Credință, se cere credință!

 "Dar Isus i-a spus: "Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta." 

Găsim relatarea despre minunea de care a avut parte această femeie în Evanghelia după Marcu, la capitolul 5. 

Pentru că Domnul Isus e viu, atotprezent şi cuvintele Lui au valabilitate eternă, cuvintele Lui le putem considera şi pentru noi. 

Credința că El poate a dus-o pe femeie după El, că El poate să-i curme suferința. A căpătat mult mai mult decât vindecarea, a căpătat şi mântuirea. 

Ce ne transmit aceste cuvinte nouă azi? Cum ne poate ajuta credința în El astăzi, în lumea, contextele şi existența noastră? 

Conform Cuvântului lui Dumnezeu transmis prin Evrei 11, credința te poate ajuta: 

- Să pricepi că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Poate cauți explicații, poate nu ştii dacă să crezi sau nu. Crede, şi vei pricepe apoi, că pentru unele lucruri nu sunt necesare explicațiile, că acum cunoaştem în parte, dar într-o zi, în alte sfere, vom înțelege deplin. (V.3)

- Să aduci jertfe plăcute Domnului, să păstrezi închinarea pentru El şi curată. (V.4)

- Să faci parte din Mireasa Lui, pe care Se va întoarce să o ia Acasă. (V.5)

- Să fii plăcut lui Dumnezeu, cum ziceam mai sus în închinare, dar şi în ascultare, în trăire, în vorbire, în iubire şi în fiecare alt pas.(v.6)

- Să crezi că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (V.6)

- Să construieşti conform viziunii lui Dumnezeu.(v.7)

- Să păşeşti în viitor, la porunca Lui, chiar când nu ai siguranța următorului pas. (V.8) 

- Să moşteneşti făgăduința, împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov. (V.9)

- Să aştepți Cetatea cea tare şi veşnică. Chiar dacă pare că întârzie, conform înțelegerii noastre, să crezi că Îi va veni vremea. (V.10)

- Să faci lucruri pe care nici tu nu te vezi, nici alții nu te văd în stare a le face.(v.11) 

- Să mergi mai departe, încrezător, chiar dacă încă nu vezi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, promisiunile universale şi specifice, personale. (V.12) 

- Să fii în căutarea permanentă a patriei cereşti, să o ai pe ea în vedere, şi nu țara (lumea) din care ai fost scos/ scoasă. (V.16) 

- Să acționezi conform Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda emoțiilor, dorințelor şi apucăturilor tale. (V.17)

- Să binecuvântezi pe alții, să laşi o moştenire curată şi nestricăcioasa, care nu e pasibilă de furt sau devalorizare. (V.20) 

- Să nu ai teamă de oameni. (V.23)

- Să nu ai teamă de suferință, să ai curajul să stai cu şi pentru poporul tău, pentru valorile tale.(v.23) 

- Să consideri trăirea pentru Hristos (plus tot ce înseamnă ea), mai importantă decât bogățiile lumii şi statutul pe care l-ai putea avea. (V.25) 

- Să îți pironeşti ochii asupra răsplătirii.(v.26)

- Să păzeşti poruncile lui Dumnezeu, chiar dacă sunt ciudate şi demodate în ochii lumii.(V.28) 

- Să treci "Marea Roşie ca pe uscat". Contexte care pe alții i-ar înghiți, în fața ta se dau la o parte. Nu neapărat în sensul că vor dispărea, cât că vei ieşi viu şi biruitor din ele. (V.29) 

- Să dărâmi ziduri doar prin închinare şi rugăciune. (V.30) 

- Să te porți cu bunăvoință față de trimişii lui Dumnezeu.(v.31) 

- Să ai şi tu numele scris într-un capitol ceresc analog capitolului 11 din Evrei, ca erou al credinței! 

Îmi vine în minte o cântare care spunea la un moment dat aşa: "Credință, se cere credință!" Nu o pot găsi deocamdată, dar se cere credință! La toate nivelurile, neclintită, plăcută lui Dumnezeu! 

Cuvântul Lui scris, Biblia, are să ne învețe atât de multe despre credință, trebuie doar să petrecem timp în El! 

Cuvintele sunt ca o minge

Cuvintele sunt ca o minge: Imi place jocul de ping-pong. L-am invatat de la tatal meu inca de copil. Imi plac sunetele care se aud cand mingea cade pe masa intr-o ...

Fişa postului creştinului

Am citit in ultimele zile mărturii ale unor foşti preoţi (ortodocşi, catolici) convertiţi, care au părăsit religia pentru a câştiga relaţia pe care o căutau, relaţia cu Domnul Isus.
Mi-au rămas în inimă cuvintele şi dorinţele lor şi mă îndeamnă la a-L căuta şi a asculta mai mult pe Domnul Isus.
M-am gândit că cel mai mult Îl pot găsi în chiar cuvintele Lui. Aşadar, cuvintele de astăzi, citite în Evanghelia după Luca, din capitolul 19, de la v.29 la v.40, sunt:

"Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. [...] Pentru că Domnul are trebuinţă de el."

Ce am înţeles eu, mesajul acestor cuvinte, arată cam aşa:
1) dinaintea- nu satul dinapoi. În toată Scriptura ni se spune să privim înainte, cu încredere şi abandonare în puterea lui Dumnezeu şi, de asemenea, să nu ne mai întoarcem unde am fost. [TRIMITEREA]

2) măgăruş legat- îmi spune despre oameni, mulţi oameni, poate chiar şi eu, legaţi. Legaţi de tipare de gândire, legaţi de blesteme, legaţi de trecut, legaţi pentru viitor, legaţi de satana, legaţi de obiceiuri şi tradiţii. Domnul Isus îi cunoaşte şi vorbeşte despre ei frumos, cu dragoste: măgăruş, în loc de măgar sau asin. [LOCUL TRIMITERII, CAUZA]

3) pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Poate nimeni nu le-a spus vreodată Vestea Bună, poate nimeni nu i-a folosit în lucrare, poate nimeni nu îi iubeşte sau nu le dă valoare: poate nimeni, niciodată. Poate ei sau poate că eu ne simţim inutili, fără să-I (re)cunoaştem chemarea. Poate că ei nu ştiu că Domnul are trebuinţă de ei. [MISIUNEA, RELAŢIA CU OAMENII]

4) dezlegaţi-l- oferă ajutorul, depune efortul, fă-i binele pe care nu şi-l poate face singur. Dezleagă, prin rugăciune, părtăşie, învăţătură, ascultare, sfătuire. Dezleagă orice îl ţine legat. Şi aceste responsabilităţi mă duc cu gândul la lucrarea de consiliere creştină, pentru că acesta şi umătorul gând sunt scopurile ei. [CONSILIEREA]

