Mulţumesc 2011

Şi pentru că am dat sugestia, dau şi tonul.
Sunt datoare să fac acest lucru, faţă de mine.
Pentru că, într-adevăr, sfârşitul este mai bun decât începutul.
Şi mă uit înapoi şi spun aşa:

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot. Şi când zic tot, cuprind tot. Doar datorită Lui astăzi pot fi mulţumitoare şi plină de încredere, deşi din faţă vine un viitor incert.
Îi mulţumesc pentru că nu mi-a dat voie să mă lepăd de El, în nopţile în care îmi vedeam credinţa murind. Îi mulţumesc că mi-a dat puterea să strig către El, chiar şi când vântul şi furtuna m-au întors cu spatele la El. Şi Îi mulţumesc că nu s-a prefăcut surd şi mi-a păzit viaţa în El.
Îi mulţumesc pentru că dorinţa anului 2010, Let's make this year a love song, a fost împlinită şi întărită şi în 2011.
Îi mulţumesc pentru partenerul de cântat acest cântec şi pentru că prin el, mereu mi se dezvăluie pe Sine.
Mulţumesc, Radu, pentru că eşti sub talpa Lui şi Îi porţi chipul în umblarea ta prin lume.
Îţi mulţumesc pentru dragoste, grijă, siguranţă şi toate celelalte.
Mulţumesc familiei mele pentru atâta înţelegere şi suport emoţional, spiritual, financiar şi pentru că mă suportă aşa ...cum sunt.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că suntem toţi şi sănătoşi, acasă, acum, în sfârşit.
Mulţumesc pentru prietenii care au fost neîncetat acolo, şi anume Irina. Mulţumesc că m-ai susţinut când era să cad, că mi-ai hrănit inima cu Cuvânt când era aşa de slăbită că nu putea mânca singură. Mulţumesc că în unele clipe m-ai obligat să rămân în prietenia noastră, deşi vedeai bine că eu mă trăgeam departe de oameni.
Mulţumesc pentru că şi la bine şi la greu nu ai încetat să fii înge!
Mai sunt mulţumitoare şi pentru că mi-am terminat studiile, după 5 ani, cu izbândă.
Sunt recunoscătoare pentru cele şase luni de muncă şi odată cu ele, pentru toate sutele de oameni ce le-am cunoscut şi cărora am putut dărui bucăţici din mine. Uneori iubirea lor m-a copleşit, iar alteori, era tot ce aveam nevoie pentru a mă reface emoţional după toată greutatea primei jumătăţi de an.

Cam astea sunt. Nu sunt singurele, dar sunt cele mai importante. De la fiecare în parte se desprind încă alte multe mulţumiri şi bucurii.
Atât vreau să îmi amintesc în anul ce urmează: tot binele pe care Domnul mi l-a făcut, în ciuda mea.

Sfârşit, dar bun!

Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui., scrie înţeleptul în oda închinată înţelepciunii, prin inspiraţie divină.

Trăim un sfârşit. Trăim, de fapt, mai multe, la nivel global, general, dar şi la nivel individual.
Sfârşitul cel mai evident azi şi mâine este sfârşitul unui an. Cum- necum, a trecut. Pentru fiecare altfel, pentru toţi la fel. Evenimente sociale, economice, fenomene natural- geografice, politice, religioase s-au întâmplat şi au cuprins fiecare individual în parte. Diferenţa este dată chiar de acest individual. Pentru că individualul sunt eu şi eşti tu. Cum le-am răspuns, cum le-am făcut faţă? Cum am reacţionat, ce atitudine am avut sau am uitat a avea?

Întrebări, multe întrebări. Atâtea despre anul ce trece, cu atât mai multe despre cel ce vine. Răspunsuri cu privire la trecut trebuie să îndrăznim să căutăm, să le găsim şi să le analizăm. Analizele nu sunt fără rost. Mă ajută să văd mai clar, să ştiu ce trebuie schimbat, făcut altfel. Dar de atâta timp de când obişnuiesc să fac analize, am învăţat şi că pot fi inutile, dacă nu le şi foloseşti spre învăţare, spre practicare, spre transmiterea lor mai departe.

