Am început să îmi fac un obicei care îmi place: să provoc oamenii la scris.
Că ar fi ei economişti, administratori publici în devenire, informaticieni, liceeni, fete, băieţi, calculatorişti sau altceva...
Ştiu că fiecare are ceva de dat. Ceva de exprimat. Şi prind aşa câte un moment când simt ceva că ar vrea să fie ţipat de pe acoperişurile (e bine pluralul acesta...?) caselor. Ceva care frământă pe cel de lângă mine- şi atunci arunc mănuşa. Şi mă bucur că ei răspund.
Aseară a fost rândul lui Dani L. din Făgăraş.
Pentru că i se părea prea ciudat...l-am invitat la scris.
Uite ce a prins glas din frământarea lui.
Ciudat- e ciudat cum unele persoane intră în viaţa altora doar pentru a ieşi- după ce îşi lasă amprenta oricum.
Ciudat-cum viaţa ne oferă uneori testul şi după, lecţia.
Ciudat- cum uneori îţi dai seama de cât de valoros e cineva după ce dispare din orizontul vieţii tale.
Ciudat- cum trece timpul şi nu îl preţuim ...niciodată... de fapt după ce nu îl mai avem îl preţuim(nu e ambiguu asta?!!)
Ciudat- e ciudat cuvântul ciudat...cum să-l definesc...ciudat.
Ciudat-cum ne lăsăm influenţaţi de lucruri mărunte ...şi nu le vedem pe cele mari, gigantice , imense ce ne stau în faţă.
Ciudat- cum privim la uşile închise şi nu le vedem pe cele deschise.
Ciudat-cum facem alegeri care ni se par bune şi de fapt...... sunt nimicuri, greşeli, tot lucruri ciudate...
Ciudat - cum privim la trecut şi nu ne putem desprinde de el... uităm(nu băgăm în seamă) prezentul şi viitorul..
Ciudat?...Mai departe de acest cuvânt ciudat ce e...... E viaţa cu bune, rele, lacrimi, bucurii, vise, speranţe, dezamăgiri..
Amintiri.......trebuie să trec de ...ciudat şi să văd partea plină a paharului: Viaţa, aşa cum e ea- frumoasă sau nu- depinde cum o văd eu, cred. Sper să o văd frumoasă.
Şi eu sper, Dani, să o vezi prin ochii lui Dumnezeu.
Mulţumesc pentru împărtăşirea ta. :)
Un comentariu:
e frumoasa ideea sa publici aici si ganduri ale altora :)
Trimiteți un comentariu