.
Rămâne cine vede-n dor, în râu, în mine...pe Creator.
Acela sau aceea care vede, dincolo de mine- Gândul, Dorul, Setea...de veşnicie cu Isus.
Şi, atraşi de-aceleaşi, ajung la Comoară.
Comoara ce-o port în fir de nisip, în cer înstelat, în setea de El.
Comoara ce preţ n-are şi e mai nesfârşită, cu cât în gol te-arunci, căutând să te umpli de El.
Comoara ce nu trece ca aburul de vis.
Comoara ce rămâne, făcând din mine o insulă pustie, dar preţioasă; o insulă anostă, dar valoroasă.
Făcând din tine-un preţios, o preţioasă, atunci când vrei şi tu - nu insula, ci Comoara- din insula mării-mi de viaţă.

septembrie 26, 2008

Revenire






"...sooner than it seems, life turns around..."

Am clacat zilele trecute; m-am impiedicat tare.

Si a durut. Dar cel mai tare a durut atunci cand mi-am ridicat privirea si mi-am vazut necredinta, negarea, oboseala...
Si vindecarea a inceput, bineinteles, din Cuvant...

Psalmii 139:1
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
Psalmii 139:2 ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Psalmii 139:3 Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Psalmii 139:4 Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Psalmii 139:5 Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.
Psalmii 139:6 O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
Psalmii 139:7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Psalmii 139:8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
Psalmii 139:9 Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
Psalmii 139:10 şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Psalmii 139:11 Dacă voi zice: "Cel puţin întunericul mă va acoperi, - şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!"
Psalmii 139:12 Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.
Psalmii 139:13 Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Psalmii 139:14 Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Psalmii 139:15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Psalmii 139:16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Psalmii 139:17 Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
Psalmii 139:18 Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
Psalmii 139:19 O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Psalmii 139:20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Psalmii 139:21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Psalmii 139:22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Psalmii 139:23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!
Psalmii 139:24 Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!

Apoi, prin oameni...

Apoi, prin tot Cuvant si oameni.(aici esti tu inclusa, sunshine)

Si azi dimineata, prin cantec.
S-a folosit de mintea odihnita si privirea proaspata ca sa imi reaminteasca ceea ce uitasem:
"Eu sunt in control"
Dumnezeu este in control. Si nu oricare. Dumnezeu, Singurul adevarat si vrednic de crezare.

Ma apucasem ieri sa cant..."Iarta-ma, iarta-ma Dumnezeul meu...."- pentru cine stie cantarea....cu propriile-mi cuvinte si greseli de iertat.

Cineva de sus ma vegheaza....si nu sunt nici bunicile mele-trei-, nu sunt nici alte bunici.
Este Dumnezeu, care are controlul absolut. Nu m-am indoit niciodata.
Si nu o sa ma mai indoiesc nici de faptul ca pot totul IN CRISTOS, si ca voi trece biruitoare impreuna cu EL.
Si inca ceva.

Cand imi intorc privirile spre EL, ma luminez de bucurie si nu mi se umple faţa de rusine, caci am un Salvator, am un Vindecator, am o mana ce ma ridica, am un Dumnezeu ce ma iubeste!

septembrie 24, 2008

Racorire

In ultimul timp…
Ma pierd mereu si ma regasesc dormind, pentru putin timp, pentru ca apoi sa revin la starea de nestiinta a unde ma aflu si de ce.
Incerc sa repar una-alta si mai rau le stric.
Ma joc cu ce nu trebuie, fara sa stiu de ce.
Caut in scrinul cu amintiri si cand plec de acolo astept sa le regasesc langa mine, ca altadata.
Intreb si astept raspuns, dar nu primesc.
Vorbesc ca sa ma auda.
Tac ca sa Il aud.
Astept inarmata cu incredere si speranta ; dar cred ca le-am cumparat de proasta calitate….nu-si fac efectul.
Vreau sa am un Dumnezeu mare , cred ca este mare, dar nu stiu ce mai vrea El sa cred.
Ma las observata, citita, gasita. Pentru ca ei sa rada de mine, pentru ca voi sa credeti ca ma cunoasteti si ca aveti dreptate sa spuneti ceea ce veti spune.
Nu ma inarmez si raman vulnerabila si inca va iubesc, in ciuda a ceea ce veti crede sau spune, pentru cei mai putini dintre voi.
Ma las judecata, sfatuita, trimisa la Centrul de Reabilitare. De voi, bineinteles.
De voi , care traiti mereu pe culmi si nu va gasiti deseori in adancuri…si atunci cand cadeti, nu cadeti chiar asa de jos ca mine. Si va ridicati repede. Stiti ce trebuie sa faceti, aveti solutii si idei ; aveti viziune si scop ; faceti treaba buna chiar si acolo in adancuri, in vale ; pentru ca atunci cand veti fi din nou pe culmi sa mai urcati una, datorita a ceea ce ati mesterit in adanc.
Asa ca acum deja va ganditi la sursa a ceea ce simt eu si va ganditi deja si la solutii. Va ganditi si la motiv si considerati previzibila aceasta vale in care ma gasesc.
Va astept sa veniti cu solutii superficiale si usor de rumegat…va astept cu idei noi si mai tari ca cele de data trecuta ; va astept cu ochii vostri neintelegatori si cu mainile preastranse la piept si cu mintea si inima preaocupate sa gandeasca si sa gaseasca o solutie, un verset, o experienta, o carte…ceva, orice, cu care sa imi sariti in ajutor, prieteni buni ce nu-mi sunteti. Eu va astept, ca sa le iau pe toate si sa le var undeva de unde sa stiu sa le iau cand veti avea voi nevoie.
Si va astept sa spuneti, desi stiu ca cei mai multi veti fi oarecum socati si veti pleca mai departe.
Sau veti da compatimitor din cap la gandul ca « Nu e bine cu ea »

….
Si acum ca m-am racorit….poti sa uiti ca ai citit asta. Treci peste. Treci mai departe.
Asta incerc si eu sa fac….sa tot merg mai departe, cu ochii-n orizont, pana voi vedea ceea ce astept. Pentru ca eu tot cred ca inca mai cred. Si inca mai vreau sa sper. Si inca Mana care ma va ridica exista si inca poate.

septembrie 23, 2008

(Re)Constructie

Mi-e dor si mie sa mai fiu iar, aceeasi care eram, cu ceva timp in urma.
Ma uit inapoi ca-ntr-un album...cu poze si incerc sa o gasesc pe aceea care e altfel decat cele din urma ei si care poarta in ea germenii celor care o urmeaza.
Mi-e dor si mie de idei, de carti, de poezii si cantece ce-mi erau singure tovarase...mai demult.
Si-acum ii citesc pe altii si ma vad in ceata, ca-ntr-un vis, asa cum eram...
Si mi se face dor.
Si inca ma intreb: unde sunt, unde-am ramas?
De la care timp, de la care loc, de la care poveste, de la care cantec, de la care om incoace nu ma mai cunosc?
Si daca nu as fi inca, totusi, eu -chiar si cu ceva lipsa-, acum m-as infuria la un gand ce poate fi poza. De fapt, daca nu ai fi inca Tu, pentru ca numai Tu esti calm si liniste, implinire si totul ce ma tine departe de furie si frustrari. Ce bine ca Tu inca mai esti!
SI nu ma-nfurii, pentru ca ma faci sa inteleg ca eu am ales, in masura in care poti alege asa ceva.

Mi-e dor si mie sa chiar nu mai imi pese, sau sa imi pese prea mult. Niciuna din acestea doua nu le-am mai avut autentice de candva incoace.

Si tot ce am acum....nici nu mai stiu sa numesc; nu mai stiu sa descriu.
Cuvintele nu ma mai prea vor; ideile nu ma mai tin.
Simt ca-mi lipseste ceva. Si vreau inapoi ceva-ul.
Si nu intreb cine mi-l poate da inapoi pentru ca stiu ca nu vreun om imi poate restitui ce-mi lipseste si ce era al meu; poate doar eu trebuie sa lucrez, sa sap, sa ud, sa curat visele de praf- ele, pe care le-am dus in subsolul constiintei mele- le vreau inapoi. Pentru ca nu pot fugi de ele, nu pot scapa de amintirea lor, chiar daca le-am impachetat in mii de hartii colorate si le-am ascuns sub carti cu povesti din diferite locuri si sub diferite nume.
Le vreau inapoi pentru ca doar cu ajutorul lor imi poti fabrica din nou...ideile.

Vreau cuvintele inapoi. Doar cu ele ma poti cladi asa cum vrei Tu, si nu cum vor ei.
Sa aduc si cantecele? Sa aduc si notele? Sa aduc si oamenii?
Va fi asa de greu sa devin iar independenta in dependenta de Tine, cred ca va durea toata reconstituirea asta. Si nu stiu daca voi putea s-o fac...
...asa ca, mai bine...nu vrei Tu sa Te ocupi de tot?
Tu ai o privire de ansamblu, ma cuprinzi in ochii Tai mai bine decat pot eu sa ma cuprind in simtamintele mele si chiar in ratiunea mea...vei face treaba bine. Caci eu, voi esua...din nou.
Vrei sa Te ocupi de tot?
Dar poate daca Te las pe Tine, Tu vrei o rezidire din temelii, si nu doar o renovare.
Poate ca Tu nu vrei sa imi dai ceva inapoi, ci sa imi iei si altele, care-Ti stau in drumul spre adancurile mele, unde vrei sa ajungi. Altele, care poate stau in calea mea spre adancurile Tale, unde vrem amandoi sa ajung.
Te las pe Tine- sa incepi sa darami, sa zidesti, sa dai, sa iei, sa pui, sa tai, sa completezi.
Te las pe Tine, caci Tu stii mai bine.
Si din nou, acum, voi purta mesajul:
"In (re)constructie."

