aprilie 29, 2009

Scrisu-i datorie grea...

Am rămas dator c-un buchet....

Da. Ai rămas :)
Şi aştept să Îţi împlineşti promisiunea.

Între timp, am rămas şi eu datoare cu continuarea de aseară. Numai că nu ştiu dacă mai am ce completa. Decât că şi în seara asta am încercat să le explic despre înstrăinare...Dar au rămas cu privirile în jos, în semn de ne-înţelegere sau ne-vrut a se lasa prinşi în explicaţii....doar ochii albaştri au rămas aţintiţi dincolo de mine şi au cautat poate...ceva mai profund. Sau ceva dincolo, sau ceva de explicat, sau vreo idee, sau vreun gând, sau vreo întrebare...sau doar el ştie ce.
"Da' ce ai vrut să zici cu profunzimea poate fi o piedică?"

Înstrăinare , asta am vrut să zic. Momentul acela când te simţi aşa de departe de lume, de oameni. Şi crezi că eşti înspre Dumnezeu, dar şi El a rămas demult la o răscruce de dorinţe şi vise -altele decât ale Lui pentru tine, pentru mine...Momentul când ai decis, fără să îţi dai seama, să fii doar tu- gol de tot, singur de tot, departe de tot. Chiar şi de El. M-am regăsit uneori pe cărările obscure şi liniştitoare -aparent- ale acestor drumuri. Şi când Îi sesizam lipsa, fugeam repede înapoi. Este o graniţă- pe drumul spre lună, pe drumul spre singurătate, pe drumul spre departe...este o granită care trece de ce Îi place Lui, trece de visul Lui, trece de prezenţa Lui. O graniţă cu o lume pe care mi-o imaginez nicicum, plină de un mare gol şi ducând spre abis, iar de acolo...exact spre unde nu vrei să ajungi...
De asta am zis că e frumos, dar are limite...si prea mult- strică. Distruge chiar, pentru totdeauna.

Şi iar mă opresc aici. Să nu merg prea departe.

Să trăiţi şi să vă opriţi la timp- în toate. :)

aprilie 28, 2009

Înstrăinare


Azi.
Ca în multe alte marţi, am aşteptat să treacă timpul care azi, nu s-a grăbit. Cam încet azi. Poate nu avea nici el chef.

Nu eram tristă, nici moleşită, nici altă stare negativă nu mă învăluia. (Deşi nu consider moleşeala stare negativă, şi uneori nici tristeţea, dar alţii da.) Zburdalnică am plecat de acasă.
Dar poate era ceva în vânt, de m-a "pleoştit" aşa. Poate că joaca vântului prin părul meu nu m-a instigat şi pe mine la joacă, ci, din contră, m-a întristat. Cu adevărat era o stare de dor, de simţire nelalocul meu, de insatisfacţie, de dorinţa de plinătate, de visul de a ajunge o dată pentru totdeauna- Acasă. M-am abţinut pe drum să nu plâng. Nu înţelegeam de ce.
Puteam spune doar că resimţeam mai mult ca de obicei că nu aparţin aici, că nu-mi găsesc nicăieri locul.
M-am întâlnit cu un prieten şi ne-am despărţit spunându-mi că se duce să se consulte cu prietena lui - şi a mea- cu privire la ce ar putea fi cu mine.
Aşa cum eram, am ajuns la Locul Întâlnirii şi am stat un minut pe scaun, în ritmul şi melodia grupului de închinare , care încă repeta. M-am ridicat şi m-am dus, fără să mă gândesc dinainte, direct unde a trebuit. Şi a trebuit ca , în ciuda stării mele de înstrăinare, sa primesc oamenii. Am dat în jur de 50 de zâmbete şi bun-venituri în seara asta. Si vrând-nevrând, am uitat de înstrăinare. Eram mai aproape de Casă. Eram în Locul Sfânt, unde se pare că m-am simţit mai aparţinând.

Ajung aici şi nu stiu de fapt ce am avut de gând să zic la început. Nu mai ştiu unde am vrut să ajung cu povestea asta despre seara mea de înstrăinare. Cert e că acum mă simt altfel- poate pentru că nu îmi mai pare deloc rău că sunt străină...poate pentru ca am acceptat, în drumul meu, condusă de vânt, că sunt în plus, că nu mă potrivesc.
Deşi, la cel mai sfârşit în seara asta, am concluzionat că suntem la fel. Şi că deşi pare că doar eu simt asta, poate şi tu o simţi; poate că, deşi cred că numai eu am trecut prin asta, şi el a trecut. Mai rău, trece.

Până la urmă, suntem făcuţi din acelaşi material- fie că înţelegem , fie că nu.
Până la urmă, la un moment dat toţi fugim, sau nu. Dar unii nu se mai opresc.
Până la urmă, toţi înţelegem - fiecare în felul lui- lucrurile, poeziile...Şi unii incă le aşteaptă să înceapă, chiar când ele sunt aproape de sfârşit.
Până la urmă, dacă eu mă simt străina, poate că şi tu.
Numai ca nu înţeleg ceva. Atunci când vreau să traiesc din plin sentimentul acesta, să simt total că sunt străină, în plus, că nu mă potrivesc...de ce nu ma lasă?
De ce trebuie să mă prefac?
De ce trebuie să mă simt vinovată pentru asta?
De ce-uri. Nu îmi plac.
Foarte probabil este însă faptul că prea le iau în serios. Dar cum aş putea să nu? Îmi place sa îi iau pe alţii în serios şi îmi place să mă iau şi pe mine. Şi mai ales ştiu că lui Dumnezeu Îi place sa mă ia în serios şi poate acesta este motivul pentru care nici eu nu pot minţi şi nu pot să mă prefac.
...

Simt că nu am atins scopul acestei scrieri şi simt şi că nu o pot duce mai departe.
Aşa că mă opresc aici- vreau, nu vreau; simt- nu simt, mâine, străină sau nu, trebuie să dau ochi cu realitatea.

Viitoarea scriere- după această confruntare.

Noapte bună şi gânduri înţelepte!

Lumini şi umbre, cu uimire.