Aşa că te încurajez în acest sfârşit la analize doar dacă eşti dispus să le foloseşti mai departe.
Însă la ceva tot te încurajez: la o analiză a lucrurilor pentru care îţi poţi exprima bucuria, mulţumirea, satisfacţia, recunoştinţa în anul ce trece. Aceasta o consider o analiză constructivă, cu atât mai mult cu cât este o poruncă: Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. (1 Tesaloniceni 5:18) O poruncă de toate zilele, de altfel, nu doar de sfârşit de an. Dar te provoc, te încurajez să iei o foaie de hârtie şi să aşterni binecuvântările din acest an, reuşitele, biruinţele, oamenii, momentele frumoase, tot ce consideri pozitiv şi îţi poţi aminti. Apoi, mulţumeşte, după caz. Ţi-aş recomanda şi cui, dar te las pe tine să transferi meritele şi gloria  Cui si cui i se cuvine. Şi pentru că tot prin Duhul Sfânt a fost scris Voi povesti lucrările Tale, spune-le şi altora. Prea mult ne povestim doar necazurile şi greutăţile, prea mult considerăm mândrie sau laudă de sine atunci când cineva îşi povesteşte bucuriile şi victoriile.
Astăzi şi mâine, îţi spun: Povesteşte tuturor ce mult bine ţi-a fost făcut anul acesta!
Mi-ar plăcea să mă bucur şi eu împreună cu tine, deci poţi chiar aici să îşi aşterni bucuriile din 2011!

Închin.

"Şi ce-ai să faci cu 10-le ăsta acum?"
"Ce să fac....? Nu fac eu, nu îl ţin eu; îi dau drumul să zboare înspre cer şi Domnul să hotărască ce va face cu el!"
"Aşa...! Închină-l Domnului, asta trebuie să faci!"

Închin Lui reuşita de azi, de ieri şi de mâine!

Închin Lui viaţa mea, lucrurile mele, mintea mea, "casa" mea, serviciul meu. Închin Lui suferinţele mele şi închin Lui dragostea mea. Închin Lui bucuriile mele şi închin Lui trecutul, prezentul şi viitorul meu.

Căci vrednic e de cinste, trăiască Domnul!

M-am odihnit destul de scris.

Chemare văd acel lucru care mi-a fost scos înainte într-o zi, pe care m-am lăsat provocată a-l mânui şi am scos-o cu bine la capăt. 
Am răspuns la puţine provocări în viaţa mea, dar aceasta este una dintre ele. Să scriu. A sunat mai degrabă ca o invitaţie la vremea aceea, dar acum, după aproape cinci ani, o văd ca pe o provocare căreia mă bucur că i-am răspuns. I-am răspuns şi am început tot mai mult a cocheta cu această activitate. Până când am simţit că este un lucru din care nu ar mai trebui să mă opresc. 
De ce să nu ma mai opresc? 
Dintr-un punct de vedere egoist, pentru că prima persoana zidită, încurajată şi ajutată de ceea ce scriu, sunt   chiar eu. 
Dintr-un punct de vedere altruist, pentru că deşi mă simţeam uneori expusă cu "de-ale inimii", era un lucru bun şi pentru cei care citeau. Lucru bun pentru că uneori poate ai învăţat să faci ca mine, deseori poate ai învăţat altceva: să nu faci ca mine. Şi acesta poate fi un lucru foarte important. Am primit puţine feedback-uri ca şi "blogger al zilelor noastre", însă consider că de-a lungul timpului încurajarea generală a fost: "Fă în continuare lucrul acesta încredinţat mâinilor, minţii şi inimii tale, căci faci o treabă bună." Oameni de la care mă aşteptam cel mai puţin îmi luminau uneori "anonimatul" şi "nepopularitatea" scrierilor mele. Ziditoare cuvintele lor pentru inima mea întotdeauna au fost. Dar asta nu m-a motivat neapărat întotdeauna la a scrie mai mult, mai des; poate pentru că, de fapt, cum am mărturisit de atâtea ori, nu scriu pentru nimic altceva sau altcineva, decât pentru mine, în primul rând. Şi nu scriu doar de dragul de a scrie, ci scriu atunci când cred că scriu cu un scop mai înalt decât cel de a mă citi apoi (varianta adapatată pentru "nu vorbesc doar pentru a mă auzi vorbind").


