Pledoarie pentru odihnă

Astăzi am început ziua cu odihna. Dacă ți se pare ciudat, încearcă, într-o dimineață, să începi ziua în liniştea zorilor, când noaptea îi predă ştafeta zilei, păsările îşi înalță glasurile odihnite. În toată această activitate a mediului înconjurător, să stai tu cu tine şi cu Dumnezeu, e odihnitor! După odihna trupului, aceasta este odihna omului interior.

Dar nu numai despre această odihnă scriu acum, ci despre Odihnă, în general. 

Pentru că am citit o invitație în această dimineață. 

Invitația este aceasta:

"Isus le-a zis: "Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin." Căci erau mulți care veneau şi se duceau , şi ei n-aveau vreme nici să mănânce." Găsim scris în Marcu, 6:31. 

Domnul Isus i-a chemat pe ucenici la odihnă, vă dați seama? Deci... să te odihneşti nu e rău, nu e ruşine? Nu e păcat?! 

Nu, nu, nu. Şi e chiar necesar. Şi chiar poruncă divină! 

Rămâi cu mine, odihneşte-te câteva minute 🤭

Odihna este importantă. Primul exemplu de odihnă l-a dat chiar Dumnezeu: "şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse."(Geneza 2:2) 

Dumnezeu S-a oprit din creat, S-a oprit din a spune şi S-a dat un pas în spate, S-a uitat la tot ce făcuse, şi toate erau bune. Era mulțumit de "munca" Sa, rezultatul Îl bucura. 

Cât de mult avem de învățat din doar aceste versete! 

Dar mergem mai departe, pentru că Dumnezeu a ridicat odihna la rang de poruncă: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințeşti." (Exod 20:8) 

Nu doar să o ții, dar să o umpli de Mine, de prezența Mea, ca să fie sfințită. 

Cum a văzut la Tatăl, aşa a practicat şi Fiul: Domnul Isus Însuşi a avut această disciplină, i-aş putea spune, disciplina odihnei. Deseori apare menționat în Biblie că Se retrăgea singur, la o parte de ceilalți, pentru rugăciune. 

Apoi i-a chemat pe ucenici: "Veniți singuri într-un loc pustiu şi odihniți-vă!"

Avem de învățat sau nu? Este odihna bună? Chiar necesară! 

Ucenicii erau în slujire, îi slujeau pe ceilalți oameni, împreună cu Domnul Isus. Gloate de oameni după ei, mesaje peste mesaje, explicații, rânduirea oamenilor, care cum să ajungă la Învățător... erau prinşi în activitate şi Domnul Isus le-a văzut nevoia de odihnă. 

Nu sta liniştit, în afară de Domnul Isus, nu prea te va chema nimeni la odihnă... nu prea des, cel puțin. Şi nu prea mulți. Tu singur trebuie să te disciplinezi în acest sens. 

Odihna e necesară la perioade constante din timp (noaptea, tot a şaptea zi sunt două feluri de odihnă). 

Avem nevoie să ne odihnim de munca fizică (sau intelectuală, după caz) pe care o ducem pentru întreținerea vieții. Avem nevoie să ne odihnim, să ne oprim din iureşul vieții, pentru că pe lângă întreținerea vieții, mai întreținem şi altele. Trăim într-o lume în care suntem traşi din multe părți, vorbesc şi din perspectiva unui părinte, care aleargă şi cu şi pentru copii. 

Doar stai şi fă o listă, în câte părți alergi într-o săptămână. 

Şi fă şi o listă cu momentele în care te odihneşti. Tu, singur, la o parte. Mai departe analizează tu listele 🙂

Odihna e un principiu valabil pentru toți, şi cine nu îl respectă, va suporta consecințele. 

Dar te invit să te gândeşti la mai mult decât a sta, atunci când te odihneşti. Mai mult decât a adormi cu o carte în mână sau a sta într-un hamac în munți. 

Conform poruncii despre ziua de odihnă, sfințeşte momentul odihnei. 

