iulie 30, 2010

Mi-e doooor.

"ah. nici un rod nu mi'e destul  
il vreau si'n alte chipuri  
iubire-as vrea, pierzare, jar, 
cum voi simti odata moartea. "


- dorinta neistovita a artistului  de a cuprinde totul in experienta unica a iubirii- 


Primul vers subliniaza starea de dorinta a artistului a mai mult si mai mult din ceea ce se poate numi experienta iubirii. Rodurile despre care vorbeste pot fi de orice natura: emotionala poate, sau creativa. Fiind artist, nu se multumeste a primi dintr-o relatie de dragoste ceea ce s-ar multumi majoritatea oamenilor. Cu cat patrunde mai adanc sensuri si experiente sufletesti, cu atat se simte mai atras spre mai departe. E ca o dependenta de o substanta, cand, pentru a te simti implinit, ai nevoie de mai mult decat ultima oara; are nevoie de sensuri si experiente , sentimente si stari de fiecare data mai abstracte si mai greu de patruns, iar pana la urma, imposibil. Aceste fortari si presiuni sunt exprimate foarte bine in versul al treilea: "iubire-as vrea, pierzare, jar". Pierderea de sine, pentru a se regasi in iubire ajunge si ea neimplinitoare si urmeaza jarul: sacrificiul, arderea, daruirea de sine in mod intentionat. Daca inainte sinele palea din intamplare, prin pierdere , in jar il vedem mai adanc si mai maret, daruit in mod intentionat, cu toata durerea ce o implica. Ultimul vers arata apogeul dorit- a pierde, dar, totodata a cuprinde totul prin iubire, dar asemanata cu moartea. Numai moartea e sublima, numai ea e radicala, numai ea aduce transformari in mod complet. Asa s-ar dori pierdut si regasit in iubire, lucru care, ca si moartea, l-ar duce la un alt nivel al vietii, mai adanc, mai real chiar, mai supraomenesc. 




26 mai 2010, 10:30- 10:40 PM, pentru Doris


Eliza: m-am istovit aici scriind si nici macar nu ma doare 
Doris: da' nu ti'o placut sa scrii?
Eliza Stefu: ei nu 
Eliza Stefu: de aia m-am istovit
Eliza Stefu: eu nu ma istovesc in ceva ce nu imi face placere si nu imi aduce satisfactie
Eliza Stefu: ;)



Am pus-o aici asa cum a fost creata. Fara niciun fel de corectura, fara diacritice. Pentru ca am scris-o dintr-o suflare si asa o si postez. 

iulie 24, 2010

Unii şi alţii, între azi şi infinit.

Azi m-am trezit vorbind despre un gând ca şi cum l-aş mai fi citit sau gândit şi altădată, deşi era pentru prima oara când priveam lucrurile în acest fel. 
Da, ar trebui să mă las convinsă: Din discuţiile cu oamenii pot ieşi lucruri foarte interesante şi folositoare, pe lângă binele ce-l fac: lor, mie - când calc pe mine şi pe nechefurile mele, pe comoditatea mea; când ies din carapacea mea şi vorbesc cu oamenii; când El mă cheamă şi răspund chemării ca un copil ascultător, chiar dacă nu e tocmai ce aş avea nevoie să fac. 


Ideea era că am vorbit despre un examen. Un examen pentru care există o programă, o listă de bibliografie, o lista de subiecte poate, nişte cerinţe. Toate condiţiile pentru a trece examenul (cu succes) sunt făcute cunoscute dinainte, cu timp îndeajuns de destul încât să aibă oricine şansa de a se pregăti. 


Sunt unii care urmează instrucţiunile îndeaproape: citesc acele cărţi care sunt date, insistă pe acele subiecte care au fost anunţate etc. Folosesc ghidajul dat în pregătirea lor pentru examen. Iau în serios pe cei care l-au creat şi l-au oferit, întâmplarea sau nu făcând ca tot ei să fie cei care vor evalua pe fiecare participant. 


Pe de altă parte, sunt alţii. Am vorbit despre unii şi urmează alţii. Aceşti alţii care nu iau în serios, ignoră, li se pare ilogic, greu sau prea uşor acel ghidaj, acele condiţii, recomandările celor în faţa cărora se vor afla pentru evaluare. Aceşti alţii citesc alte cărţi, pregătesc alte subiecte, construiesc ghidaje după propriile lor minţi şi după propriile lor păreri, subiective. 


Ziua examenului. Ghici. Cine va trece la dreapta, cine la stânga? Cine va promova şi cine nu? 


