iunie 30, 2009

Finish Line

Nu o să mă apuc să scriu toată istoria acestei seri; am lăcrimat-o, am suspinat-o, am scris-o deja.
Dar trebuie să punctez câteva gânduri născute din ploaie , finish line Vox Dei ...

Înainte de primul gând a fost un Cuvânt care mi-a fost dat prompt şi clar(ce mult aş vrea să fie toate aşa) când l-am cerut. Întrebarea mea era: să mă duc sau să nu mă duc? Ia să văd, Doamne, ce îmi zici Tu, aşa , special pentru azi", am zis şi am deschis Cuvântul lui Dumnezeu pentru azi, care se afla în vecinătatea mea când mă întrebam eu aşa.
Era scris:

FĂ-O CÂT MAI POŢI!

"se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol." (1 Samuel 20:18b)

Asta era scris, ca şi răspuns. Mă întreb...oare chiar aşa să fie? Va observa cineva locul gol? Dar dacă El zice, aşa va fi. La mine vor fi multe locuri goale şi cel mai rău îmi pare că unele s-au golit prea devreme, când încă mai era timp...

Dar să trec peste.

Primul gând este referitor la umbrela mea care nu "sfidează" ploaia, după cum fac toate umbrelele, ci se bucură de ploaie, împreună cu mine.
Şi pentru asta, mulţumesc Timeea pentru umbrela înflorită şi plină de culoare şi bucurie!(e de la ea, fără nicio ocazie)

Al doilea gând este despre bălţi şi despre cum ne contrazicem noi, oamenii, pe noi înşine. Sau despre cum ne schimbăm, în timp. Şi adică, atunci când suntem copii fugim înspre bălţi, ne place să călcăm în ele, să ne udăm, să ne jucăm în ele. Şi atunci nu avem voie- pentru că suntem copii şi trebuie să fim ascultaăori de părinţii noştri care au ajuns la faza în care nu mai fug înspre bălţi, ci fug de ele, le ocolesc, nu vor să aibă de â-a face cu ele. Dar ei au uitat cum le plăcea şi lor când erau copii, nu îi înteleg pe copii şi de aici....toate neînţelegerile. Astăzi când am realizat treaba asta mi-am zis..."acum nu mă mai opreşte nimic să umblu prin bălţi, de ce le sar şi ocolesc?"
Şi aşa am hotărât eu ca de acum să nu mai ocolesc balţile, pentru a-l bucura pe copilul din /de mine.

Acum că scriu asta îmi răsare altă analogie, şi anume, cu fuga înspre şi de oameni. Sunt perioade în viaţă când căutăm anumiţi oameni, ne place să umblăm "prin ei", cu ei, înspre ei. Vin perioade peste timpuri când, faţă de aceiaşi oameni, ne comportăm diferit- fugim de ei, "îi sărim", îi ocolim, ca pe nişte bălţi care ne stau în drum. Pe ei, care altădată ne erau sursă de bucurie, de suport, prieteni dragi. Ah, şi chiar acum mă pocăiesc de treaba asta. Cum îmi vorbeşte Domnul mie chiar când scriu eu să citească alţii. Şi se adevereşte şi acum, ca şi altădată, că dacă scriu, întâi scriu pentru mine.

Să nu mai fug de, deci, ci înspre. Sau măcar să nu mă mai port ca şi cu o baltă. Chiar dacă nu fug înspre, dar să nu mai fug de. Aşa să fac!

Am rămas cu gândurile la trei la numărătoare. Mă întreba în seara asta ce fac de la toamnă. M-am învăţat cu întrebarea asta şi de fiecare dată dau un răspuns pe care-l apuc întâi. Dar în seara asta am zis "Nu ştiu, doar Domnul ştie şi deocamdată nu-mi spune şi mie". Asta şi pentru tine, dacă ţi-ar fi trecut cumva prin minte sau inimă să mă întrebi ce va fi. Să nu mă mai întrebi, acesta e răspunsul. Pe de altă parte, urmatoarea persoană din seara asta cu subiectul mi-a zis, după ce i-am răspuns la fel, "Poate El ţi-a spus da' nu vrei tu să auzi". Ei, că la asta nu mă gândisem. Dar nu cred, totuşi...o să mă gândesc mai bine.