Căutam material pentru lecţia de azi în faţa unei clase de a X-a. Lecţia - Dezvoltarea psihică în adolescenţă.
Dau şi caut, dau şi caut...până găsesc. - ce nu am căutat, bineînţeles. Tot atunci îţi iasă în cale, când nu te mai gandeşti.
O poezie. De Otilia Cazimir. Am fost uimită- ce poezie; ce temă. Eram obişnuită cu Otilia Cazimir la grădiniţă, nu cred ca am mai întalnit-o de atunci. Pe atunci,

Sta găina la-ndoială,
Că din şapte puişori
Şase-s galbeni , gălbiori.
Numai cel de la sfârşit
A ieşit mai ponosit!

sau, în maiestuoasa sa anunţare a primăverii, cu care se deschideau serbările de primăvară pe vremea mea,

De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.
[...]
Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Mda...asta ştiam de Otilia Cazimir- o dragă a copiilor.
Şi ieri, căutând în tema despre care am scris deja, cineva cita o poezie ale cărei versuri m-au oprit. Şi am citit, am cugetat, m-am tot gândit...Într-un final mă uit şi la titlu, la autor; să văd- ce suflet ar fi putut scrie asta. Uimire: Otilia Cazimir.
Şi asa am rămas eu uimită de draga copiilor care avea şi despre altele de spus.
În continuare, poezia care m-a oprit.

Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fântânile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile- şi adună,
Dar rădăcina- i leagă de pământ.

De azi încolo n- am să- l mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n- am să-l mai iubesc- de mâine.

Pe zi ce trece- ţi semăn tot mai mult;
Aşa izvorul ce se- aruncă- n baltă,
Se- nvăluie cu mâlul laolaltă
Şi- n loc să- i spele apele verzui, îşi tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodeşti ca pasărea de pradă,
Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi,
Dar uiţi că dacă- s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de paşii tăi.

Mi- e faţa împietrită ca o mască
Şi- n ochi lumina- i gata să se stingă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s- o răsfrîngă.

Iubirea ta nu creşte şi nu moare,
Ci totdeauna- i rece şi egală
E ca o floare artificială
Pe- o pajişte cu maci arzând în soare.

Când voi pleca, mă vei uita uşor
Şi ştiu că nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Şi am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îţi umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- aş alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi şi buni
Şi nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca- n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colţul gurii
Şi- n ochi, tăişul crud al nepăsării.

Eşti rău. Dar cînd aud c- o spune altul
Mă uit în jos şi strâng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te- mpac.

Eu am să plec cu sufletu- mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire
Bănuitor şi trist şi- nfrigurat.

M- am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele- n apus
Şi- aştept răspunsuri care n- or să vie
La întrebări pe care nu le- am pus.

(Lumini si umbre, Otilia Cazimir)

aprilie 19, 2009

Un an.

Am renunţat să mai număr lucrurile şi amintirile care nu contează.
Am început să ţin evidenţa lucrurilor cu adevărat importante.
De exemplu, mâine , adică aproape azi, pentru că e 11: 55 PM.

Să vorbim deci la prezent.
Astăzi deci. Împlinesc un an.
Un an de alergare pe pista "acreditată".
De când am trecut gardul şi am primit autoritate prin mărturisirea morţii firii vechi şi naşterea din nou- din apă şi duh.
Mulţumesc Domnului meu pentru anul acesta în care am învăţat multe şi în care , cred eu, am crescut, m-am maturizat, în câteva domenii- spiritual, emoţional, social, intelectual chiar.

Am vrut numai să ridic o piatră de aducere-aminte şi să mai spun o dată:
Slăvit să fie Domnul! El, care a făcut cerurile şi pământul; El, care m-a adus de la moarte la viaţă; El, care este puterea mea, biruinţa mea, ţinta mea şi visul meu cel mai trainic.

Pe mai altădată, când voi mai avea ceva de zis/scris.

Pace şi bucurie

Glorioasa zi!


Glorioasă zi. Este orice zi pe care El o umple cu prezenţa Sa.
Glorioasă zi este orice clipă petrecută în El.

Cum va fi fost atunci ziua când ei au crezut că Îl pierduseră pentru totdeauna? Speranţa lor, prietenul lor, Învăţătorul lor. Chinuit. Mort. Îngropat. Nădejdea lor moartă. Aşa au crezut două zile.
Zile îndoliate, cele mai negre din viaţa lor. Cele mai negre din istoria omenirii. Cele mai goale, pustii, negre şi deznădăjduite. Pentru pământ şi pentru cer.
Două zile. [Acele zile, dar şi toate zilele fără Isus. Aşa sunt. Până când ziua Învierii Lui a venit şi pentru mine, şi vine şi pentru tine.]
Până a treia zi. Când începeau să caute să se mângâie, să îndeplinească ritualurile...au avut parte de ceea ce nu trebuia să fie surpriză, pentru că au fost avertizaţi! Dar au uitat. Au uitat să mai creadă în cuvintele Lui. Au uitat puterea şi acurateţea Cuvântului care vestise că a treia zi va birui lupta cu moartea.
"Căci tot nu pricepeau că , după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi." Ioan 20: 9
Va birui mormântul, va birui totul!
Aşa că au fost surprinşi. Nu le-a venit să creadă. Când nu L-au mai găsit printre cei morţi...
Dar solii erau acolo. Vestitorii Învierii! Vestitorii bucuriei şi ai Vieţii!
"Nu vă temeţi, căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. " Matei 28:5-6
"După cum zisese. "
De acum veţi crede tot ce a spus? De acum veţi mai uita vreun cuvânt de-al Lui, când ştiţi că tot ce a spus se va împlini exact?
Ei , ele poate că nu au mai uitat.
Dar eu, dar tu? Vom mai uita?
După cum a zis, mai este o sărbătoare gata să se împlinească:
Sărbătoarea când va reveni. Cu scopul împlinirii fericirii noastre şi visului nostru suprem!
"Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie." Luca 21: 27-28

Da, cred. Da, aştept. Da, se va împlini! Da, va mai fi o glorioasă zi!
Esti viu, Isuse, si Te astept sa implinesti si cealalta promisiune!
Vino, Doamne Isuse!

aprilie 18, 2009

de Flo


Astăzi sărbătorim. Nu 3 ani de la un moment dat şi neuitat, nici ceva sau pe cineva care nu mai este decât în arhivele paginii de viaţă, deşi altădată credeam că s-ar impune să. Dar nu.

Astăzi îl sărbătorim cu bucurie pe v
ăru'.
Cel mai nou verişor descoperit, care a intrat brusc şi bine în vieţile noastre.
Florin, astăzi vreau să îţi doresc pentru toţi anii în care nu ţi-am dorit nimic, pentru că nu ştiam de existenţa ta.
Eşti o mare bucurie care a apărut aşa, aproape de nicăieri.
Eşti o încurajare şi eşti un prieten adevărat, original şi bine de avut:)

Florin este verişorul nostru cel mai nou descoperit şi care s-a potrivit de minune între noi. :)

Flo. Îi mulţumim Domnului pentru că te-a făcut cunoscut nouă şi pe noi ţie, chiar dacă mai târziu....oricum, asta este cea mai bună alternativă pentru niciodată. Şi chiar dacă e puţin timpul de când petrecem împreună, este plin de amintiri deja şi de momente super frumoase together:) Cu fiecare ocazie ce am avut-o, sau pe care am creat-o special:P Să ne mai facă Domnul parte şi de multe altele şi mai ales de o eternitate în domnia Sa! O să mă rog în continuare să ai putere să le duci pe toate câte le ai de dus în această perioadă şi ştiu că vei reuşi să fii învingător, dacă Îl ai la dreapta ta pe Dumnezeul nostru şi al părinţilor noştri.Cu El alături vei reuşi, chiar dacă nu va fi uşor. Dar din toate vei învăţa şi toate îţi vor folosi. Şi mă mai rog ca toate aceste grele de dus să lucreze împreună, dirijate de Domnul, la sfinţirea ta. Cu El alături vei trece prin toate şi cu înţelepciune de la El vei învăţa din ele. Şi atunci când eşti foarte, poate prea obosit să o mai iei de la început a doua zi, să poţi să spui cu tărie şi cu încredere că în Cristos tu te odihneşti. .. Şi El să fie fericirea ta, prezenţa Lui să fie plăcerea ta şi în El să stea bucuria ta necondiţionată de oameni şi circumstanţe.

Să fie ziua ta una frumoasă, petrecută împreună cu cei mai dragi şi în bucurie mare! Închină-I-o Domnului şi pe aceasta. Şi El să îţi încununeze anul cu prezenţa Sa , cu Faţa Sa şi cu binecuvântările Sale!

Îţi dedic cântecul de mai jos şi nu uita, în nicio clipă viitoare, că Iubirea lui Dumnezeu are puterea de a învinge. Totul, întotdeauna, în tot locul.



So many mountains that we try to climb

So many places where we fall behind

Deep in the struggle just to find our way

We lose the heart, we lose the faith

Sometimes this life can tear your world apart

But you've got to remember that...


His love is strong enough to win the fight

His love is strong and good and right

When the heart gets weak

And the road get's long
His love is strong

Within the wonder of a baby's cry
And in the thunder of the midnight sky

Is something stronger than the heart of steel

It's a power you can touch and feel

So when you think that all your hope is gone

You've got to remember that...

His love is strong!

You may be walking through the darkest night
On a road that's rough
But keep believing in the morning light
And His love will be enough, cause...

His love is strong!

Tare iubit esti tu:D

Te îmbrăţişez aşa de la distanţă deocamdată şi de abia aştept să fie de aproape! >:D<


aprilie 17, 2009

...cu Tine legamant.



...până nu Te-am întâlnit eu la cruce- în mod personal, nu pot înţelege ce s-a întâmplat în acea vineri.
...până nu gust eu însămi din dragostea Ta, nu pot înţelege toate descrierile făcute de alţii.
...până nu mă văd schimbată , regenerată, nu pot crede că Tu poţi face totul din nimic, că Tu ai puterea absolută şi adevărul absolut.
...până nu mă aplec şi nu îngenunchez înaintea crucii, la piciorul ei, înaintea Mielului, îndrăznesc să spun: nu va avea nicio valoare moartea Lui pentru mine. Sacrificiul este inutil, dacă eu nu îl accept că fiind făcut pentru mine.

Compozitorii scriu în cântece "What a wonderful cross", "The cross has said it all...". Dar eu zic What a wonderful Lamb. What a wonderful God. How wonderful Jesus!
Şi-a făcut treaba până la capăt. Fiecare cui, fiecare spin; fiecare muşchi întins peste maxim, fiecare picătură de sânge cursă; fiecare cuvânt rostit din adâncul fiinţei , cu câtă dragoste! Câtă dăruire! Câtă negare de Sine. El- Dumnezeu! Pentru tine, şi atât. Până nu vei înţelege asta , până nu vei accepta; până nu îţi vei alinia viaţă acestui dar imens, vital, el va fi fără valoare- pentru tine, în timp ce alţii trăiesc în bucuria mântuirii, cu Darul nemeritat, dar primit- Isus înaintea lor, umpluţi de El şi de toate pe care le aduce odată cu El.

Priveşte la cruce.
Îndreaptă-ţi paşii spre ea.
Ajungi lângă ea- priveşte şi vezi Iubirea murind în locul tău, pentru a te îmbrăca în nemurire!
Apleacă-te.
Pune-ţi genunchiul jos şi lasă Mila să îţi ridice povara de ani şi păcate duse cu tine.
Realizează ce tocmai ţi-ai imaginat şi simte sentimentul- eliberarea, pacea, liniştea. Simte prezenţa Lui.
E prezent acolo, lângă tine, pentru că deşi tocmai Îl vezi ţintuit pe cruce, a biruit-o.
Căci El e în stare.
Şi dacă a învins moartea, crezi că nu te vede pe tine?
Crezi că nu Îi pasă, după ce a făcut?
Eşti cu genunchiul jos, cu inima frântă.
Lasă-L să o ia El, şi o va face o inimă învingătoare.
Lasă-te ridicat de braţul Lui, lasă-te inundat de prezenţa Lui.
Este prezent Fiul lui Dumnezeu.
Predă-te cu totul.
Lasă lacrimile pocăinţei să-ţi fie singurul tezaur.
Lasă-te transformat.
Lasă-ţi viaţa să fie schimbată pentru veşnicie.
Crede doar.
Acceptă, bucură-te şi trăieşte! Adevărata viaţă, care începe la piciorul crucii! În prezenţa lui Isus!

Ce moment minunat.
Când tot ce-i vechi e aruncat.
Noua viaţă în Cristos
Te va face bucuros!

aprilie 15, 2009

fully and beautifully repaired

O seară de rememorări, de prezenţă divină într-o sală de curs ( eu am simţit-o, pentru că am aşteptat-o şi am dorit-o), de umblări pe străzile Ierusalimului, ale Israelului, alături de personaje biblice, alături de inima lui Isus....

Aşa a fost seara asta.
Acum m-am întors; sunt în patul meu şi o să las piatră de aducere-aminte frânturi din replici, din gânduri, din trăiri...deşi nu se poate explica.

Şi, apropo de scrierea cu dor de Peniel de acum câteva seri....aş putea spune că în seara asta , la terminarea filmului, m-am simţit cam ca după o sesiune de Peniel. De ce? Cum? Poate pentru că important nu este locul, nu este atmosfera, ci prezenţa Lui în locul în care ne strângem! Faţa Lui poate fi văzută şi prezenţa Lui simţită oriunde!

"Cu siguranţă aveam nevoie de un Salvator" , au căzut de acord personajele. Şi eu cu ele.

"Oricine bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete, dar cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată" - Isus

Şi mi s-a dus gândul la discuţia pe tema flămânzirii avută astăzi. Şi la analogia la care am ajuns amândoi - să comparăm foamea cu dragostea. Imaginează-ţi numai. Că mai multe oricum nu scriu despre asta. Dar am amintit pentru a explica gândul următor, pe care ţi-l dedic, "apărătorul fugii mele":

Oricine gustă din dragostea pământească, va simţi din nou nevoia, îi va fi iarăşi foame/ sete de ea.
Dar cine gustă din iubirea lui Dumnezeu, cine gustă din Isus, în veci va fi sătul...de dragoste! Şi nu-i va mai trebui alta. Sătul pe veci, şi nu e doar un vis frumos. E o realitate .

"Fiică, credinţa ta te-a vindecat!"- Isus
Domnul Isus a simţit o putere ieşind din el când femeia s-a atins de el. Când crezi cu adevărat, ceva se întâmplă. Când crezi, este putere. Care te vindecă, te eliberează, te ridică...îţi redă demnitatea! :)

"released from shame"...
Nu doar Maria Magdalena, ci mulţi alţii , care s-au întâlnit faţă în faţă cu Salvatorul, cu Eliberatorul. Şi eu, şi tu...!

"I can see Jesus", zicea un copilaş ridicat pe umerii tatălui său pentru a-L vedea.
Can you? Tu poţi să-L vezi?

Tu, orbule! Lasă-L să îţi deschidă ochii, să te vindece, lasă-L să îţi redea demnitatea, să te ridice din ruşine şi să te elibereze de dispreţul lumii.

Domnul Isus a cuvântat mult, dar a şi pus în practică ce a propovăduit:
"Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!"
Şi a făcut-o, când , în grădina Ghetimani, când Petru a sărit şi i-a tăiat urechea individului vrăjmaş. Isus i-a vindecat rana. Şi-a manifestat dragostea pentru cel ce venea să-l aresteze.
Şi-a iubit vrăjmaşul. De ce aplicaţie mai concludentă ar fi nevoie?!?

...

Să Te duci singur spre locu-Ţi de moarte binecuvântând şi învăţând , ca nimeni altul.
Tu-Fiu de Dumnezeu, m-ai dezlegat pe mine, şi Te-ai lăsat legat pe Tine.
Mie mi-ai dat eliberare, vindecare, în timp ce Tu te lăsai ţintuit pe-un lemn.
Mi-ai dat mie viaţa, prin chinul Tău şi moartea Ta.
M-ai împăcat cu Dumnezeu, m-ai adus fără teamă să pot sta în prezenţa Lui;
iar Tu, Te-ai lăsat despărţit de El , cu care erai una
Te-ai renegat pe Tine, pentru a-mi da mie un nume nou, veşnic.
Ai fost atârnat pe lemn, blestemat, pentru ca eu să fiu binecuvântat.
Fără tine, cerul s-a întunecat; dar lumea mea s-a luminat.
Neprihănirea-ţi - pedepsită, pentru ca eu să nu mai fiu lovită.
Totul- pentru mine.

Dar ce folos un cer întunecat, ce folos a sta în prezenţa lui Dumnezeu, fără Tine?
Ce Trinitate ar mai fi- cu Tine lipsă, Preaiubit de Dumnezeu, de-un cer întreg?
Ce sfârşit ar fi fost acela- într-o gură rece de mormânt?
Aşa că nu a fost totul atât.

Ai înviat, ai biruit!
Ai întregit cerul, ai întregit Trinitatea,
mi-ai întregit şi desavrsit viaţa şi toată fiinţa,
prin glorioasa-Ţi înviere!

Ai biruit mormântul şi moartea ai învins....!

Cât Te iubesc de mult, Isus!

aprilie 14, 2009

de haz, de necaz

O scriere mai de haz, aşa... deşi vouă s-ar putea să nu vi se pară.

Tocmai e 11:45 PM şi sora mea , Timeea, se duce să mănânce.
Mie mi se pare că e cam târziu pentru asta. Dar ea zice: "Dacă îmi e foame, ce vrei să fac?"
Eu: "Dacă ţi-e foame, mănâncă. Când mi-e foame eu mă culc."
Aşa-i câteodată. Acuma , de exemplu. Sau altădată când mi-e foame, mă rog. Depinde, după caz, după zi, după situaţiune.

Şi în loc de noapte bună, vă întreb...Voi ce faceţi când vă e foame?
Da' când vă e somn?
Da' când vă ustură ochii?
Da' când nu prea ştiţi ce mai e cu voi?
Da'...?

Răspundeţi, deci. Eu am un singur răspuns la întrebările astea toate, ceea ce o să şi fac acum:
Mă culc.

Bucuraţi-vă întotdeauna.
Rugaţi-vă neîncetat.
Mulţumiţi în toate şi pentru toate lucrurile lui Dumnezeu.

Aşa să facem!

aprilie 13, 2009

beautifully repaired

beautifully repaired. it took one year, but it's worth.
nu-s acolo să sărbătoresc...da'...îs aici. exact unde trebuie să fiu.

...de fapt, încerc să mă mângâi singură. Şi să mă întreb încă oare care o fi motivul măiastru pentru care am fost oprită cu putere şi înţelepciune de la a fi acolo.

Vorbesc despre Peniel. Ascult acuma utimul cântec din seara asta.
"Îţi predau tot ce sunt eu, Regele meu!
Mâini către cer azi eu ridic şi mă predau Ţie, Doamne!"

Chiar dacă nu-s acolo, eşti acelaşi şi aici. El, Domnul meu. Acelaşi aici şi acolo, acelaşi anul trecut şi acum.

Acum îi trimite Oli la culcare. Noapte bună şi lor, Domnul să îi păzească şi să le dea la toţi loc de dormit.

Deci, am rămas la "mă predau". Aceasta înseamnă că Îi accept voia de a mă ţine în Sibiu- nici măcar acasă, dacă nu în deplasare. În Sibiu. Asta înseamnă să Îi accept voia de a mă duce tot pe căile cele mai grele, în multe domenii şi arii de funcţionare. Asta înseamnă că eu chiar Îi mulţumesc pentru că sunt acolo unde voia Lui vreau să fiu şi unde scrie în planul Lui pentru mine să fiu. Şi el se îndeplineşte, indiferent de voia mea. ALELUIA! Pentru că nu voia mea, ci voia Lui să se facă în viaţa mea.

Şi nu numai a mea.

Tocmai împart sentimentul. Dar....fie ca până acum , şi mai departe să Îşi arate puterea şi autoritatea în viaţa primelor.

prima: primară-mea. >:D<
prima: c faci?
primara: bine prima
primara: uite numai ce am ajuns acasă
primara: şi m-a apucat aşa o nostalgie
primara: .....
prima: nostalgie de Peniel, lasă-mă să ghicesc
primara: :))
primara: da
primara: am prins şi eu finalul
primara: tu ce faci?
prima: m-am uitat şi eu la început şi la final.
[...]

aprilie 10, 2009

Rănile si broscoii. Sa vezi legătură.

Mda. Totul porneşte de la imaginea din dreapta.
Stătută în folderele mele de vreo 2 ani.
Astăzi i-am găsit concordanţă cu "o vorbă" ce stă într-un folder al minţii mele de vreun an.

Fă din cicatricile tale stele.

Întotdeauna am văzut în poza asta durerea.
Durerea şi visarea.
Dar până azi nu m-am mai gândit la acest lucru:

Să îţi faci durerea să strălucească.
Să îţi aduci rănile la stadiul de înalt.
Să faci ceva folositor, măreţ cu semnele rămase în urma unor lucruri/fenomene/stări/experienţe sau orice altceva mai poţi tu continua aici.
Să faci din cicatricile tale stele.

Asta înseamnă să începi să le priveşti altfel. Nu ca pe ceva ce nu trebuia să fie, ceva rău, ceva ce ai să renegi o viaţă întreagă. Nu, pentru că nu poţi trece pragul veşniciei cu ele în acest stadiu de reprimare.
Lasă rănile, durerea ta să te înveţe cel puţin o lecţie. Lasă-le să te transforme, lasă-le să schimbe ceva la tine. Lasă-le să se exprime, nu le ascunde. Lasă-le să strălucească.
Nu spun să te lauzi cu ele. Dar nu le reprima. Exprimă-te şi lasă-le să se exprime. Lasă-le la suprafaţă, în contact cu realitatea rana se va vindeca altfel. Vei rămâne cu ceva în plus, pe lângă doar un semn de "bună purtare" a ta sau a altuia care s-a învârtit pe lângă tine mai mult sau mai puţin, până a reuşit. Sau poate că eşti doar tu implicat. Sau poate că multe altele.
Mărturiseşte-ţi durerea, lasă-le să se vadă. Şi, pe lângă o viaţă schimbată, pe lângă o minte înnoită, pe un fond de maturizare născută din acceptare, ele vor străluci. Şi alţii vor vedea şi vor învăţa. Unii le vor chiar admira. Lasă-i să le admire şi să înveţe. Lasă-i să plângă de milă , dar să nu mai trebuiască să îşi plângă lor înşişi de milă în viitor. Lasă fostele tale răni să strălucească acum, pentru a fi de învăţătura celor din jur.

De unde ştiu? De ce gândesc aşa?
Pentru că e greu să faci din cicatricile tale stele, chiar e greu. Dar se poate. Am făcut-o. Şi azi pot vorbi liberă şi liniştită de cum au început acum 3 ani, pentru că am acceptat. Azi pot vorbi liniştită şi împăcată de cum s-a terminat anul trecut, pentru că mintea mea a fost înnoită, învăţată, trecută prin foc de atunci.
Şi Cel ce a zidit steaua şi Cel care a îngăduit rănirea, a întors totul în favorarea mea până la urmă. Pentru că i le-am predat Lui- rănile mele; i-am încredinţat Lui- durerile mele. Fie că au fost oameni, fie că au fost avuţii, fie că au fost umbre sau amintiri, fie că ştiute sau nu de mine, i le-am cedat pe toate. Fiecare pe numele ei, fiecare la timpul ei.

Şi astăzi pot să mă uit la stelele de pe cerul meu şi să le zâmbesc, încredinţată fiind că acolo unde sunt, şi ele mi-ar zâmbi dacă m-ar vedea pe cerul lor. Şi ca să mă vadă nu trebuie decât să se uite.
Şi dincolo de ele, pe fondul cerului meu, Îl văd pe El, care a făcut posibile toate acestea.
Şi pe Cel prin care pot dormi în pace în patul meu, sau pot sta pe spate cu mainele sub cap, uitându-mă la stele- stelele preschimbate din cicatrici.
Am o imagine :
În poveşti, dacă prinţesa sărută broscoiul, acesta se transformă în prinţ- prinţul ei.
Îi trebuie doar curajul de a face asta. Să poată trece peste sentimentele şi percepţiile- de înţeles, de altfel!- care ar putea-o împiedica.
Acum, prin analogie, în viaţă, dacă Îl laşi pe Dumnezeu să atingă rana ta, aceasta se transformă în stea.
Dar trebuie să ai curajul , pentru că mai întâi s-ar putea să te doară prea tare, dar se merită.

Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi curete rana, infecţia-poate-; lasa-L sa dea formă, textură, strălucire de stea durerii tale!

aprilie 09, 2009

Linistire, ascundere....

Era aseară, când m-am oprit în mijlocul străzii, mi-am pus mâna pe inimă şi am zis: "Uite-o."
Magnifică era. Indescriptibil de frumoasă. Rotundă, departe, dar nu rece. Aseară nu era rece. Era caldă. Şi mă chema. La o stare cu ea, la un pic de timp în tăcere, amândouă, ca vechi prietene ce suntem.
Deşi nu i-am putut onora invitaţia, nu i-am putut răspunde chemării, mi-a ocupat mintea şi inima.
Am ajuns acasă cu un sentiment ciudat. Vroiam ceva şi nu ştiam ce; simţeam o nevoie de închinare, de reverenţă, de .....micire în faţa Dumnezeului meu care a creat-o aşa de minunată.
Nu-mi găseam cuvintele, locul, muzica.
Am ajuns acasă şi am transcris repede nişte sentimente-(postul anterior).
Dar sentimentul , nevoia nu a dispărut.
Deşi ştiam că toţi ai mei sunt în parc, cub clarul lunii, în răcoarea nopţii, deşi mi-ar fi plăcut să fiu cu ei, nu îmi părea rău. Locul unde eu trebuia să fiu aseară era , dacă nu acasă, singură într-un copac, cu gândul la El şi cu ochii la ea.
Dar am fost acasă. Şi m-a trimis ceva la Cristian Cazacu- Frumuseţea Ta. O piesă direct pe nevoia mea de aseară. Am setat pe repeat şi am ascultat-o până m-am culcat. Azi dimineaţă am pus- o din nou. Acum o ascult.
Am căutat-o pe youtube şi am găsit-o într-un singur format. Surpriză. Trimiţătorul de imagine de lună de aseară, cântă piesa asta. Chiar ieri am citit un status care zicea "Coincidenţa este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim".
Asta nu mai contează. Nu e întreagă în video, dar să îţi faci o idee. Iar cuvintele, în cele ce urmează:

În slăbiciunea mea caut Faţa Ta
Învaţă-mă să vreau şi Te voi asculta
Mi-e teamă uneori că n-am să reuşesc
Dar Tu îmi spui "Încearcă, fiindcă te iubesc"

Mă liniştesc în Tine, ascuns în Faţa Ta
Cu ochii plini de lacrimi sunt copleşit de ea.
Mă-nchin cu reverenţă înaintea Ta,
Privesc cu desfătare frumuseţea Ta.

În slăbiciunea mea am puterea Ta
Aleg să mă supun, renunţ la viaţa mea.
Păşesc pe ape-adânci, iar Tu mă însoţeşti
Trăiesc, dar nu mai sunt eu, în mine Tu domneşti.

Mă regăsesc în Tine, săpat în palma Ta
Creat dintotdeauna să m- odihnesc în ea
Mă liniştesc în Tine, ascuns în Faţa Ta.
Cu ochii plini de lacrimi sunt copleşit de ea.
Mă-nchin cu reverenţă inainteaTa
Privesc cu desfătare frumuseţea Ta.

Am îngenuncheat în Faţa Lui şi mi-a spus: Tu, Eliza, adu-Mi închinare. Trăieşte cântecul acesta. Lasă-te cuprinsă, învăluită, trăită de Mine. Închină-te. Şi Eu voi avea grijă de lucrurile care te preocupă în această perioadă. Asta, cred că pentru că tocmai îmi trecuse prin minte greutatea zilei de azi. Dar El aude şi gândurile , tot ce mişcă înăuntrul meu El simte. Şi are grijă.
Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu- şi toate celelalte ţi se vor da pe deasupra.
Caută-Mă mai întâi pe Mine, caută Faţă Mea şi Eu Mă voi îngriji de restul.
Odihneşte-te şi linişteşte-te în Mine. Bucură-te de Faţa Mea şi de frumuseţea Mea. Eşti creaţia Mea, eşti minunea pământului. Luna este minunată, într-adevăr. Dar aminteşte-ţi că tu eşti mai presus de ea.
Fii atentă: aşa cum tu o priveşti pe ea, aşa te privesc alţii pe tine. Eliza, ce simt oamenii când se uită la tine? Ce văd? Ce sentimente îi cuprind? Pace, linişte, chemare spre Mine, împlinire, bucurie? Sau simt teamă, vor să se distanţeze, li se strânge inima de durere, sau de indiferenţa ta?
Iubeşti luna, Eliza. Dar înveţi de la ea?

Doamne, mulţumesc. Pentru că mă înveţi din tot. Din ceea ce iubesc şi din ceea ce doresc, Tu mă înveţi. Să trăiesc, dar să nu mai fiu eu. Săpată în palma Ta, creată să m-odihnesc în ea. Ce frumos e în palma Ta. Sapă-mă tot mai adânc, lasă-mi sufletul să fie modelat. Fii-mi Tu tot ce nu -mi ajunge, fii-mi Tu tot ce îmi doresc.
Amin.

Te las mai jos şi să auzi. Nu uita, pe oricine ai vedea, nu fii surprins. Şi nu uita: cântă Cristian Cazacu.Pe cine vezi, dac
ă nu ştii, este Gelu. Poate vei mai auzi de el.

Numai bucurii pentru azi!


aprilie 08, 2009

Ea, luna.



Să te ajung, să te cuprind.
Să mă primeşti , să mă-nconjori.
Căci singură ca tine -sunt
Şi rece tot ca tine- mă doresc.
Să n-am nimic comun cu ei.
Să nu mă mai atingă ,
Să nici nu mă-nţeleagă.
Tăcere, plinătate e tot ce uneori iubesc.
Căci plinul şi deplinul
Şi absolutul rece
Nu între , nici cu ei nu-l am desăvârşit.
Ci doar tu, care ochii mi-ai luat,
Împărăţeşti sublimă.
Tu cu-al tău Împărat;
Tu, cu-al meu Împărat.

Tu, Absolut, cum ştii să Te arăţi,
Cum faci să Te cunosc.
Cum Tu mă împlineşti în fiecare seară;
Când Faţa Ta o văd în tot ce mă-nconjoară.
Te iubesc, Te doresc, Te simt încă lipsă.
Şi aştept clipa când luna şi steaua
În cale nu-mi vor sta,
Să Te zăresc pe Tine,
Al totul Absolut,
Veşnic împărat ,
Ce mintea mi-ai schimbat!
Şi-Ţi mulţumesc că m-ai lăsat
Să Te cunosc,
În fiecare Absolut ce mi-l împărtăşeşti.

Retrospectivă

De câteva zile mă tot pregătesc să scriu.
Şi nu încep a scrie acum pentru că în sfârşit ştiu clar despre ce, ci pentru că acum am un pic de timp.

Am început a vrea să scriu despre năpastă: cum vine ea brusc şi cu putere, cum te face să îţi tragi scaunul pentru a te aşeza la câteva secunde după ce ai ridicat receptorul; cum vine ea să şteargă ca un burete vise frumoase desenate cu cretă , sau planuri schiţate pe tabla viitorului tău curând. Cum în câteva minute pot apărea schimbări dramatice în viaţa ta de tânăr, bătrân sau altă categorie de vârstă. Cum cu câteva ore înainte aveai mâinile pline, siguranţă, linişte şi acum...îţi trebuie ajutor pentru a îţi aduna puterile pentru a înghiţi ceva care să te facă mai ne-simţit, ca să poţi trece cumva peste...
Despre asta am vrut să scriu luni.

Apoi am vrut să scriu despre greutatea de a lua decizii (iarăşi mă aflu la o răscruce). Această greutate care te împinge la a căuta informaţii, a pune în balanţă, a caută avantaje şi dezavantaje ...şi până la urmă, să te decizi ca, dacă nu cumva Domnul îţi va scria cu mâna pe perete sau nu îţi va vorbi clar şi pe înţelesul tău, să alegi varianta care corelează cu "e cel mai simplu aşa".
Sau poate nu vei urma nicio cale din cele două pe care le-ai vrea. Poate o a treia este planificată. Trăieşti şi parcurgi fiecare pas fără pregătiri, fără planuri, crezând că atunci când va veni momentul decisiv , pur şi simplu vei apuca drumul potrivit fără să te mai gândeşti. Sperând că va fi aşa- cu mintea ta, dar în sufletul tău ştiind că este El, care se va îngriji de toate...la timpul lor.

Şi uite aşa am trecut fără să ştiu cum peste două greutăţi din săptămâna asta.

La alta mi s-a dat răspunsul fără să mai fiu nevoită să chiar întreb. L-am tot întrebat pe Domnul, iar El mi-a dat răspunsul când m-am aşteptat mai puţin.

Şi acum...?
Acum doar trec în calendar greutăţile, pentru ca , peste o săptămână să pot zice "Da, am gustat din nou ce bun este Domnul, ce nebănuite şi necunoscute sunt căile Lui cele bune şi perfecte pentru mine."

Şi aseară, da, aseară.
Redau numai câteva fragmente din liniştea şi veselia interioară ce le-am simţit ieri.

"Scapă-mă, o, Doamne,
de golul ce îl simt..."

...cântă ei, în rugăciune. Mă rugam şi eu, în vremea când încercam să gust din multe, ca să mă satur.
Dar acum, de când Tu eşti sarea din bucata-mi de viaţă- neîncetat, nu mai simt gol, căci Tu-mi eşti din plin!

E bucurie, când eşti ridicat. E o minune, când priveşti înapoi şi nu mai este nimic care să îţi reţină privirile acolo, în trecut. Şi când îţi poţi întoarce cu toată inima şi cu toată liniştea şi pacea privirile spre înainte!
După cum zicea Nichita Stănescu într-un interviu, la întrebarea "Dacă privim înapoi la...., ce putem spune?" Răspunsul a fost "Prefer să privesc înainte."
Niciun compromis, aşa să ne ajute Dumnezeu. Nicio legătură cu trecutul, pentru că tot ce contează este acum şi de acum înainte.
După cum şi apostolul Pavel spune "Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte"(Filipeni 3:13b), las trecutul şi mă dau viitorului. Las oamenii şi mă dau lui Dumnezeu. Las frica şi păşesc încrezătoare în braţul tare al lui Dumnezeu şi în iubirea Lui pentru mine.
Las lumea şi dorurile pământene şi mă dedic Cerului, căci de pe acum începe viaţă mea veşnică.

Pacea să fie şi să rămână cu noi, cu toţi.

aprilie 04, 2009

Şi azi, şi Dede...

Ce zi, ce vremuri, ce chinuri trăiesc! Nu îmi ajunge realitatea cruntă ce nu mă lasă să evadez, datorită obligaţiilor şi responsabilităţilor pe care trebuie să le îndeplinesc, mă mai invadează şi trecutul şi nu pot să scap de el!

Ce bine că am câte un moment de refugiu din toate aceste neînţelegeri ale vieţii, ce bine că am o persoană lângă mine pentru care nu sunt popas! Ce bine că Domnul mi-a dat-o pentru vremuri grele şi pentru vremuri din vele mai frumoase!
Ce bine că astăzi pot să vă scriu despre Denisa!
Da, ea este !
Reproduc un fragment dintr-un dialog purtat azi cu un prieten comun:
N: pfuai da ce frumoase sunteţi
N: surorile moshului
Eliza: crezi?
N: da
N: evident
N: şi deosebite şi ciudate
N: şi unicate
N: şi atât
N: adică am uitat..şi minunate!!
Eliza: slavă Domnului pt ceea ce suntem şi m ales pt ce putem fi prin El!
N: amin
E: fete că Dede mai rar
Eliza: prietene ca ea

Şi e adevărat. Nu prea am avut eu prietene fete la viaţa mea, dar în ultimii trei ani, de când l-am pierdut pe cel mai bun şi perfect prieten pe care l-am avut (the ideal for me, the ideal for him), am fost binecuvântată cu multe prietene. Adică vreo sase. Cele mai bune. Trei acasă, trei aici. Şi Denisa e ultima formată şi care le întrece pe toate, pentru că ne-au unit mult preocupările asemenea pe care le-am avut, ţelurile care ne atrăgeau una către alta şi pe amândouă spre ele.
Multe în comun ne-am mai găsit şi tot mai mult ne-am apropiat, ne-am identificat una cu alta, ne-am obişnuit, ne-am simţit bine şi foarte bine împărţind multe- văzute şi nevăzute, ducându-ne poveri una alteia...mai ales ea mie ce mi-a mai dus!
La Dede am găsit ceva ce ştiam numai teoretic şi anume că "prieten nu e cel care îţi laudă toate nebuniile". Da, a ştiut când să mă lase să visez şi când să se oprească în mijlocul străzii, să se uite în ochii mei şi să îmi interzică cu desăvârşire să mai visez sau să mai cred în ceva sau cineva.
A ştiu când să zică "Hai!" şi când să zică "Stop!".

Prietena mea , ce să le mai spun?
Mai bine îţi zic ţie de -acum.
Mulţumesc! Mulţumesc Domnului că te-a rânduit în viaţa mea , mulţumesc ţie că te-ai lăsat rânduită:)
Şi ce îţi doresc...este înţelepciune! Multă înţelepciune- în gânduri, în fapte, în dorinţe, în vise, în ţeluri... Multă putere să duci toate câte ai de dus şi mult curaj încă de acum înainte pentru a răspunde chemării ce ţi-a fost făcută.
Şi ştim că toate cele pe care Domnul nostru, într-un fel sau altul, ţi le-a promis, se vor îndeplini.
Slavă Lui pentru asta.
Îţi doresc ca toate dorinţele care sunt spre sfinţirea ta să se împlinească şi aşa va fi, căci aşa scrie în Plan;) Şi toate clipele tale viitoare să fie pline de dragoste- de toate felurile-, de răbdare, de bunătate, de încredere şi credincioşie- aşa cum mi-ai arătat din plin de un an şi ceva încoace.
Toate visele să îţi devină realitate...şi eu să fac parte din ele!


SHMILY!
Să ai numai surprize frumoase azi. Şi mă gândesc în special la două pe care ţi le doresc şi aş vrea să Şi le dorească şi El pentru tine.
>:D<

aprilie 02, 2009

De ziua ta, Christian!



Nu mai ştiu acum un an cum a fost, cum l-am sărbătorit pe Christian.
Parcă a trecut aşaaaaa de mult timp! Mult timp în care şi lipsa lui s-a simţit.
Au fost doi ani cu Christian petrecuţi.
Un om "deosebit"! Ca să îl descriu cu propriul lui cuvânt- specific.:)
Şi "plăcut", de asemenea. Niciodată afară nu era prea frig, prea cald, prea ploaie...era plăcut.
În nicio seară nu vroia să ne plictisim. Totdeauna avea planificat ceva deosebit.
Un joc, un film, o plimbare, o poveste, o surpriză... Şi adevărat că nicio seară nu era ca cealaltă.
Deşi un filozof şi un iubitor de cuvânt şi cuvinte, de idei, este , totodată, plin de viaţă, colorat în comportament şi colorând, la rândul lor, şi vieţile celor din jur.
Christian era sarea şi piperul ;))
Da....aşa îmi amintesc.
Multe amintiri , multe învăţate, multe discutate...de la idei, viaţă, filme, cărţi, muzică...până la chiar şi manele:))
Cum mă mai trezeam eu cântând "Ce-ar fi viaţa mea dacă n-ai fi tu în ea...", sau cum era, Christian?
Cum mă mai strâmbam eu când îmi declama cu atâta patos..."Lizzie, lasă-ţi inima să se îndrăgostească!"
Cum eram martoră la serenadele pe care i le făcea Irinei! :))
Normal că acum viaţa ar putea să nu mai aibă gust....cel puţin viaţa de vineri şi sâmbătă seara. Dar el încă dă gust acolo unde se află şi unde trebuie să fie în aceste timpuri.
Christian, am cam vorbit despre tine fără autorizaţie.
Dar ....azi, de ziua ta, despre cine ai fi vrut să vorbesc? De cine să îmi amintesc, dacă nu de tine, de voi, de noi?!?
Aşa departe şi rece cum par...mă rog să ai în continuare puterea de sus pentru a da gust vieţii celor din jurul tău; pentru a primi gustul de viaţă ce vine din Dumnezeu şi pentru a-l folosi spre slava Lui.
Să înveţi lecţia / lecţiile pe care le ai de învăţat acum şi să dea Domnul să avem timpuri în care să putem discuta despre ele. Să avem seri de remember USA.
Şi, împreună cu querida ta , a mea verişoară, să fiţi tari şi să aşteptaţi, mai presus de orice, întoarcerea în eternitatea Casei unde aparţinem împreună.
Şi Domnul să nu fie dat la o parte de pe primul loc din visele tale, din realizările tale, din îndeletnicirile tale, din dorinţele tale şi din dorurile tale.
Voi rămâneţi şi voi în al meu(dor) şi în al meu gând, ca o sare în bucata-mi de viaţă, care nu mai este şi pentru care nu s-a găsit încă substitut(ştiam eu!) .
Binecuvântări şi puteri de sus să plouă peste voi!
Lizzie zisă Snowflake
Hugs.

Interesaţi de pagina de viaţă