Tot aşa suntem noi: unii şi alţii. 


 Unii sunt creştinii care se pregătesc pentru Ziua Judecăţii în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a instrucţiunilor Lui, cei care îşi trăiesc viaţa şi purtarea lor se construieşte după etaloanele biblice. 


Alţii sunt creştinii ( sau aşa se numesc) care fac orice numai ce a fost lăsat scris, nu: semne, sfinţi, moaşte, pomeni, slujbe, fapte bune pentru a plăti biletul către cer, purtare morală pentru a îngreuna talerul balanţei care îi va răsturna în rai. Fac orice, fac de toate, numai Cuvântul Domnului îl ignoră, îl dispreţuiesc, îl batjocoresc chiar. 


Ghici, deci. În ziua finală, cum vor răspunde la întrebările care li se vor adresa? Cum vor putea înţelege atunci, şi dacă vor înţelege, va fi oricum prea târziu...? Cum vor simţi atunci faţă de dreptatea lui Dumnezeu? Va fi greu, căci aici se obişnuieste cu şpagă, cu o linguşire, cu o ameninţare, cu vreo altă chestie- să promoveze examene, să scape de pedepse, să câte şi mai câte. Dreptatea absolută, da, în ziua aceea va judeca. 


Cum voi raspunde eu? Sunt printre unii sau printre alţii? Cum trăiesc? Ca o măsură corectă, ca o riglă dreaptă pentru cei din jur, pentru ca ei să vadă în trăirea mea ceea ce cred, ceea ce urmez, cum ma pregătesc?


Deocamdată, prin harul Lui, mai putem spune: Milă implorăm! Milă ca să ne trezim, milă ca să vorbim, mila ca să trăim, milă ca să ne pregătim în lumina Adevărului pentru veşnicia ce ne va înghiţi şi nimic nu o va putea face să ne scuipe înapoi în sfera timpului şi a lucrurilor cu care suntem obişnuiţi, uneori prea...
Milă, ca să ne găsim drepţi în faţa Dreptăţii, în ziua celui din urmă examen, definitor pentru acel infinit unde vom ajunge cu toţii, dar depinde cum îl vom petrece.

iulie 22, 2010

Suflă visul.

Sufă visul.
Forme strâmte
în încercări de ghips uscat
încearcă-a-l ţine, sechestrat. 
Dă-i drumul.
Liber, a se-mplini să zboare.
Nu-ţi fie teamă.
De-i al tău, visul va prinde aripi 
şi zborul îl va termina, cu bine, 
chemând cu dor tot ce-i în tine
să-l pună-n forma cea din urmă. 
Dar la sfârşit- e forma dată. 
La început- doar zborul liber 
va face visul ca în formă 
să îşi găsească, plin, nestinsul. 

iulie 21, 2010

Ca şi cum nu ar fi fost niciodată.


Când necunoscuţii sunt cunoscuţi şi cunoscuţii îndeaproape sunt necunoscuţi mai mult decât trebuie. 

Am scris odată, acum câţiva ani, o scrisoare unui necunoscut pe care îl presimţeam, pe care chiar îl cunoşteam- în inima, mintea şi gândul meu, pentru că simţeam că aşa trebuie să fie. 
S-a dovedit, da. Necunoscutul era de fapt cunoscut. Şi chiar pe când nu ştiam că de fapt cunosc necunoscutul şi pe când nu îi ştiam forma şi aspectele exterioare, pe care le cunoşti despre un om de cum îl vezi, îi cunoşteam adâncimile, cunoşteam deja acele lucruri (unele din ele) care nu se văd cu ochii, ci se văd cu ochii inimii şi se simt cu sensibilitatea inimii care aşteaptă şi căreia îi e dor. 

În acest timp, în care îi scriam unui necunoscut, aveam mulţi cunoscuţi. Şi mă gândesc în special de acum. Cunoscut pe dinafară, cunoscut prin holurile fiinţei acestui cunoscut, puţin mai departe decât uşa de la intrare mi-a fost permis, îngăduit să intru. Holuri lungi, unde se puteau desfăşura multe activităţi, holuri colorate în culori de stele, de cer, de verde, de albul perfecţiunii, de roşul sângelui vărsat...Am crezut că toate o să dăinuiască. Am crezut în sinceritatea şi transparenţa mult cântate pe holurile acestea. Am crezut în prietenia adevărată, în prietenia apărată de înţelepciune, ca să nu fie dezbinată de proşti. 
Ca să concluzionez, m-am înşelat. Dovada e ziua de azi, când am ramas doar eu să-mi amintesc frumuseţea din aceste holuri. Când atunci când subliniez, în inocentă trecere, ceva din rândurile de pe tablourile agăţate acum multă vreme pe pereţii întăriţi, nu îşi mai aminteşte nimeni. Ca şi când nu ar fi fost niciodată. Şi cu asta am găsit şi titlul acestei file de ....nu regrete, pentru că nu regret nimic din ce-a fost. Iar în dreptul altora nu pot să mi le fac eu. 

Ca să revin, căci m-am lăsat furată de simţiri şi aici vreau să las loc doar faptelor...
Să petreci mult timp cu cineva nu înseamnă că ajungi să îl şi cunoşti. Sau te vei înşela. 

Aşa se întâmplă când cunoscutul este, de fapt, necunoscut şi devine din ce în ce mai necunoscut, ajungând în ziua de azi să fie...ca şi când nu ar fi fost niciodată. 

Dar, ca să termin într-o notă pozitivă, deşi toate aceste ...să le numesc eşecuri relaţionale? Nu aş face asta, pentru că nu este potrivit. Mai degrabă sunt învăţături, câştiguri preţioase de la oameni îndepărtaţi, nu înţeleg de ce. Nu era consecinţă naturală a nimic din alte lucruri, cel puţin din colţul din care văd eu lucrurile...
Nota pozitivă este despre necunoscuţii care sunt de fapt cunoscuţi, dar ochii sunt închişi. Când ochii au fost deschişi, necunoscutul s-a preschimbat în cunoscut. Şi pe măsură ce se adânceşte cunoaşterea, e tot mai. Nu găsesc cuvânt pentru tot mai ce e, dar ceva tot găsesc: o atitudine de adâncă mulţumire şi recunoştinţă pentru că Mâna Eternului Absolut, toiagul Păstorului Cel Bun îmi călăuzeşte viaţa şi prin păşuni verzi, durabile! 

iulie 16, 2010

un ciob.


..."un ciob din cioabele pământului"...
Aşa obişnuieşte unul din bunicii mei să spună.





Ăsta-i omul , da. Ciob care tânjeşte după strălucirea soarelui, după atingerea ce îl transformă din ciob în cristal- pentru o clipă.
Un ciob, şi eu. Mi-e dor şi mie de soare, dar nu plec nicăieri. Cel puţin nu la decizia mea. Tânjesc şi eu după o atingere, dar după cea a Soarelui Dreptăţii. A Soarelui Neprihănirii, care dacă te atinge o dată, străluceşti până dincolo de timp şi strălucirea ta transcende şi spaţiul şi ocupă toată eternitatea.

I se spunea stea, dar nu era nimic mai mult decât un ciob care a crezut că poate deveni parte din soare, s-a apucat cu amândouă mâinile de această dorinţă şi a pierdut orice altă speranţă de salvare a sufletului ei.

Suflet gol
În zbor căzut
Orbită de iubire
Credeai că ai totul şi ai pierdut.

...pentru că deşi i-a fost dor de soare, nu a ştiut unde să Îl caute. Nu a ştiut cum să înveţe să se lase umplută de El, atinsă, restaurată, ridicată. Şi astfel, i-a rămas sufletul gol şi a crezut că îl poate umple de lumină şi îl poate ridica la înălţimea perfecţiunii, prin ceea ce a făcut. La înălţimea perfecţiunii sau la adâncimea ei.

A căzut, din zbor, cu sufletul gol, pe care l-a pierdut şi a lăsat atâtea suflete pline de durere. Lumina să li se arate lor. Lumina să atingă sufletele lor.

Oare nimeni, niciodată, nu i-a vorbit despre Perfecţiune, Iubire, Lumină, Totul în toate?

iulie 05, 2010

S-a încheiat.


Azi plec în vacanţă. Oficial. Nu ştiu ce va presupune, s-ar putea să nu fie chiar atâta vacanţă cât mă aştept, dar s-ar putea să fie chiar mai multă decât mă aştept.


Ştiu că de o lună a trecut primăvara, dar mi-am amintit ieri cum mi-a zis fratele meu exact acum patru luni: " Va fi cea mai frumoasă primăvara din viaţa ta." A fost.
Ieri, a fost completat: "A fost prima primăvară din cele mai frumoase primăveri din viaţa ta. " Să fie.

Pentru că orice ar urma, moto-ul meu pentru vara aceasta a început şi va continua să fie Cuvântul scris în Deuteronom 31: 8

Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!

Amin




Interesaţi de pagina de viaţă