(Re)Constructie

Mi-e dor si mie sa mai fiu iar, aceeasi care eram, cu ceva timp in urma.
Ma uit inapoi ca-ntr-un album...cu poze si incerc sa o gasesc pe aceea care e altfel decat cele din urma ei si care poarta in ea germenii celor care o urmeaza.
Mi-e dor si mie de idei, de carti, de poezii si cantece ce-mi erau singure tovarase...mai demult.
Si-acum ii citesc pe altii si ma vad in ceata, ca-ntr-un vis, asa cum eram...
Si mi se face dor.
Si inca ma intreb: unde sunt, unde-am ramas?
De la care timp, de la care loc, de la care poveste, de la care cantec, de la care om incoace nu ma mai cunosc?
Si daca nu as fi inca, totusi, eu -chiar si cu ceva lipsa-, acum m-as infuria la un gand ce poate fi poza. De fapt, daca nu ai fi inca Tu, pentru ca numai Tu esti calm si liniste, implinire si totul ce ma tine departe de furie si frustrari. Ce bine ca Tu inca mai esti!
SI nu ma-nfurii, pentru ca ma faci sa inteleg ca eu am ales, in masura in care poti alege asa ceva.

Mi-e dor si mie sa chiar nu mai imi pese, sau sa imi pese prea mult. Niciuna din acestea doua nu le-am mai avut autentice de candva incoace.

Si tot ce am acum....nici nu mai stiu sa numesc; nu mai stiu sa descriu.
Cuvintele nu ma mai prea vor; ideile nu ma mai tin.
Simt ca-mi lipseste ceva. Si vreau inapoi ceva-ul.
Si nu intreb cine mi-l poate da inapoi pentru ca stiu ca nu vreun om imi poate restitui ce-mi lipseste si ce era al meu; poate doar eu trebuie sa lucrez, sa sap, sa ud, sa curat visele de praf- ele, pe care le-am dus in subsolul constiintei mele- le vreau inapoi. Pentru ca nu pot fugi de ele, nu pot scapa de amintirea lor, chiar daca le-am impachetat in mii de hartii colorate si le-am ascuns sub carti cu povesti din diferite locuri si sub diferite nume.
Le vreau inapoi pentru ca doar cu ajutorul lor imi poti fabrica din nou...ideile.
Vreau cuvintele inapoi. Doar cu ele ma poti cladi asa cum vrei Tu, si nu cum vor ei.
Sa aduc si cantecele? Sa aduc si notele? Sa aduc si oamenii?
Va fi asa de greu sa devin iar independenta in dependenta de Tine, cred ca va durea toata reconstituirea asta. Si nu stiu daca voi putea s-o fac...
...asa ca, mai bine...nu vrei Tu sa Te ocupi de tot?
Tu ai o privire de ansamblu, ma cuprinzi in ochii Tai mai bine decat pot eu sa ma cuprind in simtamintele mele si chiar in ratiunea mea...vei face treaba bine. Caci eu, voi esua...din nou.
Vrei sa Te ocupi de tot?
Dar poate daca Te las pe Tine, Tu vrei o rezidire din temelii, si nu doar o renovare.
Poate ca Tu nu vrei sa imi dai ceva inapoi, ci sa imi iei si altele, care-Ti stau in drumul spre adancurile mele, unde vrei sa ajungi. Altele, care poate stau in calea mea spre adancurile Tale, unde vrem amandoi sa ajung.
Te las pe Tine- sa incepi sa darami, sa zidesti, sa dai, sa iei, sa pui, sa tai, sa completezi.
Te las pe Tine, caci Tu stii mai bine.
Si din nou, acum, voi purta mesajul:
"In (re)constructie."

P.S. Pentru ca imi dau seama ca nu Te mai pot scoate din niciun alt mesaj... Esti in tot din mine- in gand, in simtire...Bine ca ai stat.