Un gând din seara aceasta vreau să împărtăşesc cu voi.
A fost vorba despre transformare- un proces prin care ar trebui să trecem toţi cei ce ne numim creştini, începând din momentul în care am fost făcuţi drepţi în ochii lui Dumnezeu.
Printr-un material informativ citit astăzi Duhul m-a conştientizat de lucrarea lui Satan pe care încearcă să o lucreze în vieţile noastre, în cele mai subtile si banale forme. Nu degeaba Cuvântul îl numeşte viclean...
Auzind despre transformarea care ar trebui să aibă loc permanent în noi, mi-a dat Duhul seama că o transformare este inerentă: noi ne transformăm mereu: ori că în chipul lui Dumnezeu, ori că în chipul satanei. Nu există cale de mijloc sau un cuvânt mai milos pe care l-aş putea folosi pentru aceasta. Dacă nu ne lăsăm transformaţi după Chipul Făcătorului nostru, dacă nu ne silim şi dacă nu luptăm, automat firea noastră, duhul veacului şi toate forţele întunericului ne transformă, pe nesimţite, în chipuri satanice. Dacă nu folosim neîncetat, regulat şi corect Oglinda Adevărului, vom sfârşi prin a fi purtători ai altui chip decât cel care ne-am dori.
Din plin astăzi am realizat asta, într-un mod practic. Şi ce trebuie făcut este să ne oprim şi să ne cercetăm, să ne căutăm: unde suntem cu adevărat, cum arătăm de fapt, în lumina divină şi unde ne-am dori să fim, cu cine visăm să ne asemănăm. Şi să luăm direcţia care se cere. Este imperios necesar.
3 comentarii:
Da, e tare adevarat. Cand ma gandesc ca in fiecare moment fac un anumit lucru care ori ma face mai asemanator cu Cristos ori cu Satana, ma ingrozesc, pentru ca stiu ca nu sunt putine lucrurile care le fac si nu ma apropie de loc de Cristos. Doamne ai mila si de mine si ajuta-ma sa imi doresc mai mult asemanarea Ta!
Coloseni 3 mi-a stat şi mie în minte zilele astea, referitor la acelaşi subiect: transformarea comportamentului şi a gândirii (pentru înţelegerea comenariului este necesară lecturarea capitolului 3 din Coloseni :) ). Am văzut că făptură nouă în Christos fiind (la modul condiţional, în sensul autoverificării credinţei,) mi se cere să-mi îndrept acţiunile (scopuri, comportament specific) şi gândirea spre lucrurile de sus. Mi se arată apoi cauza acestei orientări (Christos a realizat pentru mine mântuirea şi în viitor cu certitudine mă voi arăta cu El în slavă). În final trebuie să fac o corecţie asupra a ceea ce sunt în Christos şi ceea ce fac în natura veche ce încă mă condiţionează. Gândirea la lucrurile lui Dumnezeu este acelaşi lucru cu a avea viaţă şi pace (Romani 8:5-9), cu a avea Duhul lui Dumnezeu. Pentru a mă putea gândi la lucrurile de sus şi a umbla după ele, trebuie îndeplinite două condiţii:
1. să fiu (verbul de stare "a fi") o creaţie/identitate nouă (lucru realizat de Christos; din "în Adam", am devenit "în Christos");
2. să gândesc şi să mă comport (verbul de acţiune "a face") în acord cu cu ceea ce sunt, adică "în Christos"; asta înseamnă că la nivelul conduitei trebuie să trec de la "în firea pământească" la "în Duhul".
Gândind şi umblând după lucrurile cerului descopăr frumuseţea păcii cu Dumnezeu, cu mine însumi şi cu semenii. Apoi viaţa (grecescul "zoe" energia divină, mişcarea) mă face să cunosc puterea din Dumnezeu.
Divergenţa dintre ceea ce sunt şi ceea ce fac apare atunci când în viaţa personală îşi face loc (prin amăgire, prin inconsecvenţă, prin alegere deliberată a lucrurilor considerate mici) păcatul. Începe să se piardă pacea, de unde şi neînţelegerea lui Dumnezeu, conflictul cu sine şi cu semenii, absenţa puterii spirituale.
ziditor articol, dar ziditoare si comentariile!
Trimiteți un comentariu