Încă mireasă, nobilă mireasă.

De mult nu am mai scris. 
De muuult caut aceste versuri pe care le aveam, odată, pe bara din dreapta blog-ului. Dar iată că azi, fără să caut, cu ajutorul a doi prieteni de suflet vechi, din alta viaţă parcă, le-am găsiiit! 
Şi aşa mă bucur, că trebuie să le pun aici, ca să rămână şi la mine! 

Pentru ce vă uitaţi fete fecioare la mine?
Mă cunoaşteţi prea bine…
Nu sunt cine ştie cine.
Nu fac parte dintre oamenii lumii
importanţi,
mari
şi grei.
Sunt numai o mireasă…
mistuită de dor după Mirele ei.
După Mirele care găsi preţ de răscumpărare,
nu în preţul aurului sau al pietrelor nestemate,
ci în preţul vieţii;
şi pe palmele Lui sunt săpate-
pe palma Lui de Dumnezeu-
toate literele numelui meu.
Deci, pentru că nunta e aproape,
am grijă să nu mi se stingă lumina în noapte.
M-am încins cu Adevărul 
peste veştmântul de in subţire,
m-am încălţat cu râvnă.
Şi m-am acoperit cu neprihănire.
Mi-am luat scutul strălucitor ca un Soare,
să nu mă ajungă cumva acele săgeţi arzătoare.
Mi-am oţelit braţele cu putere
şi mi-am făcut timp pentru alţii,
mai necăjiţi decât mine, să le fiu mângăiere.
Deşi pe-aproape-i prăpastia adâncă, 
m-am trudit cu migală,
dar mi-am zidit casa pe Stâncă.
De-acum pot să vină valurile,
vânturile,
urgiile.
Nimic n-o să-i schimbe din loc temeliile.
Poate să vină chiar şi vrăjmaşul, 
Dar numai până la poartă:
“Ehei, cum trăieşti tu?
Pentru noi eşti ca moartă.
Ţie nu-ţi pasă de câte pot să mai vină:
foamete,
boală,
chiar moarte, invazia străină?
Ce-ai să te faci
când n-o să-ţi mai ajungă bucata de pâine?”

Dar Mirele meu m-a învăţat
să-L aştept liniştită,
să mă rog ne-ncetat
şi să râd de ziua de mâine.
Şi să râd de ziua de mâine.                                                      


Şi acum râdem doi. :) 






(Versurile nu îmi aparţin şi nu ştiu cui aparţin, îmi amintesc doar că le-am găsit demult, intr-o revistă pentru femei.)

Ciudată întâlnire

Ciudată întâlnire între mine, psihologie şi literatură. 
Ciudată o credeam până am găsit maldăre de articole, site-uri şi cărţi care tratează această întâlnire benefică dintre om, psihologie şi literatură. 
Şi de atunci m-am apucat de descusut această întâlnire pe toate părţile. 


Dar azi, să vezi şi să nu crezi, alta întâlnire ciudată. Ceea ce eu cos şi descos, cineva trăieşte! Este aplicaţia perfectă la ceea ce eu teoretizez, deocamdată. 


Da, mă bucură nespus faptul că ştiu că Cineva le orchestrează pe toate. 


Nu mai zic nimic, las să grăiască trăirea...



Ce-ţi doresc eu ţie,
Dulce prietenie? 
Să fii lungă şi frumoasă, 
Cu sacul plin de mireasmă. 
Să o- mprăştii peste tot,
Să-i faci pe toţi bucuroşi!
Să-i ajuţi pe cei "săraci",
Să-i legi pe cei supăraţi! 
Să-i aduci iar împreună, 
Să  se poată lua de mână!
Să-i fericeşti pe cei ce n-au, 
Să te- ndoieşti la cei ce au.
Să fie toate câte trei ,
Să aibă acelaşi ţel.
Să fii căutată ne-ncetat
Şi să răspunzi imediat!
Să aduci tu veselie 
Unde nu este bucurie;
Să-i uneşti pe toţi, în pace 
Şi să-i împaci când este cazul.
Asta-i datoria ta:
Să fii cu toţi pe orişiunde,
Să nu-i laşi să stea cu priviri crude.
Să le dai la toţi la fel,
Multe bucurii de fel.
Eu te las acum cu dor!
Să fii bună şi-nţeleaptă, 
Ca să fii tot lăudată,
Să te caute ne- ncetat 
Cei care au alunecat.

