Ma cheama lumea la ospatul ei,
Dar nu vor merge-acolo pasii mei.
Prea mare e risipa de paine si de vin
Si larma fara noima, si rasul prea comun
Si fara de valoare cate se fac si spun.
Prea-mbelsugata masa, mai mult ma flamanzeste
Si-mi inseteaza suflet de un gandit cereste;
Si scumpa-mpodobire mai gol parca ma face,
Cand inima edenic ar vrea sa se imbrace.
Consumul de placere, in loc sa ma rasfete,
Mai mult parca m-arunca in valea de tristete...
Nu-i dragostea o marfa vanduta la-ntamplare
Din care s-apucam sa smulgem fiecare
Sau s-asteptam intrare pe cand ne vine randul,
Unul pe-altul astfel, la masa-nlocuindu-l.
Nu-i nicio floare-acolo si nu e niciun psalm,
Privirea nu gaseste seninul bland si calm.
Voi trece pe alaturi spre casa unde pranzul
Are aceeasi masa cu lacrima si plansul.
Sfios voi bate-n usa si-oi genunchia in prag,
De cata bunatate privirile-mi atrag.
Un fir de osana in sufelt parca-mi canta
Si apa e adusa si painea este franta.
De cat putin pe masa, dar sfant, ma minunez
Si sufletul ma-ndeamna in pace sa m-asez.
Si parca-aici mi-e locul: c-un frate de durere,
Cu-o sora ce isi tine trsitetea sub tacere.
Parca pe-aici, pe unde mai greu durura spinii
Va-ncepe, peste-o clipa, refacerea luminii.
Ma cheama lumea la ospatul ei,
Dar nu vor merge-acolo pasii mei.
Nu pot intra in randul acelor prea destui
Ce nu mai stiu de suflet de cat sunt prea satui.
Si nici macar respectul durerii nu-l mai tin.
Ajuns acolo,-as fi mai mult decat strain.
Si, de-altfel, port insuflet ospatul de marire,
Sunt asteptat in ceruri, la masa de iubire.
-poezie de Benone Burtescu-


O marturisire ce-am facut-o in ziua Legamantului. Una in plus, care descrie perfect. Nici eu nu o puteam alege mai bine. Dar a fost randuita de sus, ca multe alte lucruri, de altfel...
Nici eu nu as putea alege mai bine. A ales Stapanul pentru mine si este mult mai bun si potrivit ce alege El decat ce as vrea eu.
Nu-i asa? :)