aprilie 28, 2008

El stie cand si ce si cum




Da, El stie cand si ce si cum.
Puneam melodia asta pe repeat si ascultam seri intregi. Aveam nevoie sa aud cuvintele astea. Il simteam aici.

Au trecut luni pe cer, luni din saptamani si luni in timp. Si El stia exact de ce am nevoie.
Deschiderea serii aceleia a fost special pentru mine. Cand am auzit, mi-au tremurat ochii. Era pentru mine. Era vechea pastila, in timpuri noi.
Ce poate fi mai frumos decat sa stii ca El stie, intelege, valideaza si mangaie, incurajeaza, reaminteste...? El ridica, pentru ca Lui ii pasa.

"Susur bland ce inima alina, imi umpli viata de Lumina"- o Lumina ce nu se stinge nici la suflul Satanei, nici sub valuri napraznice ale firii. O Lumina ce dainuie peste timpuri si care m-a ajuns si pe mine.
Sunt gasita si rascumparata. O mana ma ocroteste si un Dumnezeu ma doreste. Dumnezeul Cel viu si Adevarat, puternic si prezent- in viata mea, si in a ta. Gata de actiune, doar sa-I dai mana libera. Priveste cum daramaturile se transforma si cum oasele prind viata. Doar cu El acestea, pe langa toate, sunt posibile.
Indraznesc sa-i spun "AVA!", adica "TATA!". Pentru ca asa se comporta- mai aproape de- orice gand, de- orice suflare...:)

Ganduri de seara

Sa scriu tot ce ma preocupa azi? Acum?

<Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la tine: ganduri de pace, si nu de razboi. Ca sa iti dau un viitor si o nadejde.> [El nu ia decat cand vrea sa dea mai mult.]


Asa arata statusul meu acum. Asta mi-a spus in seara asta cand am deschis calculatorul.

Ii multumesc ca are ganduri de pace cu privire la mine, si ma bucur: cu ocazia gandurilor Lui pentru mine, eu nu mai trebuie sa ma gandesc si sa ma ingrijorez de viata mea, caci sunt in mana si in gandul Lui.

Azi am meditat la trecerea timpului.

Dupa ce le-am zis ca pentru mine nu a trecut repede jumatatea asta aproape de an, la un alt moment al zilei am zis eu singura..."doi ani, nici nu stiu cum au trecut...doi ani de zambet senin:)"
Deci asta a trecut repede. Parca ieri seara a fost, parca acum astept sa fie. :)

E... ciudat? cum timpul si perceptia lui depinde de unghiul din care privesti, depinde de omul la care te gandesti...

Mai bine ma opresc aici cu meditatia asupra timpului.
Pentru ca tinta mea e netimpul, si astept timpul netimpului.

Deocamdata e timpul sa il incredintez pe cel mai drag frate in mana Lui...care asa de frumos le-a aranjat pe toate pentru el :) Si sa-i binecuvanteze timpul la BM si sa le dea intelepciune, sa ii dea intelepciune pe toate planurile:)
Asa de minunate sunt lucrarile Domnului pentru copiii Lui :)

Si eu ma bucur cand vad cum lucreaza Domnul nostru PENTRU fratii mei de toate felurile:) Si chiar daca la mine nu vad tot timpul, ma bucur de sansa lor . Sau ce-o fi asta pe care le-a dat-o:)
Si pentru cine nu prea intelege, nici nu prea trebuie. Ce pot sa spun e ca Ado a tocmai plecat la olimpiada nationala, pentru o saptamana.
"Domnul este cu tine, viteazule!", o sa-i spun maine seara.


Maine seara alte plecari...Domnul va fi si cu noi.


Este mereu cu noi. E mereu cu mine si imi vine sa rad cand ma gandesc cum El acum sta foarte linistit, pentru ca stie finalul. Eu nu il stiu, dar daca il stie El, e de ajuns. Si mai mult.


Filmul de ieri noapte s-a terminat asa: "Everything and more". Si eu am adormit implinita dupa sindrofie, deoarece cu sau fara 27 de rochii de domnisoara de onoare, cu sau fara o rochie de mireasa si unul care ma priveste fericit venind spre el la altar...cu sau fara acestea din film si altele....eu am TOTUL SI MAI MULT, prin ISUS, pentru vesnicie! Iuhu, as zice:)
Dar acum pun mai bine punct gandurilor din seara asta.

Cu El inainte spre ce-o fi, si-oi birui!

aprilie 27, 2008

HRISTOS A INVIAT!

Plin de miresme e pamantul
Caci mii de flori au inflorit.
Prin crengi, abia adie vantul,
Natura-ntreaga-a-ntinerit.

Doar omul, biet de el, se-afunda

In aspre ierni de incercari

Si nu mai are timp s-auda

Divinul glas al sfintelor chemari

Ce inca mai rasuna azi pe Terra

Caci vremea harului n-a incetat.
O, hai, crestini, sa nu lasati durerea
Sa va doboare.
Treziti-va!

HRISTOS A INVIAT!

Inca putina, doar putina vreme

Si Cel ce vine, va veni ca Imparat!

Crainici din cer incep sa cheme

La nunta Mielului cel inviat!

Aprindeti candela, iesiti-I inainte!

Si untdelemnul sa-l aveti neincetat.

Fiti chibzuite, voi, fecioare sfinte!

Nu adormiti!
HRISTOS A INVIAT!

Tocmai am gasit-o. Ca de obicei, nealeasa de mine. De aceea e mai buna :)
Si se potriveste cu gandul de azi, pe care l-am primit, fara sa-l chem in mod special:

...unii dorm, altii beau, in timp ce Isus se ridica biruitor si lasa gol un mormant rece...cum a fost si inima mea. Acum Isus traieste si mie nu mai mi-e frig. Isus e viu si se pregateste pt pasul urmator: Isus vine in curand. Esti gata sa vina?

Isus e viu, e viu cu adevarat!

Cristos a înviat! Si moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfânta!
În primavara ce se-avânta
Rasuna ceru-ntreg de cântec
Si-n mine învierea cânta...

Zadarnic a-ncercat Satana
Sa schimbe rostul mântuirii,
Caci prin pedeapsa rastignirii
Cristos a biruit mormântul,
'Naltând stindardul nemuririi!

De-aceea, sufletelor triste
Si voi, sarmane inimi goale,
Uitati de rani, de spini si boale;
Cu ochii la Isus cel Vesnic
Aduceti flori si osanale!

Si-aduceti, mai presus de toate,
Dorinta unei vieti sihastre,
Dorinta învierii voastre:
De-a trece dincolo de moarte,
Pe portile de sus, albastre...

aprilie 26, 2008

Continui "amintirile" :P cu un gand din 11 aprilie 2008, 8-9 PM...

...dupa multe si diferite vesti, dupa o zi cu rugaciuni ascultate, poate mai mult decat cred si realizez acum.
Dupa multe stari ce au incercat, rand pe rand, ca azi sa preia controlul asupra mea. Dar Vocea Adevarului si Isus, au biruit, din nou. Multumesc pentru tot. E tot ce am de spus dupa toate cate am aflat- si bune si rele, si asteptate si neasteptate. Multumesc si Te iubesc, Domnul meu!

"In mine, soarele straluceste tot timpul, nu tine cont de imprejurari."- Dr. Ben Carson

Cat despre mine, nu cred ca pot zice asta tot timpul.
Dar la mine se intampla altceva: si cand ploua in mine, am Puterea sa las un zambet sa se vada printre picurii de ploaie si lacrimi. Asemenea unui curcubeu, printre nori si raze -vazute sau nu, simtite sau doar sperate. Nu un zambet fortat. Unul sincer, prin care, uneori, sfidez. Sfidez durerea si naruirea viselor de copil. Naruirea viselor de visator. Ruperea dorintelor si anumitor pareri ale mele in mii de bucatele.

