Pentru totdeauna.

« În prezenţa Ta să mă-nchin pentru totdeauna »

Aşa sunau, ca idee, versurile din seara asta care m-au împins la scris.

Pentru totdeauna. Sunt cuvinte mari. Totdeauna e un cuvânt mare. E greu.
Sunt câteva lucruri în viaţă pe care le facem pentru totdeauna : spunem DA în faţa ofiţerului stării civile, în faţa oamenilor, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu ; unii jură credinţă patriei pentru totdeauna. De fapt, tot ce facem, cred ; fiecare decizie legată de viaţa noastră şi/sau a celor din jur are repercursiuni pentru totdeauna, pentru că nu putem şterge cu buretele fapte, vorbe, decizii, comportamente. Ce e făcut, e bun făcut, chiar dacă nu e aşa de bun.

Nu suntem conştienţi si nu luăm în calcul acest totdeauna, decât de foarte puţine ori.

Am luat fiecare dintre noi (dacă nu, e timpul !) decizia să Îl urmăm pe Domnul Isus, să ne numim Fii ai Tatălui pentru totdeauna. Am luat în acelaşi timp hotărârea să ne închinăm, să trăim spre lauda Numelui Său, pentru totdeauna.

Totdeauna e pe două planuri : un plan pământesc, ceea ce înseamnă « până la moarte ». Unii cred că asta înseamnă pentru totdeauna. Dar pentru totdeauna înseamnă mai mult, înseamnă până la moarte şi dincolo de ea- planul veşnic. Ce minunat că suntem ai Lui pentru totdeauna ! Până la moarte El e nădejdea noastră, şi dincolo de moarte, El e împlinirea noastră veşnică, reală.

Am cântat astăzi « Mă-nchin pentru totdeauna » şi mi-a spus Domnul că nici nu ştiu ce spun. Şi aşa este. Spun pentru totdeauna, dar nu ştiu ce înseamnă asta. Pot sa fiu sigură doar de planul veşnic, ceresc. Dar nu ştiu când va începe, pentru că nu ştiu când se va termina planul pământesc. Nu ştiu cât înseamnă, de fapt, pentru mine, pentru totdeauna. Poate să însemne doar câteva ore de acum incolo ; poate câteva zile, săptămâni. Sau poate încă zeci de ani.

Nu ştiu cât durează pentru totdeauna în plan fizic. Nu ştiu cât va ţine totdeauna al meu, dar l-am asigurat, l-am încredinţat Celui care ştie şi care hotărăşte ce înseamnă pentru totdeauna pentru mine, pentru tine.

E izbitoare, prea dureros de bruscă apariţia finalului planului fizic al lui totdeauna. Spunea cineva în seara asta memorabilă că « se întâmplă deodată şi nu îţi cere nimeni acordul ». Aşa este. Dar noi, ca unii care suntem răscumpăraţi şi avem o nădejde care trece dincolo, în planul veşnic, am semnat deja acordul, atunci când am spus « Pentru totdeauna facă-Se voia Ta în viaţa mea, Părinte. »

Când suntem şocaţi de încercări imprevizibile, să facem ce scrie la Carte.

Două mesaje- unul al fratelui Emil Bartoş şi unul al cărţii « Confuzie de identitate », scrisă de oamenii care s-au aflat în centrul evenimentelor descrise în carte- m-au făcut în ultimele săptămâni să mă gândesc şi să mă pregătesc pentru clipa încercării. M-au marcat. Amândouă aveau în centru nu suferinţa din faţa încercării imprevizibile, ci inchinarea omului care se afla în acea suferinţă. Să te închini Dumnezeului Celui Preaînalt în cele mai dureroase momente din viaţă, aşa cum Iov ne dă exemplu.

Tot ce mai vreau să spun este că respect durerea celor aflaţi în suferinţă- la orice nivel- în seara aceasta. Şi L-am rugat pe Dumnezeu să primească închinarea noastră, în numele lor, al acelora care de câteva ore trăiesc ...nici nu îmi pot imagina ce suferinţe, ce sentimente, ce gânduri...Pentru că am hotărât ca atunci când cineva nu poate să faca acest lucru datorită stării în care se află, să o fac eu, în numele lor, pentru gloria lui Dumnezeu. E un alt fel de a sta în spărtură.

Toată cinstea, toată lauda, toate meritele sunt ale Tale, Stăpân al vieţilor noastre. Pentru totdeauna, orice ar însemna aceasta.

Fără alte comentarii din partea-mi.