Astea sunt gândurile mai optimiste din seara asta.
Restul, despre cum mi-am luat rămas bun pe drumul înapoi-singură fiind- de la toţi prietenii cu care mă întorceam altădată de la Vox Dei sau de altundeva, nu îţi mai spun. Pentru că ei nu au fost acum cu mine, dar la locul unde ne despărţeam altădată , acum le-am zâmbit, i-am încredinţat Cerului şi am mers mai departe. Am fost ca în filme, mi se pare acum.
Singură, cum am venit prima oară, aşa plec acum, adică nu chiar acum, dar de data asta. Am promis asta (poate nu trebuia) şi mi-am ţinut promisiunea. Dar ei rămân- urmele lăsate de ei , vrând-nevrând, nu le va mai şterge nimeni. Amintirile cu ei nu le pot uita, oricât ar vrea cineva. Pentru că, deşi am venit singură şi plec singură, trei ani nu am fost singură.
Mi-ar da inima să fac aici un pomelnic, dar te simţi tu că şi tu eşti.

Prieten drag, prietenă scumpă, rămâi în Lumină, cu pace şi bucurie.
Aşa voi face şi eu.

iunie 29, 2009

Iubirea din ploaie

Stăteam în ploaie şi ascultam cum mă iubeşte.

Căci stropii erau aşa de mari şi parcă atunci când se izbeau de pământ spărgeau rezistenţele mele şi mă puteam apropia mai mult, puteam desluşi mai clar, reuşeam a înţelege mai bine. În acelaşi timp, tensiunile mele se relaxau , zâmbetul îmi inflorea, ochii mi se înfrumuseţau, sunt sigură! Pentru că priveau lucrarea mâinilor Lui! De ce se petreceau toate astea? Cum? Doar pentru că El ploua şi pentru că era exact ceea ce aveam nevoie!

Pentru a putea declara bucuroasă că, în ciuda zilei de azi şi a beţelor din roate, El a fost tot timpul în control şi încă mai este!

Nu-mi era teamă şi nici nelinişte din cauza fulgerelor şi tunetelor-aveam Adăpostul meu, Umbrela mea etern deschisă.

[...]

Nu, altfel văd eternitatea decât trecătorul de azi prin pagina mea de viaţă. Nu petrecută într-un loc pământesc, aşteptând un lucru pieritor. Nu petrecută cu el, ci alături de Regele , Domnul meu.

Eternitatea mea e ocupată de Stăpânul Universului- fiecare fragmenţel din ea. Şi nu aş da nicio bucăţică, nimănui!

Iar eternitatea cu El...începe acum!

iunie 28, 2009

Lecţie nouă despre jertfă

[poză din cimitirul Mediaş, cimitirul meu preferat, vedere spre Cer.]

Sunt în plină facere de cunoştinţă cu Linda Dillow, prin intermediul cărţii ei Împlineşte-mi sufletul însetat.
Ea îmi vorbeşte mie în paginile cărţii ei- despre Dumnezeul ei şi al meu, despre Preaiubitul nostru.
Mă pot , citind, identifica cu ea, mă pot compara cu ea, cu prietenele ei care au cuvântul uneori, dar, mai ales, mă pot regăsi-îmi pot regăsi sufletul de preaiubită a Domnului în aceste pagini.

Ajungând la capitolul 5- Îmi închin viaţa, capitol cu care debutează partea a doua a cărţii, Umblarea în închinare, la pagina 99, Linda îmi pune întrebarea întrebărilor:

ESTE VIAŢA TA PREDATĂ LUI DUMNEZEU ÎN PROPORŢIE DE 100%?