Combină odihna cu rugăciunea, cu citirea Cuvântului lui Dumnezeu. 

În felul acesta, te reconectezi cu Dumnezeu şi poți medita cum Îi împlineşti Cuvântul în viața ta, te poți gândi la trăirea ta. Te poți da un pas în spate şi să vezi dacă eşti pe drumul pe care îți doreşti să fii. Poți lua decizii noi, poți găsi păcate sau lucruri fără de folos care te consumă degeaba, lucruri de care nu îți poți da seama atunci când eşti mereu grăbit, în mijlocul lor, când eşti oarecum pe pilot automat. Poți planifica noi strategii, pentru a fi mai eficient în ceea ce faci, mai organizat. 

Retragerea are multe beneficii, pauza îți permite să schimbi, să ajustezi, să te recalibrezi, să reporneşti cu mintea mai limpede şi cu forțe proaspete. 

Când te retragi, la o parte, Îl poți auzi mult mai bine pe Dumnezeu, ce mai are să îți spună. 

Sunt persoane între noi care au tendința naturală la analiza, la meditație, la deconectare de tumult... pentru ele este mai uşor. Sau poate sunt perioade din viață în care ne retragem mai uşor şi altele în care este dificil, zice o mamă de trei copii. 🙈

Dar sunt şi persoane care consideră un lucru negativ să te odihneşti, sau pur şi simplu nici nu îl iau în considerare. Poate nu ştiu că odihna este poruncă divină şi odihna cu rugăciune este exemplul Mântuitorului nostru...

Haideți să le spunem şi lor, şi cu toții să muncim mai cu spor şi drag în orice domeniu, dacă acceptăm invitația Domnului Isus şi dacă respectăm porunca lui Dumnezeu: să ne disciplinăm să ne odihnim constant şi să chemăm în odihna noastră prezența lui Dumnezeu. 

Viaţa ca un tren

Am scris ceea ce urmează într-o zi din septembrie 2007. De mult am vrut să adaug gândul la capitolul Viaţa ca o...dar azi am primit un gând pe mail care m-a făcut să trec la fapte.

Să fie cu folos.

Life is a train of moods...

Viaţa este un tren de stări. Mă întrebam în care vagon mă aflu acum, dintre cele multe, cu felurite infăţişări şi nume: bucurie, fericire, veselie, tristeţe, supărare, depresie, dragoste, ură, indiferenţă, nepăsare totală, egoism, altruism, agape, mândrie, negare de sine, umilinţă, zdrobire, acceptare, apropiere sau îndepărtare de oameni, de Dumnezeu...mai sunt şi vagoanele mândriei şi trufiei; mânia are mai multe vagoane, printre care furia, nebunia...

Dintre toate aceste stări-vagoane...care mă adăposteşte acum? Care e starea mea generală? Mă întrebam ieri; şi m-am gândit că atunci, în ziua lui ieri, mă aflam într-o chestie din aia dintre vagoane- hol, coridor- acolo unde sunt uşile. Tocmai ieşisem dintr-un vagon al cărui nume nu mi-l amintesc, nu mai ştiu nimic despre el; dacă am fost în el singură sau mai erau şi alţi oameni pe lângă mine; dacă m-a făcut să râd sau să plâng; dacă m-am simţit bine acolo; dacă era cald sau frig; nu mai ştiu nici măcar de cine era patronat, de care domn? Asta e cel mai trist...că ar trebui să fiu sigură că nu umblu prin vagoane neaflate sub stăpânirea Dumnezeului meu...Ieşisem, aşadar, din acel vagon nemaiştiut şi mă îndreptam spre altul, în care încă nu ajunsesem; nu ştiam nimic despre el; era unul nemaiîntâlnit...

Asta era ieri.

Azi?

Cred că am deschis uşa unui vagon...da,un vagon; da' încă nu ştiu care e. Ştiu doar care aş vrea să fie: vagonul blândeţii....