Şi pentru că am ajuns la un punct în care aş simţi să scriu ce îmi doresc mai departe de la această activitate, mă opresc pentru a vedea unde sunt şi ce pot să fac din punctul de vedere al scrisului cu locul în care sunt din punct de vedere spiritual, emoţional, profesional, intelectual, social. 


Şi promit că o să mă gândesc bine la acest lucru în perioada care urmează, iar concluziile le voi trage prin scrieri. 


Mulţumesc pentru imboldurile şi încurajările din ultimele luni, mai ales celor din partea cărora le-am tot primit:
Anda, vecina de peste hol; Gina, care aşteaptă ceva de la mine şi îi multumesc; Andrei, care ştie cum e să scrii şi totuşi, crede că pot să o fac în continuare. Nu în ultimul rând, doamna profesoara C.I., dacă citiţi, încă o dată, cuvintele dumneavoastră m-au încurajat şi au produs chiar şi reactii chimice pozitive pentru trupul, sufletul şi mintea mea. 


La re-citire!

Ra.

Ra. 
Numele ei din ultimii patru ani are ecouri de junglă africană. Sălbăticiune neexplorată în care ea este lumină, este mâna care vindecă, este cea care ştie mai mult decât toţi. Este cea care dă, este iubita care nu are timp pentru iubitul, este cea care sacrifică. Este cea iubită şi respectată de toţi.  

Da, Ra. Aşa îmi sună numele tău de acum şi cred că am descris poza perfectă a ultimilor ani pentru tine.

Patru ani în care mi-a lipsit din prezenţă. Câţiva în care nu am ştiut nimic şi în fiecare primă zi de primăvară 
mă gândeam la fantezia asta de copilă care mi-a fost alinare şi înţelegere în timpul liceului. 
Patru ani în care ochii ţi i-am văzut doar cu mintea şi îmbrăţişările ţi le-am simţit doar cu inima. 
Cuvintele- balsam le auzeam cu urechea trecutului, dar ce minune- ele aveau încă efect în momentul cu nevoie. 


Patru ani au trecut, apoi a fost ieri. Şi ieri a fost ca după două zile, de weekend, care ne separau altădată. 
Am urcat, am coborât. Am urcat pe nivelele superioare ale simţirilor, apoi am coborât spre adâncurile amintirilor. 
Am fost singurele personaje care erau prin machetele răsunând de muzica ce ne-a apropiat de la început. 
Noi sus, tot oraşul încremenit. Timpul, oprit şi noi cu inimile coborâte în memoria lui. Nu ştiu dacă ai observat, 
dar ieri peste tot pe unde am fost muzica a fost după noi :) Primire dumnezeiască, deoarece El avea totul pregătit dinainte.
Ăsta-l numesc eu cadou, asta numesc eu surpriză. Din partea Lui, slăvit să-I fie Numele! 
Prietenă de-o viaţă, prietenă de veşnicie! 


Cum ai adus tu cu tine toată iubirea din trecut, cum au răsărit toate lacrimile  plânse şi dureroase altădată în ochii noştri. 
Cum au prins viaţă toate personajele din povestea mea de liceu. Cum le-am auzit glasurile şi cât de tare am resimţit iubirea şi mai ales preţuirea acelor zile, preţuirea voastră, care mi-aţi fost ce de patru ani nimeni nu mi-a mai fost. 
Cât bine, câtă alinare au adus cuvintele sufletului meu. Cât m-aţi iubit şi cum m-aţi învăţat să fiu în continuare, 
mai departe, ceea ce sunt. Cât m-aţi răsfăţat! 


Ai fost specială. Încă eşti, cu ochii tăi de  întrebări şi râsul tau de copil ce crede în vise frumoase gata să se împlinească.


Mulţumesc şi în această formă pentru că ai venit şi nu ai venit singură, ci ai adus cu tine toată povestea. 
Mulţumesc că ai construit povestea împreună cu mine atunci şi pentru că  acum ai depănat-o fără nici cea mai mică eroare. 
Mulţumesc pentru că nu ai uitat nimic, pentru că şi tu păstrezi totul viu în amintire. 


Prietena mea de viaţă şi de veşnicie, aşa să rămâi! 

Bagă măh foc!

Ceea ce voi încerca să descriu în următoarele rânduri este partea culminantă a săptămânii trecute.
Cu strigătul de la titlu în centru.

