linişt(ir)ea de după furtună

Seara asta...

Am un strange feeling, în sens frumos.

A fost o zi încărcată de prea mult soare şi radiaţii. M-a doborât după o tură până în oraş pe la amiază.
Şi a venit , la final, furtuna. O furtună cum din copilărie nu îmi mai aminteam: cu tot tacâmul : fulgere de toate tipurile, vânt, trăznete, ploaie- relaxant.
A durat ceva timp, o descărcare a întregii naturi, a atmosferei prea încărcate.

Nu mă pricep mai mult să o descriu...las poza asta de la Silviu să grăiască. Cel mai frumos fulger pe care l-am văzut de mulţi ani încoace. L-am văzut şi eu. Am scris şi am povestit despre el, iar Silviu l-a surprins- în toată splendoarea lui.
Mulţumim, Dumnezeule, că laşi ochii noştri nemerituoşi să vadă prezenţa Ta, chiar şi în splendoarea fulgerului.
Un pic din altă poziţie l-am văzut eu, dar el era. Acelaşi care mi-a mângâiat şi înviorat inima aseară. (completare de a doua zi)


Dar acum, la vreo două ore de când s-a terminat, pentru că nu îmi pot asculta simţămintele care mă trimit pe geam afară să alerg, să stau, să mă închin în aerul răcorit....am deschis numai geamul şi am scos numai capul afară. Luna. E acolo, la locul ei, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aproape întreagă, foarte misterioasă, şi-a preluat sarcina, a intrat în tura de noapte.


Cum am zis, aşa o dorinţă să fiu afară am...de ce nu pot să ies? :(
Mă uitam la teiul din faţa geamului şi mă gândeam...daca ar fi mai aproape de geam, să trec de pe geam în el şi să stau acolo cu goangele, ţânţarii şi lăcustele- dacă or fi cele din urmă; sau să cobor şi să stau afară şi apoi să urc înapoi şi să dorm buştean, visând că teiul vechi mi se deschide şi din el iasă un tânăr(crăies) chipeş . (laughing) Just dreaming...şi încă nici nu am pus capul pe pernă.

De fapt ideea era despre cum mai trebuie câteodată să reprimăm tot ce simţim că am avea nevoie/ ne-ar plăcea/ am simţi să facem. Şi despre ce păcat e asta.

[...]

Sper că nu te deranjez cu the sound of my breaking heart...încerc să nu fac zgomot. Doar El aude în mod sigur. Şi repară. El strică, El vindecă. În seara asta a mângâiat prin lună şi prin dorinţa asta de escapadă; a liniştit prin furtună şi a adus zâmbet prin El Însuşi, prin amicu' şi prin cântec.

I've been so afraid, afraid to close my eyes
So much can slip away before I say goodbye.
But if there's no other way, I'm done asking why.
Cuz I'm on my knees, begging You to turn to me
I'm on my knees, Father will you run to me?

One tear in the dropping rain,
One voice in the sea of pain
Could the maker of the stars
Hear the sound of my breakin' heart?
One light, that's all I am
Right now I can barely stand
If You're everything You say You are
Won't You come close and hold my heart.

So many questions without answers, Your promises remain
I can't sleep but I'll take my chances to hear You call my name
To hear You call my name.

Şi Tu m-ai chemat pe nume.

Asta este ce am văzut eu din pat pe la 01:15 minute. După ce terminasem de scris cele de mai sus. Când cei mai mulţi oameni erau în odihnă după ziua copleşitoare. Strălucea pentru puţini. Strălucea pentru mine. M-am ridicat deodată invadată pur şi simplu de lumina ei. Mă chema pe nume. El, prin ea. Să-mi spuna noapte bună şi să îmi dea binecuvântarea de noapte.(completare de a doua zi)

Acum, a doua zi după, îmi dau seama: încă o rugă ascultată; încă un gând înălţat la El şi întors cu răspuns. E copleşitor.