La re-vedere!

Când oamenii trec unul câte unul ,pe rând, pe scenă ce se numeşte viaţa ta, tu nu îţi pierzi sensul trăirii, căci Dumnezeu este Cel care rămâne: statornic, tot mai măreţ în dragoste şi har, cu tine, alături de tine, în tine.
:)
De la ei rămâne amintirea- o poză, un cântec, o poezie, un scris, un dar, un pix, un maimuţoi, un cuvânt cu ecou în veşnicie...
Dar Dumnezeu rămâne în tot ce eşti şi în tot ce faci, mereu.

Toţi oamenii de prin pozele de mai sus mi-au fost cei mai aproape, la un moment dat în viaţa-mi...sau în mai multe momente.
Unii oameni dispar pur şi simplu aşa cum au apărut de lângă tine; alţii sunt nevoiţi să plece; alţii poate nu ar vrea, dar...aşa e scris; unii rămân aproape ca distanţă, dar se îndepărtează sufletele.

M-am gândit de multe ori ...de ce mai îngăduie Domnul să ai o prietenie hrănitoare şi foarte apropiată cu cineva, dacă apoi se termină?
Şi mi-am dat seama că El ştie de cine am avut nevoie şi în ce moment al vieţii mele am avut nevoie de o anumită persoană din cele de mai sus.
Pe unii i-a folosit de mai multe ori şi cred că îi va mai folosi.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i Numele binecuvântat.

Şi ei, voi, care mi-aţi clădit câte o cărămidă, care mi-aţi fost umăr de plâns sau tovarăş de râs...sau însoţitor de drumeţie sau frate mai mare, sau creier asociat la rezolvarea de probleme, sau "calorifer" când era aşa de frig...;))
Am fost ba "mâţa" Dorinei, ba geniul Ralucai, prima primelor, snowflake-ul Irinei şi Lizzie a lui Christian, zâmbetul senin pe faţa tristă a lui Andrei, medicul lui Mihai; umarul Alinei F.; prietena de suflet a lui Manu, sora mai mică a lui Dani zis primu' şi a lui Nelu, care mie mi-au fost şi ei fraţi de cruce şi într-adevăr, prieteni....am fost, ce n-am mai fost:P Şi ei, adică voi, mie...

Unele lucruri niciodată nu se uită. Şi oricât de mult ar vrea acum unii şi altele, amintirile cu voi nu mi le poate lua nimeni.

E dor de timpurile de demult...e dor de grupul care avea mai multe nume:P din Tg-Jiu, cu Amalia, Dănuţ şi Beni în frunte; e dor de doamna de româna şi de Raliu' meu...; e dor de taberele pe malul Someşului Rece, când eram una în Duh; e dor de zăpăcelile noastre şi de toate câte le făceam...; e dor de cântările şi deplasările cu Refidim, cu bătrânul basist şi Emil, Sandel, Doru, Mirabelă, Rahela...; e dor de castelele de nisip de pe plajele Palmei, de jocurile trivia şi de câte altele...

Acum mai am ce-i în Sibiu, pentru cât o mai fi. Am şi acum iubire şi momente memorabile cu Dede, cu cretzu', cu soricela, chair şi cu "cavalerii mei însoţitori", mai nou;)) sau cu alţii de prin împrejurimi; sunt şi acum oameni pe care o să-i regret mai târziu:)
Am destule şi acum.
Dar ce m-aş face fără tot ce am avut? Ce aş fi fără voi?, pe care nici nu vă mai găsesc, dar vă întâlnesc mereu pe coridoarele inimii şi amintirilor mele; pentru că aţi ştiut să le creaţi.

M-a apucat nostalgia vremurilor trecute în seara asta şi i-am dat un pic libertate de exprimare.

M-am intors putin pe cararile batatorite ale muntelui ce formeaza viaţa mea şi am cules pe drum flori ce aţi lăsat în drumul vostru spre...unde-aţi plecat şi voi. Sau...unde-am plecat şi eu.

La re-vedere! Îmi doresc.