Nu-i, încă....

Am început a scrie ceea ce urmează fără "nu-i" în faţă. 
Dar de cum am inceput a scrie, m-am gândit că greşesc- pentru că adevărul este, şi vreau să mărturisesc şi să Îi mulţumesc că : 


nu-i prea mult, nu-i prea departe, nu-i prea frustrant, nu-i prea greu, nu-i prea rău, nu-i prea sus de puteri, 

nu-i prea mult timp, nu-i prea des eşecul, nu-i prea tăcut Dumnezeu, nu-i prea încercare, nu-i prea multă răbdare, nu-i prea multă tăcere, nu-i prea multă rugăciunea, nu-i prea zdrobită inima, nu-i prea sărată lacrima, 

nu-i prea apăsătoare povara, nu-i prea greu drumul, nu-i prea îngustă poarta, nu-i prea strâmtă cărarea, 

nu-i prea periculoasă aventura, nu-i prea mare ispita, nu-i prea mare nedreptatea, nu-i prea adâncă suferinţa, nu-i prea crudă viaţa, nu-i prea cruntă realitatea, nu-i prea amar visul, nu-i prea trecut timpul, nu-i prea departe Dumnezeu, nu-i prea de tot planul Lui, nu-i prea vechi Cuvântul Lui, nu-i prea veştejită promisiunea Lui, nu-i prea aspră mâna Lui, nu-i prea tare apăsarea, nu-i prea absentă inima Lui. 

Deşi simt că da, ştiu că nu! Nu încă...

Şi mai pot, deşi cred că nu...

Sfaturi pentru frumusetea ta

"A te bucura de viata este cosmetica cea mai buna pentru o femeie."
Rosalind Russel



"Pentru a avea ochi frumosi , cauta sa gasesti ce este mai bun in oameni."Audrey Hepburn


"Pentru a avea buze atractive , pronunta numai vorbe de bine."
Audrey Hepburn


"Nici un produs cosmetic nu-i mai bun pentru frumusete precum este fericirea."
Maria Mitchell


"Pentru a avea un par frumos lasa un copil sa isi treaca degetele prin el in fiecare zi."
Audrey Hepburn

Simetrie şi detaliu. Dumnezeu.

Ai observat vreodată că pe lângă toate însuşirile Lui, Dumnezeu este şi un Dumnezeu al simetriei? 
A doua jumătate a cărţii Exod, cuprinzând legile şi îndrumările lui Dumnezeu către Moise cu privire la cum să fie făcut Cortul Întâlnirii, scoate foarte frumos în evidenţă acest lucru. În aceeaşi bucată de carte se observă şi faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al detaliului, atunci când vine vorba de Locul Sfânt. Şi pentru că Loc Sfânt, Cort al Întâlnirii suntem şi noi doriţi a fi, în detaliu, viaţa noastră trebuie să fie aliniată îndrumărilor, plăcerii şi desfătării Sale. 
În mare, poate viaţa mea arată bine. Poate e curată, ordonată, organizată. Dar în detaliu? Dacă aş privi cu lupa Duhului Sfânt, ce aş vedea? Aceasta este ceea ce vede Dumnezeu în permanenţă. 


Şi acum, îmi îndrept atenţia înspre simetrie. Ce mă învaţă ea despre Dumnezeul meu? 


SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. 


Elemente reciproc corespondente- în Dumnezeu şi în planul Lui toate sunt în legatură una cu cealaltă, unul cu celălalt. Nimic nu se dă înapoi atunci când Dumnezeu vorbeşte, când Dumnezeu plănuieşte. Toate se ordonează la Cuvântul Lui. 


Prezintă anumite regularităţi- acesta este un lucru important, pentru că, deşi este un Dumnezeu imprevizibil, toate au un sens şi ce a mai fost va mai fi şi patternurile prin care lucrează, în esenţă, la bază, sunt aceleaşi, deşi noi nu ne dăm seama. De aceea, ca să ştii, cercetează regularităţile! 


Proporţionalitate, concordanţă, armonie între părţile unui tot- niciodată nu s-a dezis de ceva ce a afirmat, niciodată nu s-a contrazis pe Sine Însuşi. El este Armonizatorul şi noi, care Îl avem pe El în centru, suntem armonizaţi în El. 


Doar câteva descrieri am aprofundat. 


În detaliu, fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi să se uite în oglinda Cuvântului şi să observe: cât din Dumnezeu se reflectă în el? 

Primul loc

Doamne, Tu ai primul loc  în viaţa mea. Tu eşti primul gând când ochii îi deschid. Şi în inima mea, Cerul este dorinţa mea. 


