Aşa cum sunt, dar vreau mai mult.

Frumuseţe şi desăvârşire

Doar Tu dai sufletului meu.

Cum se capătă frumuseţea? Dar desăvârşirea?

Pentru a fi bun trebuie să te fi verificat prin suferinţă, a spus cineva. Atunci, zic eu, pentru frumuseţe şi mai ales pentru desăvârşire, nu am alt cuvânt decât suferinţă, mai multă suferinţă.

Suferinţă până ce îmi este zdrobit tot ce îmi este specific, tot ce îmi aparţine, tot ce doresc, tot ce-mi este vis şi tânjire. Doar după ce nimic din ce sunt, din ce eram nu va mai fi; doar atunci nimicul şi golul rămas se va umple de frumuseţe şi va începe să se înalţe spre desăvârşire.

Dar încă mai sunt eu...

Şi eu înseamnă suferinţă. Şi cât sunt eu, Tu nu poţi sta; cât mai spun eu, Tu nu poţi implini ce ai promis.

Şi da, mai mult mă doare, căci când sunt eu şi când e suferinţă vei suferi şi tu, ce eşti lângă mine.

Merg prea-n adânc, el mă atrage iar. Dar cum să rămân la suprafeţe, unde majoritatea se multumeşte? Nu pot, oricât aş vrea, să merg cu mulţimea. Nu pot altfel să simt decât ce El sădeşte-n mine. Vreau altfel, vreau mai mult decât chimval zăngănitor. Căci asta-i ce aud în jur: frumos cântat, înflăcărat vorbit, dar gol, pentru că dragostea nu umple fapta lor. Sau nu o recunosc. Ce e, până la urmă, ea? Dacă ea eşti Tu, cum putem să o avem desăvârşită? Se cuprinde ea în şabloane, se generalizează în forme omeneşti? Aşa credeam, e prima oară când mă gândesc că s-ar putea şi altfel....Să fie aşa? Cum ştim că o avem aşa cum Tu o vrei?

Dragoste să fiu, învaţă-mă, Stăpâne! Aşa cum Tu o ştii, aşa cum Tu o vrei, mă vrei a fi.

Şi ea-i tot suferinţă: să rămâi în ea, constant, echilibrat, chiar când nu eşti susţinut de sentimente. Acţionezi în baza alegerii făcute şi nu în lumina a ceea ce simţi, a ceea ce sunt ceilalţi, a ceea ce fac ei. Alegerea îţi dă motivaţia, ceea ce-ai ales îţi adună forţele şi te împinge la atitudine în dragoste: să ierţi, să nu le ţii în seamă, să nu mai aştepţi, să nu mai ai pretenţii, să nu te mai autoprotejezi. Să renunţi la "capricii", să le încui cu cheia şi poate chiar să arzi cufărul în care le-ai vârât.

Da, astăzi fac ceea ce fac din prisma a ceea ce sunt şi ceea ce sunt bun este ceea ce mă las modelată de Tine. Etapa în care sunt nu-i finală şi reflecţia palidă a dragostei Tale ce sunt acum, nu e nici pe departe strălucirea ce voi fi.

Încă nu sunt frumuseţe şi desăvârşire, dar încă sunt în lucru.

În lucrul către Cer.