Am continuat cu cititul, sperând că voi recunoaşte din cele ce urmează vreo cheie pe care încă o mai ţin, cheie ce îmi dă mie controlul a 2, 4, 5, 10, 20% din viaţa mea, nelăsându-L pe Dumnezeu să fie Domn, pentru că "Dacă nu sunt Domn peste orice loc, nu sunt Domn deloc"(p.104)

Câteva pagini mai departe Linda mărturiseşte ce a predat ea lui Dumnezeu din viaţa ei. (ce era totul pentru ea) şi anume:

Tot ce sunt
Tot ce am
Tot ce fac
Tot ce sufăr


spune ea că a dat Domnului.

Am observat ceva: pentru fiecare dintre noi , tot înseamnă lucruri diferite.
Pentru mine, de exemplu, tot ce am predat Domnului a fost tot ce a zis si ea şi înca ceva. Am considerat eu şi El m-a convins , la un moment dat din viaţa mea, că trebuie să-I predau, să-I jertfesc încă ceva.

Tot ce sunt
Tot ce am
Tot ce fac
Tot ce sufăr

Tot ce visez
Tot ce iubesc



I-am încredinţat Lui ce am iubit şi ce am visat.
A fost aşa de dureros sa las pe altarul Lui vise şi ce iubeam, să las renunţarea să ardă pentru plăcerea Lui. Dar am făcut-o şi mă bucur , pentru că ştiu că a fost de un miros plăcut jertfa înaintea Lui.

A trebuit să renunţ şi să stau departe, să uit ceea ce am iubit şi ceea ce am visat, pentru a-I plăcea Celui care mă iubeşte şi care are un vis pentru mine.

Astăzi...tot El mi-a amintit aceste lucruri. De ce acum? Pentru că citind şi amintindu-mi am realizat că încerc, de o vreme incoace, să recuperez ce I-am încredinţat Lui. Îmi doresc înapoi ceva din ce I-am jertfit. Şi asta nu se face! Asta nu e bine!

Ce pui o dată pe altar ca jertfă pentru Dumnezeu nu mai vrei inapoi!

Nu mă dezic de actul meu de atunci, când mi-a sfârâit inima şi visul pe altarul Lui; nu îmi pare rău. Era cel mai bun lucru pe care l-aş fi putut face. Numai că am uitat. Dar re-amintirea revine din partea Lui, cu o lecţie învăţată! Şi de folos.
Poate este şi pentru tine de folos lecţia mea.

Să-ţi fie spre bine şi nu spre rău, să fie spre cinstea Numelui Său şi nu spre ocară!

iunie 21, 2009

Bacu' de anu' ăsta

Mâine, adică azi, începe examenul de bacalaureat. ( ca să mă exprim aşa, pe de-a-ntregul)

Nu am prea mulşi aflaţi în situaţie.
Sunt doar Biencuţa, Lala, vecina şi Sami. Adică mai sunt şi Manu Br. şiMirabela, da
ei nu citesc.

Dragilor, trei dintre voi vă bizuiţi pe Numele Domnului.
Şi...deşi calul şi armura sunt pregătite pentru luptă, biruinţa este a Domnului.

Încredeţi-vă în El şi nu uitaţi că nişte oameni nu vă pot face nimic, când El este de partea voastră.

Nu notele ce vor crede ei că le meritaţi vă reprezintă pe voi, nu rezultatele vă dau valoarea în ochii Celui şi celor care contează.

Să treceţi cu folos şi prin experienta asta şi mă rog să nu rămâneti cu traume-cum am rămas eu, dar să fiţi, în orice circumstanţă, lumini şi să Îl reprezentaţi frumos pe Domnul vostru.

Să auzim de 10!
Sunteţi încredinţaţi în mâna şi în dragostea Lui!

P.S. Tu, cel care citeşti, în următoarele două săptămâni, mai adu-i înaintea lui Dumnezeu.
Să ne fim ajutoare unii altora, în Cristos.

iunie 14, 2009

(De)Prima oară.

În 14.06.1987 am luat prima gură de aer....fac lucrul ăsta fără oprire de 22 de ani, m-am obişnuit asa. Acum să fiu sincer cred că nici n-aş putea altfel...

Sleită de puteri, nici măcar nu am mai putut să plâng.
Prea mare lupta de trecere dintr-o lume în alta.
Pentru prima oară ...am început a exista.

