septembrie 13, 2008

Amintiri din viitor

Eseul lui Brian:

"In acea stare intre trezire si visare, m-am gasit in Camera. Nu erau trasaturi distincte, cu exceptia unui perete acoperit cu dosare. Era ca in bibliotecile unde cartile sunt aranjate dupa autor sau tema in ordine alfabetica, dar aceste dosare, inghesuite de la podea pana la tavan si parand nenumarate in orice directie te uitai, aveau clasificari diferite. Apropiindu-ma de peretele cu dosare, primul care mi-a atras atentia a fost "Fete care mi-au placut". L-am deschis si am rasfoit printre fise. L-am inchis repede, socat de faptul ca am recunoscut numele scrise pe fiecare dintre ele. Atunci, fara sa mi se fi spus, am stiut exact unde ma aflam. Camera lipsita de viata,cu micile ei fise era un sistem brut de catalogare a vietii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari si mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire si curiozitate, amestecat cu frica, s-a starnit in mine pe masura ce am inceput sa deschid dosare la intamplare si sa le citesc. Unele mi-au adus bucurie si amintiri placute, altele rusine si regrete asa de puternice ca m-as fi uitat peste umar sa vad daca nu se mai uita nimeni. Un dosar "Prieteni" era langa cel pe care scria "Prieteni pe care i-am tradat". Titlurile erau aranjate de la cele lumesti la cele complet ciudate. "Carti pe care le-am citit", "Minciuni pe care le-am spus", "Sprijin pe care l-am acordat", "Glume la care am ras". Unele erau aproape hilare in exactitatea lor : "Lucruri pentru care am strigat pe fratii mei". La altele nu am putut sa rad: "Lucruri pe care le-am facut la manie", "Lucruri pentru care am bombanit in soapta catre parintii mei".
Nu incetam sa fiu surprins de continutul lor. Adesea erau mult mai multe fise decat ma asteptam, alteori erau mai putine decat speram. Am fost de-a dreptu coplesit de adevaratul volum a vietii pe care am trait-o. Sa fi fost posibil ca in anii mei sa am timpul sa umplu fiecare din miile sau chiar milioanele de fise? Dar fiecare fisa a confirmat adevarul. Fiecare era scrisa cu propriul meu scris. Fiecare era semnata cu semnatura mea. Cand am scos dosarul "Show-uri TV la care m-am uitat", mi-am dat seama ca acesta crestea pe masura ce il scoteam pentru a putea cuprinde continutul lui. Fisele erau impachetate strans, si chiar dupa doi sau trei metri nu am ajuns la capat. L-am inchis rusinat, nu atat pentru calitatea show-urilor, cat pentru timpul enorm pe care am stiut ca acel dosar il reprezinta. Cand am ajuns la un dosar numit "Ganduri desfranate", am simtit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar un centimetru, fara a dori sa-i verific marimea, si am scos o fisa. Continutul ei detaliat m-am cutremurat. Mi s-a facut rau la gandul ca un asemenea moment a fost inregistrat. O furie aproape animalica m-a cuprins. Un gand imi domina mintea: "Nimeni nu trebuie sa vada aceste fise! Nimeni nu trebuie sa vada aceasta camera! Trebuie sa le distrug!" Intr-o furie nebuneasca am smuls dosarul afara. Marimea lui nu conteaza acuma. Trebuia sa il golesc si sa ard fisele. L-am apucat de un capat si am inceput sa il lovesc de podea, dar nu am putut sa scot nici macar o fisa. Am devenit disperat si am smuls o fisa afara, dar era tare ca si otelul cand am incercat sa o sfasi. Invins si complet neajutorat am pus dosarul inapoi in deschizatura lui. Aplecat cu fruntea spre perete, am aruncat o privire autocompatimitoare. Si atunci am vazut dosarul: "Oameni cu care am impartasit Evanghelia". Manerul lui era mai stralucitor decat a celor din jurul lui, mai nou, aproape nefolosit. Am tras de maner si o cutie mica, nu mai lunga de trei centimetri mi-a cazut in mana. Puteam sa numar pe degetele de la o mana fisele pe care le continea. Atunci mi-au dat lacrimile. Am inceput sa plang... Hohote atat de puternice incat ma dureau. Au inceput in stomac si apoi mi-au scuturat tot corpul. Am cazut in genunchi si am plans. Am plans de rusine, cea mai coplesitoare rusine dintre toate. Rafturile cu dosare se invarteau in ochii mei plini de lacrimi. "Nimeni nu trebuie sa afle vreodata de aceasta camera! Trebuie sa o incui si sa ascund cheia!" Dar apoi, dupa ce mi-am sters lacrimile, l-am vazut pe El. "Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus." Am privit neajutorat cum El a inceput sa deschida dosarele si sa citeasca fisele. Nu puteam indura sa vad raspunsul Lui. In momentele in care reuseam sa privesc fata Lui, am vazut o intristare mai adanca decat a mea. Parea ca merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia sa le citeasca toate? In final s-a intors si a privit spre mine de-a curmezisul camerei. A privit spre mine cu mila in ochi, dar cu o mila care nu m-a maniat. Am plecat capul, mi-am pus fata in maini si am inceput sa plang din nou. A venit spre mine si m-a imbratisat. Ar fi putut zice atat de multe lucruri, dar nu a zis un cuvant. Doar a plans impreuna cu mine. Apoi s-a ridicat si s-a intors la peretele cu dosare. A inceput dintr-un capat al camerei si a luat dosarele unul cate unul si a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fisa. "Nu!" am strigat repezindu-ma spre El. Tot ce puteam sa zic era :"Nu, nu!!!!!!" pe cand trageam fisa de la El. Numele Lui nu ar trebui sa fie pe aceste fise, dar era acolo, scris in rosu, atat de puternic, atat de intens, atat de viu. Numele Lui Isus l-a acoperit pe al meu. Era scris cu sangele Lui. Bland, el a luat fisa inapoi de la mine. A zambit, un zambet trist si a continuat sa semneze fisele. Nu cred ca voi intelege vreodata cum a facut-o asa de repede, dar in clipa urmatoare l-am auzit inchizand ultimul dosar si venind inapoi la mine. Si-a pus mana pe umarul meu si a zis: "S-a terminat!". M-a condus afara din camera. Nu era nici o incuietoare la usa ei. Inca mai erau fise ce urmau a fi scrise."

Gand de Brian....preluat de la Hannah , cu multumiri lor si lui Dumnezeu pentru gandurile inspirate de El ce ne lasa sa le cunoastem.

Un comentariu:

megapower4him spunea...

Este o ilustratie cat se poate de inteligibila, practica, profunda, care sondeaza adancurile si scoate la lumina addevarul a ceea ce face Hristos in viata unui om care s-a pocait de pacatele Lui si a acceptat rascumpararea prin sangele Lui. Acum e liber sa traiasca frumos si sa mai adauge mai multe fise in dosarul cu "Oamenii carorea le-a marturisit Evanghelia."

Mie mi-a placut povestioara foarte mult!

Felicitari Eliza pt articol! ;)

P.S. In maxim 15 zile vei fi din nou la Sibiu! Yuppy!!!! :)

Interesaţi de pagina de viaţă