mai 24, 2009

Asigura-ti ultimul zbor

The last flight out. [Ultimul zbor]
Tocmai am văzut filmul.
De două ori poveste de dragoste- o dată despre dragostea lui Dumnezeu- dragostea jertfitoare, necondiţionată...aplicată de dr. Mateo , în film, când şi-a pecetluit învăţătura şi s-a jertfit pe sine pentru 25 de oameni din satul izolat, pentru dr. Annie a satului şi pentru oaia încă pierdută pe atunci, Dan.
A doua poveste- a acestui Dan cu dr. Annie, care a ales voia lui Dumnezeu pentru viaţa ei- şi Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile de 5 ani cu privire la omul iubit- oaie pierdută- acest Dan.

Toată povestea asta m-a dus cu gândul la alt Dan...i. Dani al scenariului meu, al paginii mele de viaţă.
Când va fi dat raspunsul şi la rugaciunile mele de cel puţin vreo 7- 8 ani?

Când eram prin liceu visam şi mai mult decât visez acum. Şi pe atunci visam eu- inspirată din filmele gen A walk to remember - să schimb viaţa unui om. Adică ştiam că nu eu pot, dar îmi doream ca prin mine, viaţa unui om să ia întorsătura decisivă. Şi ştiam şi omul. Şi când mă gândesc acum la anii de liceu, la visele de atunci, îmi dau seama că încă vreau asta. Nu în general; de atunci visele s-au mai şlefuit, modificat...dar acesta a rămas intact- pentru omul menţionat.


Întrebarea va rămâne şi rugăciunea la fel, până când voi primi răspunsul. Până când te voi vedea cântând la pian spre gloria Numelui lui Dumnezeu, până când te voi vedea în centrul voii lui Dumnezeu.
Am vorbit odată că o să scriu despre tine aici. Credeam că la ziua ta, peste o luna şi 3 zile se va întâmpla asta, dar uite că El vrea acum să fie.

Nu mai ştiu ce să scriu acum, dar vreau să ştii un lucru. Poate asta îţi zic pentru prima dată. Poate nu ţi-am mai zis în felul acesta. Dar vreau să ştii. Că eşti în planul lui Dumnezeu şi că mai devreme sau mai târziu Îl vei vedea aşa cum este. Şi vreau să primesc încredinţarea că nu va fi prea târziu.
Vreau să ştii, Dani. Eşti în rugăciunile mele şi eşti iubit. De Dumnezeu. Eşti dorit de El şi inima ta este scumpă şi valoroasă pentru El. Nici distanţa, nici ne-re-vederea, nici timpul mult trecut, nimic nu m-a făcut să uit de tine. Nu mi-ai zis chiar tu...Don't forget to remember me... ? Ei bine, te-am ascultat.
Cu certitudinea că nu vei putea împiedica rugaăciunile mele, chiar dacă nu le vrei,
aştept răspuns. De la Cel care mi-l poate da.

Fosta ta "surioară", în speranţa că vom fi fraţi pentru eternitate.
>:D<

2 comentarii:

andra_georgiana spunea...

:) multumesc pentru vorbele frumoase,incurajarile tale:) M-ai facut curioasa...si probabil cand o sa am timp liber intre examene am sa ma uit si eu la film :D
O seara cat se poate de linistita si binecuvantata iti doresc :)>:D<

Anonim spunea...

cred ca o sa caut si eu filmul :)

Interesaţi de pagina de viaţă