aprilie 11, 2011

Sunt toate în Unul.

Dacă vreau libertate, este un loc unde o pot găsi.
Dacă vreau adăpost de furtunile şi viscolele din aşa-zisa primăvară, este şi pentru aceasta un loc.
Dacă vreau protecţie pentru piciorul meu, ca să nu mă rănească spinii care-mi sunt aşternuţi înainte, ştiu unde o pot găsi.
Dacă am nevoie de un scut pentru sufletul meu, ca să-l apar de năvălirile şi atacurile duşmane, există şi acesta.
Dacă am nevoie de sursă de inspiraţie, am învăţat că nu peste tot se poate găsi, dar ştiu unde da.
Dacă am nevoie de factori motivanţi, încurajatori, mulţumesc lui Dumnezeu că încă există oameni care cred în mine şi care prin dragostea şi sprijinul lor mă fac să pot înainta.

E-un singur loc unde se pot împlini toate aceste nevoi, e unul singur care mă poate ţine în siguranţă, chiar când sunt în mijlocul furtunilor sau al vremurilor bune sau aparent bune. Pentru că de adăpost am nevoie mereu, fie în vreme bună, fie în vremea rea.
Şi adăpostul meu este Dumnezeu, cetatea mea tare. Şi El mă primeşte, cu plăcere.
Şi greu şi dureros am învăţat că dacă nu e El primul în viaţa mea, dacă nu e întîlnirea cu El onorată zilnic, dacă nu e genunchiul meu plecat şi inima mea smerită permanent în prezenţa Lui din inima mea, viaţa mea e doar un mare haos, doar o mare disperare; somnul meu e un mare chin şi inima mea o mare neliniştită; tot din jurul meu devine pericol şi motiv de îngrijorare, frustrare şi plâns.
Dar El mă învaţă răbdător şi fie ca rezultatele lecţiei mele învăţate să Îi aducă cinste Lui, Singurului.

4 comentarii:

Sarbu spunea...

I got a home in that rock, well, don't you see?
Way between the earth and sky
I thought I heard my Savior cry

Well-a poor Lazarus poor as I
When he died he had a home on high
He had a home in that rock don't you see?

The rich man died and lived so well
When he died he had a home in Hell
He had no home in that rock, well, don't you se?

God gave Noah the rainbow sign
No more water but the fire next time
He had a home in that rock, well, don't you see?

You better get a home in that rock, don't you see?


Asta mi-a venit prima oara in minte dupa ce am citit ce ai scris.

Sarbu spunea...

sunt ra :*

Eliza spunea...

Ma gandeam la Florin :) Multumesc Ra!
Si , da, e aceeasi idee in cantec si in cantecul meu :) >:D<

Cella spunea...

Christos a inviat!

Interesaţi de pagina de viaţă