Un an.

Am renunţat să mai număr lucrurile şi amintirile care nu contează.
Am început să ţin evidenţa lucrurilor cu adevărat importante.
De exemplu, mâine , adică aproape azi, pentru că e 11: 55 PM.

Să vorbim deci la prezent.
Astăzi deci. Împlinesc un an.
Un an de alergare pe pista "acreditată".
De când am trecut gardul şi am primit autoritate prin mărturisirea morţii firii vechi şi naşterea din nou- din apă şi duh.
Mulţumesc Domnului meu pentru anul acesta în care am învăţat multe şi în care , cred eu, am crescut, m-am maturizat, în câteva domenii- spiritual, emoţional, social, intelectual chiar.

Am vrut numai să ridic o piatră de aducere-aminte şi să mai spun o dată:
Slăvit să fie Domnul! El, care a făcut cerurile şi pământul; El, care m-a adus de la moarte la viaţă; El, care este puterea mea, biruinţa mea, ţinta mea şi visul meu cel mai trainic.

Pe mai altădată, când voi mai avea ceva de zis/scris.

Pace şi bucurie

Ma cheama lumea la ospatul ei,
Dar nu vor merge-acolo pasii mei.
Prea mare e risipa de paine si de vin
Si larma fara noima, si rasul prea comun
Si fara de valoare cate se fac si spun.
Prea-mbelsugata masa, mai mult ma flamanzeste
Si-mi inseteaza suflet de un gandit cereste;
Si scumpa-mpodobire mai gol parca ma face,
Cand inima edenic ar vrea sa se imbrace.
Consumul de placere, in loc sa ma rasfete,
Mai mult parca m-arunca in valea de tristete...
Nu-i dragostea o marfa vanduta la-ntamplare
Din care s-apucam sa smulgem fiecare
Sau s-asteptam intrare pe cand ne vine randul,
Unul pe-altul astfel, la masa-nlocuindu-l.
Nu-i nicio floare-acolo si nu e niciun psalm,
Privirea nu gaseste seninul bland si calm.
Voi trece pe alaturi spre casa unde pranzul
Are aceeasi masa cu lacrima si plansul.
Sfios voi bate-n usa si-oi genunchia in prag,
De cata bunatate privirile-mi atrag.
Un fir de osana in sufelt parca-mi canta
Si apa e adusa si painea este franta.
De cat putin pe masa, dar sfant, ma minunez
Si sufletul ma-ndeamna in pace sa m-asez.
Si parca-aici mi-e locul: c-un frate de durere,
Cu-o sora ce isi tine trsitetea sub tacere.
Parca pe-aici, pe unde mai greu durura spinii
Va-ncepe, peste-o clipa, refacerea luminii.
Ma cheama lumea la ospatul ei,
Dar nu vor merge-acolo pasii mei.
Nu pot intra in randul acelor prea destui
Ce nu mai stiu de suflet de cat sunt prea satui.
Si nici macar respectul durerii nu-l mai tin.
Ajuns acolo,-as fi mai mult decat strain.
Si, de-altfel, port insuflet ospatul de marire,
Sunt asteptat in ceruri, la masa de iubire.
-poezie de Benone Burtescu-


O marturisire ce-am facut-o in ziua Legamantului. Una in plus, care descrie perfect. Nici eu nu o puteam alege mai bine. Dar a fost randuita de sus, ca multe alte lucruri, de altfel...
Nici eu nu as putea alege mai bine. A ales Stapanul pentru mine si este mult mai bun si potrivit ce alege El decat ce as vrea eu.
Nu-i asa? :)