Doamne, Tu ai primul loc în viaţa mea. Tu eşti primul gând când ochii îi deschid. Şi în inima mea, Cerul este dorinţa mea.
Cuvinte. O, dar nenorocitul de mine, dacă sunt cuvinte şi nimic mai mult, numai pieirea o atrag după ele. Dacă nu derivă din adevărul trăit, din realitate, ce folos ?
Îi mulţumesc pentru fiecare dimineaţă în care mă trezesc şi El este în gândul meu, când Îi dau prioritatea în faţa tuturor celorlalte gânduri, îngrijorări, bucurii, aşteptări. Da, El nu e singurul meu gând, dar El vreau să fie primul, în faţa căruia toate celelalte să se plece şi să-I facă loc. Astfel, toate se vor subordona Lui.
Îi mulţumesc pentru fiecare seară în care El închide poarta ochilor şi poarta cetăţii minţii mele. O închide şi Îşi aşează îngerul să vegheze asupra a tot ce se va întâmpla cât timp eu nu mai am putere, control asupra mea. Şi o să mă rog din nou ca atunci El să lucreze în taina minţii adormite, El să facă ordine, să reordoneze, să înlocuiască, să cureţe, să pună gânduri bune şi decizii înţelepte pe care să le urmez a doua zi. Să-mi pregătească atitudinile, dragostea să o reumple, să toarne din belşug din bunătatea Lui în lăcaşurile fiinţei mele.
El, da. E neobosit. Şi bucuros să lucreze neîncetat pentru ca eu să Îi fiu locuinţă, templu.
"Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc" şi aceea şi trăiesc, aş completa gândul psalmistului.
Facă Domnul ca El să fie necurmat înaintea ochilor mei şi stăpân absolut peste tot ce sunt, gândesc, vorbesc, înfăptuiesc.
Căci nu va lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor , nu va îngădui ca iubitul Lui să vadă putrezirea. Îmi va arăta cărarea vieţii , însemnată cu paşii Domnului Isus, lăudat să Îi fie numele!
Un comentariu:
Multumesc pentru. Pentru articol? Articol sa fie!
Cred ca Domnul te-a pus sa il scrii, sa imi dau eu seama ca nu am o ordine corecta a gandurilor. Sa-mi pun gandurile in ordine. O ordine placuta Lui. :)
Trimiteți un comentariu