Mulţumesc 2011

Şi pentru că am dat sugestia, dau şi tonul.
Sunt datoare să fac acest lucru, faţă de mine.
Pentru că, într-adevăr, sfârşitul este mai bun decât începutul.
Şi mă uit înapoi şi spun aşa:

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot. Şi când zic tot, cuprind tot. Doar datorită Lui astăzi pot fi mulţumitoare şi plină de încredere, deşi din faţă vine un viitor incert.
Îi mulţumesc pentru că nu mi-a dat voie să mă lepăd de El, în nopţile în care îmi vedeam credinţa murind. Îi mulţumesc că mi-a dat puterea să strig către El, chiar şi când vântul şi furtuna m-au întors cu spatele la El. Şi Îi mulţumesc că nu s-a prefăcut surd şi mi-a păzit viaţa în El.
Îi mulţumesc pentru că dorinţa anului 2010, Let's make this year a love song, a fost împlinită şi întărită şi în 2011.
Îi mulţumesc pentru partenerul de cântat acest cântec şi pentru că prin el, mereu mi se dezvăluie pe Sine.
Mulţumesc, Radu, pentru că eşti sub talpa Lui şi Îi porţi chipul în umblarea ta prin lume.
Îţi mulţumesc pentru dragoste, grijă, siguranţă şi toate celelalte.
Mulţumesc familiei mele pentru atâta înţelegere şi suport emoţional, spiritual, financiar şi pentru că mă suportă aşa ...cum sunt.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că suntem toţi şi sănătoşi, acasă, acum, în sfârşit.
Mulţumesc pentru prietenii care au fost neîncetat acolo, şi anume Irina. Mulţumesc că m-ai susţinut când era să cad, că mi-ai hrănit inima cu Cuvânt când era aşa de slăbită că nu putea mânca singură. Mulţumesc că în unele clipe m-ai obligat să rămân în prietenia noastră, deşi vedeai bine că eu mă trăgeam departe de oameni.
Mulţumesc pentru că şi la bine şi la greu nu ai încetat să fii înge!
Mai sunt mulţumitoare şi pentru că mi-am terminat studiile, după 5 ani, cu izbândă.
Sunt recunoscătoare pentru cele şase luni de muncă şi odată cu ele, pentru toate sutele de oameni ce le-am cunoscut şi cărora am putut dărui bucăţici din mine. Uneori iubirea lor m-a copleşit, iar alteori, era tot ce aveam nevoie pentru a mă reface emoţional după toată greutatea primei jumătăţi de an.

Cam astea sunt. Nu sunt singurele, dar sunt cele mai importante. De la fiecare în parte se desprind încă alte multe mulţumiri şi bucurii.
Atât vreau să îmi amintesc în anul ce urmează: tot binele pe care Domnul mi l-a făcut, în ciuda mea.

Sfârşit, dar bun!

Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui., scrie înţeleptul în oda închinată înţelepciunii, prin inspiraţie divină.

Trăim un sfârşit. Trăim, de fapt, mai multe, la nivel global, general, dar şi la nivel individual.
Sfârşitul cel mai evident azi şi mâine este sfârşitul unui an. Cum- necum, a trecut. Pentru fiecare altfel, pentru toţi la fel. Evenimente sociale, economice, fenomene natural- geografice, politice, religioase s-au întâmplat şi au cuprins fiecare individual în parte. Diferenţa este dată chiar de acest individual. Pentru că individualul sunt eu şi eşti tu. Cum le-am răspuns, cum le-am făcut faţă? Cum am reacţionat, ce atitudine am avut sau am uitat a avea?

Întrebări, multe întrebări. Atâtea despre anul ce trece, cu atât mai multe despre cel ce vine. Răspunsuri cu privire la trecut trebuie să îndrăznim să căutăm, să le găsim şi să le analizăm. Analizele nu sunt fără rost. Mă ajută să văd mai clar, să ştiu ce trebuie schimbat, făcut altfel. Dar de atâta timp de când obişnuiesc să fac analize, am învăţat şi că pot fi inutile, dacă nu le şi foloseşti spre învăţare, spre practicare, spre transmiterea lor mai departe.