Din nou. Dar Tu domnesti peste tot, peste toate. Si peste mine. In mine. Pentru mine.
Te laud si multumesc ca esti singura mea sursa. Si acum, si mereu, cand imi ramai numai Tu, observ ca imi esti- nu suficient, ci ToT si mai mult decat am nevoie. Mai mult si mai frumos decat credeam. Esti Domnul meu, Regele meu. Si multumesc ca te ocupi si preocupi de mine, ca iti pasa si ca nu ma dispretuiesti. Te laud pentru ca ma intelegi si pentru ca, intr-un fel sau altul, imi raspunzi la rugaciuni, imi vorbesti- timp in care ma faci tot mai mult a Ta si tot mai putin a lumii. Vreau sa imi indeplinesc menirea, sa-mi cant cantecul, sa-mi scriu romanul cu instrumentele Tale, care sunt roadele Duhului Sfant.
Inca o data, ma dedic. Ma predau si Te rog sa ma cuceresti din cap pana-n picioare, sa inunzi orice coltisor din mine. Iti predau planurile mele, visele, dorintele, sentimentele, atitudinile, comportamentele, viata, prietenii, amintirile, pasiunile, placerile, aptitudinile...
Simt, totusi, ca e prea putin. Doamne, cum sa exprim in cuvinte? Si, totusi, Tu intelegi si necuvintele. Tu intelegi si stii si ce eu nu imi imaginez macar. Tu esti Dumnezeu. Si eu sunt in mana ta, sunt o micuta parte din planul Tau. Foloseste-ma, Stapane. Si indreapta-mi inima, dorintele, mintea, gandurile spre Tine.
Sa ma indrept spre Tine asemenea unei flori care-si priveste ziua-ntreaga Soarele si noaptea tanjeste de dorul lui. Lumineaza-ma, creste-ma, incalzeste-ma, fa-ma hrana altora si la timpul hotarat de Tine, Stapane, culege-ma. Si vreau ca toate semintele mele sa fie rod pentru Tine, hrana din Tine pentru ceilalti, in Numele Tau frumos si sfant.

Astept, dezlegata si eliberata de lume, oameni, si pamantesc, vremea secerisului, cand, in sfarsit, Soarele meu nu va mai apune si despartirea de El va fi imposibila.
Te astept, iubite Isus. Intr-un fel sau altul, vei ven
i. Curand.


aprilie 25, 2008

Cand...


...o scriere din 31 martie 2008, 9-10 PM.
Grele zile am mai avut in ultima perioada. Dar nu am fost singura, am avut cel mai de pret si cel mai capabil ajutor de partea mea. Si am trecut si peste:) Si acum pot "divulga" acele zile si stari.
Ti-am promis, nu? Dar pe asta ai citit-o deja:)







"...cine stie cand o sa scriu iar, cand o sa ma scriu..."


Cand nu mai pot sa continui, ma retrag.
Cand succesul si reusita par ca se topesc- ma retrag; pentru ca o data cu departarea mea si cu neprivirea si nedorinta mea, ele redevin o tinta posibila si incet re-vizibila.

Cand nu stiu sa-mi mai traduc intamplarile si simtirile dinauntrul chiar al meu, nu le mai traduc.
Cand nu mai stiu sau nu mai gasesc cuvinte potrivite, tac.
Cand tac, nu mai folosesc cuvinte si nu mai scriu.

Cand din cand ma decid, fara sa stiu, sa ma intorc la steaua singuratatii si deodata ma regasesc, in parte, urcand treptele spre turnul singurei camarute din mine inca necucerita de om sau lume, pamant sau lut.
Cand stau acolo, fara chiar propriile-mi cuvinte- pentru ca nu mai stiu sa le scriu, dar pentru ca, totusi, imi place sa scriu, recurg la cuvintele altora.
Si le scriu pe ele, pentru a nu uita, totusi, sa scriu.
Pentru ca stiu ca intr-o zi, necrezuta acum, ma voi intoarce. Si voi reincepe de unde am lasat- cuvintele si totul.
Cand nu mai pot, nu mai vreau si nu mai stiu sa va aud pe voi, cei care sunteti si cei care credeti ca le stiti pe toate, va stiti si ma stiti, ascult tacerea mea, intrerupta doar de Vocea Cuvantului.
Si-L las sa vorbeasca si incerc sa-L ascult. Singurele eforturi pe care le depun sunt sa nu-mi mai aud bataile inimii si bataile celor care vor sa ma cante. Pentru ca daca voi auziti cantecul cand se canta la mine, spre placerea, bucuria si invatarea voastra, eu aud si simt, asemenea tobei, doar bataile. Si mai incerc sa uit, sa nu ma doara. Si as vrea ca in linistea refugiului meu, lumea si superficialitatea sa nu ma mai ajunga. Si eu sa nu o mai ajung pe ea, sa nu le mai ajung pe ele, sa nu va mai ajung pe voi, cei care ma vreti sau nu aproape sau departe de voi. Sa ajung doar la Visul ascuns in inima mea, sa-L indeplinesc, sa ma indeplineasca si sa uit ce nu mai trebuie sa tin minte, sa alerg ianinte si sa lupt pentru singurul netrecator, neperisabil- pentru Cuvant si pentru Viata.
Pentru o viata de pagina, pentru o pagina de viata noua. Scrisa nu cu necuvintele lui Nichita Stanescu, nici cu pietrele Citadelei lui Saint d'Exupery, nu cu lacrimi si nu cu vreun alt nimic omenesc.
O pagina de viata in Cristos, un tremur al inimii care bate pentru cer, o atingere a lui Dumnezeu, un suflu de Sfant Duh- peste pagina mea ce incepe a fi scrisa acum, nu pentru fala, nu pentru mine. Poate ca pentru tine, sau poate ca nu. Dar sigur, o pagina pentru Cuvant, nascuta din Cuvant, menita sa preceada o pagina din eternitate, cand, in eternitate, pagina va fi completa si implinita.
Pagina fiind eu, eternitatea fiind Cuvantul,-Inceputul si Sfarsitul.

Eben-Ezer!

aprilie 24, 2008

Ma cheama lumea la ospatul ei,
Dar nu vor merge-acolo pasii mei.
Prea mare e risipa de paine si de vin
Si larma fara noima, si rasul prea comun

Si fara de valoare cate se fac si spun.

Prea-mbelsugata masa, mai mult ma flamanzeste

Si-mi inseteaza suflet de un gandit cereste;

Si scumpa-mpodobire mai gol parca ma face,

Cand inima edenic ar vrea sa se imbrace.
Consumul de placere, in loc sa ma rasfete,

Mai mult parca m-arunca in valea de tristete...

Nu-i dragostea o marfa vanduta la-ntamplare
Din care s-apucam sa smulgem fiecare
Sau s-asteptam intrare pe cand ne vine randul,

Unul pe-altul astfel, la masa-nlocuindu-l.

Nu-i nicio floare-acolo si nu e niciun psalm,

Privirea nu gaseste seninul bland si calm.

Voi trece pe alaturi spre casa unde pranzul

Are aceeasi masa cu lacrima si plansul.

Sfios voi bate-n usa si-oi genunchia in prag,
De cata bunatate privirile-mi atrag.

Un fir de osana in sufelt parca-mi canta
Si apa e adusa si painea este franta.

De cat putin pe masa, dar sfant, ma minunez

Si sufletul ma-ndeamna in pace sa m-asez.

Si parca-aici mi-e locul: c-un frate de durere,
Cu-o sora ce isi tine trsitetea sub tacere.

Parca pe-aici, pe unde mai greu durura spinii

Va-ncepe, peste-o clipa, refacerea luminii.

Ma cheama lumea la ospatul ei,

Dar nu vor merge-acolo pasii mei.

Nu pot intra in randul acelor prea destui

Ce nu mai stiu de suflet de cat sunt prea satui.
Si nici macar respectul durerii nu-l mai tin.

Ajuns acolo,-as fi mai mult decat strain.

Si, de-altfel, port insuflet ospatul de marire,

Sunt asteptat in ceruri, la masa de iubire.

-poezie de Benone Burtescu-


O marturisire ce-am facut-o in ziua Legamantului. Una in plus, care descrie perfect. Nici eu nu o puteam alege mai bine. Dar a fost randuita de sus, ca multe alte lucruri, de altfel...
Nici eu nu as putea alege mai bine. A ales Stapanul pentru mine si este mult mai bun si potrivit ce alege El decat ce as vrea eu.

Nu-i asa? :)

aprilie 23, 2008

Niciodata inainte, totdeauna dupa...


Am adormit in intuneric, in sunet de ploaie batand in geam, acompaniata de vant, tunet, fulger, amestecate cu vocea tastaturii si a lui Steven Curtis Chapman. Am dormit bine. M-am trezit, apoi, in sunet de sunat de telefon.
"Mai ploua?", am intrebat, dupa ce m-am dezmeticit si am vazut ca, desi jaluzelele sunt inca trase, este lumina. Experienta anterioara m-a facut sa ma gandesc ca daca atunci cand era furtuna- era intuneric, atunci, daca e lumina- nu mai e furtuna si nu mai ploua. De ce intrebarea, atunci? Am vrut sa ma asigur.

"Nu mai ploua de mult", a venit raspunsul.

M-am uitat afara. Si printre griul si albastrul blocurilor strazii si al cerului, mi-a intrat in ochi verdele sanatos al copaceilor din chiar fatza geamului, dar putin mai tineri de doua etaje inaltime.
Un verde sanatos, al frunzelor sterse de praf.
Niciodata nu l-am vazut mai frumos si mai senin pe acest copacel anume. Niciodata in vreme buna si insorita. Niciodata inainte de ploaie si furtuna. Si acum, in joaca lor cu vantul, frunzele lui respira sanatoase, eliberate de surplusul ce nu facea parte din natura lor de frunze- libere sa fie ceea ce sunt si cat sunt, nedorind mai mult, pentru a nu se simti stinghere.
Niciodata inainte de furtuna...
Niciodata inainte de lacrimi ochii nu sunt asa de frumosi, profunzi, clari, sinceri. Niciodata atat de plini de viata si de cuvinte. Niciodata asa liberi sa se exprime, orice ar exprima, orice ar vrea sa exprime. Niciodata atat de ei insisi.
Niciodata...

...nu inainte de lacrimi.
Lacrimi si tacere.
Tacere si asteptare, in voia Stapanului.
Si intrebari. Fara raspunsuri. Asteptare pana atunci cand nu mai ai nevoie de raspuns. Pana cand poti trai fara el, pana cand poti fi tu insuti/insati, fara raspunsul tau. Pana cand vei gasi placere in a ramane, atata timp cat trebuie,- chiar si pana in netimp-, o intrebare fara raspuns. Si cand vrei si poti si simti si traiesti cu adevarat, pentru ca ai murit putin cate putin, dupa ce ai uitat chiar si cum suna intrebarea, poate ca atunci e si timpul raspunsului. Si in noutatea mintii, in puritatea si maturitatea spirituala a dorintelor tale cele noi, il numesti...raspuns fara intrebare. Care raspuns nu te face fericit/a, nici nu te pastreaza asa. Pentru ca tu deja esti, inaintea lui. Esti, independent/a de el. Ce valoare mai are, ma intrebi, acum, cand nu mai face vreo diferenta? Poti sa ma intrebi. Dar nu stiu. Pot doar sa fac presupuneri, dar presupunerea nu inseamna adevarul-realitatea: am invatat asta cu greu, prin greu. Poate ca acum e timpul lui- al raspunsului, sau poate ca el, raspunsul, nu e o consecinta a intrebarii; poate este o piesa din puzzle, care doar acum trebuia gasita, menita a-l completa. Cum arata puzzle-ul tau? Nu stiu. Al meu? Nici atat. Nu stiu cum arata sau cum va arata.
Si nu stiu despre intrebari si nici despre raspunsuri.
Totul a pornit dintr-o idee- sau constatare- nascuta in timp ce ma uitam sa vad cum nu mai ploua. Daca in puzzle-ul tau, in tabloul sau partitura ta, sau oricum ai vrea sa-ti numesti pagina de viata, ploua acum, nu-ti construi o baricada prea puternica, sau vreun adapost permanent. Va trece ploaia si vom privi impreuna limpezimea si veselia de dupa :)

Interesaţi de pagina de viaţă