martie 28, 2010

Dedic

Când totu-n jur se clatină-n furtună,
Când norii grei, de plumb se-ngesuie pe cer,
Mă simt ameninţat, înghesuit, în disperare,
Dar ochii-atunci eu mi-i ridic spre El.

Nu-n jurul meu găsesc ce caut: o scăpare;
Nici oamenii nu pot a mă salva.
Din iureşul de valuri, teamă, frig şi strigăt
Doar mâna Sa, ea poate ajuta.

Întinde-Ţi-o acum, din slăvi, Stăpâne.
Inima mea, ştiu: Tu poţi a proteja
Şi preschimba într-una cântătoare:
Să cânte, în furtună, slava Ta.

Amin!

27 martie 2010

Îţi dedic, cu drag din cel mai drag , pentru că poate te ajută să găseşti mângăierea şi alinarea.

martie 21, 2010

La curs


Cel mai mult la cursurile domnului profesor M.T. mă fascinează fumul care iasă din ţigara lui; de parcă ar prelungi cuvintele lui, prefăcându-le în ceva ce nu mai trece, deşi nici nu se mai vede, nici aude în vreun fel şi deşi nu se transformă în altceva.


Tot cuvintele ieşite din vârful ţigării m-au făcut să mă gândesc :

De ce să fii supărat, să te simţi "prost" pentru că nu eşti popular ( a se citi în engleză, cum pronunţă el), când tu nici nu vrei, de fapt, să fii? Când singura ta dorinţă e să fii lăsat în pace, în lumea ta, cu pasiunea ta? Nu te poţi împăca şi pe tine şi atingerea "idealurilor de masă" , atingerea şi obtinerea unor statute "la modă", dacă ceea ce eşti tu e în contrast cu drumul pe care merge turma - cea fără de Păstor. Dacă mulţi oameni merg pe acelaşi/ un singur drum, nu înseamnă neapărat că acela este drumul corect.
De ce să vrei să împlineşti numărul celor care formează turma, de ce să fii condus de spiritul ei?
De ce să nu împlineşti planul universal şi specific al Păstorului pentru tine; de ce să nu îţi urmezi propriul drum, de ce să nu te laşi condus de Spiritul Sfânt?
Ţinta ta o vei atinge doar în acest mod şi nu în modul pe care alţii îl hotărăsc pentru tine, într-un fel sau altul.

[...]
Ne-a dat pauză , de asta scurtă am fost.

martie 15, 2010

Azi am visat.

Ce m-a făcut astăzi să visez, entuziasmată, este un colţ de lume virtuală care ar putea umple o cameră ideală, dar reală, plină cu cărţi care mai de care, cărţi pline de cuvinte, idei, imagini, chiar şi sunete, care să-şi găsească locul chiar şi pe/ sub/ printre pianul meu plin de praf şi dezacordat deocamdată, ca şi visul pe care l-am admirat preţ de câteva minute cu patru ochi deschişi.

doi ochi: îmi doresc un loc al meu unde să stau singură şi plin cu cărti, cu pianul meu ....
doi ochi: 8-> (visând)
doi ochi: aşa o cameră de boem
doi ochi: şi când ies de acolo... să mă aştepte cineva; da' nu oricine.
alţi doi ochi: într-o cameră plină cu CD-uri şi cu un laptop în braţe
alţi doi ochi: :))
doi ochi: îl arunc cât colo pe laptop să îmi fac loc :>

Da, din colţul colecţionarului a început visul meu. Să vedem unde se va termina, poate chiar în colţurile mele proprii şi după, în locul laptopului.


martie 13, 2010

E altceva


Ce sunt,
din tot ce sunt,
ce vreau, ce cred?

Ce sunt din tot ce tu mă crezi a fi?

Ce am,
din tot ce pot,
ce simt, ce cred?

Ce am din tot ce Tu-mi oferi?

Mă pierd,
nu ştiu, sau uit
ce mereu îmi promiţi.

Cât Tu ai să m-aştepţi?

Nu mai visez,
trăiesc, nu-i trist
de când te-ai întâmplat.

Cât ast-am aşteptat?

Pun întrebări,
Nici nu mai scriu,
răspunsuri, nici motive n-am.

Chiar crezi că înţelegi?





martie 12, 2010

Explozia de culoare



Cu negrul inimii mele... frământări adunate, puse la un loc, oferite, primite sau dobândite. Cu trecerea vremii se adaugă nuanţe de alb...clar, transparent, pur, nepervertit.
Şi aşa iau fiinţă anotimpurile gri. Se numesc oscilante şi sunt nedorite. Mai ales că sunt caracterizate de incertitudine. Din minunea asta din care nu înţelegi nimic apare din senin prima nuanţă de roşu! Mirifică, pasională, puternică: se defineşte prin perseverenţă, curaj. Şi fascinantul nu se opreşte aici : asemenea unui copil, număr pe degete: negru, alb, gri şi roşu ...când uimirea mea n-are capăt: galben: să fie căldură, soare, să fie calm, să fie. Şi pierdută în minunea asta ce-o trăiesc apare şi un albastru ... E tot ce-mi lipseşte la prima vedere: apă, uitare de sine, contopire, preludiu, aventură şi nu mai am cuvinte să spun cum aş descrie ... sau ba da, e cer! Şi totuşi lipseşte ceva din puzzle-ul ăsta: lipseşte verde: cel ce -mi dă speranţă, tărie, mă duce cu dragoste în trecut şi îmi arată că din negru a renăscut, mă întoarce în prezent şi îmi arată bogăţia zilei, ca mai apoi să mă îndemne pentru viitor la un lucru : viaţă.
Aşa numesc eu azi verde: viaţa.



Şi privind în urmă pot spune aşa : Minunabil ! Explozia de culoare a vieţii mele!



P.S. Nu e scrisă de mine, dar pentru că eu nu am voie să scriu pentru că sunt...cumva :p şi aş scrie nemaiscrise pe aici, a scris înge despre minunea şi aşteptarea împlinită azi în viaţa ei. Ne bucurăm şi noi pentru ea şi mulţumim Domnului pentru bucuriile frumoase pe care ni le face din lucruri mărunte.

martie 11, 2010

Autenticitate peste tot

Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la asta, dar pe mine tocmai m-a "lovit" un gând. Un gând legat de ceva ce avem fiecare, ceva fără de care nu putem trăi într-o societate, ceva care uneori construim fără să ne dăm seama: relaţii.

Un gând despre relaţii.


Nu încep cu descrierea vârfului săgeţii care mi-a adus ideea şi care m-a străpuns.

Încep cu ultima poruncă din Lege, din Legea scrisă de Însuşi Dumnezeu:

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău. (Exod 20 :17)

Ai dorit vreodată o relaţie în care nu ai fost parte? Ai visat vreodată cum să fie o relaţie? Te-ai inspirat vreodată în vreuna din relaţiile tale din cărţi, filme, viaţa celor din jurul tău? Dacă da, ai poftit o relaţie. Ţi-ai dorit ca ceva ce nu îţi aparţine şi poate nu a fost menit să îţi aparţină, să fie al tău. Să fii parte dintr-o "aşa frumoasă" relaţie: chiar dacă e vorba de relaţia vreunui personaj de film cu profesorii săi, de relaţia dintre doi cei mai buni prieteni prezentată într-un mod ideal (ireal deci), de relaţia dintre nişte părinţi şi copiii lor, de relaţia dintre doi anume îndrăgostiţi sau de relaţia vreunui sublim geniu cu lumea din jurul lui şi cu lumea dinăuntrul lui. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit, dar cred că ai prins esenţa: ai văzut/citit/auzit despre o anumită relaţie şi ţi-ai dorit ca şi tu, cu personajul corespondent din viaţa ta, să aveţi aşa o relaţie- să fie aşa, să semene cu a lor. Şi nu mă refer la faptul că ne dorim ca relaţiile noastre să fie bazate pe încredere, respect, dragoste necondiţionată, înţelegere şi întâmpinarea de către fiecare a nevoilor celuilalt. Nu despre "pe ce ne construim relaţiile" vorbesc, ci despre felul cum le construim, cu ce scop şi cu ce/cine să semene.

Cum am ajuns să mă gândesc la acest lucru? Am fost acolo, am căzut în această greşeală- sau păcat, dacă vrei. Mi-am dorit să fie şi într-o relaţie a mea aşa ca la ei. Sau, mai corect : dinainte să fie cazul de acest gen de relaţie la mine, mi-am dorit-o aşa. Şi am selectat dintre persoanele cu care puteam construi relaţia aceasta, în funcţie de cum era corespondentul în relatia cealaltă. Nu mi-am trăit viaţa mea, am căutat să devin parte dintr- o copie a relaţiei lor. Eram în căutarea unui ideal, pentru că se ştie că deşi iarba din curtea vecinului pare mai verde, dacă arunci o privire mai atentă, vei descoperi că este, de fapt, gazon artificial. Aşteptam o persoană care să se potrivească în schema mea de relaţie, aşa cum o aveam formată. În loc să mă bucur că pot construi cu fiecare persoană o relaţie ieşită din scheme, originală, autentică.

Aici am vrut să ajung: autenticitate. Aşa cum Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi unic şi special, relaţiile noastre sunt intenţionate a fi aşa : originale şi nemaiîntâlnite. Fiecare suntem unic şi nu voi putea niciodată să construiesc o relaţie- repet, orice relaţie- dupa reţeta altora. Pentru că ingredientele nu sunt aceleaşi, scopul nu este acelaşi, contextele nu sunt nici pe departe la fel.

Mulţi oameni, şi mai multe relaţii. Câte familii, atâtea "reţete". Câte cupluri, atâtea poveşti. Nu putem "remixa" nimic. Toate sunt noi şi noi suntem responsabili de cum le administrăm, cum le investim, spre ce le îndreptăm, cui le dedicăm.

Putem încerca, bineînţeles, să "ne inspirăm" din curtea vecinilor. Dar ştii ce se va întâmpla? Acelaşi lucru care se întâmplă când te compari cu altcineva, când încerci să te asemeni cu cineva, când încerci să îţi fabrici măşti care să semene cu idealuri: frustrarea şi nemulţumirea nu vor întârzia să apară.

Aşa mi-am dat seama şi asa am ajuns la gândul acesta, aşa mi l-a adus Dumnezeu: prin frustarea pe care am simţit-o. Era să dau cu piciorul unei mingi, pentru că nu se potrivea în terenul pe care aşa frumos mi l-am construit mental. Dar Dumnezeu vorbeşte şi cine vrea, se lasă învăţat de El. Am distrus - nu uşor- terenul acesta imaginar, schema aceasta mentală. Lucrurile, în mod corect, trebuie să înceapă cu mingea. Să laşi mingea să îşi aleagă terenul şi nu să alegi mingea în funcţie de teren. Asta poate părea amuzant- foarte, de fapt. Dar ilustrează foarte bine ideea şi gândul pe care cred că ar trebui să îl cercetăm fiecare, uitându-ne înapoi în viaţa noastră.

Câtă spontaneitate pierdută, câte idei eşuate, câte sentimente irosite, câtă bunătate nearătată, câtă dragoste neinvestită, câte lucruri nefăcute- pentru că am privit cu jind la relaţiile altora şi am visat la "relaţia perfectă". Câtă personalitate ascunsă, câtă frumuseţe nenăscută a rămas, pentru că nu ne-am bucurat de ceea ce şi pe cine am avut în jurul nostru, construind relaţii autentice, în loc să visăm la ceea ce citim în cărţi, vedem în filme sau plăsmuieşte imaginaţia noastră, care tinde să fie mereu în căutarea "fericirii cu orice preţ".

Dumnezeu să ne dea înţelepciune- în iniţierea relaţiilor, în scopurile pe care le avem, în continuarea acelor relaţii pe care le avem de când am început a exista, în terminarea acelora care au timp limitat de existenţă. Şi scopul nostru suprem în fiecare dintre ele să nu fie să fim fericiţi şi să ne simţim bine, ci să fie cinstirea Lui şi onorarea Numelui Său. Iar steagul biruinţei va flutura măreţ peste noi şi peste toate relaţiile pe care le avem, ca o aducere-aminte a promisiunii: Îl voi cinsti pe cel care Mă cinsteşte (1 Samuel 2 :30).

martie 04, 2010

Ciudat.

De neimaginat altădată, dar acum ştiu: o inimă de om care se întinde spre altă inimă de om poate concura şi poate câştiga în concursul cu vântul, cu ploaia, cu luna sau cu orice altădată încălzea sau bucura şi învăluia inima asta de om în frumuseţe şi visare.

Interesaţi de pagina de viaţă