Auzi tu, prietenie? Fii de bună omenie şi naşte-te în oricine! 

Cântec singură

Cântec singur scria el.
Ce îmi rămâne  mie?


Conjug ce nu s-a mai văzut
şi cântec singură atunci. 


A conjuga se poate
doi la un jug să pui. 


Dar cântec singură unul din ei;
atunci celălalt ce?

Cântec singur

Mă-ntorc, la tine ma intorc
Doniri să se-nfiripe!
Se frânge timpul între crengi
în ore şi în clipe...

Hei... mâine-am să-ţi aduc în ochi
de-mi vei ieşi-nainte,
un cântec vechi, un joc de doi
din sânge şi cuvinte

Cântări de ocnă şi de dor
mă dor şi mă adună
Azi codrul tot, tâlharii goi
s-au murdărit cu lună

Mă-ntorc, la tine mă întorc
prin noapte şi prin gânduri
Rămân nescrişi, în urma mea
copacii, rânduri, rânduri

şi calc aşa, fără să vreau,
cu tălpile murdare,
pe umbra frunzelor de tei
uitată în cărare

...el, Nichita, poetul pe înţelesul inimii mele. 

Poezie sau proză?

Read it aloud  

pass it through your ears 

enjoy the 

    ride, and 

know  

the difference between poetry and prose 

is that poetry is broken 

into lines— 

that is all. 

Robert Carroll(2005) , Finding the Words to Say It: The Healing Power of Poetry, Oxford University Press

Ninge-mă, Doamne!

Ninge-mă, Doamne,
din sânge, cu Harul.
Desfă-mă-n bucăţi,
şi curăţă mărgăritarul. 


Ninge-mă, Doamne-
să-ngheţe păcatul. 
Apoi, cu suflarea-Ţi, 
Topeşte-l de tot. 


Ninge-mă, Doamne
şi fă ca ninsoarea
în mine şi-n alţii 
să rupă prinsoarea. 


Ninge-mă, Doamne
şi fă-mă ca Tine-
să ning totdeauna,
până-n veşnicie. 


16 decembrie 2010

De toamnă (2)

Mi s-a lipit azi toamna de picioare
Şi vântul mi-a şoptit: Ce eşti? 
Nu sunt nimic, i-am zis, străină
De a lui trecere prin univers. 
Dar el ştia, că ba da, sunt:
Sunt chip de lut bătut de soare
Şi trecător, tot ca o floare. 
Dar port în mine chip divin,
Şi asta mă va face...tare. 
Chiar când furtuni izbesc în jur,
Mă uit la cer şi văd scăpare.
...
Privesc acum la toamna din picioare 
Şi mă încântă drumu: `i Către Cer. 

Suflă visul.

Sufă visul.
Forme strâmte
în încercări de ghips uscat
încearcă-a-l ţine, sechestrat. 
Dă-i drumul.
Liber, a se-mplini să zboare.
Nu-ţi fie teamă.
De-i al tău, visul va prinde aripi 
şi zborul îl va termina, cu bine, 
chemând cu dor tot ce-i în tine
să-l pună-n forma cea din urmă. 
Dar la sfârşit- e forma dată. 
La început- doar zborul liber 
va face visul ca în formă 
să îşi găsească, plin, nestinsul. 

Ce nu văd, dar sunt.

Prin voi, să văd. Căci prin El, sunt.

Prin ochii tăi dacă mă uit,

Ce văd în chipul meu de lut?

Ce-ţi pare ţie că-i frumos;

Ce nu-i de-ajuns, ce-i de prisos?

Aş vrea cu ochii tăi să văd

Cum las în urma mea prăpăd

Când mă citeşti şi nu-nţelegi,

Când mă asculţi şi te-ntristezi.