P.S. Pentru ca imi dau seama ca nu Te mai pot scoate din niciun alt mesaj... Esti in tot din mine- in gand, in simtire...Bine ca ai stat.

septembrie 19, 2008

Soarele diminetii

In dimineata asta m-am trezit in Lumina.
La sensul propriu si figurat.
Am deschis ochii si soarele m-a orbit.
Camera era pur si simplu inundata de lumina si raze- raza puternice, avand in vedere unele zile din avest sepembrie.
Asta la propriu.

Cum ar fi ca in fiecare dimineata a vietii noastre, in fiecare noua zi daruita, sa ne trezim orbiti de Soarele nostru, Soare mult mai puternic decat celalalt soare?
De cum deschidem ochii mintii sa fim orbiti de frumusete, de sfintenia Lui, de iubirea care Il umple?
De cum deschidem urechea sa Ii auzim glasul iubitor?
De cum deschidem gura sa Ii uram BUNA DIMINEATA si sa Ii multumim si sa Il slavim pentru ca....ESTE?!?
Pentru ca suntem noi, dar mai ales pentru ca ESTE EL...pentru ca fara El, am fi ...nimic?

Soarele acesta puternic din dimineata aceasta ma face sa ma gandesc la Puterea Lui. Vantuletul care adie ma face sa ma gandesc la puterea Lui de a imprastia norii de pe cerul meu, de pe cerul nostru. Norisorii de pe cerul acestei dimineti ma duc cu gandul la obstacolele ce se interpun intre noi si Soarele Vremurilor si Vesniciei.
El este mult mai puternic, i-ar putea(pe nori) /le-ar putea imprastia pe obstacole care pe unde, sa dispara ca si cum nici nu ar fi fost. Dar daca le permite sa poposeasca, stie El de ce.
El dirijeaza intensitatea vantului care ii va imprastia, El controleaza viteza.

Sa-I fim multumitori si sa credem ca EL ESTE IN CONTROL.

Trebuie sa spun asta, ma uimeste si ma pune pe ganduri totodata.
Am in lista de mess o fata- "echa y derecha", vorba spaniolilor:) Ea nu Il cunoaste pe Dumnezeu asa cum Il cunoastem noi, nu are cu El relatia. Poate ca stie despre El, dar nu Il cunoaste personal.
Permanentul ei status este asa: "Viata e frumoasa" sau "Viata e extraordinara" sau "Iubesc ziua in care m-am nascut"!
Mi-e rusine , cand o vad asa de multumita, optimista, increzatoare.

Si eu si altii ca mine traim cu energia de pe-o zi pe alta, cu ingrijorare, cu preocupare de una si de alta. Noi, care stim ca-L avem de partea noastra pe Cel al carui Cuvant SE VA IMPLINI. Si ratam multe bucurii , ratam viata din belsug pe care ne-a asigurat-o Domnul Isus, dam prilej diavolului.
Macar cand devenim constienti de asta sa ne oprim si sa privim Soarele in ochi, sa ne invelim in razele Lui si sa dansam, sa cantam, sa ne veselim, caci EL e Domnul nostru- Regele intregului Universului. Sa traim in credinta si speranta, despre care am citit aseara si am ajuns sa ma intreb..."Am ramas fara speranta, ea, care moare ultima? M-am speriat. Unde mi-e increderea si unde e bucuria sperantei?" M-am vazut ca avand mai mult o incredere care stie ca urmeaza raul si ca voi trece si prin el cu putere de sus. Dar , oare, nu sunt chemata sa sper ca ce e mai bun inca nu s-a intamplat? Nu sunt chemata sa sper ca ceea ce e mai bun urmeaza?

O rearanjare si o schimbare a unghiului din care vad lucrurile, se cere. Se cere o reinnoire a mintii, se cere un salt in golul sperantei. Si mana Lui ma va prinde, la timpul exact.

Dumnezeul nădejdii să ne umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fim tari în nădejde! Romani 15:13

Interesaţi de pagina de viaţă