Here I am again. Back. Chiar daca se simtea penelul scuturat si picaturile erau simtite spre-ncetare, nu a fost ultima picatura inca. Am mai avut de invatat. Si ce am mai invatat! Au fost cateva zile...de splendoare. In care am invatat si am experimentat mult. Am crescut, mi-am depasit limite, am invins temeri, am ajuns mai sus... Nu stiu cate din lucrurile invatate pot fi transcrise in cuvinte. Dar incerc cateva aici. Am experimentat urcus si coboras, fiecare cu accesoriile specifice. Urcusul e greu. Fiecare poate spune la un moment dat ca "e prea mult efort depus pentru cateva minute de coborat" alunecand - pe placa sau pe ski. Altcineva a spus "dar se merita". Am spus ceea ce cred: " Doar cerul merita". Restul sunt placeri trecatoare, pamantene. Dar cerul....e pentru eternitate, si , da, el chiar merita. Si merita pentru ca acolo e Domnul nostru :) Si nu e doar greu, urcusul. Este anevoios si periculos. Alunecarea este iminenta. "Trage din spate" ceva ce parca nu vrea sa te lase sa inaintezi. Dar m-am gandit de multe ori la asta in timp ce ma luptam cu urcatul spre partie. Pe partie era mai usor de urcat, nu era gheata ca sa aluneci. Dar inainte de partie. Sunt tot etape; si in viata. Pe, intre timp, inainte de, dupa.....si tot asa. Imi tot spuneam ca trebuie sa ai credinta ca piciorul nu va aluneca, sa ti-l proptesti bine si sa il activezi pe urmatorul. Sa faci urmatorul pas. Sa crezi si sa ai curaj. Si asa era...de multe ori mi se parea ca daca mai fac o miscare, e gata cu mine. Dar in timpul acestei pareri il ridicam pe celalat picior si faceam pasul. Si era inca unul gata :) Si tot asa ajungem sus. Mai departe. Avansam. E la fel in viata. Si cand chiar poate alunecam, este cate o mana in prelungirea Mainii supreme care te apuca. Fie ca e vreo mana cunoscuta, si inainte tinuta; vreo mana straina, nemaisimtita sau intalnita, este o mana care conteaza si care te tine in acel moment. Si sunt unii care intind maini cateva momente si care apoi isi vad mai departe de urcat sau de coborat; sunt altii care continua sa urce alaturi de tine. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru toate mainile ce mi-au fost oferite prin zapada sau prin viata- trecatoare sau stabile, au fost si sunt toate de la Dumnezeu, care imi conduce pasul neincetat. Apoi, lectia cu snowboardingul. Antisport, antitalent, bleaga, oricum m-as putea numi si ma autonumesc, fara suparare. Asta sunt si nu mi-e rusine. Eu fac giumbuslucuri si exercitii si sport cu mintea si ideile, cu cuvintele si chestii mentale. Nu-s programata pentru sport. Cine ma cunoaste stie ca doar badminton-ul mi-e drag si posibil si pe el il practic cu toata implicarea:P Dar....sunt asa de multumita si resimt ca o realizare faptul ca am invatat cu placa si ca am ajuns in stadiul in care sa o controlez eu pe ea si nu ea pe mine si chiar la faza in care sa colaboram amandoua. Un lucru nou, pe care insa mi-l doream; admiram pe cei ce "puteau" si practicau. Si am ajuns si eu printre ei. Pentru ca am indraznit si am vrut, nu m-am lasat batuta...Dar nu numai atat. Sfaturile si preocuparea celor din jur au fost, chiar daca nu de mare ajutor, pentru ca nu tineam minte mare lucru, dar au fost incurajatoare. Parca toti vroiau sa invat. Aici s-a vazut bucuria si placerea pentru acest sport. Au experimentat si au fost asa de incantati incat au vrut ca si altii sa aiba parte de ceea ceea ce au avut ei. Va multumesc la toti, pentru tot ajutorul acordat pe partie. Si au fost multi... de la primi pana la ceilalti- baieti si fete, frati si surori:) Da, si sentimentul ce l-am simtit cand am reusit.....mi-a adus un zambet. Ca si atunci cand am condus pentru prima oara masina.;)) Asa m-am simtit. Au fost clipe frumoase si memorabile acolo pe partie, intre alb si albastru, intre zapada pamanteana si cer limpede ca o mare de clestar. M-am simtit asa de bine acordand si eu ajutor, cunoscand oameni noi- cel mai mic "Ma cheama David si am 3 ani si 4 luni". :) Si sa te inchini si sa lauzi pe Cel ce a creat toate de sub tine si de deasupra ta. Urcand, ingenuncheat, cu obrajii piscati de ger, lacrimand si zambind in acelasi timp...fara trecut, fara "ce va fi maine?", fara amintiri si fara sperante. Doar momentul prezent si bucuria lui, cu sentimentul de "aici si acum", eu si Dumnezeu. Fara regretul zilei de ieri , fara teama pentru urmatorul pas, fara ingrijorarea pentru tot anul ce sta inainte. Doar acum, doar noi. Inaltator. Dar sa nu uit cerul ce gerul il facea mai clar. Stelele si luna, aburul, infratirea, cerul, pamantul....erau una in inima mea, pentru ca era Unul singur Cel spre care se ridica ruga, aburul, ochiul, inima si lauda noastra. Asta a fost, astea au fost lectiile "de afara" :) Versetul "dinauntru" a fost "Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine! "(Psalmul 119:133) Multumirile sa-I fie aduse Domnului Dumnezeu si tot El sa ne ajute ca lectiile invatate si discutiile purtate sa se transforme in fapte in tot timpul anului, spre lauda Lui. Asa sa fie? Si toti cei care au luat parte la ele sa zica AMIN! Big hug pentru toti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu