Ce am crezut că nu va mai fi

Înapoi acasă după trei zile de natură, cer înstelat, aer curat şi inimi care mai de care.

A fost frumos. Deşi nu îmi imaginam acum o săptămână că acum voi fi întoarsă de acolo. Dar, dupa cum mi-am dat seama, nu mai deţin controlul asupra vieţii mele. Ştiu că îngreunez situaţia şi răbdarea celor din jur, dar şi mie mi-e greu.

Am mai învăţat ceva lecţii între timp, pe altele le-am aprofundat...e bine că m-am dus. (Cum altfel ar putea fi...dacă a fost planul mai presus de mine şi de voinţa mea, care m-ar fi vrut departe de acolo?)

Despre tăierea lemnelor mi s-a propus să scriu, despre viaţa ca un covrig, despre cum se ajunge la atingerea obiectivului dorit, în mai multe domenii...

Între timp, câteva imagini de sus, sus care a fost prea jos pentru visul meu, dar prea sus pentru meritele mele.
Am ajuns şi anul acesta...

Ele-s. Dragele mele drage.

Cu toată puterea mă încred în Tine, stau pe Stâncă şi nu-mi este teamă. Nu mai. :)

Prietenii noştri au mers sus, dar nu i-am putut vedea. Nici ei unii pe alţii nu prea. Dar L-am putut vedea cu toţii pe Dumnezeu!

Oglindirea cerului în petale galbene de frumuseţe.

Minunate sunt lucrările Tale cele văzute şi cele nevăzute. Vreau să mă bucur de cele văzute şi să cred în cele nevăzute. Pentru că mâna Ta este în toate. Cred în Mâna Ta întinsă şi în inima Ta grijulie.

Despre alte lecţii, când mai fac rost de poze şi după ce am mintea limpede. Sunt nedormită de aproape 40 de ore. Să am somn sănătos şi întremitor.