Popasul

Intotdeauna s-a pazit de a fi trecator pentru trecatori. Nu din mandrie. Din principiu. Poate si pentru ca niciodata nu s-a vrut a fi ...inca un loc de petrecere a timpului fara niciun scop, o finalitate.
Era el. Era...zic trecut pentru ca nu mai e prezent si nu se vede viitor.
S-a ascuns...de poftele tineretilor si nu a primit straini. Doar un glas il ghida, il frecventa, il curata si il umplea de invizibil- glasul Celui ce l-a construit.
Dar un nou cuvant prinde contur in mintea lui, realizand tot mai mult ca nue e nici gol, nici inutil.
"In singuratate, i-am primit ca zalog pe cei ce aveau nevoie sa-si regaseasca in mine semnificatia pierduta."
Popasul...unde, in linistea iubirii, dincolo de iluziile limbajului si ale firii, s-au putut odihni, au primit adapost, un prieten, au putut privi in urma, si-au putut regasi sinele in Dumnezeu...ei, cei numarati. Au capatat puteri noi, hranindu-se cu resursele lui, pentru continuarea drumului. I-au imprumutat singuratatea, pentru a le fi amintit ca nu e pentru ei. Amintirea le-a placut, gandul renascut din singuratatea linistita a tacerii.
Si, la fel cum s-au oprit, deodata, la fel au si pornit la drumul ce le sta in fatza. Cu avant, fara retineri, ramas bun sau explicatii, au zbughit-o dincolo de singuratate si tacere, in noi experiente, trairi si cuvinte. Au lasat in urma locul de popas, pe care l-au imbogatit cu parti din ei, cu stropi de sudoare de lupta pe fruntile lor, cu lacrimi din ochii lor, cu bucati de zambete, cu cioburi de masti sparte, cu petale zdrobite de vise uitate...si alte de prisos pe care le-au vrut lasate pentru a nu-i stanjeni mai departe, in drumul lor spre culmi clocotind.
Si iarasi, locul-popas un timp despustiit si dezsingurat s-a umplut de hranitoarea tacere si de mirosul petalelor de uitare, detasare. S-a umplut de absenta. A adunat cu grija faramele de la ultimul trecut, le-a depozitat in ordine si fara regrete intr-un nou sertar cu pagini si acum asteapta. Il asteapta pe urmatorul trecator ce isi va opri drumul pentru a goni absenta si a aduce noi nestiute. Asteapta, aruncandu-si uneori ochii prin sertarele cu cei din urma trecatori si adaugand cate un gand, cate o ruga inaltata la tronul Iubirii Supreme, pentru acela, care-a fost.
E usor de recunoscut acest popas, deasupra lui fiind scrise cuvinte, pentru cei ce au ochi sa citeasca:
" Eu sunt ceea ce ar trebui sa fie fiecare dintre noi, daca si-ar asculta inima."