Cuvinte. O, dar nenorocitul de mine, dacă sunt cuvinte şi nimic mai mult, numai pieirea o atrag după ele. Dacă nu derivă din adevărul trăit, din realitate, ce folos ? 


Îi mulţumesc pentru fiecare dimineaţă în care mă trezesc şi El este în gândul meu, când Îi dau prioritatea în faţa tuturor celorlalte gânduri, îngrijorări, bucurii, aşteptări. Da, El nu e singurul meu gând, dar El vreau să fie primul, în faţa căruia toate celelalte să se plece şi să-I facă loc. Astfel, toate se vor subordona Lui. 


Îi mulţumesc pentru fiecare seară în care El închide poarta ochilor şi poarta cetăţii minţii mele. O închide şi Îşi aşează îngerul să vegheze asupra a tot ce se va întâmpla cât timp eu nu mai am putere, control asupra mea. Şi o să mă rog din nou ca atunci El să lucreze în taina minţii adormite, El să facă ordine, să reordoneze, să înlocuiască, să cureţe, să pună gânduri bune şi decizii înţelepte pe care să le urmez a doua zi. Să-mi pregătească atitudinile, dragostea să o reumple, să toarne din belşug din bunătatea Lui în lăcaşurile fiinţei mele. 


El, da. E neobosit. Şi bucuros să lucreze neîncetat pentru ca eu să Îi fiu locuinţă, templu. 


"Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc" şi aceea şi trăiesc, aş completa gândul psalmistului. 


Facă Domnul ca El să fie necurmat înaintea ochilor mei şi stăpân absolut peste tot ce sunt, gândesc, vorbesc, înfăptuiesc. 
Căci nu va lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor , nu va îngădui ca iubitul Lui să vadă putrezirea. Îmi va arăta cărarea vieţii , însemnată cu paşii Domnului Isus, lăudat să Îi fie numele! 

Cântec singură

Cântec singur scria el.
Ce îmi rămâne  mie?


Conjug ce nu s-a mai văzut
şi cântec singură atunci. 


A conjuga se poate
doi la un jug să pui. 


Dar cântec singură unul din ei;
atunci celălalt ce?

Cântec singur

Mă-ntorc, la tine ma intorc
Doniri să se-nfiripe!
Se frânge timpul între crengi
în ore şi în clipe...

Hei... mâine-am să-ţi aduc în ochi
de-mi vei ieşi-nainte,
un cântec vechi, un joc de doi
din sânge şi cuvinte

Cântări de ocnă şi de dor
mă dor şi mă adună
Azi codrul tot, tâlharii goi
s-au murdărit cu lună

Mă-ntorc, la tine mă întorc
prin noapte şi prin gânduri
Rămân nescrişi, în urma mea
copacii, rânduri, rânduri

şi calc aşa, fără să vreau,
cu tălpile murdare,
pe umbra frunzelor de tei
uitată în cărare

...el, Nichita, poetul pe înţelesul inimii mele. 

Poezie sau proză?

Read it aloud  

pass it through your ears 

enjoy the 

    ride, and 

know  

the difference between poetry and prose 

is that poetry is broken 

into lines— 

that is all. 

Robert Carroll(2005) , Finding the Words to Say It: The Healing Power of Poetry, Oxford University Press

Amintire "pe cinste"

Trebuie să fim conştienţi că o dată lăsată o parte din noi să plece, există puţine şanse ca vreodată, în viaţă, să mai beneficiem ceva de pe urma acelei părticele. O dată dăruind ceva(orice) cuiva, trebuie să ştii că s-ar putea să nu mai vezi niciodată acel lucru, s-ar putea să nu mai ştii nimic de el, să nu mai ai niciodată nimic de-a face cu el, să nu ştii cum a evoluat. La fel se întâmplă şi cu investiţiile în oameni. Rămâne doar gândul că am avut odată asta, dar am dăruit-o. Pentru că este mai ferice să dai decât să primeşti. Acum aş vrea să mă mai joc câteodată cu jucăria aceea, aş vrea să mai suflu o dată în fluierul acela, aş vrea să mai răsfoiesc odată acea carte, aş vrea să mai străbat odată acea cărare. Toate îmi amintesc de locul special, în care avea acces cine reuşea să îmi fie aproape. Şi tot aşa, locul meu, tot primind vizitatori, m-a înstrăinat sau m-am îndepărtat eu. Pentru că nu mai chiar îmi plăcea să fie al meu ce era deja al altora. Şi totusi, îmi e dor. Şi aş vrea ca cei care s-au adăpostit, s-au vindecat, s-au întremat în locul acela numit Popasul să îmi permită uneori să iau o gură din aerul acela, să închid ochii şi să simt că sunt iar acolo, sunt iar popas. Pentru că la popas am crescut şi am devenit ceea ce sunt în privinţa unor aspecte. 
Mi-e dor, da. Mi-e dor pentru că...
În lumea asta crudă, unde dacă pierzi o cursă se duc mai multe odată cu ea, suntem străini şi trecători unul pe lângă altul, lăsând la ceilalţi, făr' să ştim, din noi.  Şi când ne e dor de ei, nu ştim, de fapt, că ne e dor de părţi din noi, pe care nu le mai avem, căci se află la ei. 