În introducere aş putea să spun că am fost cu un grup de 17 adolescenţi între 13 şi 17 ani la munte, în munţii Parâng. Eram încă trei persoane între 20 şi 23 de ani şi o persoană de aproximativ 30. Am campat într- o zonă la vreo 15 minute de o cabană privată, într-un luminiş lângă drum, între păduri.

Ce s-a petrecut ziua în tabăra noastră sunt lucruri care se petrec într-o tabără.

Dar marcant a fost ce s-a petrecut noaptea.

Prima noapte a trecut cum a trecut, în frig, la mine fără somn, la alţii cu somn, cu plantonul afară lângă foc. Sunetele ce străpungeau liniştea nopţii erau amestecate de câinii de pe la stânile din jur.

A doua noapte a început bine. Am dormit chiar şi eu...până pe la ora 1, când m-am trezit în gălăgie mare: câini lătrând cu hotărâre, oameni huiduind cu îndârjire şi siguranţă.

Ce să fie?

Am stat două ore în cort înfricată. Între timp din doi care stăteau de pază s-au făcut trei.
Numai din imaginaţie şi bănuieli puteam să ne gândim că e ursul cel pe care-l gonesc şi huiduiesc ciobanii- pentru lup era prea înaltă zona.

Tabăra era înconjurată de torţe care ardeau cu gaz. La un moment dat în noaptea adâncă au început să pâlpâie a stingere torţele. Băieţii - Silviu, Ado şi Bogdan- s-au dus să le reaprindă. Eu, în cort, tremurând a frig amestecat cu frică. Erau la ultima torţă de aprins, în cel mai îndepărtat punct al taberei. Deodată hărmălaia s-a apropiat periculos de mult de noi. Şi printre lătrăturile câinilor şi vocile oamenilor s-a auzit un răget. Mie mi-a stat inima. Băieţii s-au oprit şi au zis: "E măgar." În secunda doi, s-a auzit din nou. Băieţii şi-au schimbat brusc afirmaţia: "Ăsta e urs."
Au privit la foc şi au văzut că e pe cale să se stingă. Între timp, gălăgia se apropia.

Şi acum spun ce am auzit eu din cort, care era la doi metri de foc.

Am auzit răgetele, pe băieţi fugind înspre foc şi pe Bogdan: "Bagă măh foc!" Am simţit în glasul lui atâta hotărâre şi disperare-da, pot amândouă la un loc-, încât am crezut că ursul e deja printre noi. Nu a terminat bine de zis Bogdan asta, că am auzit şi văzut flacăra de la foc ţâşnind pur şi simplu în sus cîţiva metri: Silviu aruncase gaz din sticla ce-o folosise la torţe pe foc, astfel încât orice ar fi avut în minte animalul, să se răzgândească. Într-adevar, drumul s-a luminat şi nu s-a văzut nimic. Iar zgomotele au început a se auzi înspre desişul de pe partea cealaltă a drumului, care ducea spre pădure.

A fost momentul culminant, când a fost ursul cel mai aproape, cel puţin din câte ştim noi. Băieţii spun că dacă nu ar fi făcut atunci flacăra uriaşă, ar fi apărut ursul de după colţul-curbă.

După acest moment am fost convinsă să ies şi eu din cort, Ado spunând că e mai bine să stau afară decât tremurând în cort. Pentru câteva ore după, ursul era gonit de la o stână la cealaltă- iar noi eram la mijlocul lor şi ciobanii nu ştiau că noi eram acolo.
La 10 minute de mers de tabăra noastră, în sus pe drum, lângă râu, erau alţi oameni. A doua zi am vorbit cu ei şi nu stiau nimic. Atunci am fost şi mai convinşi că toate s-au întâmplat chiar lângă noi.

M-am tot gândit- lângă foc în noaptea aceea de groază- la protecţia lui Dumnezeu.
Chiar când ne îndreptam spre locul de campare , la sosire, imi amintise Duhul Sfânt cântarea inspirată din Psalmul 91: Niciun rău nu te va atinge şi nici nu se va apropia de cortul tău. Am luat-o ca pe o încredinţare, mai ales că plecasem de acasă cu grija ursului şi nu am dormit o noapte înainte din cauza lui. Tot a venit însă, a ieşit din mintea mea şi a intrat în realitatea nopţii.

Când vedeam că e aşa de aproape şi totuşi nu destul, vedeam ca un semn pe care i l-a pus Creatorul lui: Până aici, ursule. Adică era...incredibil. Era gonit pe drum, fugea pe drum până la un moment dat şi apoi cobora pe râpă în jos. Numai o mână de Dumnezeu, un înger cu o sabie mi se pare ca îi putea schimba direcţia. Ştiu că animalele nu vin unde e foc. Nici ursul. Focul era singura noastra asigurare materială. În rest, credinţa. Dumnezeu. Care a lucrat într-un mod nevăzut de noi. Am văzut doar consecinţele.

Mă uitam şi nu vedeam decât la maxim 5 metri dincolo de foc. Şi erau în jur pădure, brazi, râpă şi drum drept printre ele. Şi în timp ce mă gândeam la situaţie, la context, Domnul mi-a şoptit iarăşi:

Nu prin vedere, ci prin credinţă. Chiar dacă noaptea e adâncă, chiar dacă vezi la câţiva metri în faţă şi nu şti ce poate fi dincolo, crede că Eu văd, că Eu ştiu, că Eu sunt în control.
Am învăţat multe lecţii în noaptea aceea, în orele de suspans. Am învăţat să mă închin chiar şi în noapte, chiar în pericol.

Ţine-mă în mâna Ta, Dumnezeu e tăria mea, Războiul e al Domnului sunt câteva din cântecele înălţate prin credinţă în acele clipe, lângă foc, cu noaptea şi ursul în jur, dar cu stelele deasupra: ca nişte promisiuni, ca nişte asigurări: Eu sunt aici şi sunt în control. Şi sunt şi Domnul urşilor. Îi cunosc şi pe ei, căci şi ei sunt lucrarea mâinilor Mele.

Îi mulţumesc acum pentru această experienţă şi mai ales Îi mulţumesc că am ajuns acasă teferi, nevătămaţi şi mai încrezători că Dumnezeu este cu noi şi că niciun rău nu ne va atinge dacă El a spus aşa.

Ursul a apărut şi a doua noapte. Majoritatea copiilor au stat afară cu Silviu în a doua noapte, după drumeţia de 14 ore până la vârful Parângu Mare, pe care tot prin puterea lui Dumnezeu, l-am cucerit. Numai că a doua noapte ciobanii au mânat ursul înspre pădure. Şi a treia noapte...

Una peste alta, am aflat că ursul nu face, de fapt, morr...
Şi l-am auzit cu urechile mele, încolţit de o ceată de câini şi nişte oameni care-şi apărau oile.
Am învăţat ceva şi de la urs. Ursul respectă semnele, barierele pe care i le pune Creatorul său- Dar omul nu...eu nu. Eu mă duc mai departe chiar când El spune Până aici, Eliza. Dar până când...dar nu mai vreau sa trec limitele. Pentru siguranţa mea şi a altora.

Am dezbătut multe subiecte în tumultul nopţii. Ne gândeam la copilul de David care i-a rupt falca şi i-a smuls oaia din gheare ursului; ne-am gândit la străjerii care aşteaptă să se facă dimineaţă şi dimineaţa nu mai apare...pentru că singura liniştire ne-ar fi adus-o dimineaţa. Lumina. Focul.
Lumina este, şi în situaţii de viaţă ca aceasta, o armă. O asigurare, o siguranţă pentru noi. Dacă ai lumină, dacă stai în lumina, vei fi păzit.

Cât despre "Bagă măh foc!", să ne apucăm să băgăm foc, să dorim lumina, să aţâţăm focul sfânt care să ardă toate putreziciunile, să îndepărteze pericolele ce stau la tot pasul, să ne păzească şi să ne ţină în siguranţa vieţii veşnice în Ţara Luminii.

Psalmii 91:1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,

Psalmii 91:2 zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"

Psalmii 91:3 Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

Psalmii 91:4 El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!

Psalmii 91:5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,

Psalmii 91:6 nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare.

Psalmii 91:7 O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Psalmii 91:8 Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.

Psalmii 91:9 Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,

Psalmii 91:10 de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.

Psalmii 91:11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;

Psalmii 91:12 şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Psalmii 91:13 Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. -

Psalmii 91:14 "Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

Psalmii 91:15 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

Psalmii 91:16 Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea".

Mulţumim, Dumnezeul nostru, pentru Cuvântul Tău care este Adevăr şi este împlinit în vieţile noastre!

Notă întreagă

Notă: Cele ce vor fi scrise în continuare nu mi se datorează mie. Toate sunt din Mila, Îndurarea şi Harul lui Dumnezeu.


Nu am intenţia să mă laud pe mine, departe de mine gândul.
Vreau să declar Maiestatea Lui, Iubirea Lui şi Împlinirea Cuvântului Său.

M-a avertizat, întărindu-mă:

Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.

Dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta."

"Iată, Eu am făcut pe meşterul, care suflă cărbunii în foc, şi face o armă după meşteşugul lui. Dar tot Eu am făcut şi pe nimicitor ca s-o sfărâme.
Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul." (Isaia 54:14-17)

Cu alte cuvinte...Aceasta e moştenirea robilor Domnului, aşa este nota care vine de la Mine, zice Domnul.

E întreagă roada adunată de El, despre care am scris acum câteva zile.
E întreagă şi asta s-a simţit şi văzut din ziua cu pricina. Cuvântul Lui a fost în mintea şi în gura mea, prezenţa Lui am simţit-o şi am declarat-o. Meritul Lui l-am ştiut şi l-am mărturisit,încă dinainte. Numele Lui L-am onorat şi El m-a onorat! Cu nota întreagă formată din două cifre.

Ar fi fost aşa de uşor să nu fie aşa...În dimineaţa asta m-am uitat peste note şi e jale. Îmi pare rău şi îmi vine să plâng când văd notele colegelor mele, care ştiu ce pot. Şi cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau mai mult seama că Mâna Lui a scris nota mea. Ar fi fost uşor, foarte uşor să nu cadă de acord trei persoane. Ar fi fost aşa de uşor ca munca mea să fie zadarnică sau să aducă tristeţe în loc de bucuria ce o simt. Ar fi fost aşa de simplu şi de normal să fi avut un 9 cu virgulă şi două zecimale.

Dar.

Şi acest dar este cu adevarat un dar. Mulţumesc lui Dumnezeu care împlineşte ceea ce făgăduieşte. Mulţumesc Lui pentru că m-a onorat cu Ajutorul Lui. El e Cel mai tare în putere şi splendoare. El este Cel care merită lauda şi multumirea - şi I le dau.

Cum auzeam în repetate rânduri mai demult..."Transfer lui Dumnezeu toată gloria"
Asta fac şi azi. Pentru nota asta întreagă şi pentru că EL s-a dăruit întreg pentru mine.

Şi felul în care eu pot să îmi arăt recunoştinţa, dragostea şi închinarea este fiind întreagă a Lui.

Asta mi-e ruga: Să traiesc întreaga a Ta, ca şi nota asta a mea.

Şi o aduc şi pe ea la locul de închinare, o pun pe altar şi Ţi-o dedic. Să fie pentru Tine, Dădătorul ei.

Mulţumesc!

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. (Evrei 13:15)

Când e vremea de cules

6 iulie, 8 dimineaţa. Înainte (de), dar plină de nădejde.

Trebuie să scriu şi acum.

Mă-ncred în El orice s-ar întâmpla;

Pe stâncă sus sau în adânc de val.

În timp ce mă rugam ca EL- Dumnezeu să Îşi culeagă onoarea şi gloria prin/din prezentarea mea la examen azi, am făcut o conexiune. Mi s-a arătat conexiunea asta. Cu jocul Happy Farm de pe Facebook.

Şi acesta, ca şi orie altceva, poate avea implicaţii spirituale de învăţat.

Am văzut o gradină plină de roade- bine udată, îngrijită cu ajutorul vecinilor fermieri, ajunsă la stadiul de final- gata de recoltare.

Aşa sunt şi eu. După 3 ani de îngrijire, creştere, trecere de la un stadiu la altul, după ce am fost îngrijită de Mâinile Lui, concretizate prin prieteni, semeni, după ce am fost sabotată de alţii, care au pus viermi, buruieni cu scopul

de a se înălţa pe ei, dar care sabotisme au fost vindecate, reparate de El Însuşi prin Cuvânt sau prin oameni, acum ma regăsesc, azi, cu roadele gata de cules.

Destui dintre cei care mi-au fost alături 3 ani, mai mult sau mai puţin, azi, de dimineaţă, m-au udat pentru ultima oară, m-au făcut să strălucesc, au curăţat praful, m-au împrospătat, în zorii curaţi şi luminoşi ai dimineţii- pentru ca roadele să fie şi mai frumoase pentru El!

Vă mulţumesc!

După ce am văzut recolta- gata de adunat, am văzut Mâna care venea să-Şi facă datoria: să mai adune o dată. Dar vai. Recolta nu e maximă.

Din câtă trebuia să fie, o parte e furată. Stăpânul nu mai are câştig complet, întreg.

Aceasta am văzut când I-am spus să Îşi culeagă toata cinstea.

Acum mă întreb...e cinstea şi onoarea Lui întreagă în ceea ce am azi de oferit? Este roada mea NUMAI pentru El?

Şi spun DA. El este responsabil pentru că am ajuns aici. Datorită Lui nu sunt plină de întinăciune, insecte, paraziţi, buruieni. El a avut grijă să fiu sabotată, curăţată şi udată la timp- toate la timpul lor, la fix după ceasul Lui-, astfel încât să iasă tot ce-i mai bun şi mai frumos. După cum spune şi titlul- Ce am mai bun pentru Cel Atotputernic-, declar şi eu. Ce am mai bun e pentru Stăpân, pentru că din El, prin El şi pentru El le-am avut.

El e Bunul meu cel mai preţios şi Lui vreau să-I închin azi recolta, întreagă şi păzită de cel rău, care ştiu că tânjeşte măcar la 1% din roade, căci ştie că dacă 1% e al lui, Domnul meu nu va mai fi satisfăcut.

Întreagă ai păzit-o până acum, întreagă să o culegi, Stăpâne. Toată-i a Ta.

Toată roada mea, toată eu.

Căci Ţie mă închin nu numai cu ce sunt, cu ce am, cu ce iubesc, cu ce visez, cu ce mă doare. Ţie mă închin şi cu şcoala, cariera şi învăţarea mea.

În orice domeniu aş face ceva, e pentru Tine, care hotărăşti când va fi gata de recoltat. Şi azi e timpul.

Intră, Stăpâne, în grădina ce-Ţi sunt şi desfătează-Te în lucrul mâinilor mele, pe care Tu l-ai binecuvântat. Adună tot!

[...]

Ce am avut de scris despre proba aceasta ce-o mai am, am scris înainte să trec prin ea.

Pentru că acesta este adevărul şi orice ar urma, nu poate invalida această credinţă pe care o am, credinţă care îmi dă neprihănirea prin care sunt întărită.

Aceasta este ce am avut de scris, mărturisit, declarat. De aici înainte, hotărârea Lui va rămâne în picioare. Şi dacă va fi biruinţă, va fi a Lui; dacă nu va fi biruinţă, va fi un pas spre ea.

...

Căci în Tine mă încred că vei fi lângă mine

Şi frică nu-mi va fi!

În Numele Lui, în Numele Domnului oştirilor.....mă duc!

[...]

Au trecut 9 ore. Sunt aici, gata cu ceea ce s-a numit facultate. Nu-i mare lucru...dar a fost şi nu mai este. Decât istorie şi amintire.

Mulţumesc Lui pentru că mă uit inapoi şi tot ce văd pe stratul numit şcoală din grădina acestor 3 ani sunt steaguri de biruinţă fluturate în Numele Lui, care stau şi rămîn mărturie a ceea ce este El, a ceea ce poate El, a ceea ce face El pentru iubiţii Lui răscumpăraţi.

Nu ştiu încă rezultat, dar tot ce contează a fost spus şi trăit deja...cel puţin legat de şcoală. [zâmbesc amar]

Începând de mâine, sunt în vacanţă, oficial şi irevocabil, pentru a mă reface şi pregăti pentru next level.

Să-mi fie de bine, să-I fie spre glorie!

La recitire!

P.S. When all is said and done, I stand up and praise Your name!

(De)Prima oară.

În 14.06.1987 am luat prima gură de aer....fac lucrul ăsta fără oprire de 22 de ani, m-am obişnuit asa. Acum să fiu sincer cred că nici n-aş putea altfel...

