Retrospectivă din nou

Am cam întârziat cu retrospectiva taberei din Parâng.
Dar uite-o aici, prin curtoazia lui Silviu, autorul ei.

Cu mult dor de aventură,
Ştiind că o să ţinem cură,
Am ajuns sus în Parâng
Şi îmi vine să mă plâng: (Şi ţie?!?)

De condiţii, de-oboseală,
De mâncările din oală,
De lipsa semnalului
Şi de vizitele ursului.

Dar ne-am mai acomodat
Şi jucând perechile,
Albinele au atacat
De-ngroziră fetele.

Rezultatul se observă:
Doris plânge de se-neacă
Pentru o înţepătură
Şi nu vroia deloc să tacă:

"Nu vleau sale; nu, nimic!
Ajută-mă să mă lidic.
Aoleu, eu vleau acasă,
Gângăniile nu mă mai lasă. "

Situaţie la Andreea groasă-
Muşcatură "veninoasă"
Plus o frică zdravănă;
Plânge de nu se mai termină.

Bianca e mai curajoasă,
Dar dacă situaţia cere,
Se face şi ea plângăcioasă;
Dar îi trece repede.

Ursul...nu face excepţie;
Speriatu-ne-a pe toţi la rând.
Cosmin face-o afirmaţie:
"E măgar, măi, om nătâng!"

Un măgar să ragă-aşa!?!?
Îngrozit fugea plantonul:
"Bagă focul, nu mai sta
Şi scoate repede toporul!"

Ado era s-o păţească:
Când pe foc punea un lemn;
Ca puiul pe grill să se prăjească;
Gazul l-a făcut om demn.

Povestea nu a fost crezută,
Dar în noaptea ce urmează
Răgetele se repetă
Şi noi toţi privim a groază.

Cosmin iară se trezeşte.
Ce să faci? Se-obişnuieşte
Cu controale de rutină
În nopţi ce nu se termină.

Alex cu sunete ciudate,
Raluca cu stări enervate,
Ramo să le-atragă atenţia,
Billy e cu intervenţia.

Ema e mai plictisită-
Ea nu joacă, că-i cinstită.
Adevăru-i dureros,
Provocarea....mmm...nu-i folos.

"Hai să jucăm altceva",
Zice Ralu iar nervoasă
Când Daniel se prăbuşeşte
De nimeni nu îl mai trezeşte.

Simo e teleghidată,
De-oboseală terminată.
Două mii şi jumătate
A urcat crestele toate!

Auzit-am că au plâns
Toate pe munte mergând;
Obosite, terminate
Şi în suflet deprimate.

Despre Gabi să nu zici?
Venit din şapte pitici,
Gura-i mare, măi fârtate,
Are replică la toate.

Albert nu mai are loc
Să doarmă şi el în cort:
Puradeii-i ocupară
Cortul şi îl enervară.

Roxana e neadormită,
De trei zile neodihnită.
Dă din gură şi trozneşte,
Faţa-n negru şi-o vopseşte.

Uite-acum o ghicitoare:
Cine e baiatul care,
Mai frumos decât o floare,
Muzica îl pasionează,
Ritmul căştii îl distrează? (Bogdan)

Trei rămân în tabără, (Silviu, David, Cătă)
Lemnele le curăţă,
Gătesc, se spală, lenevesc,
De plictiseală se prostesc.

Dacă vrei o doctorie
Sau pateu uns pe felie,
Eliza te-ajută-ndată:
Foamea şi durerea pleacă.

De atâta limbuţeală,
Ăştia doi se supărară:
Gabi şi Albert, din amici,
Deveniseră arici.

S-au tot înţepat subit
Până s-au şi dovedit.
Acuma şi-au mai revenit,
Gabi pădurea-a părăsit.

Uite şi-ultima din zile:
Am scăzut cu multe kile.
Nu contează ce n-avem,
Important e ce suntem.

Am trecut prin multă frică,
Da-ndoielile ne pică
Şi cu toţii ne-amintim
Domnului să-I mulţumim!

Bagă măh foc!

Ceea ce voi încerca să descriu în următoarele rânduri este partea culminantă a săptămânii trecute.
Cu strigătul de la titlu în centru.

În introducere aş putea să spun că am fost cu un grup de 17 adolescenţi între 13 şi 17 ani la munte, în munţii Parâng. Eram încă trei persoane între 20 şi 23 de ani şi o persoană de aproximativ 30. Am campat într- o zonă la vreo 15 minute de o cabană privată, într-un luminiş lângă drum, între păduri.

Ce s-a petrecut ziua în tabăra noastră sunt lucruri care se petrec într-o tabără.

Dar marcant a fost ce s-a petrecut noaptea.

Prima noapte a trecut cum a trecut, în frig, la mine fără somn, la alţii cu somn, cu plantonul afară lângă foc. Sunetele ce străpungeau liniştea nopţii erau amestecate de câinii de pe la stânile din jur.

A doua noapte a început bine. Am dormit chiar şi eu...până pe la ora 1, când m-am trezit în gălăgie mare: câini lătrând cu hotărâre, oameni huiduind cu îndârjire şi siguranţă.

Ce să fie?

Am stat două ore în cort înfricată. Între timp din doi care stăteau de pază s-au făcut trei.
Numai din imaginaţie şi bănuieli puteam să ne gândim că e ursul cel pe care-l gonesc şi huiduiesc ciobanii- pentru lup era prea înaltă zona.

Tabăra era înconjurată de torţe care ardeau cu gaz. La un moment dat în noaptea adâncă au început să pâlpâie a stingere torţele. Băieţii - Silviu, Ado şi Bogdan- s-au dus să le reaprindă. Eu, în cort, tremurând a frig amestecat cu frică. Erau la ultima torţă de aprins, în cel mai îndepărtat punct al taberei. Deodată hărmălaia s-a apropiat periculos de mult de noi. Şi printre lătrăturile câinilor şi vocile oamenilor s-a auzit un răget. Mie mi-a stat inima. Băieţii s-au oprit şi au zis: "E măgar." În secunda doi, s-a auzit din nou. Băieţii şi-au schimbat brusc afirmaţia: "Ăsta e urs."
Au privit la foc şi au văzut că e pe cale să se stingă. Între timp, gălăgia se apropia.

Şi acum spun ce am auzit eu din cort, care era la doi metri de foc.

Am auzit răgetele, pe băieţi fugind înspre foc şi pe Bogdan: "Bagă măh foc!" Am simţit în glasul lui atâta hotărâre şi disperare-da, pot amândouă la un loc-, încât am crezut că ursul e deja printre noi. Nu a terminat bine de zis Bogdan asta, că am auzit şi văzut flacăra de la foc ţâşnind pur şi simplu în sus cîţiva metri: Silviu aruncase gaz din sticla ce-o folosise la torţe pe foc, astfel încât orice ar fi avut în minte animalul, să se răzgândească. Într-adevar, drumul s-a luminat şi nu s-a văzut nimic. Iar zgomotele au început a se auzi înspre desişul de pe partea cealaltă a drumului, care ducea spre pădure.

A fost momentul culminant, când a fost ursul cel mai aproape, cel puţin din câte ştim noi. Băieţii spun că dacă nu ar fi făcut atunci flacăra uriaşă, ar fi apărut ursul de după colţul-curbă.

După acest moment am fost convinsă să ies şi eu din cort, Ado spunând că e mai bine să stau afară decât tremurând în cort. Pentru câteva ore după, ursul era gonit de la o stână la cealaltă- iar noi eram la mijlocul lor şi ciobanii nu ştiau că noi eram acolo.
La 10 minute de mers de tabăra noastră, în sus pe drum, lângă râu, erau alţi oameni. A doua zi am vorbit cu ei şi nu stiau nimic. Atunci am fost şi mai convinşi că toate s-au întâmplat chiar lângă noi.

M-am tot gândit- lângă foc în noaptea aceea de groază- la protecţia lui Dumnezeu.
Chiar când ne îndreptam spre locul de campare , la sosire, imi amintise Duhul Sfânt cântarea inspirată din Psalmul 91: Niciun rău nu te va atinge şi nici nu se va apropia de cortul tău. Am luat-o ca pe o încredinţare, mai ales că plecasem de acasă cu grija ursului şi nu am dormit o noapte înainte din cauza lui. Tot a venit însă, a ieşit din mintea mea şi a intrat în realitatea nopţii.

Când vedeam că e aşa de aproape şi totuşi nu destul, vedeam ca un semn pe care i l-a pus Creatorul lui: Până aici, ursule. Adică era...incredibil. Era gonit pe drum, fugea pe drum până la un moment dat şi apoi cobora pe râpă în jos. Numai o mână de Dumnezeu, un înger cu o sabie mi se pare ca îi putea schimba direcţia. Ştiu că animalele nu vin unde e foc. Nici ursul. Focul era singura noastra asigurare materială. În rest, credinţa. Dumnezeu. Care a lucrat într-un mod nevăzut de noi. Am văzut doar consecinţele.

Mă uitam şi nu vedeam decât la maxim 5 metri dincolo de foc. Şi erau în jur pădure, brazi, râpă şi drum drept printre ele. Şi în timp ce mă gândeam la situaţie, la context, Domnul mi-a şoptit iarăşi:

Nu prin vedere, ci prin credinţă. Chiar dacă noaptea e adâncă, chiar dacă vezi la câţiva metri în faţă şi nu şti ce poate fi dincolo, crede că Eu văd, că Eu ştiu, că Eu sunt în control.
Am învăţat multe lecţii în noaptea aceea, în orele de suspans. Am învăţat să mă închin chiar şi în noapte, chiar în pericol.

Ţine-mă în mâna Ta, Dumnezeu e tăria mea, Războiul e al Domnului sunt câteva din cântecele înălţate prin credinţă în acele clipe, lângă foc, cu noaptea şi ursul în jur, dar cu stelele deasupra: ca nişte promisiuni, ca nişte asigurări: Eu sunt aici şi sunt în control. Şi sunt şi Domnul urşilor. Îi cunosc şi pe ei, căci şi ei sunt lucrarea mâinilor Mele.

Îi mulţumesc acum pentru această experienţă şi mai ales Îi mulţumesc că am ajuns acasă teferi, nevătămaţi şi mai încrezători că Dumnezeu este cu noi şi că niciun rău nu ne va atinge dacă El a spus aşa.

Ursul a apărut şi a doua noapte. Majoritatea copiilor au stat afară cu Silviu în a doua noapte, după drumeţia de 14 ore până la vârful Parângu Mare, pe care tot prin puterea lui Dumnezeu, l-am cucerit. Numai că a doua noapte ciobanii au mânat ursul înspre pădure. Şi a treia noapte...

Una peste alta, am aflat că ursul nu face, de fapt, morr...
Şi l-am auzit cu urechile mele, încolţit de o ceată de câini şi nişte oameni care-şi apărau oile.
Am învăţat ceva şi de la urs. Ursul respectă semnele, barierele pe care i le pune Creatorul său- Dar omul nu...eu nu. Eu mă duc mai departe chiar când El spune Până aici, Eliza. Dar până când...dar nu mai vreau sa trec limitele. Pentru siguranţa mea şi a altora.

Am dezbătut multe subiecte în tumultul nopţii. Ne gândeam la copilul de David care i-a rupt falca şi i-a smuls oaia din gheare ursului; ne-am gândit la străjerii care aşteaptă să se facă dimineaţă şi dimineaţa nu mai apare...pentru că singura liniştire ne-ar fi adus-o dimineaţa. Lumina. Focul.
Lumina este, şi în situaţii de viaţă ca aceasta, o armă. O asigurare, o siguranţă pentru noi. Dacă ai lumină, dacă stai în lumina, vei fi păzit.

Cât despre "Bagă măh foc!", să ne apucăm să băgăm foc, să dorim lumina, să aţâţăm focul sfânt care să ardă toate putreziciunile, să îndepărteze pericolele ce stau la tot pasul, să ne păzească şi să ne ţină în siguranţa vieţii veşnice în Ţara Luminii.