Dar nu mai am dreptul, probabil. Şi nu poate mintea mea să înţeleagă de ce timpul trecut, de ce schimbările produse, de ce circumstanţele şi contextele trebuie să ne limiteze şi să nu ne mai permită accesul la ceva aşa de important pentru noi înainte, la acea parte din noi care se bucura şi se hrănea împreună cu alţii. 
Şi-aş dori îngăduinţa, da. 

Nimic, niciodată nu va înlocui pe camaradul pierdut. Căci nu pot fi creaţi vechi camarazi.
Antoine de Saint-Exupery, Citadela

din El, prin El.

În cer nu vom mai fi împărţiţi în două, ci vom fi ca îngerii. În sfârşit, va fi şi genul neutru :) 
În cer rămâne doar iubirea pentru Mielul şi iubirea Lui pentru noi, care ne-a dus acolo. 


Şi ce se va întampla cu iubirea de şi între oameni? 


Păi asta...ne-a fost dată pentru acum, pentru pământ. 
M-am gândit azi la lucrul acesta. 
Iubirea e pentru vremurile grele, pământene. Într-o viaţă lipsită de durere şi griji nu ar mai avea niciun farmec, 
probabil acesta fiind motivul pentru care iubirea face legământ până la moarte. Nu mai e valabilă dincolo de ea.
Aşa că să ne bucurăm de ea, să ne zidim prin ea, să creştem, să ne sfinţim, să ne jertfim cât mai mult prin ea acum, pentru că doar efectele ei asupra noastră vor putea intra în veşnicie împreună cu noi. 


Iubirea-i să îţi dea putere atunci când cazi, pentru a te ridica.
Iubirea-i să te aştepte atunci când eşti obosit şi simţi că totu-ţi stă-mpotrivă. 
Iubirea-i să îţi întărească mâinile slăbănogite şi să ţi le prindă într-ale ei, dându-ţi siguranţa că nu esti singur. 
Iubirea-i să te asigure că pentru cineva, eşti cel mai iubit dintre pământeni, cel mai stralucitor licurici. Şi contezi.
Iubirea-i să nu îţi mai fie teamă.
Iubirea-i să crezi în tine, să crezi în altul, din afara ta. 
Iubirea-i să renunţi la tine, să înveţi să mori, să te jertfeşti pentru ca să devii exact forma lipsă a celuilalt. 
Iubirea-i să fie o esenţă plină de Dumnezeu, care a creat-o şi care se bucură de ea.
Iubirea-i multe altele. 


Da. O învăţ. De 10 luni şi testele-s tot mai grele. 
Dar ca şi inima, trupul, mintea mea...şi iubirea mi-e asigurată-n credincioşia lui Dumnezeu. 
Şi ieşim deasupra circumstanţelor şi ispitelor, de fiecare dată. 
Pentru că El ne ridică. 

Prinţul prinţilor

Acum doi ani am primit un printz la care mă bucuram să mă uit. Era un om de zapadă numit Printz. Acum un an tot un prinţ, mai din carne şi oase era pe drum. Mă bucuram şi de el şi încă. Dar este un Prinţ incomparabil, de neînlocuit, de care mă bucur dintotdeauna că este şi că S-a născut pentru ca şi eu să pot trăi. E Prinţul prinţilor, e Regele regilor, e Domnul meu şi în felul meu, în inima mea, în ascunsul meu, Îl sărbătoresc şi mă închin. Adânc, sincer, pe deplin. Prinţul păcii mele, Prinţul vieţii, al morţii, dar mai ales al veşniciei mele. Da, inima mea se bucură în El şi faţa mea se desfată în lumina Sfinţeniei Lui. Pentru că prin El, pot fi şi eu! 
Trăiască Prinţul, Fiul Celui Preaînalt!