Sleită de puteri, nici măcar nu am mai putut să plâng.
Prea mare lupta de trecere dintr-o lume în alta.
Pentru prima oară ...am început a exista.

[...]

Pentru prima oara m-au şocat de "ziua mea".
Petrecere-surpriză. Pusă la cale cu mine aici, în casă.
Nu am bănuit nimic. Nu pentru seara asta.
Da, "aşa de naivă", cum mi-a zis.

Am 22 de ani. Dar încă sunt naivă. Încă trăiesc cu bucurie de copil în lucrurile mici.

Încă mă fac mică atunci când îmi cântă La mulţi ani şi încă îmi venea să fug când m-au întâmpinat cu fluierici şi inimile deschise.
Am 22 de ani, dar încă mă uit dupa avioane când trec deasupra mea.
...încă visez cu ochii deschisi şi îmi place să îmi imaginez poveşti, să le creez...
Am atâţia ani...şi totusi, nu ştiu pe unde s-au scurs...
Tot ce rămâne simţit şi preţuit e iubirea. Pe care am simţit-o şi pe care am dat-o.

A fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul. Şi iubirea voastră face mai mult decât toate darurile , oricât de preţioase ar fi. Să vă am pe voi- chiar când toate şi toţi pleacă, dispar, eşuează- contează. Voi contaţi. Şi dacă v-aş şti aproape când este mai greu, ar fi mai uşor.

Mulţumesc, familie!
Mulţumesc, Doamne, pentru familie(lărgită)!
Mulţumesc că m-ai învăţat până acum că ei contează.
...că mi-ai arătat Adevărul şi mă ajuţi să umblu în El.
...că m-ai făcut lumină şi binecuvântare.
...că am fost, sunt iubită şi că pot să iubesc!
...că am eşuat, că am învins!
...că m-ai învăţat dragostea necondiţionată.
...că m-ai învăţat iertarea.
...că trăiesc liberă în Tine!
Mulţumesc pentru că viitorul meu e în mâna Ta.

Nu aş fi scris nimic, dar nu am putut să nu notez ce mi-au facut.
:)
Cine?
Păi...Timeea(capul lor), mami, tati, Ado, Doris, Monica, Mihai, Oana, Cristina, Ovidiu, Andreea, Bianca, Moni, Cristi, Silviu, Adina, Albert, Simo şi Luci!
Fiţi şi voi surprinşi şi bucuraţi de Stăpânul nostru, al tuturor!

sfârşit şi început

O,tu, bătrân, al sorţii jucărie;
imprevizibile-s ale ei aruncări.
Dar tu, crezând în a ta veşnicie,
să-i râzi în faţă, fără-ngrijorări.

Şi-atunci când poţi, să strângi în braţe
al prospeţimii dulce sol.
Căci nu ştii cât şi poţi dispare;
o poză-i tot ce va rămâne-n locul gol...

Şi asta e cam tot ce a rămas şi din concurs :)
Pentru prima şi ultima dată(cel puţin în viitorul apropiat) am făcut şi asa ceva...
Dar a meritat, dacă am scris strofele astea două care mă satisfac cum puţine scrieri de-ale mele o fac...Deşi evenimentul activator pentru scrierea lor chiar putea să lipsească...
Şi a meritat, pentru că am vazut pe cine am în spate sau lângă mine, dacă am nevoie.

Mulţumesc tuturor celor care au votat. Şi în special, lor, pentru promovare constantă:

-Timeea
-Samy
-Andreea Sava
-Dede
-Ado
-Itzy

...şi celor care au votat zi de zi, fără să trebuiască sa le amintesc eu:)

Mulţumesc, prieteni de cursă lungă. Din lucrurile mici şi neînsemnate începe să se vadă dorinţa de ajutor necondiţionat şi de constanţă în relaţii.
Dumnezeu să vă răsplătească!

P.S. O să se rărească scrierile mele în următoarele două săptămâni mai ales, până intru in sesiune. Ştiţi voi , la ora asta din ultimul an...proiecte, licenţă...de abia aştept sesiunea, să mă mai eliberez şi să fiu mai liniştită.
Rămâneţi tari, treji şi vegheaţi. Căci nu ştim ora, nici ceasul...când norii se vor deschide şi locul nostru va fi deasupra lor !