Psalmul 73 empiric

PSALMUL 73, din experienta...

Da, bun este Domnul cu cei cu inima curată.

Da, o putem afirma şi noi.

O pot spune şi eu.

Da, bun este Domnul cu mine.

Nici nu îmi dau seama cât de bun.

Numai câte văd şi le conştientizez eu că sunt rele la mine, şi nu merit bunătatea Lui asupra-mi, revarsată. În fiecare dimineaţă. Mă trezesc în bunătatea Lui, datorită bunătăţii Lui.

De ce este bun cu mine ?

Pentru iubirea ce-mi poartă. Pentru scopul pe care îl are pentru mine. Pentru obiectivele finale. Pentru că , poate în primul rand, nu datorită mie sau a ceva legat de mine. Ci, în primul rand, Domnul este bun cu mine pentru că El este bunătatea.

Totuşi, din nou, ca şi Asaf, autorul acestui psalm, pot spune şi eu… « Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii. »

Era să şi s-a întâmplat. Am alunecat şi eu…şi m-am trezit în noroiul frustrării şi în bălţile deprimării. În groapa adancă a necredinţei şi a nesperanţei aruncată peste ea. M-am trezit cu mâinile murdare şi cu ochii periculos de pierduţi, cu mintea rătăcită şi cu dorinţele transfigurate. « Căci ma uitam cu jind la cei nesocotiţi »….sau mă uitam la altceva decât fericirea lor…mă uitam la propria-mi lipsă. Îmi era de ajuns să mă uit în oglindă. Nu mai ajungeam să-i văd şi pe ei. Mă durea destul cât vedeam în viaţa mea. Să văd că nu sunt cum aş vrea eu să fiu…cum să fiu măcar aproape de ce vrea El să fiu ?

Şi faptul că te numeşti creştin nu te mai mulţumeşte, ai vrea să vezi mai mult. Ai vrea ca alţii să vadă mai mult. Ai vrea un cuvânt din partea lui Dumnezeu care să-ţi vorbească aşa cum un om vorbeşte altui om, pe care să-l auzi şi să-l înţelegi aşa cum înţelegi cele ce le citeşti acum. Ai vrea un semn, un indiciu clar, din care să pricepi unde te afli, în raport cu unde ar trebui să te afli. Ca o grilă pe care ai vrea s-o pui peste propria-ţi viaţă şi să vezi cât de concordante sunt

Şi te simti « prost şi fără judecată », ca un dobitoc înaintea lui Dumnezeu şi poate înaintea oamenilor, pentru că nu ştii unde ar trebui să fii şi ce ar trebui să faci, din perspectiva lui Dumnezeu.

Dar uneori, cu toate dubiile acestea şi cu toată dorinţa ta de a auzi un răspuns clar de la Cine îl are, nu primeşti nimic.

Şi atunci nu îţi rămâne decât să te hotărăşti să faci ceva, orice. Să cauţi mai mult, să stai mai mult cu El în părtăşie, să slujeşti mai mult, să zâmbeşti mai mult, să crezi mai puternic şi să speri. La cea din urmă am stat eu prost acum ceva timp, nu mult.

Să reînveţi să speri şi să crezi, să îţi pui încrederea…nu e o lecţie uşoară, dar atunci când o înveţi, este însăşi soluţia. Să ridici iar ochii spre cer, de unde-ţi vine Ajutorul. Să te linişteşti chiar dacă nu Îl auzi sau nu Îl înţelegi, să redevii convins că El este acolo.

Şi , în ciuda a toate, să declari : « Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă » !!!

Zilele acestea am devenit şi eu conştientă de frumuseţea acestei afirmaţii şi de puterea ei….o viaţă pe pământ, în care treci prin multe, grele, dar nu singur, ci ţinut de mâna dreaptă, călăuzit de Însuşi Dumnezeu. Şi apoi, la sfârşit, dincolo de o piatră de mormânt din marmură neagră sau nişte simple pietre în jurul unei bucăţi de pământ, tu eşti primit în slavă ! Şi îţi este întinsă chiar Mâna care te-a condus de-a lungul pământului şi pe care câteodată nu o simţeai, deşi era acolo.

Lasă-te în continuare dus de Mâna Aceasta de Dumnezeu…dă-I Lui mâna ta dreaptă ; e cel mai bun lucru pe care îl poţi face. Să Îi dai mâna. Şi să te laşi condus prin toate încercările, probele, să înveţi toate lecţiile, să te bucuri de toate, să suporţi toate durerile…de mână cu El.