[...]

Pentru prima oara m-au şocat de "ziua mea".
Petrecere-surpriză. Pusă la cale cu mine aici, în casă.
Nu am bănuit nimic. Nu pentru seara asta.
Da, "aşa de naivă", cum mi-a zis.

Am 22 de ani. Dar încă sunt naivă. Încă trăiesc cu bucurie de copil în lucrurile mici.

Încă mă fac mică atunci când îmi cântă La mulţi ani şi încă îmi venea să fug când m-au întâmpinat cu fluierici şi inimile deschise.
Am 22 de ani, dar încă mă uit dupa avioane când trec deasupra mea.
...încă visez cu ochii deschisi şi îmi place să îmi imaginez poveşti, să le creez...
Am atâţia ani...şi totusi, nu ştiu pe unde s-au scurs...
Tot ce rămâne simţit şi preţuit e iubirea. Pe care am simţit-o şi pe care am dat-o.

A fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul. Şi iubirea voastră face mai mult decât toate darurile , oricât de preţioase ar fi. Să vă am pe voi- chiar când toate şi toţi pleacă, dispar, eşuează- contează. Voi contaţi. Şi dacă v-aş şti aproape când este mai greu, ar fi mai uşor.

Mulţumesc, familie!
Mulţumesc, Doamne, pentru familie(lărgită)!
Mulţumesc că m-ai învăţat până acum că ei contează.
...că mi-ai arătat Adevărul şi mă ajuţi să umblu în El.
...că m-ai făcut lumină şi binecuvântare.
...că am fost, sunt iubită şi că pot să iubesc!
...că am eşuat, că am învins!
...că m-ai învăţat dragostea necondiţionată.
...că m-ai învăţat iertarea.
...că trăiesc liberă în Tine!
Mulţumesc pentru că viitorul meu e în mâna Ta.

Nu aş fi scris nimic, dar nu am putut să nu notez ce mi-au facut.
:)
Cine?
Păi...Timeea(capul lor), mami, tati, Ado, Doris, Monica, Mihai, Oana, Cristina, Ovidiu, Andreea, Bianca, Moni, Cristi, Silviu, Adina, Albert, Simo şi Luci!
Fiţi şi voi surprinşi şi bucuraţi de Stăpânul nostru, al tuturor!






iunie 10, 2009

S-a aproape sfârşit.

Mda...
C'est almost fini.(a se citi cu accentele de rigoare, care îmi lipsesc din păcate)

Mi-am luat ramas bun-urile necesare.
(S înţeleg că cele neluate nu sunt necesare...?)

En fin.....aici e un sfârşit.

Pe care nu vreau(ciudat) să-l comentez, pentru că nu îmi provoacă foarte multe sentimente. Nici gânduri.

Chiar acum "mă strofoc de căldură" (citat din om în viaţă- nu ştiu cum se face că în ultimul timp faci cum faci şi te bagi în toate posturile. ) şi ascult colinde. Aşa sărbătoresc sfârşitul. Cu Începutul, care pentru mine înseamnă de fapt totul. Începutul şi Sfârşitul care sunt Isus Hristos. Doar El contează, iar El nu se termină.

El a venit din gloria de sus şi va mai veni o dată. Şi să-I vină Lui şi din viaţa mea gloria cuvenită- adica toată.

Cam atât îmi vine a spune.
Cius

Ciudat de...

Am început să îmi fac un obicei care îmi place: să provoc oamenii la scris.
Că ar fi ei economişti, administratori publici în devenire, informaticieni, liceeni, fete, băieţi, calculatorişti sau altceva...
Ştiu că fiecare are ceva de dat. Ceva de exprimat. Şi prind aşa câte un moment când simt ceva că ar vrea să fie ţipat de pe acoperişurile (e bine pluralul acesta...?) caselor. Ceva care frământă pe cel de lângă mine- şi atunci arunc mănuşa. Şi mă bucur că ei răspund.
Aseară a fost rândul lui Dani L. din Făgăraş.
Pentru că i se părea prea ciudat...l-am invitat la scris.
Uite ce a prins glas din frământarea lui.

Ciudat- e ciudat cum unele persoane intră în viaţa altora doar pentru a ieşi- după ce îşi lasă amprenta oricum.
Ciudat-cum viaţa ne oferă uneori testul şi după, lecţia.
Ciudat- cum uneori îţi dai seama de cât de valoros e cineva după ce dispare din orizontul vieţii tale.
Ciudat- cum trece timpul şi nu îl preţuim ...niciodată... de fapt după ce nu îl mai avem îl preţuim(nu e ambiguu asta?!!)

Ciudat- e ciudat cuvântul ciudat...cum să-l definesc...ciudat.

Ciudat-cum ne lăsăm influenţaţi de lucruri mărunte ...şi nu le vedem pe cele mari, gigantice , imense ce ne stau în faţă.
Ciudat- cum privim la uşile închise şi nu le vedem pe cele deschise.
Ciudat-cum facem alegeri care ni se par bune şi de fapt...... sunt nimicuri, greşeli, tot lucruri ciudate...
Ciudat - cum privim la trecut şi nu ne putem desprinde de el... uităm(nu băgăm în seamă) prezentul şi viitorul..
Ciudat?...Mai departe de acest cuvânt ciudat ce e...... E viaţa cu bune, rele, lacrimi, bucurii, vise, speranţe, dezamăgiri..
Amintiri.......trebuie să trec de ...ciudat şi să văd partea plină a paharului: Viaţa, aşa cum e ea- frumoasă sau nu- depinde cum o văd eu, cred. Sper să o văd frumoasă.

Şi eu sper, Dani, să o vezi prin ochii lui Dumnezeu.
Mulţumesc pentru împărtăşirea ta. :)

iunie 08, 2009

Prea crud

Nu am mai văzut niciodată un film despre nazism.
Nu am citit niciodată ceva despre.
Nu...

Tocmai am văzut The boy in the striped pyjamas.
Sau i-aş spune...Cum moare inocenţa germană - gazată.

Dumnezeu este superior cu mult credinţei noastre , cunoştintei noastre despre El. Să ierte asemenea atrocităti...
How could they?!?

Nu şocant e cuvântul.
Este HAR. Totul este despre har. Al lui Dumnezeu, cum poate acoperi umanitatea întreagă.

"-Spune-mi despre jocul cu numerele.
-Nu e un joc, ţi-am zis. Fiecare avem un număr diferit.
-Şi apoi ce se întâmplă?"
?!?

"-Nu îmi plac soldaţii. Ţie îţi plac?
-Da, tatăl meu este soldat. Dar nu unul din aceia care iau hainele oamenilor fără motiv."


"-Tatăl tău este fermier?
-Nu, tatăl meu este ceasornicar. ...Sau a fost. Acum, în cea mai mare parte a timpului, repară încălţări.
- Este ciudat cum adulţii nu se pot hotărî în legătură cu ce vor sa fie. Aşa este şi Pavel. Era doctor, dar a renunţat la tot ca să cureţe cartofi."
?!?!?!?!

Aşa povesteau ei doi -Bruno si Shmuel- pe după gard. Până în ziua când Bruno s-a hotărât să îl ajute pe Shmuel să îşi găsească tatăl...dispărut.
Şi aşa au fost amândoi adăugaţi la numărul săpunurilor....iar mirosul trupuşoarelor lor s-a amestecat cu al celorlalţi evrei şi, înălţându-se spre cer, striga către Dumnezeu.

...

Din trecute în prezent


În lumea asta crudă, unde dacă pierzi o cursă se duc mai multe odată cu ea, suntem străini şi trecători unul pe lângă altul, lăsând la ceilalţi, făr' să ştim, din noi.
Şi când ne e dor de ei, nu ştim, de fapt, că ne e dor de părţi din noi, pe care nu le mai avem, căci se află la ei.


Din "Amintiri cu dor", 3 aprilie 2009


Titlul: Pentru că...toate-s vechi şi nouă toate...

iunie 07, 2009

Sărbătoare


Astăzi- mare sărbătoare.
Şi pentru mine, în duh cu ei, cu bucuria lor, odată cu începutul introducerii capitolului lor împreună!
Tamara şi Elvis!

Pentru a doua oara mi s-a intâmplat să mi se logodească una dintre cele mai bune prietene.
Prima dată a fost anul trecut la Irina şi Christian.
Şi numai Dumnezeu ştie cine va fi următoarea prietenă sau de ce nu, următorul prieten- că doar şi timpul lor a sosit.
Şi astăzi a fost frumos sentimentul ce l-am avut pentru soricela mea şi pentru Elvis- rânduitul dintre robii lui Dumnezeu pentru ea.


Am vrut doar să consemnez această zi în aceste dăinuitoare pagini.

Cât despre voi doi, una mai am să vă spun:

Veşnic Iubirea să fie cu voi, între voi, în voi- până în ziua de-apoi!

iunie 04, 2009

E ca şi cum mi-e dor.

Iubeşte-mă

Ascunde-mă într-o lacrimă ce încă nu a căzut
Păstrează-mă într-un cuvânt ce încă nu ai rostit
Încet…cu teama că poţi să mă pierzi
Iubeşte-mă…iubeşte-mă
Cum iubeşte ploaia pământul,
Cum iubeşte vântul copacii,
Cum iubeşte un pictor culoarea,
Poetul cuvântul
Iubeşte-mă...
Când nu ţi-e uşor să iubeşti…
Iubeşte-mă
Când nu ştii ce să faci şi te temi să greşeşti
Când te pierzi, când plângi, când zâmbeşti
Oricând…iubeşte-mă.

Nu îmi aparţin versurile, ci altcuiva.
Ale lui sunt îndemnurile , ale mele întrebările.

Să te iubesc, să te ascund, să te păstrez?
Să te compar cu ce-i mai de preţ la pictor, la poet?
Să te asemăn cu ce-i mai dorit de ploaie, sau de vânt?
Când sunt oricum sunt, mereu, să te iubesc?
Când mă pierd, când plâng, când zâmbesc?
Când eşti pierdut, când râzi-
Te-ai transformat în amintire doar-
- Să te iubesc...?
[Nu ţie îţi vorbesc, căci nu te mai cunosc.
Vorbesc cu cel ce-ai fost.]
Păstrat într-un cuvânt, ascuns în lacrima ce nu a căzut
...şi totuşi, te-ai pierdut.
Şi doar un vers acum rămâne, mai multe, 'n amintirea lui,
A timpului trecut...dar nu pierdut.
Dar tu, pierdut din lumea dinainte,
Salvat însă într-o iubire-ntreagă,
Încă iubeşti?
Marea, muntele, zilele, florile?
Încă păstrezi al aleanului frumos?
Căci toate trec, o ştiu. Dar astea?
La mine n-au trecut şi nici vreo şansă n-au.
Căci voi iubi mereu ce încă nu-i pierdut:
E Cuvântul, pictorul, floarea, poetul,
Adâncul şi înaltul în acelaşi timp.
E luna, e cireşul, e gândul cel senin.
E zâmbetul pe faţa tristă...
E tot ce-a fost şi încă nu-i pierdut.







De ce azi?
Să zicem că...
Poate pentru că se termină ce-a început după ce s-a terminat acum trei ani...





P.S. Şi-aş vrea sa îmi răspunzi,
să ai îngăduinţa
acelei inimi care te-ntregeşte
să scrii, să fii un pic din cel ce-ai fost.


E ca şi cum mi-ar fi dor de Nichita Stănescu sau de cea mai bună prietenă din liceu...
Şi dacă mă vei întreba ce am vrut să spun, voi mai scrie o dată ce am scris şi acesta-mi va fi răspunsul.

iunie 01, 2009

De pomină- petrecere


Prietena copilăriei mele...

Dorina: stai că mai am un cadou pt tine
Eliza: ia
Dorina : că tot e ziua copilului şi suferi
Dorina : :*
Eliza: :)
Eliza : da
Eliza : sufăr :-< încă e timp de suferinţă
Dorina : toate sunt pt tine


Au fost mai multe, da' eu trebuia să le văd pe toate. Aici...numai un sample.