După patruzeci de ani petrecuţi cu oile, în vagoanele umilinţei, smereniei, ascultării de Dumnezeu, renunţării la sine, Moise...a devenit "foarte blând; cel mai blând om de pe faţa pământului"...

Eu...câte vagoane mai am până acolo?!?

Domnul să mă ţină de mână şi să-mi sprijinească paşii prin fiecare vagon prin care trec. Şi totul...să fie spre slava Lui! AMIN

Rime de la prime ...

Când aşteptarea se îneacă în esenţă
Şi viaţa zi de zi-i perseverenţă,
Aşteaptă în căinţă-a Sa prezenţă
Să îţi ridice greaua penitenţă.

De totul nu-i decât o aparenţă
Şi-asa normală ţi se pare-a Sa absenţă,
Te scalzi şi te-adânceşti în necredinţă,
Fără să poţi vedea a dragostei prezenţă.

Degeaba-ncerci cu vehemenţă
Să înţelegi a inimii dorinţă.
Ai doar nevoie ca o reală pocăinţă
Să supună-ntreaga ta fiinţă.

De-n viaţa ta nu e nădăjduinţă,
Apleacă-te smerit în pocăinţă.
Curând se va deschide o portiţă ;
Întinde-ţi mâna spre-a Lui făgăduinţă.

24 februarie 2008.

Din trecute în prezent

În lumea asta crudă, unde dacă pierzi o cursă se duc mai multe odată cu ea, suntem străini şi trecători unul pe lângă altul, lăsând la ceilalţi, făr' să ştim, din noi.
Şi când ne e dor de ei, nu ştim, de fapt, că ne e dor de părţi din noi, pe care nu le mai avem, căci se află la ei.

Din "Amintiri cu dor", 3 aprilie 2009

Titlul: Pentru că...toate-s vechi şi nouă toate...

De-odată 'ncoace...

M-am jucat cu vântul...
pentru că nu era nimeni care să mai vrea să zboare.
Am petrecut timp cu luna....
pentru că niciunul din cei care aş fi avut nevoie să fie lângă mine, nu era.
Am râs cu ploaia şi ea mi-a asigurat buna dispoziţie, dintr-o zi încoace,
pentru că m-a văzut plângând şi şi-a confundat stropii cu lacrimile mele.
Am plâns cu frigul,
căci mi-aş fi dorit îngheţată toată firea, până când el mi-a intrat adânc în oase şi nu mai vrea să iasă.
Am căutat lumina,
fiindcă nu am mai vrut să merg singură prin întuneric.
Am stat seri de-a rândul înconjurată de cărţi,
până ele au devenit parte din mine, iar autorii lor, prieteni apropiaţi.
Am stat aproape de un poet
şi am început să iubesc poezia.
Am fugit de lume,
căci am simţit că vrea să mă despartă de vânt, de lună, de soare şi de lumină.
Şi am ajuns în mâinile Celui ce le-a creat pe toate acestea, care mi-au devenit , între timp, prieteni.
L-am privit în faţă, iar ochii Lui mi-au spus:
"Toate sunt pentru tine. Dar ai grijă...ca nu cumva, din prea multă prietenie cu ele, să-i îndepărtezi pe oameni, pe cei pe care i-am pus lângă tine; ca nu cumva, împlinită de ele, să nu mai rămână nimic de făcut cu prietenii tăi oameni; ca din prea multă atragere din partea lor, să rămâi singură. Şi, mai ales, ai grijă ca nu cumva să le pui pe vreuna din ele înaintea Mea, care le-am creat - şi pe ele şi pe tine.
Întâi , Eu să -ţi fiu desfătarea. Şi după ce Eu te voi împlini, te vei putea bucura: şi de oameni şi de lună şi de ploaie şi de vânt şi de cuvânt. "

7 noiembrie 2008

P.S. Dedic scrierea aceasta omului cu lentile, pentru că sub lună, în vânt şi în ploaie nu contează dacă ne cunoaştem, cine suntem şi de unde venim. Contează doar unde mergem. Şi acesta e singurul lucru care ne poate despărţi. Dar să sperăm că totuşi până la urmă...nu :)

E-un an, dar parca a fost ieri...

