Prea naivă...

Nici să îţi pese prea mult nu e bine. Se întoarce tot împotriva ta.

E încercat azi pentru a nu ştiu câta oară.

De aceea aş vrea să mă pot hotărî să nu îmi mai pese, să nu mai arunc mărgăritarele în gura porcilor şi pe unii oameni să îi consider într-adevăr fără speranţă.

Dar în naivitatea mea eu cred. Cred în oameni chiar dacă îmi dovedesc de prea multe ori ce sunt şi ce au în ei cand nu au viaţă din Cristos. Cred că există scăpare. Dar trebuie să mă dezvăţ să cred asta. Să mă oblig să nu îmi mai pese şi să îi privesc alergând cât pot ei în direcţia greşită.

Şi da! Sunt cea mai bucuroasă că pot spune că am o casă în Cer şi sunt sigură de ea! Pentru că sunt sigură de Dumnezeul meu, care le vede pe toate, le ştie, le socoteşte şi într-o zi va trage linia. Şi atunci, în ziua aceea, nu îmi va mai păsa că mi-a păsat şi că am dus greu din cauza asta, nu va mai conta că am sperat pentru oameni. În ziua aceea îmi voi vedea Visul cu ochii şi Îl voi putea atinge cu mâinile şi mă voi putea desfăta în El! Şi ce este dureros în toată povestea asta este că Îl vor vedea şi alţii cu ochii cu care azi au râs de El, Îl vor auzi cu urechile pe care astăzi şi le-au închis, Îi vor simţi mânia, cu fiinţa asta cu care astăzi I-au stat împotrivă şi au sfidat şi au râs în nasul copiilor Lui. Dar mila Lui încă e necuprinsă şi Îi mulţumesc cel mai mult pentru că Lui îi pasă!