"Cum să trec dincolo?!?"

Am auzit o povestire. Voi încerca să o reproduc mai jos, dar dacă tu o ştii cumva altfel sau puţin diferită, îngăduie-mi să o scriu aşa cum am auzit-o eu.

Era vorba despre o fată eminentă în ceea ce priveşte şcoala. Singurul copil într-o familie înstărită. O fată care a început şcoala cu dreptul, a continuat-o aşa şi la sfârşitul facultăţii, a pus tot piciorul drept. Era mereu prima.
Mare bucurie pentru părinţi, mare bucurie pentru ea. Întotdeauna a avut tot ce şi-a dorit, pentru că părinţii ei nu i-au refuzat nimic. Se bucura şi ea să le aducă aşa bucurie.
La ultima festivitate unde avea sa fie lăudată , premiată, felicitată şi altele asemenea, au fost invitaţi şi părinţii ei. Aceştia au venit din oraşul în care locuiau şi s-au bucurat împreună cu fiica lor şi conducătorii facultăţii de rezultatele şi meritele deosebite ale acesteia.
După festivitate a avut loc o mică petrecere, după care părinţii şi-au luat rămas bun
de la fiica lor preaiubită şi au luat drumul înapoi spre casă.
După câteva ore de mers cu maşina, când au ajuns acasă, au primit un telefon. De la spitalul din oraşul în care studia fiica lor. Ea era în spital, grav rănită, conectată la aparate. După toată sărbătoarea, după plecarea părinţilor, absolvenţii au mai rămas împreună şi s-au mai bucurat puţin cam mult, iar fata a avut un accident după ce totul s-a încheiat.
Au făcut părinţii cale-ntoarsă şi au ajuns la spital. Fiica lor, pe ultima sută de metri de viaţă, s-a chinuit să le mai spună câteva cuvinte. Mama ei s-a aplecat deasupra ei şi a auzit ultima dorinţă a fiicei ei : "Mama, spune-mi cum să trec dincolo ". Mama, îngrozită, a ascultat rugămintea şi nu a ştiut ce să spună. Dar fiica ei insista : "Învaţă-mă cum să trec dincolo". Mama s-a întors către soţul ei şi i-a spus " Este responsabilitatea ta, de cap de familie, să raspunzi acestei rugăminţi. Eu nu ştiu ce să-i spun." Şi în timp ce ei discutau şi transferau responsabilitatea unul către celălalt, fata şi-a dat duhul cu dorinţa neîmplinită, cu groaza de a nu fi ştiut cum să treaca dincolo, pentru că nu ştia ce o aştepta acolo, pentru că simţea că trebuie sa fie ceva, de care nu a auzit până atunci şi de care nu are cum să scape, nu se poate eschiva, ci trebuie să înfrunte şi să se descurce, deşi ştia şi simţea că nu este pregătită.

Câţi oameni nu părăsesc această lume în acest fel ?

"Spune-mi cum să trec dincolo. Te rog spune-mi cum să părăsesc viaţa pământeană. Mama, nu mai am nevoie de bani, maşini, prieteni, răsfăţuri, bune maniere…Spune-mi, mama; spune-mi, tata ! Cum să trec dincolo ?!? "

Ce le dai copiilor tăi ? Ce le oferi prietenilor tăi ? Despre ce le vorbeşti ? Ce îi înveţi pe cei mai mici decât tine ?
Oare fata aceea nu a întâlnit niciodată un copil al lui Dumnezeu care să-i vorbească despre cum să treacă dincolo ?

Nu pierde nicio ocazie de a-L mărturisi pe Dumnezeu şi ce a făcut El şi ce poate sa facă.
Poate că cineva va avea nevoie să ştie, într-o zi, ultima din viaţa lui, cum sa treacă dincolo. Poate că va mai avea timp să facă ceva în timp ce viaţa i se termină.
Niciodată nu e prea târziu pentru a-ţi aminti cum să treci dincolo, atâta timp cât mai ai suflare şi eşti conştient.

Pentru că "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. "(2 Petru 3:9)