Psalmii 91:1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,

Psalmii 91:2 zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"

Psalmii 91:3 Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

Psalmii 91:4 El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!

Psalmii 91:5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,

Psalmii 91:6 nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare.

Psalmii 91:7 O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Psalmii 91:8 Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.

Psalmii 91:9 Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,

Psalmii 91:10 de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.

Psalmii 91:11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;

Psalmii 91:12 şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Psalmii 91:13 Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. -

Psalmii 91:14 "Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

Psalmii 91:15 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

Psalmii 91:16 Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea".

Mulţumim, Dumnezeul nostru, pentru Cuvântul Tău care este Adevăr şi este împlinit în vieţile noastre!

de lângă râu adunate

Câteva momente surprinse din tabăra ultimă. Adică, mai mult decât momente, oameni. De fapt, mai mult decât oameni, noi. Cam aceiaşi. Ovidiu a avut o replica aseară, exagerând, desigur, în încercarea de a-i explica lui Cristi nesociabilitatea noastră: "Din două mii de poze, nu au şi ele alţi oameni prin ele. Sunt numai ele peste tot. "

Fetele, după sosire, când exploram împrejurimile. Se foarte bucurau de ceea ce vedeau :)

Andreea, Timeea, Ema, Doris. pline de zambet şi culoare.

Pe-afară, vizionam întrecerile de la Pufa-Mufa . Sau Mufa-Pufa...cum era? :))


În ultima seară, când i-am dat pe toţi, cu tot cu americani, cu ..."blugii de Terra". :)) David şi baiatul celălalt au presimţit ceva :)) Şi Dănuţ zice că nu a căzut de tot, deşi el se vede ridicându-se...dar- fie cum zice el. A fost "foarte tare"! :))

Mda...şi aici escaladam eu zidul. Bine că n-am căzut. :P

Mai mult, aici.

Nereplicabil.

La masă.
Fete.
Discuţii despre atmosferă.
Afară cald, înăuntru cald- zi de august.

Eliza: Mie mi-e cam frig. Şi face gestul care arată că ţi-e frig.
Raluca: :-j Ţi se pare.

Secunda doi: toată sala de mese îşi îndreaptă privirea spre masa noastră.
Cauza? Ropote de râs, dacă mi se permite să spun aşa.

Numai sa îi aminteşti asta Oanei. Privirile toate se vor îndrepta din nou asupra voastră.
Sau poate...mi se pare :))

Dare de seamă

A fost o săptămână frumoasă.
La Râu Sadului, departe de semnale, în afara ariilor de acoperire a reţelelor de telefonie mobilă, departe de claxoane şi ţevi de eşapament, departe de aglomeraţie şi chiar de caldura sufocantă.
Organizarea a fost asigurată de ECM ; protecţia, bucuria, Hrana, odihna au fost asigurate de Dumnezeu. Cazarea, mâncarea, focul de tabără au fost asigurate de cabana Nora.
Participarea a fost asigurată de tineri şi tinere din oraşe din ţară- Bucureşti, Craiova, Câmpina, Târgu Jiu, Oradea, Sibiu şi de persoane din SUA şi Anglia.
Multe altele au fost asigurate de diferiţi oameni, care purtau numele de lideri, iar noi toţi ceilalţi purtam, ca şi ei, de altfel, ecusoane cu numele.

Frumos. Oameni de la care ai ce învăţa doar privind, Cuvânt din care te saturi studiind, închinare prin care te împlineşti cinstindu-L pe Cel care ne-a fost adevărat lider tuturor.

Echipa ECM are o viziune frumoasă: 10% din Europa să fie pentru Cristos! Să aparţină lui Dumnezeu. Zeciuiala Europei, pentru Domnul întregului pământ.

Să fie binecuvântaţi să ne rugăm în continuare şi ştiu că vor fi, pentru că sunt o binecuvântare pentru mulţi.

Am făcut multe în această săptămână, multe serioase, multe prea hazlii...au fost toate darul Lui- încă unul- pentru noi.

Am cunoscut mai îndeaproape doi oameni ai lui Dumnezeu- Ezra şi Neemia, cu ajutorul fratelui Dwight Stone şi al fratelui Maciek.

În continuare poţi citi retrospectiva săptămânii, care cuprinde principalele evenimente şi o bună doză de voie bună. Retrospectiva - asigurată de fetele din Târgu Jiu.
Enjoy it.

Cu mic cu mare am plecat,

Din toate părţile ne-am adunat

Cu gândul numai la distrat

-...pardon, la studiat-

Şi la Nora ne-am cazat.

Cabana e primitoare,

Cu duşuri răcoritoare.

Îi spală chiar şi pe vecini

Şi de bucurie-s plini.

Ne trezim de dimineaţă

Cu urme de pernă pe faţă

Şi spre baie ne-ndreptăm,

În şir indian aşteptăm.

Cine-apucă să se spele

Merge usor pe alee,

Spre grupuri să se întalnească

Şi inima să-şi veselească.

La studiu am învăţat

Să nu fim ca Sanbalat,

Ci ca Ezra să gândim

Şi ca Neemia să zidim.

Fiindcă am fost gălăgioşi,

Cosmin ne-a dat programu-n jos.

Atunci toţi am ripostat,

Dar el tot nu s-a lăsat.

Într-o bună dimineaţă,

Când să ne spălăm pe faţă,

În baie ne-am orbecăit,

Dar apă tot n-am găsit.

La râu atunci am alergat,

Pe mâini pe faţă ne-am spălat

(-Şi pe dinţi nu ?

-Taci, tu !

-Okei .)

Cu toţii ne-am bucurat

Că râul n-a fost secat.

Nimeni nu ar fi crezut

Că Dănuţ ar fi în stare

Să aibă un cap aşa de tare.

În duel când a sărit,

Şase copci au răsărit.

La banner ne-am adunat ,

Spre comoara am plecat-

Fiecare cu o hartă

Foarte bine desenată.

În cascadă ne-am băgat,

Până şi de serpi am dat,

Dar niciunul n-a lăsat

Vreun bileţel neluat.

După ce-am răscolit pădurea,

Am luat la răsfoit Scriptura.

Înapoi am alergat,

Dar premiul a fost luat

De Samy şi echipa sa,

Reuşind victoria.

La Mufa-Pufa s-au întrecut,

În saci n-au prea încăput.

În hârtie s-au înfăşurat

Şi de sfoară-au apucat.

De-nvârtit, s-au învârtit.

Fiecare-a reuşit

Prin cercuri să se strecoare,

Dac-a mai fost în picioare.

Şi acuma, la sfârşit,

Ne-am bucurat c-am reuşit

Să ne cunoaştem mai bine,

Aşa cum Silviu ne spune.

Şi spre casă când plecăm,

Ce-am învăţat, să nu uităm.

Să punem în aplicare

În viaţa noastră, fiecare.

Dezintoxicarea de vise.

A început acum câteva nopţi, cu stelele, sub stele.

L-am văzut trecând pe deasupra, înfăşurat în mantia-I de un albastru închis- negru, cu străluciri infinite aplicate. Trecea El, pe deasupra mea, pe deasupra nevredniciei mele, pe deasupra şi mai presus de visările şi dorinţele mele.

Asta este o bucăţică din mantia Lui, cu care Îşi acoperă mareţia , pentru ca eu să Îl pot vedea.

Pe cineva , acest ceva ce am văzut eu l-a dus cu gândul la "o minte frumoasă".
M-am uitat şi eu să aflu cum arată o minte frumoasă. Şi am aflat că e dureros să ai o minte frumoasă. Pentru tine şi pentru cei din jur.
Şi am mai aflat că poate că e bine să ai o minte frumoasă, dar este un dar şi mai minunat să descoperi o inimă frumoasă.

Perhaps it is good to have a beautiful mind, but an even greater gift is to discover a beautiful heart.

Observ că o minte frumoasă înseamnă să vezi lucruri care nu sunt. Să te hrăneşti cu idei şi vise care te ţin activ, îţi dau de lucru.

Dar chiar dacă simţi un sentiment de împlinire, acest lucru nu îi implineşte şi pe ceilalţi. Şi pe termen lung, este împotriva ta.

Cum ar fi dacă ai realiza deodată că cele mai frumoase lucruri pe care le-ai simţit, cele mai frumoase lucruri pe care le-ai folosit ca instrumente pentru a învăţa lecţii şi altele cele mai frumoase...nu au dispărut, ci nu au fost niciodată?

Imagine if you suddenly learned that the people, the places, the moments most important to you were not gone, not dead, but worse, had never been. What kind of hell would that be?

Trebuie să mă obişnuiesc şi eu cu asta. Cu tot ce a fost doar în mintea mea. Este greu să recunosc asta, dar poate e cel mai simplu mod de a trece peste. Nu va mai trebui să caut explicaţii "de ce nu mai este", ci va trebui să accept că nu a fost niciodată.

I still see things that are not here. I just choose not to acknowledge them. Like a diet of the mind, I just choose not to indulge certain appetites; like my appetite for patterns; perhaps my appetite to imagine and to dream.

Să nu îmi mai îngădui să îmi hrănesc înclinaţiile pentru visare şi pentru imaginaţie. Sau să mă apuc de scris poveşti sau să regizez filme- aşa ar avea un scop toate astea.

There's no point in being nuts if you can't have a little fun.

Şi cu asta ... o să mă ţin de dieta minţii pe care am început-o de un an acum încheiat.

Şi am nevoie de ajutor cu asta, iar ajutorul nu constă în alimentarea viselor de către voi. Dacă voi nu vreţi să vă opriţi, atunci vă voi ignora şi pe voi. Chiar dacă îmi vreţi numai binele. Poate trebuie să începeţi şi voi o dietă pentru dezintoxicare. Dezintoxicarea de vise.

And yet...

I need to believe that something extraordinary is possible.

Ce am crezut că nu va mai fi

Înapoi acasă după trei zile de natură, cer înstelat, aer curat şi inimi care mai de care.

A fost frumos. Deşi nu îmi imaginam acum o săptămână că acum voi fi întoarsă de acolo. Dar, dupa cum mi-am dat seama, nu mai deţin controlul asupra vieţii mele. Ştiu că îngreunez situaţia şi răbdarea celor din jur, dar şi mie mi-e greu.

Am mai învăţat ceva lecţii între timp, pe altele le-am aprofundat...e bine că m-am dus. (Cum altfel ar putea fi...dacă a fost planul mai presus de mine şi de voinţa mea, care m-ar fi vrut departe de acolo?)

Despre tăierea lemnelor mi s-a propus să scriu, despre viaţa ca un covrig, despre cum se ajunge la atingerea obiectivului dorit, în mai multe domenii...

Între timp, câteva imagini de sus, sus care a fost prea jos pentru visul meu, dar prea sus pentru meritele mele.
Am ajuns şi anul acesta...

Ele-s. Dragele mele drage.

Cu toată puterea mă încred în Tine, stau pe Stâncă şi nu-mi este teamă. Nu mai. :)

Prietenii noştri au mers sus, dar nu i-am putut vedea. Nici ei unii pe alţii nu prea. Dar L-am putut vedea cu toţii pe Dumnezeu!

Oglindirea cerului în petale galbene de frumuseţe.

Minunate sunt lucrările Tale cele văzute şi cele nevăzute. Vreau să mă bucur de cele văzute şi să cred în cele nevăzute. Pentru că mâna Ta este în toate. Cred în Mâna Ta întinsă şi în inima Ta grijulie.

Despre alte lecţii, când mai fac rost de poze şi după ce am mintea limpede. Sunt nedormită de aproape 40 de ore. Să am somn sănătos şi întremitor.

Snowboarding - invataturi pentru un an; lectie de viata.

Here I am again. Back. Chiar daca se simtea penelul scuturat si picaturile erau simtite spre-ncetare, nu a fost ultima picatura inca. Am mai avut de invatat. Si ce am mai invatat! Au fost cateva zile...de splendoare. In care am invatat si am experimentat mult. Am crescut, mi-am depasit limite, am invins temeri, am ajuns mai sus... Nu stiu cate din lucrurile invatate pot fi transcrise in cuvinte. Dar incerc cateva aici. Am experimentat urcus si coboras, fiecare cu accesoriile specifice. Urcusul e greu. Fiecare poate spune la un moment dat ca "e prea mult efort depus pentru cateva minute de coborat" alunecand - pe placa sau pe ski. Altcineva a spus "dar se merita". Am spus ceea ce cred: " Doar cerul merita". Restul sunt placeri trecatoare, pamantene. Dar cerul....e pentru eternitate, si , da, el chiar merita. Si merita pentru ca acolo e Domnul nostru :) Si nu e doar greu, urcusul. Este anevoios si periculos. Alunecarea este iminenta. "Trage din spate" ceva ce parca nu vrea sa te lase sa inaintezi. Dar m-am gandit de multe ori la asta in timp ce ma luptam cu urcatul spre partie. Pe partie era mai usor de urcat, nu era gheata ca sa aluneci. Dar inainte de partie. Sunt tot etape; si in viata. Pe, intre timp, inainte de, dupa.....si tot asa. Imi tot spuneam ca trebuie sa ai credinta ca piciorul nu va aluneca, sa ti-l proptesti bine si sa il activezi pe urmatorul. Sa faci urmatorul pas. Sa crezi si sa ai curaj. Si asa era...de multe ori mi se parea ca daca mai fac o miscare, e gata cu mine. Dar in timpul acestei pareri il ridicam pe celalat picior si faceam pasul. Si era inca unul gata :) Si tot asa ajungem sus. Mai departe. Avansam. E la fel in viata. Si cand chiar poate alunecam, este cate o mana in prelungirea Mainii supreme care te apuca. Fie ca e vreo mana cunoscuta, si inainte tinuta; vreo mana straina, nemaisimtita sau intalnita, este o mana care conteaza si care te tine in acel moment. Si sunt unii care intind maini cateva momente si care apoi isi vad mai departe de urcat sau de coborat; sunt altii care continua sa urce alaturi de tine. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru toate mainile ce mi-au fost oferite prin zapada sau prin viata- trecatoare sau stabile, au fost si sunt toate de la Dumnezeu, care imi conduce pasul neincetat. Apoi, lectia cu snowboardingul. Antisport, antitalent, bleaga, oricum m-as putea numi si ma autonumesc, fara suparare. Asta sunt si nu mi-e rusine. Eu fac giumbuslucuri si exercitii si sport cu mintea si ideile, cu cuvintele si chestii mentale. Nu-s programata pentru sport. Cine ma cunoaste stie ca doar badminton-ul mi-e drag si posibil si pe el il practic cu toata implicarea:P Dar....sunt asa de multumita si resimt ca o realizare faptul ca am invatat cu placa si ca am ajuns in stadiul in care sa o controlez eu pe ea si nu ea pe mine si chiar la faza in care sa colaboram amandoua. Un lucru nou, pe care insa mi-l doream; admiram pe cei ce "puteau" si practicau. Si am ajuns si eu printre ei. Pentru ca am indraznit si am vrut, nu m-am lasat batuta...Dar nu numai atat. Sfaturile si preocuparea celor din jur au fost, chiar daca nu de mare ajutor, pentru ca nu tineam minte mare lucru, dar au fost incurajatoare. Parca toti vroiau sa invat. Aici s-a vazut bucuria si placerea pentru acest sport. Au experimentat si au fost asa de incantati incat au vrut ca si altii sa aiba parte de ceea ceea ce au avut ei. Va multumesc la toti, pentru tot ajutorul acordat pe partie. Si au fost multi... de la primi pana la ceilalti- baieti si fete, frati si surori:) Da, si sentimentul ce l-am simtit cand am reusit.....mi-a adus un zambet. Ca si atunci cand am condus pentru prima oara masina.;)) Asa m-am simtit. Au fost clipe frumoase si memorabile acolo pe partie, intre alb si albastru, intre zapada pamanteana si cer limpede ca o mare de clestar. M-am simtit asa de bine acordand si eu ajutor, cunoscand oameni noi- cel mai mic "Ma cheama David si am 3 ani si 4 luni". :) Si sa te inchini si sa lauzi pe Cel ce a creat toate de sub tine si de deasupra ta. Urcand, ingenuncheat, cu obrajii piscati de ger, lacrimand si zambind in acelasi timp...fara trecut, fara "ce va fi maine?", fara amintiri si fara sperante. Doar momentul prezent si bucuria lui, cu sentimentul de "aici si acum", eu si Dumnezeu. Fara regretul zilei de ieri , fara teama pentru urmatorul pas, fara ingrijorarea pentru tot anul ce sta inainte. Doar acum, doar noi. Inaltator. Dar sa nu uit cerul ce gerul il facea mai clar. Stelele si luna, aburul, infratirea, cerul, pamantul....erau una in inima mea, pentru ca era Unul singur Cel spre care se ridica ruga, aburul, ochiul, inima si lauda noastra. Asta a fost, astea au fost lectiile "de afara" :) Versetul "dinauntru" a fost "Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine! "(Psalmul 119:133) Multumirile sa-I fie aduse Domnului Dumnezeu si tot El sa ne ajute ca lectiile invatate si discutiile purtate sa se transforme in fapte in tot timpul anului, spre lauda Lui. Asa sa fie? Si toti cei care au luat parte la ele sa zica AMIN! Big hug pentru toti.

Si pomul...

..."Vezi prima pomul acela?"
..."Da, prima. Ce-i cu el?"
..."Prima...Pomul acela sunt eu."

Dar chiar si el ar putea sa nu mai fie la fel , daca la anul l-am mai vizita.
Mi s-a facut cunoscut scenariul posibil pentru ca pomul sa nu mai fie cum este acum.
S-a facut lumina- si in privinta pomului.
In privinta mea, Lumina e demult.
:)

12-19 iulie 2008

Nu stiu cat timp am, pana ma biruie iarasi somnul.
Dormeam si nu am mai putut dormi datorita tusei ce am capatat-o in ultimele zile.
Si chiar cand incepi sa o tratezi, se face tot mai rea- cica astea sunt primele semne de vindecare.

O saptamana...n-am fost.
Am fost altundeva- un inger printre mai multi.
A fost o saptamana indescribible.
Si mi-am dat seama de asta numai cand am inceput sa povestesc :)

Mai multe cuvinte altadata. Acum doar las imagini sa vorbeasca

Imagini de viata. :)
Adevarata viata, in Cristos.
Cadrul desfasurarii actiunii, vazut pe orizontala

Cadrul, vazut in perspectiva, cu privirea unde-i e locul: in sus!
Baietii la Baza;))
Noi si-al nostru acoperamantLa uscat
Prea frumoasa.

Cu TamTam la soricel;))
Albert...ma intreb ce l-a facut sa- si ia capul in maini:-/
Dupa cum vedeti
Si badminton...in sfarsit ne-am amintit de el, in penultima zi:P. Mai bine mai tarziu decat deloc.
Aici se poate vedea echipa mea:P Soricel:)>:D< Prin padure, spre SUSVeselia:)
Venind...
A ingenuncheat Robotzelu':)
Together, in the great adventure:)

Singura prietenie de pret este cea care s-a nascut fara motiv.
Cei mai dragi:)
Ignora-ma pe mine, important aici era protejatul meu;))Ado
Place poza asta muuult:)


Avem pe Domnul, avem valoare:) Si ne bucuram impreuna, in EL, unde suntem oameni noi si frumosi.
Maretia Lui imi umple inima...!
EL E TOT.
:)O pereche de frati si una de surori:)
Noi trei:)
Relax:P

To be continued...