Cand...

...o scriere din 31 martie 2008, 9-10 PM.
Grele zile am mai avut in ultima perioada. Dar nu am fost singura, am avut cel mai de pret si cel mai capabil ajutor de partea mea. Si am trecut si peste:) Si acum pot "divulga" acele zile si stari.
Ti-am promis, nu? Dar pe asta ai citit-o deja:)







"...cine stie cand o sa scriu iar, cand o sa ma scriu..."

Cand nu mai pot sa continui, ma retrag.
Cand succesul si reusita par ca se topesc- ma retrag; pentru ca o data cu departarea mea si cu neprivirea si nedorinta mea, ele redevin o tinta posibila si incet re-vizibila.
Cand nu stiu sa-mi mai traduc intamplarile si simtirile dinauntrul chiar al meu, nu le mai traduc.
Cand nu mai stiu sau nu mai gasesc cuvinte potrivite, tac.
Cand tac, nu mai folosesc cuvinte si nu mai scriu.
Cand din cand ma decid, fara sa stiu, sa ma intorc la steaua singuratatii si deodata ma regasesc, in parte, urcand treptele spre turnul singurei camarute din mine inca necucerita de om sau lume, pamant sau lut.
Cand stau acolo, fara chiar propriile-mi cuvinte- pentru ca nu mai stiu sa le scriu, dar pentru ca, totusi, imi place sa scriu, recurg la cuvintele altora.
Si le scriu pe ele, pentru a nu uita, totusi, sa scriu. Pentru ca stiu ca intr-o zi, necrezuta acum, ma voi intoarce. Si voi reincepe de unde am lasat- cuvintele si totul.
Cand nu mai pot, nu mai vreau si nu mai stiu sa va aud pe voi, cei care sunteti si cei care credeti ca le stiti pe toate, va stiti si ma stiti, ascult tacerea mea, intrerupta doar de Vocea Cuvantului. Si-L las sa vorbeasca si incerc sa-L ascult. Singurele eforturi pe care le depun sunt sa nu-mi mai aud bataile inimii si bataile celor care vor sa ma cante. Pentru ca daca voi auziti cantecul cand se canta la mine, spre placerea, bucuria si invatarea voastra, eu aud si simt, asemenea tobei, doar bataile. Si mai incerc sa uit, sa nu ma doara. Si as vrea ca in linistea refugiului meu, lumea si superficialitatea sa nu ma mai ajunga. Si eu sa nu o mai ajung pe ea, sa nu le mai ajung pe ele, sa nu va mai ajung pe voi, cei care ma vreti sau nu aproape sau departe de voi. Sa ajung doar la Visul ascuns in inima mea, sa-L indeplinesc, sa ma indeplineasca si sa uit ce nu mai trebuie sa tin minte, sa alerg ianinte si sa lupt pentru singurul netrecator, neperisabil- pentru Cuvant si pentru Viata.
Pentru o viata de pagina, pentru o pagina de viata noua. Scrisa nu cu necuvintele lui Nichita Stanescu, nici cu pietrele Citadelei lui Saint d'Exupery, nu cu lacrimi si nu cu vreun alt nimic omenesc.
O pagina de viata in Cristos, un tremur al inimii care bate pentru cer, o atingere a lui Dumnezeu, un suflu de Sfant Duh- peste pagina mea ce incepe a fi scrisa acum, nu pentru fala, nu pentru mine. Poate ca pentru tine, sau poate ca nu. Dar sigur, o pagina pentru Cuvant, nascuta din Cuvant, menita sa preceada o pagina din eternitate, cand, in eternitate, pagina va fi completa si implinita.
Pagina fiind eu, eternitatea fiind Cuvantul,-Inceputul si Sfarsitul.
Eben-Ezer!