Nu ştiu cum să numesc fenomenul, dar parcă-s de pe altă planetă.
Una din culmi a fost atinsă azi: am plecat cu căciula pe dos de la şcoală. :|
Dacă eu sunt neatentă sau numeşte-mă cum vrei, înţeleg. Dar cei de lângă mine sunt şi mai şi, că tot eu am observat asta, după vreo 15 minute de mers pe stradă.
Şi mai erau ne-făcute din astea pe care vroiam să le scriu, dar bineînţeles că le-am uitat.
Poate să îmi sun "agenda" ( trebuie să mă bizui pe cineva, că altfel o încurc) să o întreb ce mai trebuia să scriu la postul cu "fenomene ciudate".
Oricum, eu din astea nu am mai păţit, cel puţin nu aşa multe pe zi pătrată.
Dar bine că am, totuşi, luna pătrată; poate chiar ea e de vină, până mă obişnuiesc cu ea intrată în viaţa mea.
Dar, totuşi, azi am făcut un progres în concentrarea atenţiei: nu am mai ajuns la locul de întâlnire spre şcoală cu colegul meu cu 15 minute înainte, cum am făcut săptămâna trecută, fiindcă încurcasem un pic socotelile, ci am ajuns la timp.
Şi dacă tot scriu de el, de colegul cu certficatul de naştere cu legalizare prea veche pentru a fi luată în considerare, cred ca el este un fel de nemuritor, ca în Twilight :)) M-am rezolvat, gata; am şi un prieten din ăsta, că era tot ce îmi mai lipsea.
Vă salut cu neatenţie. Şi dacă am mâncat litere, iertare, vă rog.
12 martie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu