Viaţa ca un nimic.

Nu ştiu de ce mulţi oameni cred că am sufletul bun, frumos. Că sunt deosebită şi că fac o diferenţă, că am un impact. Vorbesc cu vorbele lor, nu am intenţia de a mă automăguli. Nu este vorba că nu aş vrea toate astea, că nu aş vrea să fiu ca o rază de soare care să strălucească şi atunci când norii sunt în control. Nu, nu e vorba.

Dar cu cât cineva îmi spune o vorbă bună, în loc să mă ajute, să mă construiască, mai mult mă afundă.
Uneori, pentru că oamenii sunt foarte înşelători, ca să evit adjectivul de mincinoşi. Şi de cele mai multe ori nu le găsesc interesele sau motivele pentru care vorbesc şi atunci mă întreb...Şi totuşi, de ce?

Alteori, pentru că îmi dau seama, cu orice bucăţică bună din mine, câtă nevoie am de salvare şi de păzire a grădinii inmii şi minţii mele. Cu orice bilă albă adăugată, nu pot decât să văd cealaltă mulţime, a bilelor negre ce mă alcătuiesc.

Sunt atât de departe. De Etalon şi de ce aş fi dorit  a fi. Şi orice încercare, strădanie de mă apropia, mi se pare ca o cârpă mânjită cu care încerc să ascund ceea ce sunt, de fapt.

Doar încrederea că Sângele are putere şi că prin el, Dumnezeu mă vede curată şi nu mânjită, îmi dă puterea de a trăi, la propriu.

Nimic nu sunt.
Un strop de tină
În care-ai pus un bob de grâu.
Un ciob în care-ai pus lumina.
Un spin din care scoți un rău.
Nimic nu sunt.
O cupă spartă
Din care faci un heruvim.
Sunt măgărușul ce te poartă
pe drumul spre Ierusalim.
Nimic nu sunt.
Un rob netrebnic
chemat ca jugul Tău să port,
să dau deoparte piatra rece,
când Tu dai viață celui mort.
Nimic nu sunt.
O trestie frântă
din care faci toiag de fier
O luminiță fumegândă
ce mâine fi-va stea pe cer.
Nimic nu sunt.
Dar Tu ești totul.
Și Tu Te-ai dat ca preț al meu,
Făcând din pieptul meu chivotul
ce poartă-n el pe Dumnezeu.
Nimic nu sunt.
Nimic sub soare.
Dar Tu-ai dat tot pentru nimic.
În veci să fii mereu mai mare ,
iar eu în veci, mereu mai mic.


(Costache Ioanid)

Viaţa ca un cântec- pentru mine.

Şi viaţa mea-i o partitură, pe care o cânt mereu la prima vedere, căci nimic din ce urmează nu este la fel cu ceva din ce a fost; dar ochii mi-s ţintă la Dirijor, care este şi Autorul, de altfel. Tot EL m-a învăţat să cânt: să recunosc fiecare notă de viaţă, fiecare pauză, fiecare timp, fiecare ritm, fiecare nuanţă, fiecare stil. Pe lângă faptul că m-a învăţat să le recunosc, m-a învăţat să le şi respect şi să scot cât mai mult, cât pot din mine, în această respectare; să valorific fiecare semn ce mi-e dat să îl cânt. E nevoie de multă cunoştinţă, sensibilitate, prospeţime, agilitate, simţire, în cântatul la viaţa mea, dar toate se întâmplă când fac un lucru simplu: când respect partitura exact, cu fineţe; tot ce-i notat pe ea, să nu sar nimic, să nu repet nimic. Să curgă desfăşurarea Ideii Lui din trăirea mea şi să nu mă abat cu nimic de la partitura scrisă, dar ochii să-L vadă mereu pe El şi Mâna Lui care conduce.

Cam asta e cu al meu cântat - a mea trăire, sub autoritatea Lui.

Viaţa ca un tren

Am scris ceea ce urmează într-o zi din septembrie 2007. De mult am vrut să adaug gândul la capitolul Viaţa ca o...dar azi am primit un gând pe mail care m-a făcut să trec la fapte.

Să fie cu folos.

Life is a train of moods...

Viaţa este un tren de stări. Mă întrebam în care vagon mă aflu acum, dintre cele multe, cu felurite infăţişări şi nume: bucurie, fericire, veselie, tristeţe, supărare, depresie, dragoste, ură, indiferenţă, nepăsare totală, egoism, altruism, agape, mândrie, negare de sine, umilinţă, zdrobire, acceptare, apropiere sau îndepărtare de oameni, de Dumnezeu...mai sunt şi vagoanele mândriei şi trufiei; mânia are mai multe vagoane, printre care furia, nebunia...

Dintre toate aceste stări-vagoane...care mă adăposteşte acum? Care e starea mea generală? Mă întrebam ieri; şi m-am gândit că atunci, în ziua lui ieri, mă aflam într-o chestie din aia dintre vagoane- hol, coridor- acolo unde sunt uşile. Tocmai ieşisem dintr-un vagon al cărui nume nu mi-l amintesc, nu mai ştiu nimic despre el; dacă am fost în el singură sau mai erau şi alţi oameni pe lângă mine; dacă m-a făcut să râd sau să plâng; dacă m-am simţit bine acolo; dacă era cald sau frig; nu mai ştiu nici măcar de cine era patronat, de care domn? Asta e cel mai trist...că ar trebui să fiu sigură că nu umblu prin vagoane neaflate sub stăpânirea Dumnezeului meu...Ieşisem, aşadar, din acel vagon nemaiştiut şi mă îndreptam spre altul, în care încă nu ajunsesem; nu ştiam nimic despre el; era unul nemaiîntâlnit...

Asta era ieri.

Azi?

Cred că am deschis uşa unui vagon...da,un vagon; da' încă nu ştiu care e. Ştiu doar care aş vrea să fie: vagonul blândeţii....

După patruzeci de ani petrecuţi cu oile, în vagoanele umilinţei, smereniei, ascultării de Dumnezeu, renunţării la sine, Moise...a devenit "foarte blând; cel mai blând om de pe faţa pământului"...

Eu...câte vagoane mai am până acolo?!?

Domnul să mă ţină de mână şi să-mi sprijinească paşii prin fiecare vagon prin care trec. Şi totul...să fie spre slava Lui! AMIN

Viaţa (ca o) dreaptă

Ai încercat vreodată să trasezi o linie dreaptă cu mâna liberă? Încearcă. Sunt două moduri în care o poţi face: 
1) Te uiţi atent la vârful instrumentului de scris şi încet sau repede, trasezi linia. 


2) Pui vârful instrumentului de scris pe foaie, ochiul ţi-l fixezi într-un anumit punct- pe care nu-l vezi, dar vrei să-l atingi, pentru că ştii că există şi e posibil de ajuns- şi  aşa, cu ochiul- ţintă nu la mână, ci la ceea ce nu vezi, tragi linia. 
Acuma, dacă ai încercat, care linie e mai dreaptă? 


[...]


Când eram în şcoala generală, profesoara de desen ne-a învăţat că o linie dreaptă cu mâna liberă se trasează în varianta a doua din cele descrise mai sus. 


"Şi ce ne intereseaza pe noi?", ai putea întreba. 
Ne şi poate interesa, dar altceva aş vrea să cuget la: Viaţă. Asta e mai interesant, nu?


La fel cum sunt două modalităţi de a trasa o linie dreaptă cu mâna liberă, aşa modalităţi sunt şi să-ţi trăieşti viaţa:
1) Te uiţi atent la fiecare mişcare, analizezi atent fiecare atitudine, hrăneşti sau faci să dispară cu grijă orice sentiment, investeşti timp sau nu, în fiecare dorinţă. Şi pas cu pas, mişcare cu mişcare, îţi trăieşti viaţa, cu grijă şi precauţie să nu te mişte cineva, să nu "calci" strâmb, să nu îţi alunece mâna...pardon, piciorul.  Şi când ajungi la final, poate descoperi că nu e cum ai vrut-o: nu e linia dreaptă, nu e viaţa trasată corect, poate nici nu ai ajuns într-un punct pe care l-ai fi dorit, din infinitatea de puncte care sunt, ca şi pe foaie, şi în existenţă- nevăzute, dar sunt. 


2)Există un moment în viaţă în care te hotărăşti că o vrei dreaptă şi găseşti, afli, descoperi exact care este punctul în care vrei să ajungi. Nu-i o întamplare viaţa ta, deci nu vrei nici ţinta ei să fie oricare din toate câte ar putea fi sau mai bine zis, din toate câte...s-ar putea întâmpla. Stabileşti cu precizie unde vrei să ajungi. Îţi fixezi ochii asupra Punctului, Ţintei şi porneşti să trăieşti. Dacă ochiul ţi-e fixat deja, nu îţi vei îngădui pauze, tremur de mână- tremur de trăit, şovăieli. Ai siguranţa, inspirată din însăşi ţinta ta. E interesant: ţinta pe care ţi-o stabileşti, după ce ai făcut-o, va avea un fel de putere asupra ta, te va influenţa- în mod pozitiv, în drumul tău către atingerea ei. Şi când ajungi la capăt, vezi că ai ajuns unde ţi-ai propus şi te uiţi în urmă, iar ochii îţi văd o frumoasă  şi dreaptă trăire. 

Şi acum, la sfârşitul timpului mort de la sfârşitul examenului de practică (Psihiatrie de fapt), timp pe care l-am investit cu folos, mă retrag, cu ochii ţintă la Punctul care m-a ales pe mine întâi şi apoi eu pe El şi care m-a luminat şi azi- la propriu şi la figurat. 


Mă duc să-mi continui trăirea,
căci albă încă e hârtia
zilei de azi, pe care ştiu, 
frumos, cu Tin', din nou o scriu. 


29 ianuarie 2010

Viaţa ca un dans.

Zi de toamnă …prima zi. Singură pe scenă , dar nu oricare.
Plângeam, plângea şi cerul cu mine; prima zi pe scena vieţii, primul pas de dans.















Au urmat alti paşi: timizi, nesiguri, incerţi...paşii mei.
Rătăceam singură într-un dans nebun, dezordonat, încoace şi încolo.
Muzica suna vag, băteam ritmul inimii mele-
rătăcit, pierdut într-o lume străină,
deşi era tot ce cunoşteam; nu-mi găseam acordul.
Nici vorba de coregrafie.
Doar eu şi nimeni...





Într-un astfel de dans mă mişcam, fără sens, pe tărâmul necunoscut, explorând orizonturi, acorduri noi pe portative neînţelese.


Până când într-o zi, când reflectoarele s-au oprit asupra mea şi mi-au transmis clar că nu mai pot continua aşa.

În urechi mi-a răsunat tare şi clar ritmul bine definit; sufletul îmi jubila, când, dintr-o dată, Cineva m-a prins de mână, m-a ridicat şi m-a învăţat un dans nou: semăna a tango şi aducea a vals- ceva nemaîntalnit, inexplicabil…fără să-mi dea răgaz să mă întreb la ce bun toate astea , mi-a şoptit blând:

“O să te conduc mereu, o să te ridic atunci când cazi, o să te pansez atunci când te rănesti, o să-ţi şterg lacrima când plângi , o să râd cu tine când râzi…doar lasă-Mă, lasă-Mă să dansez cu tine! …Să dansez mereu!”


Ispitită de blândeţea Lui, am acceptat şi am dansat vreme îndelungată pe acorduri ce-mi încântau inima şi paşii ce deveneau tot mai potriviţi cu ai Lui... Partenerul meu Desăvârşit era acolo când ritmul se înteţea şi nu mai făceam faţă; chiar şi când rănile mi-erau sângerânde, tot acolo era; când eram la pământ, o singură mână era întinsă, a Lui! Îmi spunea din nou:


“Acordul acesta e pentru noi, mai acordă-Mi un dans, prinde-Mă de mână... e timpul să dansăm!“

N-o să uit nici acum piruetele pline de euforie, care mă purtau departe pe scenă... şi mai apoi, îmbrăţişarea plină de dragoste ! Coregrafia era perfectă. Tandreţea Maestrului mă copleşea, n-avea limită, decât o mare albastră; un cer deasupra noastră! Paşii noştri refuzau legiile naturii, gravitaţia nu era pentru noi ; pământul nu ne mai ţinea…am prins aripi şi-am plutit într-un vals interminabil şi sper să plutim aşa până când vom găsi loc de odihnă pentru picioarele noastre...până cand vom ajunge Acasă!
Şi fie că ritmul se va opri, fie că voi cădea, voi plânge, dansul meu va continua ..Îi voi prinde Mâna Partenerului din nou…şi nu îi voi da drumul până când acordul va fi desăvârşit, până vom poposi pe tărâmul fericirii eterne şi ne vom închina pe altarul sfinţeniei!









În eternitate, eu şi Coregraful meu!





P.S. Articol pus la cale de noi două :D [I. si E. ]

Viaţa ca o maşină

Am discutat într-o seară , la grupul Fitzuica Sibiu, despre Viaţă şi modul în care e ea privită de diferite grupuri de persoane. Unii văd Viaţa ca fiind un joc de cărţi, ca un puzzle, ca o simfonie , ca un carusel într-un parc de distracţii etc.


[poza-desen by Emy Dobrin himself]

Însă eu, îmi imaginez viaţa ca o maşină. Ciudat, nu? Ciudat şi titlul acestui text... Dar şi viaţa e ciudată.


Încep cu maşina (ceva logic, nu?) . Să ne uităm la o maşină oarecare. Nu una scumpă , nu o marcă de renume. Cumpărăm o Dacie. Dacia 1310. Wow! Acuma vă întrebati: nu e cam veche? O fi, nu o fi, dar orice maşină, specific: ORICE MAŞINĂ, poate fi folosită în acest exemplu.
Bun. Avem maşina, şi ce putem face cu ea? Bineînţeles că o vom folosi la cumpărături, mergem la serviciu, la şcoală, rezolvăm probleme şi facem o grămadă de lucruri cu acea maşină. Foarte utilă, nu?
Dar să ne gândim că Dacia noastră îşi va schimba stăpânul/proprietarul. O vindem unui tânăr pilot de curse care îşi caută maşină. Acesta plăteşte un preţ foarte mare doar ca să aibă maşină şi după ce o are, investeşte în ea pentru a putea câştiga Marele Premiu.
Aşadar, va schimba motorul, suspensia, roţile, farurile, caroseria va fi reparată şi vopsită, iar ca toţi să vadă noua destinaţie a maşinii, pe ea vor fi lipite stickere. Frumos, nu? Şi eu aş vrea o asemenea maşină :P, chiar dacă e Dacia 1310.
Acum mă întreb: oare ce va face pilotul cu maşina? Va merge doar la cumpărături, la şcoală , la serviciu? Nu, ci cu maşina va alerga pe pistă pentru Marele Premiu, pentru Premiul Alergării, iar celelalte lucruri pe care le va mai face le va face cu siguranţă mai bine.

Tot aşa e şi cu viaţa noastră. Alergăm pentru plăcerile noastre zilnice, pentru satisfacerea firii pământeşti şi de cele mai multe ori, pentru îndeplinirea sarcinilor date de cel Rău.
Toate astea, până când Isus Hristos a plătit cel mai mare preţ pentru a ne salva şi a ne avea sub îngrijirea Lui. EL ne-a schimbat inima(motorul) şi ne-a dat o nouă credinţă(suspensia) pentru a avea stabilitate în alergarea după Marele Premiu. Astfel, cu o nouă inimă şi ascultarea de pilotul nostru Isus Hristos, vom trece cu bine de lina de sosire şi vom primi Premiul Alergării.

Ce frumos ar fi dacă toţi am alerga după Marele Premiu şi am asculta de pilotul nostru Isus Hristos.

PS: Nu uita că te-ai născut FĂRĂ PIESE DE SCHIMB! Viaţa trece! Pentru cine vrei să alergi? Ce premiu vrei să primeşti?

Emy Dobrin.

Viaţa ca o...

A doua întâlnire din acest an universitar a grupului Fitzuica Sibiu(nu e chiar cea din poză, dar e asemănătoare) a avut ca temă, propusă de Liviu Hampu, Viaţa.
După ce ne-a dat câteva piste de pornire, am discutat în grupuri mai mici despre Viaţă şi care este perspectiva noastră asupra ei, care este perspectiva lui Dumnezeu asupra ei.

În timp ce discutam noi, mi-a venit o idee, văzând multitudinea de unghiuri din care poate fi privită viaţa. Aşa că am aruncat mănuşa. O provocare pentru cei din grupuleţul din care făceam parte. Să scrie fiecare un mic sau mare eseu care să aibă ca suport viziunea lor asupra vieţii. Viaţa ca o...

Mi-a venit ideea aceasta şi pentru că eu însămi am scris prin iulie ceva cu acelaşi titlu: Viaţa ca un playlist era ideea mea de atunci. Şi aceea este, fără să ştiu, prima scriere din seria Viaţa ca o...
De-a lungul timpului o să mai provoc oameni să scrie pe această temă.

Motivaţia mea? Am mai spus-o: Îmi place să provoc oamenii la scris. Pentru că ştiu că le face şi lor bine şi pentru că ne îmbogăţeşte şi pe noi.
Îmi place aşa de mult să scrie mai mulţi oameni pe aceeaşi temă; se vede foarte bine cât de diferiţi suntem fiecare şi cât material- nelimitat- deţine Dumnezeu să ne insufle fiecăruia dintre noi din El. Minunat!
Dobândim cei care citim noi perspective, ne îmbogăţim imaginaţia, gândirea, concepţia cu privire la lucrurile pe care le vedem şi pe care nu le vedem. Îl descoperim pe Dumnezeu din unghiuri în care nu ne-am gândit niciodată să ne punem, să privim şi să ne lăsăm învăţaţi.

Te provoc chiar şi pe tine. Dacă te-ai gândit vreodată să asemeni viaţa cu ceva, cu orice, îndrăzneşte să ne povesteşti şi nouă. Într-un comentariu lung sau într-un mail pe care mi-l trimiţi şi va fi citit sub formă de articol, exprimă-ţi gândurile cu privire la acest dar pe care l-am primit toţi, dar pe care fiecare îl folosim în mod diferit: Viaţa.

Mulţumesc celor care au răspuns provocării şi au avut curajul de a-şi expune ceva din ei înşişi; mulţumesc ţie, care vei citi aceste bucăţici din ei şi nu vei scoate arme de atac sub formă de cuvinte, ci vei cerne şi filtra bine cele citite şi vei ce este bun pentru ; mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a creat aşa de minunat, aşa de diferiţi şi a pus în noi capacitatea de a învăţa unii de la alţii, de a accepta opinia celorlalţi, de a ne bucura de ceea ce vedem bun frumos ei, de la El, Tatăl nostru.

Life like climb

I can almost see it
That dream I’m dreaming but
There’s a voice inside my head sayin',
You’ll never reach it.
Every step I’m taking,
Every move I make feels
Lost with no direction
My faith is shaking but I
Got to keep trying
Got to keep my head held high

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Sometimes I'm going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

The struggles I’m facing,
The chances I’m taking
Sometimes they might knock me down but
No I’m not breaking
I may not know it
But these are the moments that
I’m going to remember most yeah
Just got to keep going
And I,
I got to be strong
Just keep pushing on,
cause

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Sometimes I'm going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

There’s always going to be another mountain
I’m always going to want to make it move
Always going to be an uphill battle,
Somebody's you're going to have to lose,
Ain’t about how fast I get there,
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

Keep on moving
Keep climbing
Keep the faith baby
It’s all about
It’s all about
The climb
Keep the faith
Keep your faith
( Miley Cyrus - The Climb- The Movie Sound Track)




Life's a climb... but the view is great.

Viaţa ca un playlist

Viaţa ca un playlist…

Pentru că aşa mi-am dat seama într-o zi.

Un playlist pe care nu îl aleg eu.