Aş vrea cu sufletu-ţi să simt

Al bucuriei dulce imn

Când zâmbetu-mi te odihneşte,

Când braţul tău mă ocroteşte.

Nu văd ce vezi când mă priveşti.

Nu simt ce simţi când mă iubeşti.

Dar chiar şi când nu văd sau simt,

Un lucru ştiu: ochii-ţi nu mint!

Şi îi privesc şi îi doresc

Mereu cu dorul de ceresc.

Căci chiar şi-n lut când ne găsim,

Purtăm un chip măreţ, divin!

Dedic

Când totu-n jur se clatină-n furtună,

Când norii grei, de plumb se-ngesuie pe cer,

Mă simt ameninţat, înghesuit, în disperare,

Dar ochii-atunci eu mi-i ridic spre El.

Nu-n jurul meu găsesc ce caut: o scăpare;

Nici oamenii nu pot a mă salva.

Din iureşul de valuri, teamă, frig şi strigăt

Doar mâna Sa, ea poate ajuta.

Întinde-Ţi-o acum, din slăvi, Stăpâne.

Inima mea, ştiu: Tu poţi a proteja

Şi preschimba într-una cântătoare:
Să cânte, în furtună, slava Ta.

Amin!

27 martie 2010

Îţi dedic, cu drag din cel mai drag , pentru că poate te ajută să găseşti mângăierea şi alinarea.

E altceva

Ce sunt,

din tot ce sunt,

ce vreau, ce cred?

Ce sunt din tot ce tu mă crezi a fi?

Ce am,

din tot ce pot,

ce simt, ce cred?

Ce am din tot ce Tu-mi oferi?

Mă pierd,

nu ştiu, sau uit

ce mereu îmi promiţi.

Cât Tu ai să m-aştepţi?

Nu mai visez,

trăiesc, nu-i trist

de când te-ai întâmplat.

Cât ast-am aşteptat?

Pun întrebări,

Nici nu mai scriu,

răspunsuri, nici motive n-am.

Chiar crezi că înţelegi?

Gânduri de mâine

voi pune flori de dud la poartă
şi ace de cireş pe drum
voi scoate peşti uscaţi din baltă
şi-oi face focul fără fum
şi-oi bea aghiazma încălzită
ca să-mi înec dorul de rai
şi-oi scoate draci dintr-o pisică
cu vin şi cu colaci de mai
am să mă-nvârt puţin în gânduri
şi voi ieşi mai prost ca azi
voi scrie mâine aceste rânduri
"ridică-te ca să nu cazi"

alleant

Deşi poartă titlul Gânduri de mâine, sunt gânduri de ieri, un ieri îndepărtat, de parcă n-ar fi dacă nu ar fi rămas aducerile- aminte. Le-am scris, ale lui cuvinte, întocmai cum le-ar fi scris el.

şi am scris azi aceste gânduri:

ridică-te, ca să nu cazi! 

Rime de la prime ...

Când aşteptarea se îneacă în esenţă
Şi viaţa zi de zi-i perseverenţă,
Aşteaptă în căinţă-a Sa prezenţă
Să îţi ridice greaua penitenţă.

De totul nu-i decât o aparenţă
Şi-asa normală ţi se pare-a Sa absenţă,
Te scalzi şi te-adânceşti în necredinţă,
Fără să poţi vedea a dragostei prezenţă.

Degeaba-ncerci cu vehemenţă
Să înţelegi a inimii dorinţă.
Ai doar nevoie ca o reală pocăinţă
Să supună-ntreaga ta fiinţă.

De-n viaţa ta nu e nădăjduinţă,
Apleacă-te smerit în pocăinţă.
Curând se va deschide o portiţă ;
Întinde-ţi mâna spre-a Lui făgăduinţă.

24 februarie 2008.

Chemarea unui suflet însetat

Îngroapă-mă-n Tine,
vie cum sunt.
Să mor pentru Tine
doresc azi, mai mult.

Căci tot ce eu sunt
mă doare prea mult,
de când nu mai eşti
peste viaţa-mi, Stăpân.

Vino Tu iar
în min' să trăieşti.
Căci viaţa-mi contează
doar Tu când domneşti.

3 octombrie 2009

Retrospectivă din nou

Am cam întârziat cu retrospectiva taberei din Parâng.
Dar uite-o aici, prin curtoazia lui Silviu, autorul ei.

Cu mult dor de aventură,
Ştiind că o să ţinem cură,
Am ajuns sus în Parâng
Şi îmi vine să mă plâng: (Şi ţie?!?)

De condiţii, de-oboseală,
De mâncările din oală,
De lipsa semnalului
Şi de vizitele ursului.

Dar ne-am mai acomodat
Şi jucând perechile,
Albinele au atacat
De-ngroziră fetele.

Rezultatul se observă:
Doris plânge de se-neacă
Pentru o înţepătură
Şi nu vroia deloc să tacă:

"Nu vleau sale; nu, nimic!
Ajută-mă să mă lidic.
Aoleu, eu vleau acasă,
Gângăniile nu mă mai lasă. "

Situaţie la Andreea groasă-
Muşcatură "veninoasă"
Plus o frică zdravănă;
Plânge de nu se mai termină.

Bianca e mai curajoasă,
Dar dacă situaţia cere,
Se face şi ea plângăcioasă;
Dar îi trece repede.

Ursul...nu face excepţie;
Speriatu-ne-a pe toţi la rând.
Cosmin face-o afirmaţie:
"E măgar, măi, om nătâng!"

Un măgar să ragă-aşa!?!?
Îngrozit fugea plantonul:
"Bagă focul, nu mai sta
Şi scoate repede toporul!"

Ado era s-o păţească:
Când pe foc punea un lemn;
Ca puiul pe grill să se prăjească;
Gazul l-a făcut om demn.

Povestea nu a fost crezută,
Dar în noaptea ce urmează
Răgetele se repetă
Şi noi toţi privim a groază.

Cosmin iară se trezeşte.
Ce să faci? Se-obişnuieşte
Cu controale de rutină
În nopţi ce nu se termină.

Alex cu sunete ciudate,
Raluca cu stări enervate,
Ramo să le-atragă atenţia,
Billy e cu intervenţia.

Ema e mai plictisită-
Ea nu joacă, că-i cinstită.
Adevăru-i dureros,
Provocarea....mmm...nu-i folos.

"Hai să jucăm altceva",
Zice Ralu iar nervoasă
Când Daniel se prăbuşeşte
De nimeni nu îl mai trezeşte.

Simo e teleghidată,
De-oboseală terminată.
Două mii şi jumătate
A urcat crestele toate!

Auzit-am că au plâns
Toate pe munte mergând;
Obosite, terminate
Şi în suflet deprimate.

Despre Gabi să nu zici?
Venit din şapte pitici,
Gura-i mare, măi fârtate,
Are replică la toate.

Albert nu mai are loc
Să doarmă şi el în cort:
Puradeii-i ocupară
Cortul şi îl enervară.

Roxana e neadormită,
De trei zile neodihnită.
Dă din gură şi trozneşte,
Faţa-n negru şi-o vopseşte.

Uite-acum o ghicitoare:
Cine e baiatul care,
Mai frumos decât o floare,
Muzica îl pasionează,
Ritmul căştii îl distrează? (Bogdan)

Trei rămân în tabără, (Silviu, David, Cătă)
Lemnele le curăţă,
Gătesc, se spală, lenevesc,
De plictiseală se prostesc.

Dacă vrei o doctorie
Sau pateu uns pe felie,
Eliza te-ajută-ndată:
Foamea şi durerea pleacă.

De atâta limbuţeală,
Ăştia doi se supărară:
Gabi şi Albert, din amici,
Deveniseră arici.

S-au tot înţepat subit
Până s-au şi dovedit.
Acuma şi-au mai revenit,
Gabi pădurea-a părăsit.

Uite şi-ultima din zile:
Am scăzut cu multe kile.
Nu contează ce n-avem,
Important e ce suntem.

Am trecut prin multă frică,
Da-ndoielile ne pică
Şi cu toţii ne-amintim
Domnului să-I mulţumim!

NU îngrijorării

Luca 12:22-34

Arunc asupra Ta îngrijorarea mea;
Să nu mă mai gândesc la ce nu pot schimba.

O dată Te-ai jertfit şi mi-ai dat pacea Ta
Povara mea s-a stins, prin învierea ta.

Şi-acum la Tine vin- să caut Faţa Ta,
Vreau ca-n viaţa mea să strălucească Ea.

Şi-ntâi împărăţia vreau a căuta-
Ea-i veşnicia mea, o ştiu şi cânt aşa.

Dare de seamă

A fost o săptămână frumoasă.
La Râu Sadului, departe de semnale, în afara ariilor de acoperire a reţelelor de telefonie mobilă, departe de claxoane şi ţevi de eşapament, departe de aglomeraţie şi chiar de caldura sufocantă.
Organizarea a fost asigurată de ECM ; protecţia, bucuria, Hrana, odihna au fost asigurate de Dumnezeu. Cazarea, mâncarea, focul de tabără au fost asigurate de cabana Nora.
Participarea a fost asigurată de tineri şi tinere din oraşe din ţară- Bucureşti, Craiova, Câmpina, Târgu Jiu, Oradea, Sibiu şi de persoane din SUA şi Anglia.
Multe altele au fost asigurate de diferiţi oameni, care purtau numele de lideri, iar noi toţi ceilalţi purtam, ca şi ei, de altfel, ecusoane cu numele.

Frumos. Oameni de la care ai ce învăţa doar privind, Cuvânt din care te saturi studiind, închinare prin care te împlineşti cinstindu-L pe Cel care ne-a fost adevărat lider tuturor.

Echipa ECM are o viziune frumoasă: 10% din Europa să fie pentru Cristos! Să aparţină lui Dumnezeu. Zeciuiala Europei, pentru Domnul întregului pământ.

Să fie binecuvântaţi să ne rugăm în continuare şi ştiu că vor fi, pentru că sunt o binecuvântare pentru mulţi.

Am făcut multe în această săptămână, multe serioase, multe prea hazlii...au fost toate darul Lui- încă unul- pentru noi.

Am cunoscut mai îndeaproape doi oameni ai lui Dumnezeu- Ezra şi Neemia, cu ajutorul fratelui Dwight Stone şi al fratelui Maciek.

În continuare poţi citi retrospectiva săptămânii, care cuprinde principalele evenimente şi o bună doză de voie bună. Retrospectiva - asigurată de fetele din Târgu Jiu.
Enjoy it.

Cu mic cu mare am plecat,

Din toate părţile ne-am adunat

Cu gândul numai la distrat

-...pardon, la studiat-

Şi la Nora ne-am cazat.

Cabana e primitoare,

Cu duşuri răcoritoare.

Îi spală chiar şi pe vecini

Şi de bucurie-s plini.

Ne trezim de dimineaţă

Cu urme de pernă pe faţă

Şi spre baie ne-ndreptăm,

În şir indian aşteptăm.

Cine-apucă să se spele

Merge usor pe alee,

Spre grupuri să se întalnească

Şi inima să-şi veselească.

La studiu am învăţat

Să nu fim ca Sanbalat,

Ci ca Ezra să gândim

Şi ca Neemia să zidim.

Fiindcă am fost gălăgioşi,

Cosmin ne-a dat programu-n jos.

Atunci toţi am ripostat,

Dar el tot nu s-a lăsat.

Într-o bună dimineaţă,

Când să ne spălăm pe faţă,

În baie ne-am orbecăit,

Dar apă tot n-am găsit.

La râu atunci am alergat,

Pe mâini pe faţă ne-am spălat

(-Şi pe dinţi nu ?

-Taci, tu !

-Okei .)

Cu toţii ne-am bucurat

Că râul n-a fost secat.

Nimeni nu ar fi crezut

Că Dănuţ ar fi în stare

Să aibă un cap aşa de tare.

În duel când a sărit,

Şase copci au răsărit.

La banner ne-am adunat ,

Spre comoara am plecat-

Fiecare cu o hartă

Foarte bine desenată.

În cascadă ne-am băgat,

Până şi de serpi am dat,

Dar niciunul n-a lăsat

Vreun bileţel neluat.

După ce-am răscolit pădurea,

Am luat la răsfoit Scriptura.

Înapoi am alergat,

Dar premiul a fost luat

De Samy şi echipa sa,

Reuşind victoria.

La Mufa-Pufa s-au întrecut,

În saci n-au prea încăput.

În hârtie s-au înfăşurat

Şi de sfoară-au apucat.

De-nvârtit, s-au învârtit.

Fiecare-a reuşit

Prin cercuri să se strecoare,

Dac-a mai fost în picioare.

Şi acuma, la sfârşit,

Ne-am bucurat c-am reuşit

Să ne cunoaştem mai bine,

Aşa cum Silviu ne spune.

Şi spre casă când plecăm,

Ce-am învăţat, să nu uităm.

Să punem în aplicare

În viaţa noastră, fiecare.

E ca şi cum mi-e dor.

Iubeşte-mă

Ascunde-mă într-o lacrimă ce încă nu a căzut
Păstrează-mă într-un cuvânt ce încă nu ai rostit
Încet…cu teama că poţi să mă pierzi
Iubeşte-mă…iubeşte-mă
Cum iubeşte ploaia pământul,
Cum iubeşte vântul copacii,
Cum iubeşte un pictor culoarea,
Poetul cuvântul
Iubeşte-mă...
Când nu ţi-e uşor să iubeşti…
Iubeşte-mă
Când nu ştii ce să faci şi te temi să greşeşti
Când te pierzi, când plângi, când zâmbeşti
Oricând…iubeşte-mă.

Nu îmi aparţin versurile, ci altcuiva.
Ale lui sunt îndemnurile , ale mele întrebările.

Să te iubesc, să te ascund, să te păstrez?
Să te compar cu ce-i mai de preţ la pictor, la poet?
Să te asemăn cu ce-i mai dorit de ploaie, sau de vânt?
Când sunt oricum sunt, mereu, să te iubesc?
Când mă pierd, când plâng, când zâmbesc?
Când eşti pierdut, când râzi-
Te-ai transformat în amintire doar-
- Să te iubesc...?
[Nu ţie îţi vorbesc, căci nu te mai cunosc.
Vorbesc cu cel ce-ai fost.]
Păstrat într-un cuvânt, ascuns în lacrima ce nu a căzut
...şi totuşi, te-ai pierdut.
Şi doar un vers acum rămâne, mai multe, 'n amintirea lui,
A timpului trecut...dar nu pierdut.
Dar tu, pierdut din lumea dinainte,
Salvat însă într-o iubire-ntreagă,
Încă iubeşti?
Marea, muntele, zilele, florile?
Încă păstrezi al aleanului frumos?
Căci toate trec, o ştiu. Dar astea?
La mine n-au trecut şi nici vreo şansă n-au.
Căci voi iubi mereu ce încă nu-i pierdut:
E Cuvântul, pictorul, floarea, poetul,
Adâncul şi înaltul în acelaşi timp.
E luna, e cireşul, e gândul cel senin.
E zâmbetul pe faţa tristă...
E tot ce-a fost şi încă nu-i pierdut.







De ce azi?
Să zicem că...
Poate pentru că se termină ce-a început după ce s-a terminat acum trei ani...





P.S. Şi-aş vrea sa îmi răspunzi,
să ai îngăduinţa
acelei inimi care te-ntregeşte
să scrii, să fii un pic din cel ce-ai fost.

E ca şi cum mi-ar fi dor de Nichita Stănescu sau de cea mai bună prietenă din liceu...
Şi dacă mă vei întreba ce am vrut să spun, voi mai scrie o dată ce am scris şi acesta-mi va fi răspunsul.