decembrie 30, 2011

Mulţumesc 2011

Şi pentru că am dat sugestia, dau şi tonul.
Sunt datoare să fac acest lucru, faţă de mine.
Pentru că, într-adevăr, sfârşitul este mai bun decât începutul.
Şi mă uit înapoi şi spun aşa:

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot. Şi când zic tot, cuprind tot. Doar datorită Lui astăzi pot fi mulţumitoare şi plină de încredere, deşi din faţă vine un viitor incert.
Îi mulţumesc pentru că nu mi-a dat voie să mă lepăd de El, în nopţile în care îmi vedeam credinţa murind. Îi mulţumesc că mi-a dat puterea să strig către El, chiar şi când vântul şi furtuna m-au întors cu spatele la El. Şi Îi mulţumesc că nu s-a prefăcut surd şi mi-a păzit viaţa în El.
Îi mulţumesc pentru că dorinţa anului 2010, Let's make this year a love song, a fost împlinită şi întărită şi în 2011.
Îi mulţumesc pentru partenerul de cântat acest cântec şi pentru că prin el, mereu mi se dezvăluie pe Sine.
Mulţumesc, Radu, pentru că eşti sub talpa Lui şi Îi porţi chipul în umblarea ta prin lume.
Îţi mulţumesc pentru dragoste, grijă, siguranţă şi toate celelalte.
Mulţumesc familiei mele pentru atâta înţelegere şi suport emoţional, spiritual, financiar şi pentru că mă suportă aşa ...cum sunt.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că suntem toţi şi sănătoşi, acasă, acum, în sfârşit.
Mulţumesc pentru prietenii care au fost neîncetat acolo, şi anume Irina. Mulţumesc că m-ai susţinut când era să cad, că mi-ai hrănit inima cu Cuvânt când era aşa de slăbită că nu putea mânca singură. Mulţumesc că în unele clipe m-ai obligat să rămân în prietenia noastră, deşi vedeai bine că eu mă trăgeam departe de oameni.
Mulţumesc pentru că şi la bine şi la greu nu ai încetat să fii înge!
Mai sunt mulţumitoare şi pentru că mi-am terminat studiile, după 5 ani, cu izbândă.
Sunt recunoscătoare pentru cele şase luni de muncă şi odată cu ele, pentru toate sutele de oameni ce le-am cunoscut şi cărora am putut dărui bucăţici din mine. Uneori iubirea lor m-a copleşit, iar alteori, era tot ce aveam nevoie pentru a mă reface emoţional după toată greutatea primei jumătăţi de an.

Cam astea sunt. Nu sunt singurele, dar sunt cele mai importante. De la fiecare în parte se desprind încă alte multe mulţumiri şi bucurii.
Atât vreau să îmi amintesc în anul ce urmează: tot binele pe care Domnul mi l-a făcut, în ciuda mea.

Un comentariu:

Irrinaungureanu@gmail.com spunea...

Taramul meu de pace si bucurie >:D<

Iti multumesc si eu ca mi-ai daruit din farama ta de viata si m-ai facut mai importanta decat sunt.
Multumesc ptr blandetea ochilor tai care ma mustra si ma incurajaza si multumesc ca ai fost mereu aici.

Te iubesc, inge a mea >:D<

Interesaţi de pagina de viaţă