5) aduceţi-Mi-l- după ce îl dezlegi pe cel legat înainte, nu îl lăsa să se ducă oriunde vrea sau nu îl lăsa de izbelişte. Adu-L Domnului Isus, încredinţează-L Lui. Şi până nu îl vezi în Mâna Lui, nu îi da drumul nici tu. [UCENICIZAREA, MENTORATUL]

6) Domnul are trebuinţă de el.- este, eşti valoros şi îi eşti de folos Stăpânului; eşti de folos societăţii, familiei şi vecinilor; Bisericii şi celorlalţi măgăruşi legaţi. [CONFIRMAREAL, SCOPUL CHEMĂRII ]

7) ascultarea ucenicilor: "N-au întrebat ucenicii De ce acolo? De ce nu un cal?" etc.

"Cei ce fuseseră trimeşi, s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus." 

Dacă te duci când te trimite Isus, toate cuvintele Lui se vor împlini. Dacă acţionezi în ascultare de El, întotdeauna va fi timpul împlinirii promisiunilor Lui. [CONDIŢIA REUŞITEI ]

8) măgăruş - încăpăţânat. Nu va fi uşor să îndeplineşti trimiterea. Vei avea de-a face cu negare, cu încăpăţânare, cu rezistenţă, cu răutate, cu ignoranţă- cu câte şi mai câte. Dar dacă Isus a spus, se va împlini şi cea mai grea chemare. [ LUPTELE, BIRUINŢA ]

Transformare- în ce?

Un gând din seara aceasta vreau să împărtăşesc cu voi.

A fost vorba despre transformare- un proces prin care ar trebui să trecem toţi cei ce ne numim creştini, începând din momentul în care am fost făcuţi drepţi în ochii lui Dumnezeu.
Printr-un material informativ citit astăzi Duhul m-a conştientizat de lucrarea lui Satan pe care încearcă să o lucreze în vieţile noastre, în cele mai subtile si banale forme. Nu degeaba Cuvântul îl numeşte viclean...
Auzind despre transformarea care ar trebui să aibă loc permanent în noi, mi-a dat Duhul seama că o transformare este inerentă: noi ne transformăm mereu: ori că în chipul lui Dumnezeu, ori că în chipul satanei. Nu există cale de mijloc sau un cuvânt mai milos pe care l-aş putea folosi pentru aceasta. Dacă nu ne lăsăm transformaţi după Chipul Făcătorului nostru, dacă nu ne silim şi dacă nu luptăm, automat firea noastră, duhul veacului şi toate forţele întunericului ne transformă, pe nesimţite, în chipuri satanice. Dacă nu folosim neîncetat, regulat şi corect Oglinda Adevărului, vom sfârşi prin a fi purtători ai altui chip decât cel care ne-am dori.

Din plin astăzi am realizat asta, într-un mod practic. Şi ce trebuie făcut este să ne oprim şi să ne cercetăm, să ne căutăm: unde suntem cu adevărat, cum arătăm de fapt, în lumina divină şi unde ne-am dori să fim, cu cine visăm să ne asemănăm. Şi să luăm direcţia care se cere. Este imperios necesar.

Primul loc

Doamne, Tu ai primul loc  în viaţa mea. Tu eşti primul gând când ochii îi deschid. Şi în inima mea, Cerul este dorinţa mea. 


Cuvinte. O, dar nenorocitul de mine, dacă sunt cuvinte şi nimic mai mult, numai pieirea o atrag după ele. Dacă nu derivă din adevărul trăit, din realitate, ce folos ? 


Îi mulţumesc pentru fiecare dimineaţă în care mă trezesc şi El este în gândul meu, când Îi dau prioritatea în faţa tuturor celorlalte gânduri, îngrijorări, bucurii, aşteptări. Da, El nu e singurul meu gând, dar El vreau să fie primul, în faţa căruia toate celelalte să se plece şi să-I facă loc. Astfel, toate se vor subordona Lui. 


Îi mulţumesc pentru fiecare seară în care El închide poarta ochilor şi poarta cetăţii minţii mele. O închide şi Îşi aşează îngerul să vegheze asupra a tot ce se va întâmpla cât timp eu nu mai am putere, control asupra mea. Şi o să mă rog din nou ca atunci El să lucreze în taina minţii adormite, El să facă ordine, să reordoneze, să înlocuiască, să cureţe, să pună gânduri bune şi decizii înţelepte pe care să le urmez a doua zi. Să-mi pregătească atitudinile, dragostea să o reumple, să toarne din belşug din bunătatea Lui în lăcaşurile fiinţei mele. 


El, da. E neobosit. Şi bucuros să lucreze neîncetat pentru ca eu să Îi fiu locuinţă, templu. 


"Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc" şi aceea şi trăiesc, aş completa gândul psalmistului. 


Facă Domnul ca El să fie necurmat înaintea ochilor mei şi stăpân absolut peste tot ce sunt, gândesc, vorbesc, înfăptuiesc. 
Căci nu va lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor , nu va îngădui ca iubitul Lui să vadă putrezirea. Îmi va arăta cărarea vieţii , însemnată cu paşii Domnului Isus, lăudat să Îi fie numele! 

Sare-n ochi

de la Matei 5 şi Marcu 9 gândire...

Sarea...eu, una, nu mă prea folosesc de ea, în mod extra. O folosesc la gătit (deci foooooarte rar). Dacă mâncarea e făcută de altcineva şi cam lipseşte sarea, rareori completez. În rest, deloc. Mi-au tot zis: "E bună, necesară o cantitate minimă zilnică. Dar îmi plac fără sare: roşiile, castraveţii şi alte surate de-ale lor.

Cu toate astea, sunt chemată să fiu sare. Nu e nici măcar o poruncă, ci este o afirmaţie: Voi sunteti sarea pământului. Nu poţi face nimic împotriva acestui lucru, e în natura ta- natura nouă, răscumpărată, căpătată o data cu pocăinţa şi predarea ta în mana şi sub talpa Lui.

Un singur lucru se poate schimba: să nu ai gust, să îl pierzi: Dar dacă îşi va pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta?

O sare fără gust - o sare bună numai de aruncat în foc. O sare fără putere, fără impact, fără efecte. Prezenţa ei e totuna cu lipsa ei, pentru că doar forma nu înseamnă nimic. Decât, poate, să servească pe post de decoraţie, de ornament. Toată puterea sării stă în conţinut, în gust. L-ai pierdut...te-ai pierdut.

Cum eşti, creştine? Cu gust sau fără gust? Prezenţa ta într-un loc e egală cu lipsa ta sau Îl laşi pe Duhul Sfânt să aducă o diferenţă prin tine în mediile în care te învârţi? Te doresc oamenii prin preajmă? Doresc un strop din tine în viaţa lor? Te caută pentru ajutor? Ştiu că îl pot găsi la tine, necondiţionat?

Ce face sarea, de fapt? Cunoscând ce face ea, aflăm ce ar trebui să facem noi.

După un moment de gândire, am depistat câteva proprietăţi, acţiuni ale ei :

- vindecă;

- dezinfectează, curăţă;

- conservă;

- dă gust plăcut;

- produce durere şi usturime uneori, când este pusă pe o rană.

Se regăsesc toate aceste calităţi în ceea ce suntem? În impactul a ceea ce facem şi a cum trăim?

Sarea, singură, ea însăşi, egoistă, neinteresată, prin ea însăşi, produce doar dezgust, dacă ajunge la papilele gustative. Dacă ajunge pe vreo rană deschisă, produce durere.

La fel şi noi. Prin mine insămi nu sunt capabilă să aduc ceva benefic cuiva din jurul meu. Dar cu Duhul Sfânt în mine, la Cuvântul lui Dumnezeu şi prin dragostea câştigată la crucea Domnului Isus, toate efectele benefice şi plăcute ale sării le pot avea şi eu, pentru alţii, nu pentru mine.

Şi, astfel, o diferenţă va fi facută prin mine: caracterul meu, comportamentul meu vor sări în ochii celor care nu sunt sare, se vor întreba ce-i cu diferenţa şi poate chiar se vor săra şi ei de la mine, căpătând gust pentru Cer, devenind sare pentru cei pierduţi şi cinste pentru Dumnezeu.

Haideţi să sărim în ochii oamenilor, dar nu ca să li-i scoatem, ci ca să le îmbunătăţim trăirea, ca sarea-n bucate.

Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii.

-

Lasă-te înviat!

de la Matei inspiratie....(18:1-7)

Când Dumnezeu intervine, toate lucrurile se schimbă: gri-ul mormântului devine lumină strălucitoare; lacrimile se transformă în uimire; durerea este preschimbată şi trimite la acţiune; tăria celor răi se transformă în frică şi tremur. Dar cei care Îl caută pe Isus cu interes şi dorinţă arzătoare, mai presus decât orice, nu trebuie să se teamă, ci să îndrăznească a privi, să vadă Adevărul , apoi să meargă să-L vestească tuturor.

Dacă Dumnezeu a tăcut ieri, tace azi şi va tăcea mâine poate, nu înseamnă că va tăcea veşnic. Pregăteşte-te să Îl asculţi, fii gata pentru acea clipa, căci totul se va schimba.

Inima noastra seamănă cu mormântul lui Isus. E bine pazită de solii "păcii", de păzitorii "liniştii", puşi în slujbă la intrarea inimii noastre de către duhul lumii.

Avem impresia că Domnul Isus este inăuntru, stând liniştit, lăsându-Se păzit de vreo formă, de măşti, de lucru trecător. Dar se prea poate ca El să nu mai fie de mult acolo. Şi ţinem sub pază o inimă goală....Ostaşii păzesc inima, o păstrează în linişte, pe care ne-o dorim. Nu avem nevoie de confruntări, nu ne dorim tulburări...Numai să avem grijă să nu constatăm în final că inima-i doar un mormânt liniştit şi gol. Un mormânt în care-i ingropată conştiinţa noastră, sedată cu calmantele pentru "pace": o conştiinţă ameţită, surdă, slabă, care nu are puterea de a striga şi de a ne opri din drumul greşit pe care suntem.

Constatarea nu-i suficientă. "Hristos a înviat" n-ajunge: "Duceţi-vă repede de spuneţi!" Mai e nevoie şi de ascultarea poruncii şi de împlinirea ei. Mergi mai departe, depăşeşte nivele, trezeşte-ţi conştiinţa, eliberează-te de tine însuţi, lasă-te înviat şi tu, apoi umple-te de ascultarea de Cuvânt şi de Duhul Sfânt.

Ce facem când lumina Lui strălucitoare ne iasă în cale, ne invadează viaţa? Avem curajul şi dorinţa să rămânem cu El - faţă în faţă, să ne lăsăm descoperiţi în chiar faţa noastră şi să fim preschimbaţi de slava Lui? Sau vom fi ca ostaşii de la gura mormântului, înlemnind de frică şi rămânând ca morţi , apoi vom fugi cât ne ţin puterile înapoi în siguranţa mincinoasă a întunericului în care eram învăţaţi, acolo unde nimeni şi mai ales ochii noştri nu pot vedea adevărul despre noi?

Cristos a înviat! Lasă-te şi tu, mortule, trezit din somnu-ţi rece, lasă-te ridicat la viaţă plină de lumina încălzitoare pentru tine şi pentru cei din jurul tău, viaţă din viaţa Lui, Biruitorul!

[...]

Şi de-atuncea, niciodată

Un ciocan şi-o nicovală

Nu mai pot a ţine-n groapă

Pe-un oştean de-al lui Cristos!

C-aşa ai vrut Tu!

Daca am glas şi nu muget

Să spun ce iubesc şi ce nu

Şi dacă am harul să cuget,

E, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.

Dacă voi ajunge odată

La Cel ce din lut mă făcu,

Voi spune de-a pururea:

Tată, Te laud c-aşa ai vrut Tu.

Să primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? (Iov)

Mă gândeam la aceste lucruri şi ascultam versurile de mai sus în timp ce stăteam pe locul celei care a fost şi nu mai este.

Şi gândurile s-au derulat după cum urmează:

Voia Lui e supremă. C-aşa ai vrut Tu.

Nechestionabilă autoritate. Voia Lui.

Nu De ce?, Cu ce scop?, Din ce cauză?, De când?, Până când?, ci Doamne, c-aşa ai vrut Tu.

Nu De ce acum?, De ce nu acum un an?, De ce nu peste un an?

Nu De ce nu când am nevoie, ci când mi-e bine fără?

Ci, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.

Aşa să zic de-acum, căci

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El şi legământul facut cu ei le dă învăţătură. (Psalm 25:14)

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.

Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.

În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor. (Isaia 55:9-13)

Chipul Lui. Se vede?

Mi-a plăcut şi m-a pus pe gânduri unul din punctele cuvântării pastorului Emil Bartoş, aseară.
Tema era Imago Dei, din Psalmul 8. Sau Despre demnitatea fiinţei umane.

Punctul despre care vorbesc, ultimul:
Chipul lui Dumnezeu în noi înseamnă că suntem fiinţe relaţionale.

Iubeşte-te pe tine însuţi, pentru a şti şi a putea să îi iubeşti şi pe ceilalţi. Dar niciodată nu vei găsi împlinire prin tine însuţi.

Această idee am regăsit-o săptămâna care a trecut în Portret în oglindă, Josh McDowell:
După ce devenim creştini, nu mai suntem, niciunul dintre noi, o insulă.
Nu mai eşti o insulă. De atunci, ai devenit peninsulă. :)

Libertatea elimina constrângerea, dar implică dăruirea.

Termenul grecesc prosopon înseamnă faţa care caută altă faţă.
Din el a derivat persona, care suntem noi- persoana.
Aşa ne definim: feţe care caută alte feţe; ne defineşte dialogul.

Dialogul defineşte Cerul.
Monologul defineşte Iadul.

Nu există creştin izolat; creştin- insulă.

Mântuirea exprimă şi o trecere de la individ la persoană.
Trebuie să treci de la stadiul individual la cel interpersonal, pentru a găsi împlinire, salvare, regăsire.

Recuperează relaţiile pierdute. Totul este un dar.

Un dar ce ţi-a fost dat o dată, nu îţi mai este luat. Ceea ce a fost odată binecuvântare, nu poate fi acum un spin în coastă, ca să spun pe româneşte, şi nu în engleză. (gândurile mele)

Viaţa-i scurtă. Preţuieşte relaţiile. Salvează-le. Fă orice pentru asta! (imperativele lui)
...pentru că vreodată, te vei mai întâlni cu ceea ce a fost cândva, o relaţie. Una după chipul lui Dumnezeu, o relaţie care poate fi restaurată, recuperată prin şi numai prin Isus Cristos.

Zici că semeni cu El. Se vede lucrul acesta şi în relaţiile tale? În toate relaţiile tale?

Ai grijă de relaţiile tale, pentru că te vei mai întâlni cu ele.

...

Poate şi tu ai stricăciuni prin relaţii, poate şi tu ai uitat de vreun prieten. Poate şi tu ai făcut greşeli sau eşti cel care suferă de pe urma vreunei relaţii care s-a dovedit a nu fi ceea ce te aşteptai. Poate că ţi-a fost greu, poate încă îţi mai este. Dar întoarce-te acolo unde ai lăsat lucrurile "aşa" şi în Numele Celui care ţi-a dăruit acea relaţie, lasă lucrurile să continue, lasă iertarea să îşi facă loc printre frustrări, cioburi de vise şi de bucurii împrăştiate în toate cele patru zări. Iubeşte cum a făcut-o Isus, când a restaurat chipul lui Dumnezeu în noi, la cruce. Hai să-L lăsăm să se vadă în noi şi în toate relaţiile noastre. :)
Eu asta o să încerc. Şi cu ajutorul şi puterea Lui, voi şi birui natura-mi încăpăţânată, rănită şi obosită.

CI

Mi-a fost arătată această...carte de identitate, să o numesc, în seara aceasta. Am considerat că este prea frumos alcătuită, este a unui om preaiubit, a unui om ales şi merită să fie citită de mulţi, mai ales ca mulţi ne putem identifica, ne putem regăsi şi o putem prelua, la rândul nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Numele: Mă numesc “Copilul lui Dumnezeu”. Am primit acest nume când am fost înfiat... mi l-au înregistrat direct în Cartea Vieţii. Încerc să îl port cu demnitate.

“Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Şi suntem...

Data naşterii: M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru cer.

“Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Locul naşterii: Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, numit păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu.

“Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea… dar "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Familia: Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm...

“Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întai-născut dintre mai mulţi fraţi.”

Adresa: Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător.

“În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

Categoria socială: Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi… nu mi s-a arătat încă.

“Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este… Şi , dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună, moştenitori cu Hristos.”

Studiile: Studiez în Şcoala lui Isus : credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă straduiesc să fiu pregătit pentru marele examen.

”Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă...”

Profesia: Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum... Şi nu aici...

“Ci oricare vrea sa fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

Antecedente penale: Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă: am fost condamnat la fericire eternă.

”Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Proprietăţi: Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer.

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra... Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va ingrijora de ea însăşi.”

Hobby-uri: Îmi place să călătoresc: Sunt în drum spre Patria Cerească. Îmi place şi să citesc: nu e nicio zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu.

”Căci pentru mine a trăi este Hristos; căci dacă trăiesc, pentru Domnul trăiesc...”

Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat...

”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Data morţii: Încerc să mor în fiecare zi, faţă de mine însumi.

”De aceea, să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia... şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.”

Finish Line

Nu o să mă apuc să scriu toată istoria acestei seri; am lăcrimat-o, am suspinat-o, am scris-o deja.
Dar trebuie să punctez câteva gânduri născute din ploaie , finish line Vox Dei ...

Înainte de primul gând a fost un Cuvânt care mi-a fost dat prompt şi clar(ce mult aş vrea să fie toate aşa) când l-am cerut. Întrebarea mea era: să mă duc sau să nu mă duc? Ia să văd, Doamne, ce îmi zici Tu, aşa , special pentru azi", am zis şi am deschis Cuvântul lui Dumnezeu pentru azi, care se afla în vecinătatea mea când mă întrebam eu aşa.
Era scris:

FĂ-O CÂT MAI POŢI!

"se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol." (1 Samuel 20:18b)

Asta era scris, ca şi răspuns. Mă întreb...oare chiar aşa să fie? Va observa cineva locul gol? Dar dacă El zice, aşa va fi. La mine vor fi multe locuri goale şi cel mai rău îmi pare că unele s-au golit prea devreme, când încă mai era timp...

Dar să trec peste.

Primul gând este referitor la umbrela mea care nu "sfidează" ploaia, după cum fac toate umbrelele, ci se bucură de ploaie, împreună cu mine.
Şi pentru asta, mulţumesc Timeea pentru umbrela înflorită şi plină de culoare şi bucurie!(e de la ea, fără nicio ocazie)

Al doilea gând este despre bălţi şi despre cum ne contrazicem noi, oamenii, pe noi înşine. Sau despre cum ne schimbăm, în timp. Şi adică, atunci când suntem copii fugim înspre bălţi, ne place să călcăm în ele, să ne udăm, să ne jucăm în ele. Şi atunci nu avem voie- pentru că suntem copii şi trebuie să fim ascultaăori de părinţii noştri care au ajuns la faza în care nu mai fug înspre bălţi, ci fug de ele, le ocolesc, nu vor să aibă de â-a face cu ele. Dar ei au uitat cum le plăcea şi lor când erau copii, nu îi înteleg pe copii şi de aici....toate neînţelegerile. Astăzi când am realizat treaba asta mi-am zis..."acum nu mă mai opreşte nimic să umblu prin bălţi, de ce le sar şi ocolesc?"
Şi aşa am hotărât eu ca de acum să nu mai ocolesc balţile, pentru a-l bucura pe copilul din /de mine.

Acum că scriu asta îmi răsare altă analogie, şi anume, cu fuga înspre şi de oameni. Sunt perioade în viaţă când căutăm anumiţi oameni, ne place să umblăm "prin ei", cu ei, înspre ei. Vin perioade peste timpuri când, faţă de aceiaşi oameni, ne comportăm diferit- fugim de ei, "îi sărim", îi ocolim, ca pe nişte bălţi care ne stau în drum. Pe ei, care altădată ne erau sursă de bucurie, de suport, prieteni dragi. Ah, şi chiar acum mă pocăiesc de treaba asta. Cum îmi vorbeşte Domnul mie chiar când scriu eu să citească alţii. Şi se adevereşte şi acum, ca şi altădată, că dacă scriu, întâi scriu pentru mine.

Să nu mai fug de, deci, ci înspre. Sau măcar să nu mă mai port ca şi cu o baltă. Chiar dacă nu fug înspre, dar să nu mai fug de. Aşa să fac!

Am rămas cu gândurile la trei la numărătoare. Mă întreba în seara asta ce fac de la toamnă. M-am învăţat cu întrebarea asta şi de fiecare dată dau un răspuns pe care-l apuc întâi. Dar în seara asta am zis "Nu ştiu, doar Domnul ştie şi deocamdată nu-mi spune şi mie". Asta şi pentru tine, dacă ţi-ar fi trecut cumva prin minte sau inimă să mă întrebi ce va fi. Să nu mă mai întrebi, acesta e răspunsul. Pe de altă parte, urmatoarea persoană din seara asta cu subiectul mi-a zis, după ce i-am răspuns la fel, "Poate El ţi-a spus da' nu vrei tu să auzi". Ei, că la asta nu mă gândisem. Dar nu cred, totuşi...o să mă gândesc mai bine.

Astea sunt gândurile mai optimiste din seara asta.
Restul, despre cum mi-am luat rămas bun pe drumul înapoi-singură fiind- de la toţi prietenii cu care mă întorceam altădată de la Vox Dei sau de altundeva, nu îţi mai spun. Pentru că ei nu au fost acum cu mine, dar la locul unde ne despărţeam altădată , acum le-am zâmbit, i-am încredinţat Cerului şi am mers mai departe. Am fost ca în filme, mi se pare acum.
Singură, cum am venit prima oară, aşa plec acum, adică nu chiar acum, dar de data asta. Am promis asta (poate nu trebuia) şi mi-am ţinut promisiunea. Dar ei rămân- urmele lăsate de ei , vrând-nevrând, nu le va mai şterge nimeni. Amintirile cu ei nu le pot uita, oricât ar vrea cineva. Pentru că, deşi am venit singură şi plec singură, trei ani nu am fost singură.
Mi-ar da inima să fac aici un pomelnic, dar te simţi tu că şi tu eşti.

Prieten drag, prietenă scumpă, rămâi în Lumină, cu pace şi bucurie.
Aşa voi face şi eu.

Pom langă ape vii

Cântecul de aseară şi de azi dimineaţă...
Nu-l găsesc în format html să îl poţi asculta şi tu. Câteva din versuri însă le poţi citi mai jos:

Tot ai pregătit pentru mine
Dar n-am făcut nimic pentru Tine
Vrei să fiu umplut cu dulceaţă
Eu mă vreau plăcut doar la faţă

Vreau să fiu un pom sădit lângă ape vii
Sevă şi iubire să îmi fii
Lângă Tine veşnic voi trăi
Lângă Tine veşnic eu voi fi.
(Punct Ro)

Vreau să fiu un pom care să rodească pentru Dumnezeu.
Vreau să fiu un pom care îşi trage seva- hrana din Dumnezeu- din Cuvântul Lui, din prezenţa Lui, din neprihănirea Lui.
Vreau să fiu un pom care să se înalţe spre cer, care să stea mărturie a dragostei, bunătăţii, blândeţii lui Dumnezeu - un pom care, în ciuda furtunilor, în ciuda paraziţilor, în ciuda vremii de secetă poate, în ciuda tuturor vieţuitoarelor care încearcă să cioplească, să ciugulească din el, să-l distrugă, el să rămână drept- prin Harul Celui ce l-a creat; să rămână în picioare, pentru Numele lui Dumnezeu!
Vreau să fiu un pom cu roade bune, din care atunci când vei muşca tu- poate, să nu mori otrăvit şi nici să nu te îmbolnăveşti.
Vreau să fiu un pom sănătos , cu roadă plăcută la gust şi sănătoasă pentru cei ce se hrănesc cu ea.

Spune cântecul Tu mă vrei umplut cu dulceaţă
Eu mă vreau plăcut doar la faţă.

Vreau să dispară motivaţiile şi dorinţele de a fi plăcut doar la faţă, pentru că faţa este ceea ce văd oamenii, cei din jurul meu. Nu mai doresc acceptarea de către oameni, nu mai doresc să le fiu lor pe plac. Nu vreau să fiu plăcut doar la faţă, căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.(Romani 2:11)
La cine caut bunăvoinţa? Cui vreau să îi fiu plăcut? De către cine vreau să fiu acceptat? Care sunt standardele mele?
Tot un cântec de la Punct Ro spune aşa:

Am un scop în viaţă- vreau să trăiesc curat!

Curat în trup, ca să am sănătate.
Curat în suflet, ca să am bucurie şi pace.
Curat în duh, ca să fiu sfânt.
Ca un pom sădit lângă ape vii. Ape vii care curg din Dumnezeu. El- care nu are în vedere soiul pomului.
Dacă pomul îşi trage seva din El, va da roade vrednice de Numele Lui.
Cum să se hrănească?
Îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui! (Psalm 1:2)
Cun îi va hrăni pe alţii?
El îşi dă rodul la vremea lui şi frunzele lui nu se vestejesc; tot ce începe , duce la bun sfârşit.(Psalm 1:3)
Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi. (Psalm 1:6)

Am mai scris şi altă dată ( aici si aici )- avem multe de învăţat de la pomi.
Şi avem şi mai multe să ne lăsăm învăţaţi de Creatorul pomilor.