Am vizitat primul blog si am descoperit ceva scris acum un an. Este inca de actualitate scrierea de atunci. Sa va fie de folos .



In orice viata
E o pauza care-i mai buna decat sa mergi grabit mai departe,
Mai buna decat a-ti croi drum sau de a face faptele cele mai brave.
Este a sta linistit la dispozitia Suveranului.
E o tacere mai buna decat discursul cel mai patetic,
Mai buna decat suspinul sau strigatul in pustiu;
Este a sta linistit la dispozitia Suveranului.
Pauza si tacerea se potrivesc amandoua ca intr-un cantec,
Se canta la unison si pentru vesnicie.
O, suflete, planul lui Dumnezeu
Se implineste intocmai si nu are nevoie de ajutorul vreunui om.
Stai linstit si priveste.
Fii linsitit si ia aminte.

Charles Swindoll, "Intimitate cu Cel Atotputernic"

Ne-am lasat prinsi in iuresul vietii traite in secolul al XXI-lea. Ne lasam acaparati de toate lucrurile "importante" si "urgente" pe care "se cade" sa le facem. Ne lasam invartiti in goana nebuna in jurul propriului eu, fara sa ne dam macar seama.
Spunem ca nu mergem in directia fireasca a acestei lumi, spunem si chiar credem ca avem alta tinta, alt drum, dar mergem pe drumul nostru cu o viteza care nu ne permite sa observam cand gresim traseul Nu avem timp sa urmarim semnele care ne conduc intr-acolo, nu bagam in seama urmele care ne-au fost lasate pentru a ne usura gasirea directiei.
Nu mai avem timp sa ne oprim si sa respiram adanc aerul curat cand suntem intr-o zona nepoluata; nu mai ne bucuram de lucrurile marunte ce ne apar in cale- pentru ca nici nu le mai vedem.
De exemplu, acum. E sesiune. Daca e sesiune, inseamna ca sunt si mai grabit ca de obicei, si mai ocupat. In afara de toate grijile, treburile, gandurile mele mai am si examene, deci mai trebuie si sa invat. Sa ma opresc putin sa ma gandesc la ce trebuie sa fac? Nu. Le fac pe toate din mers, fara sa mai pierd timpul cu ganditul…pentru ca nu am acest timp. Asa se plang toti si toate.
Imi pare rau de mine daca asa arata viata mea. Imi pare rau de tine daca acesta este modul tau de a trai. Eu nu mai traiesc asa.
Am invatat ce inseamna pacea in furtuna, linistea in haosul lumii de azi, am gasit odihna si bucuria, tacerea si raspunsul ei- IN CRISTOS. In Cristos sunt o faptura noua. Si la mine e sesiune. Nu e usor sa fii in sesiune cand nu ai chef de invatat, nu poti sa inveti, nu vrei sa inveti. Cand toate lucrurile nefacute pana acum iti revin in memorie si trag de tine sa le rezolvi; cand visele vin si se baga cu forta peste cursurile tale; cand grijile te napadesc si iti ingreuneaza mintea si cand mai cate altele…stii si tu la fel de bine.
Dar in Cristos, am invatat cum sa ma linistesc. Am invatat ce inseamna sa las toate- vise, griji, cursuri, carti, temeri- si sa ma retrag putin. Sa inchid usa gandurilor si sa ma opresc putin. Sa inchid ochii si sa ascult tacerea mea, pentru ca apoi sa aud vocea Lui Isus:”Iti las pacea Mea. Iti dau pacea Mea, si nu cum ti-o da lumea, Eliza.” O pace autentica si plina de revitalitate. Trebuie doar sa invat sa iau o pauza.
„Este o pauza mai buna . Este o tacere mai buna.” Bune si binefacatoare. Pentru mintea mea si pentru sufletul meu. O tacere mai buna decat toate visele frumoase si o pauza mai buna decat invatarea unui curs sau rezolvarea unei probleme. …
”Este a sta la dispozitia Suveranului.” Si apoi sa redeschizi usa gandurilor si sa constati cu uimire ca toate s-au cumintit, s-au intors la locurile lor…Visele au palit in fatza pacii si sigurantei ce si-au facut loc intre ele; ingrijorarile si temerile au disparut deodata, iar cursurile au devenit mai clare. Si asta, numai cu ajutorul unei pauze si unei taceri in prezenta Suveranului.
Poti si tu sa ai parte de toate acestea, intr-un mod unic. Doar sa vrei sa te linistesti o clipa, sa te opresti si sa verifici harta, sa vezi daca nu ai gresit drumul, apoi sa incepi sa te uiti in jur si vei fi surprins.
Cand tacerea ta se va impleti cu cantecul naturii si vor aduce Cuvantul dadator de viata…
Cand o pauza luata de tine in tacere va determina o liniste in Ceruri, si Domnul va vorbi si tu vei asculta, vei invata si te vei reimprospata.
Poti sa faci asta, daca esti in sesiune, sau daca ai vacanta. Sau daca esti in timpul serviciului sau esti in luna de miere. Sunt binevenite oricand….”a sta la dispozitia Suveranului” nu are timp potrivit- oricand esti binecenit in prezenta Lui.
O presesiune in care am castigat patru batalii…am iesit biruitoare pentru ca am stat la dispozitia Lui. S-a incheiat. In fata vad o sesiune in care voi invata multe lectii, pe toate planurile. Trei saptamani in care voi creste si voi fi tot mai „o minunatie de fata”.
Voi fi biruitoare la sfarsitul lor, prin Acela care a biruit pentru mine si m-a invatat ce isneamna sa fii invingator.
Cu El inainte si fara teama- El are volanul, penelul, bagheta, stiloul, inima si mintea mea.
El a scris povestea si eu acum trebuie sa-i dau viata , sa urmez instructiunile pentru ca jocul sa fie castigat si povestea sa aiba happy end.

„O, suflete, planul lui Dumnezeu Se implineste intocmai si nu are nevoie de ajutorul vreunui om.
Stai linstit si priveste.
Fii linsitit si ia aminte.”

20 ianuarie 2008

Gânduri din afara potecii

...să îmi scot din urechi căştile îngrijorării, căştile viselor, ale dorinţelor, căştile cu înregistrarea trecutului, căştile cu amintiri.
...şi să Îl aud pe Dumnezeu, căci El vorbeşte.
Vreau eu să-L aud?

Gânduri pe margine de pildă.[Pilda semănătorului]

...cărarea bătătorită printre rândurile cu seminţe.
Oricâtă sămânţă ai arunca acolo, tot degeaba.
Cărarea bătătorită este cărarea preumblată, des folosită, preagândită -îngrijorare, ambiţie, încăpăţânare, persistare în "printre rânduri".
Sămânţa- Cuvântul, nu poate pătrunde într-o inimă bătătorită, desensibilizată, dezvăţată de vocea Domnului.
Şi acest lucru nefiind valabil doar pentru cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, ci şi pentru noi, cei din El, care preumblăm cărări şi tocim sentimente şi nu mai suntem sensibili la Cuvântul Lui, care este dat; vocea Lui, care încă vorbeşte.
Persistam în mândrie, frică, amărăciune. Ne facem o cărare[un şablon] din care nu vrem să ieşim.
Mergem pe aceeaşi cărare a sensibilităţii(la Vocea lui Dumnezeu) furate, uitate, lăsată undeva în spate, printre urme de paşi confuzi şi bajbaitori.
Adâncit în rană, zicând că mergi mai departe. Şi mergi, cu capul sus, fără să te uiţi că eşti pe acelaşi drum, din rană rană născând şi sângerând greu; tu continui să mergi. În direcţia greşită.
Nu merge cu rana mai departe. Opreşte-te şi lasă-te îngrijit, vindecat. Dacă e nevoie, întoarce-te, fă paşi înapoi. Dar nu continua pe drumul deschis din rană. Prin rănile lui Isus, poţi fi tămăduit.
Lasă-L să te-atingă şi vei fi eliberat, vindecat.
Părăseşte calea bătătorită şi pune-ţi piciorul pe un teren nou, unde îţi poţi înfige rădăcinile , unde te poţi ancora.
Un sol sigur în vreme (g)rea; un sol de să îţi poţi trage seva , unul ce conţine viaţă în adâncul lui şi care-ţi poate asigura hrana de care ai nevoie pentru a creşte, a te dezvolta frumos, sănătos, spre Cel ce te-a născut o dată şi de două ori. Spre Cel care se de care nu vrea pe bătătorite, ci fertil, Cuvânt ce dă viaţă.