Aşa că te încurajez în acest sfârşit la analize doar dacă eşti dispus să le foloseşti mai departe.
Însă la ceva tot te încurajez: la o analiză a lucrurilor pentru care îţi poţi exprima bucuria, mulţumirea, satisfacţia, recunoştinţa în anul ce trece. Aceasta o consider o analiză constructivă, cu atât mai mult cu cât este o poruncă: Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. (1 Tesaloniceni 5:18) O poruncă de toate zilele, de altfel, nu doar de sfârşit de an. Dar te provoc, te încurajez să iei o foaie de hârtie şi să aşterni binecuvântările din acest an, reuşitele, biruinţele, oamenii, momentele frumoase, tot ce consideri pozitiv şi îţi poţi aminti. Apoi, mulţumeşte, după caz. Ţi-aş recomanda şi cui, dar te las pe tine să transferi meritele şi gloria  Cui si cui i se cuvine. Şi pentru că tot prin Duhul Sfânt a fost scris Voi povesti lucrările Tale, spune-le şi altora. Prea mult ne povestim doar necazurile şi greutăţile, prea mult considerăm mândrie sau laudă de sine atunci când cineva îşi povesteşte bucuriile şi victoriile.
Astăzi şi mâine, îţi spun: Povesteşte tuturor ce mult bine ţi-a fost făcut anul acesta!
Mi-ar plăcea să mă bucur şi eu împreună cu tine, deci poţi chiar aici să îşi aşterni bucuriile din 2011!

Înlocuind.

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut. 

Pe Fiul ei, care nici măcar nu era al ei. Era al lui Dumnezeu, era al întregii omeniri. Dar omenirea nu L-a recunoscut.
L-a născut, pentru ca El să trăiască o viaţă care nu era a Lui. Cum ar putea să fi fost aşa, când El este Însăşi Viaţa?
Pentru ca El să poarte o vină care nu era a Lui. Pentru ca să plătească pentru nişte păcate care nu erau ale Lui. Erau ale noastre.
Şi pentru ca să biruiască moartea, care nu era meritul Lui, ci al nostru, al tuturor.
Pentru ca să ne dea o viaţă care nu meritam să fie a noastră, căci era demnă numai de El, Fiul lui Dumnezeu.
Ca urmare, urmaşii Lui adevăraţi au trăit o viaţă care nu mai era a lor: "Căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine."
Pentru ca azi, urmaşii Lui adevăraţi să iubească cu o dragoste care nu este a lor, ci este a Lui.
Pentru ca azi eu să spun, dacă pot: "Căci nu mai iubesc eu, ci Cristos iubeşte-n mine!"

Sărbătoare deplină, în dragostea care să ne strângă!

"Din afară întotdeauna se vede mai frumos, dar important este ca cei dinăuntru să fie bine, mulţumiţi."
Am ajuns la gândul acesta contemplând o imagine văzută din Turn a Pieţei Mari. După ce în această seară am trecut pe acolo.
Am văzut din afară după ce am fost în.
Numai aşa poţi evita păcăleala despre ceva ce se vede minunat din afară, sau tot ce şi-ar dori cineva: dacă ai fost prima dată în.
Spunea o minte inspirată că iarba vecinilor mereu e mai verde, până îţi dai seama că e gazon artificial.

Un vizor spre altă lume

Spre-o eternă dimineaţă, Doamne, aprinde a mea viaţă!

Înseamnă că e noapte acum. şi o aprindere a vieţii mele ar însemna o fărâmă reprezentantă a eternei dimineţi ce va să vie: un vizor spre altă lume!
Să fiu aici şi, totuşi, să arăt spre dincolo.
Să am trup şi, totuţi, să trăiesc în duh.
Să lucrez pentru oameni şi, totuşi, să fiu supusă lui Dumnezeu.
Să trăiesc printre oameni şi, totuşi, să mă influenţeze Cerul.
Să mă ţină pământul şi, totuşi, gândul şi dorinţa mea să fie libere de gravitaţie.
Să vuiască furtuna în jur şi, totuşi, să dorm liniştită.
Să mă atragă magneţi de ce-i pământesc şi, totuşi, să rămân credincioasă.

Spre-o eternă dimineaţă, Doamne, aprinde a mea viaţă!

Piatră, templu.

Cartea mea favorită nici măcar nu a fost intentţionată a fi o carte. Este o colecţie de notiţe scrise în momente diferite, pe care cineva s-a gândit, după moartea autorului, să le pună împreună, pentru a nu fi pierdute. Cineva a dat valoare resturilor, pe care autorul nu le-a direcţionat către nicio operă. Dar ce citadelă a luat fiinţă din unirea lor! La fel cum piatra singură nu are nicio speranţă prin ea însăşi, dar alăturându-se altora, poate forma un templu!

Mereu singur, închis în mine şi prezentându-mă mie.
Şi nu am nicio speranţă să ies prin mine din singurătatea mea.

Piatra nu are speranţă de a deveni altceva decât piatră. Dar, colaborând, se alătură celorlalte şi devine templu. 

Dă-ţi seama că deposedat de ceea ce te face construcţie divină, te vei transforma în moloz spulberat. 

Antoine de Saint-Exupery, Citadela

10 ani şi o lecţie de istorie

Îmi amintesc foarte bine de 10 ani în urmă. Am fost cu Adina să ne cumpărăm caiete pentru şcoală. Era o zi ploioasă. Am ajuns acasă şi mami călca rufe şi televizorul era aprins. Am crezut că se uită la un film şi mă mira genul filmului. De fapt, se uita la istoria Americii în direct. Se petrecea sub ochii lumii întregi. 


Acum câteva minute dormeam. La Radio au fost trezite două voci de acum 10 ani. M-au readus şi pe mine în simţiri tonul grav, dar calm, al cuvintelor lui Billy Graham: "Au reuşit să distrugă din fundaţie cele mai mari clădiri ale noastre, dar nu vor reuşi să distrugă fundaţia naţiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze America!"


Acum...mă întreb. S-a lăsat America binecuvântată? 

Start nisip

Din secunda doi dupa ce cheia s-a întors în uşă, clepsidra care numără timpul a fost întoarsă şi a început numărătoarea inversă. Apoi mi-am 
dat seama că am uitat sa-i spun La mulţi ani. La mulţi ani pentru un an şi jumătate din al doilea. 

Regândire

Cred că a gândi este, cu adevărat, important. Răsfoiam o carte cu câteva secunde în urmă şi am realizat că a gândi este important.
Gânditori mai sunt astăzi rar întâlniţi. Oamenii au tendinţa de a vorbi, de a face, de a propune, de a executa, de a visa. Dar gânditul...cui îl lăsăm? E bine să gândesti, e bine să faci toate cele enumerate mai înainte gândind, în acelaşi timp. E roditor să gândesti, pentru că din gândit se nasc lucrurile valoroase. Idei măreţe, întrebăîri, răspunsuri, decizii- toate au ca rădăcină gânditul.
Gândeam mult în trecut. Am început a gândi tot mai puţin, cu cât mai multe lucruri am de făcut. Cinci ani şi jumătate de blog aşa s-au construit: prin mine gândind. Şi apoi împărtăşind ceea ce gândeam.
Poate că inactivitatea, lipsa de articole înregistrată în ultimul an nu sunt datorate lipsei de inspiraţie, de subiecte, schimbărilor ce au avut loc în viaţa mea, ci faptului că nu mai gândesc. Solutţa, întrezăresc, nu este a scrie în continuare, ci a gândi, a explora cu mintea, a întoarce şi pe faţă şi pe dos aspectele problematice, a pătrunde cu ochii şi cu inima dincolo de ceea ce izbeşte ochiul, în toate lucrurile.
Să gândim, deci!

Cea numită hoaţa.

Este o hoaţă. Când te aştepţi mai puţin intră şi în casa ta. Desparte sufletul de trup şi soţul de soţie, copiii de părinţi şi pământul de locuitori. Mereu lasă în urmă sentimente şi lucruri greu de descris în cuvinte. Tristeţe, lacrimi, regrete, păreri de rău, disperare? Puţin spus. Curmă vise, năruie speranţe, spulberă credinţa. Doboară şi niciodată nu ridică. Ia şi niciodată nu dă. Este un blestem pentru cel păgubit, dar este cea mai mare binecuvântare pentru cel furat, atunci când acesta se întâlneşte cu Creatorul.

Şi în timp ce pământul se hrăneşte cu lacrimile ce curg, în timp ce liniştea cerului crapă de vaietele şi strigătele celor care i-au fost familie şi prieteni, Corul ceresc are un nou dirijor, iar Dumnezeu încă un preafericit în imediata apropiere, pe cel care a fost, cu siguranţă, rob bun şi credincios.

Mai mult.

Şi...Vali, dacă de undeva vezi chestia asta, îţi mulţumim, încă o dată, pentru ceea ce ai fost şi pentru ce ne-ai învăţat prin trăirea-ţi. Te vom revedea mereu în chipul micuţilor tăi.