Un playlist în Winamp îl alegi tu, îl formezi tu. Îţi place să dormi pe muzică, playlistul e format din muzică de cameră sau muzică pe care poţi dormi. Ţi-e dor, îţi pui muzică de dor. Iubeşti, îţi alegi melodii care înalţă dragostea, bucuria, starea de bine.
Eşti trist, pui genul care îţi alină durerea sau care te ajută să plângi. Eşti euforic, pui ce te face să visezi. Eşti cu chef de viaţă, pui muzica în ton cu starea ta. Nu asculţi ce îţi dau alţii, asculţi întotdeauna ceva care să completeze/ compenseze/ accentueze/ reducă starea în care eşti. După gust şi simţire.

Aşa e cu muzica de toate zilele şi toate stările. Există muzică pentru oricum te-ai simţi.

Dar cu viaţa- ca un playlist, e cam altfel.
Nu îţi alegi ce melodie să urmeze. Nu alegi cine ce melodie să îţi cânte. Există în Viaţa ca un playlist un DJ – Maestru General, care orchestrează şi mixează totul. Apoi mai există solişti, coruri, grupuri, care vin să-ţi cânte câte o melodie cel puţin în viaţă.
Nu îi poţi alege, chiar dacă ai vrea şi uneori ţi se pare că ţi-a reuşit.

Fiecare începe să-şi cânte cântecul în viaţa ta în model random, shuffle sau cum vrei să numeşti ne-ordinea în care au loc toate.( din punct uman- limitat de vedere)

Intră cineva cu melodie de bucurie, care îţi face viaţa un cântec scris, cântat şi trăit în culori calde , de vară sau de ce anotimp îţi place.
Chiar dacă tu ai vrea să continue, la un moment dat se termină şi începe o melodie….de dor, poate. Sau de natură. Sau de amintire. Ar putea fi de orice.
Cântece şi melodii cu cuvinte, fără- desenate în culori pe pavajul din faţa viselor tale sau creionate în alb şi negru pe portative anoste şi închistate în reguli…
Cântece reci sau calde, asemenea culorilor din viaţa ca un curcubeu, dar care oricum ar fi, nu se potrivesc cu starea generala a celor din jur, cu a vremii sau chiar cu cea în care ţi-ai dori a fi.
Cântece de vitejie sau cântece de lamento ; cântece care te ridică şi te trimit mai departe sau cântece care transmit o stare de ne-pornire, de stop, de pauză.

Tot felul de cântece pe care eşti nevoit să le asculţi, să le cânti , să le trăieşti, să înveţi din ele, să le iubeşti, până la urmă. Şi să crezi că nu-s la întâmplare.

Nu are o temă specifică playlist-ul tău de viaţă, dar are un scop, are o ţintă. Iar paşii sunt cei enumeraţi mai sus: ascultare, trăire conformă cântecului, învăţare, iubire, supunere în iubire. Faţă de cine ? Faţă de Cel care le permite intrarea- cântecelor şi oamenilor care aduc cântecele- în viaţa ta.

Varietate, diversitate. Muzica nu înseamnă monotonie, nu înseamna numai cantece de biruinţă. Nu înseamnă numai cântec de petrecere. Muzica, la fel ca şi viaţa, înseamnă răsfrângerea tuturor luminilor de pe paleta de culori a Maestrului asupra ta, pentru a produce/ schimba/ modela ceva. Pentru a te modela pe tine. Pentru a mă prelucra pe mine.

Viaţa ca un playlist care nu are temă , ci numai scop ; oamenii care aduc cântecele şi cântecele, care se scriu în culori şi nuanţe diferite. Se cântă şi se trăiesc diferit- de la mine la tine sau de la cântec la cântec la mine şi la tine. La capetele celor enumerate mai sus, sunt eu şi este El, Cel Căruia trebuie, pe parcurs, să ajung să-I semăn şi în braţele Căruia trebuie să ajung, în final, un final pe care nu eu îl aleg, ci El.

Să primim cu bucurie , cu priceperea de a învăţa din fiecare cântec şi cu întelepciunea de a trăi fiecare cântec la timpul lui; a-l trăi, a-l cânta şi chiar dansa. În ritmul, tonul, coloritul, măsura şi durata lui.