Căci stropii erau aşa de mari şi parcă atunci când se izbeau de pământ spărgeau rezistenţele mele şi mă puteam apropia mai mult, puteam desluşi mai clar, reuşeam a înţelege mai bine. În acelaşi timp, tensiunile mele se relaxau , zâmbetul îmi inflorea, ochii mi se înfrumuseţau, sunt sigură! Pentru că priveau lucrarea mâinilor Lui! De ce se petreceau toate astea? Cum? Doar pentru că El ploua şi pentru că era exact ceea ce aveam nevoie!
Pentru a putea declara bucuroasă că, în ciuda zilei de azi şi a beţelor din roate, El a fost tot timpul în control şi încă mai este!
Nu-mi era teamă şi nici nelinişte din cauza fulgerelor şi tunetelor-aveam Adăpostul meu, Umbrela mea etern deschisă.
[...]
Nu, altfel văd eternitatea decât trecătorul de azi prin pagina mea de viaţă. Nu petrecută într-un loc pământesc, aşteptând un lucru pieritor. Nu petrecută cu el, ci alături de Regele , Domnul meu.
Eternitatea mea e ocupată de Stăpânul Universului- fiecare fragmenţel din ea. Şi nu aş da nicio bucăţică, nimănui!
Iar eternitatea cu El...începe acum!
Un comentariu:
Eternitatea cu El e cel mai frumos pleonasm pentru noi.
Articolul tau m-a trezit putin si mi-a adus aminte de statutul meu de o nepretuita valoare... Multu!
Si fii intarita. Nu uita ca ploaia aduce cu ea curcubeul - ceea ce aduce aminte de legamantul Lui.
Trimiteți un comentariu