"Bunicii mei erau casatoriti de mai bine de o jumatate de secol. Inca din momentul in care s-au intalnit pentru prima data, ei se jucau jocul lor personal si foarte special. Scopul acestui joc era sa scrie prescurtarea SHMILY undeva, unde sa il surprinda pe celalalt la descoperirea ei. Prescurtarea era scrisa undeva in casa sau in jurul casei, iar cand unul o descoperea, trebuia sa o scrie si el in alt loc pentru a fi descoperita de celalalt. Ei o scriau chiar si in zahar sau in faina pentru a vedea cine va pregati urmatoarea mancare, scriau si pe geamurile aburite ale incaperilor.SHMILY era scrisa pe oglinda din baie dupa fiecare dus. Odata bunica mea a desfacut o rola intreaga de hartie igienica pentru a scrie pe ultima bucatica prescurtarea. Locurile in care SHMILY aparea nu au fost epuizate niciodata. Biletele pe care era scrisa in graba prescurtarea se gaseau pe bordul masinii, pe scaun sau erau lipite pe volan. Aceste biletele mai erau infundate in papuci sau erau lasate sub perna. SHMILY era gravat in praful care era pe pantofi sau in cenusa semineului. Aceasta prescurate secreta apartinea casei bunicilor mei la fel ca mobila. Mie mi-a trebuit foarte mult pana cand am inteles pe deplin acest joc al bunicilor. Eram prea sceptica pentru a crede in dragoste adevarata, o dragoste care este pe deplin curata si indelung rabdatoare. Dar niciodata nu am pus la indoiala relatia pe care o aveau bunicii mei. Ei aveau o dragoste foarte stabila. Aceasta era mai mult decat un flirt ocazional, era un stil de viata. Relatia lor se baza pe un fel de afinitate si afectiune, care nu le poti gasi peste tot. Bunica si bunicul se tineau de mana ori de cate ori era posibil. Isi dadeau cate un pupic ori de cate ori se intalneau in bucatarioara lor. Fiecare finaliza propozitia inceputa de celalalt. Bunica chiar mi-a soptit odata cat de dragut e bunicul si cat de bine arata. Inaintea fiecarei mese , se uitau multumiti unul la altul, isi multumeau unul altuia si se minunau de toate binecuvantarile: o familie binecuvantata, cat de bine le merge si ca se aveau unul pe altul. Dar a aparut si un nor negru in viata bunicilor mei: bunica a avut cancer la san. Boala a inceput in urma cu 10 ani . ca intotdeauna, bunicul meu ii era alaturi. El i-a pregatit camera in asa fel incat sa se simta bine, sa aiba mult soare, chiar si atunci cand nu putea iesi afara. Dar cancerul i-a atacat din nou corpul. Cu ajutorul unui baston si sprijinita de bratul sigur al bunicului, ea mergea in fiecare duminica la biserica. Dar bunica era din ce in ce mai slabita, pana cand nu a mai putut deloc parasi casa. UN timp, bunicul a mers singur la serviciile divine si se ruga lui Dumnezeu sa se indure de sotia lui. Si , intr-o zi, de ce ne temeam, s-a intamplat: bunica a plecat acasa. SHMILY era scris cu galben pe panglica mov a coroanei de la bunicul meu. Dupa ce au plecat toti cei prezenti, au mai ramas doar matusile, unchii, verisorii si verisoarele mele si alte neamuri, care s-au adunat toti, pentru ultima oara, in jurul bunicii. Bunicul s-a apropiat de sicriu, a tras adanc aer in piept si a inceput sa cante un cantec pentru ea. Cu ochii inundati de lacrimi si cu inima zdrobita de durere, canta un cantec de leagan pentru bunica. Cantecul rasuna adanc si patrunzator. Desi trebuia sa ma lupt cu lacrimile, nu voi uita niciodata aceasta clipa. Deoarece stiam ca am avut onoarea sa fiu martora a frumusetii incomparabile a dragostei lor- desi nu am putut sa descopar adancimea dragostei lor. SHMILY- vezi cat de mult te iubesc. See How Much I Love You. Multumesc bunicilor mei ca am putut sa vad o astfel de dragoste."
Sursa acestui material: Revista Aproape de cer, noiembrie 2007, traducere din Meditatii pentru doi, James si Shirly Dobson
Mi-am amintit in dimineata asta de ochii negri ai bunicii, dupa ce am vazut in vis ochii negri ai copilei de altadata. Si galben, si cancer, si rude... Seamana istoriile intre ele. SHMILY la bunicii mei era fara cuvinte, si a ramas in amintirea mea, amintire ce mi-a fost adusa azi-noapte, prin ochii negri ai minunii cu mana rece....m-au vizitat si nu se mai regaseau nicaieri in mine. Nici macar in ei, in ochi. Doar mana rece o simt acum, parca vrand sa dovedeasca nestersul, dainuirea. Si galbenul si zambetul...:)