12 octombrie 2008. Sibiu

un fel de a sti

Suflet impiedicat-
m-am declarat.
Nu sunt cazut;
ar fi prea crud sa cad si sa raman asa,
cand stiu ca-L am de partea mea.
Nu voi cadea,
nu voi muri;
ci voi trai si-oi povesti
lucrarile-I in viata mea,
pe care, stiu: le voi vedea.
Chiar singur, chiar si parasit,
uitat de voi, dispretuit,
El are grija sa imi dea dovezi
ca-s iubit si valoros:
in ochii Lui, sunt pretios.

Intre ieri si azi

Ieri viata mea era mai usoara, dar azi...e mai frumoasa:)
Ieri nu stiam cate stiu azi, dar poate eram mai fericita.
Ieri plangeam ca sunt uitata si parasita, dar azi...zambesc pentru ca stiu ca am fost iubita.
Ieri eram furioasa cand primeam pedepse. Azi multumesc Cerului pentru ele.
Ieri credeam ca nu sunt destul de buna. Azi ma simt ca o minune:)
Ieri credeam ca nimeni nu ma vede. Azi sunt bucuroasa pentru ca oamenii ma iubesc.
Ieri aveam prietenii toti langa mine. Azi nu ii mai am, dar ii iubesc mai mult.
Ieri imi doream printul. Azi traiesc pentru Regele meu:)
Ieri apreciam popularitatea si frumusetea. Azi dau totul pentru intelepciune, putere si pace.
Ieri trebuia ca eu sa controlez totul. Daca aveam o sarcina, EU trebuia sa o duc la capat, in cel mai bun mod posibil. Azi nu ma mai bizui pe mine, dau credit si altora.
Ieri eram trista si depresiva. Azi cant si dansez de bucurie.
Ieri iubeam fara sa cer nimic in schimb. Azi fac la fel:)
Ieri aveam oamenii mei preferati. Azi vreau sa aplic AGAPE in mod egal , tuturor.
Ieri ...a fost ieri. Dar azi- azi e noua zi daruita de Creator. O zi in care sa ma veselesc si in care totul e nou.
Azi e ziua Domnului. Sa ne veselim in ea!

...scris in 16 august 2007...
M-am plimbat un pic prin memorii si am gasit asta.
Sa iti fie de bine.
:)

...acum stau si imi dau seama ca cineva, ceva, incearca sa ne traga de multe ori inapoi. DIn azi, spre ieri.
Dar avem o mana puternica de partea noastra, care ne tine tari in noua identitate, in noua stare, de copii rascumparati.
Multumesc Acestei maini, Acestei inimi care nu da voie la nimeni sa ma dezlipeasca de El. Si chiar daca, asa impiedicata cum sunt, par ca ma intorc....nu e asa. Stiu cine sunt si stiu unde stau. Imi cunosc identitatea- In Cristos- si nimeni si nimic nu are atata putere asupra inimii si mintii mele incat sa ma faca sa cred altceva, sa ma convinga de neadavar. Cel ce e-n mine e mai tare decat duhul acestui veac.
Si raman in El. Tare si cu privirea inainte, alergand spre premiu si tinta.

Ramai si tu in El.