martie 11, 2009

This is for my creţu'

...şi azi am uitat.
Chiar ieri am scris în introspecţie că RAR uit vreo dată de naştere.
Ei bine, azi e un RAR.
Acum am văzut (nici măcar amintit ) că şi aniversarea cretulinei. - Asta am zis-o numai ca să vedeţi ce fel de "prietenă" sunt. Şi ca să văd şi eu. Câtă nemeritare din partea mea să am prieteni aşa de dragi şi apropiaţi ca ea. Nu mă justific în niciun fel- nu merit scuze.
Îmi pare rău şi îmi cer iertare, cretu'.
Atâta pot să spun în alineatul acesta.

Şi acum să vă spun despre ea.

Prietena mea cea cretulina.
Ana-Maria pe numele dat de părinţii ei, acum...şi ceva de ani:)

Ana mi-a fost a doua cea mai bună prietenă de când am venit la Sibiu. Şi este între cele trei prietene cele mai bune şi acum.

O bucurie necontenită, energie şi chef de viaţă- asta am văzut întotdeauna la ea.
O mică perfecţionistă, care nu se teme să se apuce să se lupte cu unele lucruri umane, de altfel , dar care ar putea sta în calea împlinirii ei depline în Cristos.
Multe lecţii de la o drăguţă aşa mică am învăţat. Şi teoretic şi practic.


Şi ce îţi doresc, micuţă domnişoară, este să nu renunţi niciodată - aşa ca mine:P- la ceea ce vrei şi să nu renunţi la luptă nu cu una, cu două.
Şi să rămâi în continuare încredinţată că ce Dumnezeu începe, întotdeauna, dar întotdeauna , duce la bun sfârşit.
Şi El poate şlefui şi înfrumuseţa toate lucrurile şi toţi oamenii din viaţa ta, chiar şi pe o prietena aşa imperfectă şi greu de dus ca mine.
Mulţumesc Domnului pentru tine şi ţie pentru toate minunatele momente ce le-ai împărţit cu mine.
Să fii iubită şi să nu laşi nimic să îţi fure bucuria ce o ai în Domnul tău, oricât ar fi de greu- şi ştim că este.
Cât pot, alături de tine sunt.
Dar eşti încredinţată pe braţul Domnului. Sunt convinsă şi mulţumită din cauza asta.


Hugs.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil, in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui" Mark Twain...

A ierta este o onoare. Nu ai pentru ce sa te scuzi. Suntem oameni, gresim deseori si uitam deseori (cred ca de aia s-au inventat si reminderele la telefoanele mobile, agendele etc. - chiar era nevoie de ele;)So ,rejoice!:)

Cu acest prilej iti multumesc pentru prietenia ta, rugaciunile tale,incurajarile tale nespus de pretuite incluse chiar si in acest articol, iar in memoria clipelor petrecute impreuna iti dedic urmatoarele randuri: "Unul din cele mai bune lucruri este o discutie sincera, iar pentru asta e nevoie de prietenie, caci numai ea poate darama barierele dintre noi, poate inlatura toate constrangerile si lasa acea senzatie de intelegere si incredere reciproca, a faptului ca ne dorim, din inima una alteia tot binele din lume! " Henry Van Dyke

Multumesc pentru tot ce ai investit in mine si impartasit cu mine!

Sisters in Christ's love forever,
Creţu'

Eliza spunea...

:)>:D<

Interesaţi de pagina de viaţă