Domnul să-ţi fie şi azi paza. Şi oaza. Bea din El şi vei fi satisfăcut. Mănâncă din El şi vei fi sănătos.
Pentru Numele Lui.

fully and beautifully repaired

O seară de rememorări, de prezenţă divină într-o sală de curs ( eu am simţit-o, pentru că am aşteptat-o şi am dorit-o), de umblări pe străzile Ierusalimului, ale Israelului, alături de personaje biblice, alături de inima lui Isus....

Aşa a fost seara asta.
Acum m-am întors; sunt în patul meu şi o să las piatră de aducere-aminte frânturi din replici, din gânduri, din trăiri...deşi nu se poate explica.

Şi, apropo de scrierea cu dor de Peniel de acum câteva seri....aş putea spune că în seara asta , la terminarea filmului, m-am simţit cam ca după o sesiune de Peniel. De ce? Cum? Poate pentru că important nu este locul, nu este atmosfera, ci prezenţa Lui în locul în care ne strângem! Faţa Lui poate fi văzută şi prezenţa Lui simţită oriunde!

"Cu siguranţă aveam nevoie de un Salvator" , au căzut de acord personajele. Şi eu cu ele.

"Oricine bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete, dar cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată" - Isus

Şi mi s-a dus gândul la discuţia pe tema flămânzirii avută astăzi. Şi la analogia la care am ajuns amândoi - să comparăm foamea cu dragostea. Imaginează-ţi numai. Că mai multe oricum nu scriu despre asta. Dar am amintit pentru a explica gândul următor, pe care ţi-l dedic, "apărătorul fugii mele":

Oricine gustă din dragostea pământească, va simţi din nou nevoia, îi va fi iarăşi foame/ sete de ea.
Dar cine gustă din iubirea lui Dumnezeu, cine gustă din Isus, în veci va fi sătul...de dragoste! Şi nu-i va mai trebui alta. Sătul pe veci, şi nu e doar un vis frumos. E o realitate .

"Fiică, credinţa ta te-a vindecat!"- Isus
Domnul Isus a simţit o putere ieşind din el când femeia s-a atins de el. Când crezi cu adevărat, ceva se întâmplă. Când crezi, este putere. Care te vindecă, te eliberează, te ridică...îţi redă demnitatea! :)

"released from shame"...
Nu doar Maria Magdalena, ci mulţi alţii , care s-au întâlnit faţă în faţă cu Salvatorul, cu Eliberatorul. Şi eu, şi tu...!

"I can see Jesus", zicea un copilaş ridicat pe umerii tatălui său pentru a-L vedea.
Can you? Tu poţi să-L vezi?

Tu, orbule! Lasă-L să îţi deschidă ochii, să te vindece, lasă-L să îţi redea demnitatea, să te ridice din ruşine şi să te elibereze de dispreţul lumii.

Domnul Isus a cuvântat mult, dar a şi pus în practică ce a propovăduit:
"Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!"
Şi a făcut-o, când , în grădina Ghetimani, când Petru a sărit şi i-a tăiat urechea individului vrăjmaş. Isus i-a vindecat rana. Şi-a manifestat dragostea pentru cel ce venea să-l aresteze.
Şi-a iubit vrăjmaşul. De ce aplicaţie mai concludentă ar fi nevoie?!?

...

Să Te duci singur spre locu-Ţi de moarte binecuvântând şi învăţând , ca nimeni altul.
Tu-Fiu de Dumnezeu, m-ai dezlegat pe mine, şi Te-ai lăsat legat pe Tine.
Mie mi-ai dat eliberare, vindecare, în timp ce Tu te lăsai ţintuit pe-un lemn.
Mi-ai dat mie viaţa, prin chinul Tău şi moartea Ta.
M-ai împăcat cu Dumnezeu, m-ai adus fără teamă să pot sta în prezenţa Lui;
iar Tu, Te-ai lăsat despărţit de El , cu care erai una
Te-ai renegat pe Tine, pentru a-mi da mie un nume nou, veşnic.
Ai fost atârnat pe lemn, blestemat, pentru ca eu să fiu binecuvântat.
Fără tine, cerul s-a întunecat; dar lumea mea s-a luminat.
Neprihănirea-ţi - pedepsită, pentru ca eu să nu mai fiu lovită.
Totul- pentru mine.

Dar ce folos un cer întunecat, ce folos a sta în prezenţa lui Dumnezeu, fără Tine?
Ce Trinitate ar mai fi- cu Tine lipsă, Preaiubit de Dumnezeu, de-un cer întreg?
Ce sfârşit ar fi fost acela- într-o gură rece de mormânt?
Aşa că nu a fost totul atât.

Ai înviat, ai biruit!
Ai întregit cerul, ai întregit Trinitatea,
mi-ai întregit şi desavrsit viaţa şi toată fiinţa,
prin glorioasa-Ţi înviere!

Ai biruit mormântul şi moartea ai învins....!

Cât Te iubesc de mult, Isus!

Linistire, ascundere....

Era aseară, când m-am oprit în mijlocul străzii, mi-am pus mâna pe inimă şi am zis: "Uite-o."
Magnifică era. Indescriptibil de frumoasă. Rotundă, departe, dar nu rece. Aseară nu era rece. Era caldă. Şi mă chema. La o stare cu ea, la un pic de timp în tăcere, amândouă, ca vechi prietene ce suntem.
Deşi nu i-am putut onora invitaţia, nu i-am putut răspunde chemării, mi-a ocupat mintea şi inima.
Am ajuns acasă cu un sentiment ciudat. Vroiam ceva şi nu ştiam ce; simţeam o nevoie de închinare, de reverenţă, de .....micire în faţa Dumnezeului meu care a creat-o aşa de minunată.
Nu-mi găseam cuvintele, locul, muzica.
Am ajuns acasă şi am transcris repede nişte sentimente-(postul anterior).
Dar sentimentul , nevoia nu a dispărut.
Deşi ştiam că toţi ai mei sunt în parc, cub clarul lunii, în răcoarea nopţii, deşi mi-ar fi plăcut să fiu cu ei, nu îmi părea rău. Locul unde eu trebuia să fiu aseară era , dacă nu acasă, singură într-un copac, cu gândul la El şi cu ochii la ea.
Dar am fost acasă. Şi m-a trimis ceva la Cristian Cazacu- Frumuseţea Ta. O piesă direct pe nevoia mea de aseară. Am setat pe repeat şi am ascultat-o până m-am culcat. Azi dimineaţă am pus- o din nou. Acum o ascult.
Am căutat-o pe youtube şi am găsit-o într-un singur format. Surpriză. Trimiţătorul de imagine de lună de aseară, cântă piesa asta. Chiar ieri am citit un status care zicea "Coincidenţa este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim".
Asta nu mai contează. Nu e întreagă în video, dar să îţi faci o idee. Iar cuvintele, în cele ce urmează:

În slăbiciunea mea caut Faţa Ta
Învaţă-mă să vreau şi Te voi asculta
Mi-e teamă uneori că n-am să reuşesc
Dar Tu îmi spui "Încearcă, fiindcă te iubesc"

Mă liniştesc în Tine, ascuns în Faţa Ta
Cu ochii plini de lacrimi sunt copleşit de ea.
Mă-nchin cu reverenţă înaintea Ta,
Privesc cu desfătare frumuseţea Ta.

În slăbiciunea mea am puterea Ta
Aleg să mă supun, renunţ la viaţa mea.
Păşesc pe ape-adânci, iar Tu mă însoţeşti
Trăiesc, dar nu mai sunt eu, în mine Tu domneşti.

Mă regăsesc în Tine, săpat în palma Ta
Creat dintotdeauna să m- odihnesc în ea
Mă liniştesc în Tine, ascuns în Faţa Ta.
Cu ochii plini de lacrimi sunt copleşit de ea.
Mă-nchin cu reverenţă inainteaTa
Privesc cu desfătare frumuseţea Ta.

Am îngenuncheat în Faţa Lui şi mi-a spus: Tu, Eliza, adu-Mi închinare. Trăieşte cântecul acesta. Lasă-te cuprinsă, învăluită, trăită de Mine. Închină-te. Şi Eu voi avea grijă de lucrurile care te preocupă în această perioadă. Asta, cred că pentru că tocmai îmi trecuse prin minte greutatea zilei de azi. Dar El aude şi gândurile , tot ce mişcă înăuntrul meu El simte. Şi are grijă.
Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu- şi toate celelalte ţi se vor da pe deasupra.
Caută-Mă mai întâi pe Mine, caută Faţă Mea şi Eu Mă voi îngriji de restul.
Odihneşte-te şi linişteşte-te în Mine. Bucură-te de Faţa Mea şi de frumuseţea Mea. Eşti creaţia Mea, eşti minunea pământului. Luna este minunată, într-adevăr. Dar aminteşte-ţi că tu eşti mai presus de ea.
Fii atentă: aşa cum tu o priveşti pe ea, aşa te privesc alţii pe tine. Eliza, ce simt oamenii când se uită la tine? Ce văd? Ce sentimente îi cuprind? Pace, linişte, chemare spre Mine, împlinire, bucurie? Sau simt teamă, vor să se distanţeze, li se strânge inima de durere, sau de indiferenţa ta?
Iubeşti luna, Eliza. Dar înveţi de la ea?

Doamne, mulţumesc. Pentru că mă înveţi din tot. Din ceea ce iubesc şi din ceea ce doresc, Tu mă înveţi. Să trăiesc, dar să nu mai fiu eu. Săpată în palma Ta, creată să m-odihnesc în ea. Ce frumos e în palma Ta. Sapă-mă tot mai adânc, lasă-mi sufletul să fie modelat. Fii-mi Tu tot ce nu -mi ajunge, fii-mi Tu tot ce îmi doresc.
Amin.

Te las mai jos şi să auzi. Nu uita, pe oricine ai vedea, nu fii surprins. Şi nu uita: cântă Cristian Cazacu.Pe cine vezi, dacă nu ştii, este Gelu. Poate vei mai auzi de el.

Numai bucurii pentru azi!

Când lumina doare

Ultimul post...
Mă încăpăţânam să cred.
Poate că un pas concret de credinţă ar fi fost să mă şi apuc de treabă în ceea ce privea "planurile" ce le aveam.
Azi mă gândesc aşa...Azi, când aflu că nu mai trebuie să pun punctul, când propoziţia poate continua.
I rejoice in the Lord. He makes no mistakes.
Cu câteva zile în urmă mărturiseam:
"Nu mai mi-e teamă, nu mă mai îngrijorez pentru ce mă aşteaptă, pentru că Domnul este deja acolo. Acum mă aşteaptă şi pe mine să ajung. "
Şi aseară Dede mi-a amintit ce am zis:
"Nu-ţi face griji. Domnul e deja acolo."
M-a "bătut" cu propriile-mi cuvinte.
Într-adevăr, El a fost şi este. Şi este în toate biruitor. Şi eu, o dată cu El , prin El.
Astăzi, după ce mi s-a luat pietroiul de pe inimă, mi-a venit în întâmpinare cu cântecul care spune aşa:

"În inima mea să ai Tu control
Dinăuntrul meu, condu-mă Tu."

Am simţit un nou "Bang!"
Acum câteva zile ceream şi Îl rugam să-mi scrie cu Mâna pe perete; clar- să înţeleg.
Dar acum...am auzit:

"Eliza, niciodată nu o să-ţi scriu pe perete(Nu pentru că nu aş putea, ci pentru că nu aşa lucrez Eu cu tine.) Ţi-am dat Duhul Meu care să te călăuzească; L-ai cunoscut pe El pentru a cere îndrumare. Te voi călăuzi dinăuntrul tău; îţi voi ghida paşii, gândurile, sentimentul. Asta nu înseamnă că toate câte la faci, gândeşti şi simţi sunt de la Mine. Lumina Mea e vie întotdeauna în inima ta, în orice situaţie, în orice lucru, dar trebuie să îţi ţii şi ochii deschişi pentru a o vedea şi pentru a o urma."

Lumina nu dispare, doar noi închidem ochii...

"Întotdeauna, Lumina Ta va lumina
A Ta slavă în veci de veci va triumfa"

Ochii îi închidem...când?
--> Când suntem obosiţi.
Doamne, dă-ne odihnă permanentă din Tine, pentru a nu obosi în urmarea Ta în lumina Cuvântului; pentru a nu obosi în facerea binelui; pentru a nu obosi în alergarea pentru cunună...!
-->Când ne e somn, când suntem plictisiţi.
Nu ne lăsa, Părinte, să ne plictisim să ne dorim Cerul; nu ne lăsa să ne plictisim de Cuvânt, de aplicarea Lui; nu ne permite să ieşim din Har şi să căutăm amuzamentul şi plăcerea lumii sau împlinirea prin altceva decât prin Tine. Să rămânem activi, perseverenţi, în alertă, căci Împărăţia Ta se ia cu năvală.
-->Când ne dor, de la stimuli prea puternici, pe care îi resimţim ca fiind periculoşi.
Când Lumina devine prea tare pentru noi, periculoasă...înseamnă că e de vină păcatul, fărădelegea, nelegiuirea! Ne ştim întinaţi şi închidem ochii, nu vrem să mai vedem Adevărul , vrem să intrăm puţin în umbră, pentru a nu mai simţi Lumina arzătoare care devine dureroasă când avem păcat.

Slavă Ţie, Dumnezeu, căci Lumina Ta nu se stinge, nu dispare, nu pierde din intensitate. Ea este constantă şi permanentă, ca şi Tine- pentru cei care , în Har, sub autoritatea sângelui şi Cuvântului Tău, pot să ţină ochii deschişi şi astfel, să se lase călăuziţi.
Doar noi ne schimbăm şi resimţim în moduri diferite intensitatea Luminii şi ea ne influenţează diferit de la o stare la alta.

Pentru statornicie zi de zi să stăruim, dragii mei. Statornicie şi constanţă în alergarea către premiul care ne-a fost pregătit. Stăruinţă în alergare, pentru că Cerul pentru noi a fost creat şi pregătit.
Şi pe pământ, în Lumină , caluziti de Duhul să ne lăsăm, pentru a plăcea Tatălui.

"...să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte."

ioooi !!!

"Alerg spre premiul chemării cereşti...şi totodată, fug de poftele tinereţii, fug cât pot...."
Cu cât sunt mai departe de una cu atât sunt mai aproape de cealaltă.

Mă uit la oamenii ăştia japonezi din video-ul de mai sus şi m-a şocat disperarea ce se citeşte în ochii concurentului imbracat in robot mov(pe la minutul 1:30 si mai departe).
Parcă ar fi de viaţă şi de moarte. Parcă dacă ar cădea de pe bandă, ar cădea direct în iad...

Şi , da, aşa mi se înfiripă ideea, se naşte gândul.
Sunt foarte amuzante : jocul, reacţii, probe şi tot...dar omul acela parcă ar trăi o dramă- tragedia vieţii lui!

Şi mă gândesc la alergarea noastră , a celor răscumpăraţi...nu că i-aş exclude pe ceilalţi.
Suntem oameni toţi, arătăm la fel, avem aproximativ aceleaşi activităţi,
mergem la aceleaşi şcoli, muncim împreună; dar alergăm în mod diferit prin viaţa aceasta pământeană.

Unii aleargă în sensul în care aleargă banda rulantă. Şi li se pare că deţin controlul. Plăceri, EU nealterat de alţii, independenţă, ţintă, scop....până ajungi la capătul bandei şi ...ghici ce te aşteaptă la sfârşitul ei?!?

Dar e prea târziu. Nu o să mai poţi face nimic.

[M-am desconcentrat...e de vină o amintire care mi-a fost pusă drept în faţă. Ah, groapa aceea...
pe care mi-a fost frică să o umplu; verdele acela care nici măcar verde nu mai e...timpul acesta pe care poate dacă aş putea,
aş schimba ceva, ...sau poate că(asta e şi mai dureros) nu. ...
Dar mă opresc. Nu îmi permit să deschid acel cufăr în care
se află acel caiet cu zâmbete senine şi promisiuni deşarte....
Dije adios, fue el final. [...]
Hai, girl...reconcentrarea! ]

Ceilalţi, ca noi, alergăm în sens opus. Împotriva curentului. Cât e de greu! Uitaţi-vă numai la ei, parcă simulează viaţa noastră de alergare pământeană, conduşi de eternitate, cu scopul veşniciei...!
Trudă, obstacole(parcă nu ar fi de ajuns că alergi contra mersului bandei vremurilor), chin, disperare uneori.
Eu asta simt câteodată. Dacă nu mai pot? Dacă mă desconcentrez? (Şi e aşa de uşor...:( ), dacă, dacă, dacă....?!?

Dar fiţi pe pace, voi, alergători în maratonul pentru Cer...!

Alergaţi voi, dar nu cu puterea voastră; învingeţi obstacole,dar nu e meritul vostru;
sunteţi supuşi judecăţii şi voi, dar nu judecăţii voastre!!!
E puterea lui Cristos în voi, cea prin care înaintaţi plini de credinţă; e Harul şi Iubirea totală de Dumnezeu, cea care vă ţine;
e dreapta Lui judecată, una fără părtinire, cea cu care veţi fi judecaţi!

Când eşti slab, atunci eşti tare; pentru că poate numai atunci te ţine cu adevărat doar puterea cristică, nemaiîmpiedicată de eforturile si zbaterile tale.
Când eşti pe cale de a te desconcentra, atunci El se face auzit; pentru că ştie fiecare limită a ta şi ştie şi când să intervină şi cum.
Când eşti înşelat de sentimentele tale, atunci Cuvântul şi promisiunea Lui sunt mai obiective şi mai clare ca niciodată; pentru că nu inima ne-o urmăm, fiind nespus de înşelătoare, ci povaţa şi voia Lui.
Nu e un tiran, nu e un nemilos, nu Îi place să ne vadă chinuiţi pe banda aceasta , alergând în sens invers. Dar vrea să ne modeleze; scopul nu este să ne simţim bine, să fim comozi, să fim fericiţi cu price preţ.... scopul Lui pentru noi este să ne găsim feiricirea în dependenţa de EL, în Faţa Lui care ne luminează întunericul ce înconjoară banda, să găsim plăcere în vocea Lui abia şoptită care, totuşi, acoperă vacarmul şi strigătele de "încurajare" sau de dispreţ ale spectatorilor la partea noastră de "show". Voia şi scopul Lui este sfinţirea noastră, este Cerul Lui, veşnic, pentru noi!

Alergători în sens invers mersului vremurilor în care trăim, mai e puţin şi cursa se termină!
Să alergăm mai cu râvnă, să le facem şi altora "poftă", să-i facem să se oprească din fuga lor în sensul opus şi să-i punem pe gânduri.
Să intre Duhul Sfânt din noi în gândurile lor şi în dorinţele lor....şi să fim mai mulţi!