Da, ea azi s-a încărcat cu energie de la copii :) La o "petrecere de pomină" din Pociovalişte, Novaci. Cred- în legătura cu locaţia- că aşa e:P




Câteva mesaje, direct din inimile lor :)












„Dragi copii din lumea întreagă, vă invit aici în sătucul nostru natal. De 1 iunie noi ne-am gândit să facem o petrecere de pomină. Ştiu că toţi copiii în această zi se distrează. La fel noi ne distrăm alături de cei dragi, dar ne gândim şi la voi”.

Andrada, clasa a IV-a











„Dragi copii africani, eu vă iubesc aşa negri cum sunteţi pentru că această culoare vă face unici. Vă doresc să aveţi parte de fericire alături de părinţii voştri deoarece de aceasta toţi avem nevoie. La mulţi ani, copii de ciocolată!”

Ana, clasa a IV-a








Şi aici tot ea a descris petrecerea din Târgu Jiu :)















„Copii din toată lumea, vrem ca iubirea de părinţi să fie aproape de voi. Noi vă iubim, aşa că am făcut multe desene în care am pictat aşa cum ne-am închipuit chipurile voastre. Ştim că şi voi vreţi o planetă verde ca să nu ne mai îmbolnăvim şi să nu se mai întâmple lucruri rele”.


Alexandru, clasa a IV-a





La mulţi ani şi vouă, dragi micuţi-viitorul.
La mulţi ani viitorului.
Şi fie ca să găsiţi în viaţp semnificaţia şi să vă dedicaţi cu totul Adevărului şi Dreptăţii.




Mulţumim, Do pentru imagini şi îmbucurare :)

E-un lucru serios....

Aş vrea să nu scriu despre ei, ci să fiu printre ei- să ne tăvălim prin iarbă, să tragem cu arcul cu băieţii, să ne împletim părul şi să facem coroniţe cu fetele, să cântăm cu toţi în parc, să ne jucăm coroana e rotundă, să adormim istoviţi la sfârşitul zilei, să râdem cu gurile până la urechi până ne dor şi gura şi urechile, să alergăm, să-I mulţumim lui Dumnezeu că putem fi copii!

Da, aş vrea să nu stau aici să scriu despre toate astea, aş vrea să le trăiesc!
Aş vrea să mă asculte tati şi să nu creadă că am glumit ieri când i-am zis să mă sune şi azi să-mi zică
La mulţi ani, aş vrea să fiu acasă, să mă fi dus de dimineaţă să mă bag între ei în pat în timp ce fraţii mei dormeau încă.... Aş vrea să mai fie şi alţi părinţi în afară de mama lui Christian, care i-a sunat pe el şi pe Irina în SUA să le zică La mulţi ani, azi dimineaţă, când la ei era toiul nopţii :)

Aş vrea să fie plină ziua cu baloane, acadele, picioare desculţe în iarbă....

Dar sunt aici, venită de la examen, după ce am avut parte şi de counselling for free azi de la domnii profesori care tot încearcă să îmi alunge pesimismul, perfecţionismul şi să mă facă să înţeleg că frustrarea mi-o întreţin singură, fără niciun motiv real să o fac...


Sunt aici, singură, fără părinţi, baloane, râsete de copil , doar cu dorinţe...



Încă nu este timpul...


Lasă copilul din tine să trăiască. Lasă-l să se exprime. Şi adu zâmbetul pe buzele şi în ochii oricărui copil de lângă tine- mic sau mare. Nu vei regreta!
Să fii copil e-un lucru serios. Nimic pe lume nu-i mai frumos!

Nici un minut nu stai pe loc, poţi să zâmbeşti şi ai noroc. Când eşti copil , viaţa-i un jooooooooooc!!!

P.S. S-ar putea să primesc de 1 iunie, totuşi , ceva: melodia Să fii copil e-un lucru serios, de la Abracadabra. De vreo 15 ani visez la ea! Poate azi e timpul....:)

Interesaţi de pagina de viaţă