Când Dumnezeu intervine, toate lucrurile se schimbă: gri-ul mormântului devine lumină strălucitoare; lacrimile se transformă în uimire; durerea este preschimbată şi trimite la acţiune; tăria celor răi se transformă în frică şi tremur. Dar cei care Îl caută pe Isus cu interes şi dorinţă arzătoare, mai presus decât orice, nu trebuie să se teamă, ci să îndrăznească a privi, să vadă Adevărul , apoi să meargă să-L vestească tuturor.
Dacă Dumnezeu a tăcut ieri, tace azi şi va tăcea mâine poate, nu înseamnă că va tăcea veşnic. Pregăteşte-te să Îl asculţi, fii gata pentru acea clipa, căci totul se va schimba.
Inima noastra seamănă cu mormântul lui Isus. E bine pazită de solii "păcii", de păzitorii "liniştii", puşi în slujbă la intrarea inimii noastre de către duhul lumii.
Avem impresia că Domnul Isus este inăuntru, stând liniştit, lăsându-Se păzit de vreo formă, de măşti, de lucru trecător. Dar se prea poate ca El să nu mai fie de mult acolo. Şi ţinem sub pază o inimă goală....Ostaşii păzesc inima, o păstrează în linişte, pe care ne-o dorim. Nu avem nevoie de confruntări, nu ne dorim tulburări...Numai să avem grijă să nu constatăm în final că inima-i doar un mormânt liniştit şi gol. Un mormânt în care-i ingropată conştiinţa noastră, sedată cu calmantele pentru "pace": o conştiinţă ameţită, surdă, slabă, care nu are puterea de a striga şi de a ne opri din drumul greşit pe care suntem.
Constatarea nu-i suficientă. "Hristos a înviat" n-ajunge: "Duceţi-vă repede de spuneţi!" Mai e nevoie şi de ascultarea poruncii şi de împlinirea ei. Mergi mai departe, depăşeşte nivele, trezeşte-ţi conştiinţa, eliberează-te de tine însuţi, lasă-te înviat şi tu, apoi umple-te de ascultarea de Cuvânt şi de Duhul Sfânt.
Ce facem când lumina Lui strălucitoare ne iasă în cale, ne invadează viaţa? Avem curajul şi dorinţa să rămânem cu El - faţă în faţă, să ne lăsăm descoperiţi în chiar faţa noastră şi să fim preschimbaţi de slava Lui? Sau vom fi ca ostaşii de la gura mormântului, înlemnind de frică şi rămânând ca morţi , apoi vom fugi cât ne ţin puterile înapoi în siguranţa mincinoasă a întunericului în care eram învăţaţi, acolo unde nimeni şi mai ales ochii noştri nu pot vedea adevărul despre noi?
Cristos a înviat! Lasă-te şi tu, mortule, trezit din somnu-ţi rece, lasă-te ridicat la viaţă plină de lumina încălzitoare pentru tine şi pentru cei din jurul tău, viaţă din viaţa Lui, Biruitorul!
[...]
Şi de-atuncea, niciodată
Un ciocan şi-o nicovală
Nu mai pot a ţine-n groapă
Pe-un oştean de-al lui Cristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu