Cu negrul inimii mele... frământări adunate, puse la un loc, oferite, primite sau dobândite. Cu trecerea vremii se adaugă nuanţe de alb...clar, transparent, pur, nepervertit.
Şi aşa iau fiinţă anotimpurile gri. Se numesc oscilante şi sunt nedorite. Mai ales că sunt caracterizate de incertitudine. Din minunea asta din care nu înţelegi nimic apare din senin prima nuanţă de roşu! Mirifică, pasională, puternică: se defineşte prin perseverenţă, curaj. Şi fascinantul nu se opreşte aici : asemenea unui copil, număr pe degete: negru, alb, gri şi roşu ...când uimirea mea n-are capăt: galben: să fie căldură, soare, să fie calm, să fie. Şi pierdută în minunea asta ce-o trăiesc apare şi un albastru ... E tot ce-mi lipseşte la prima vedere: apă, uitare de sine, contopire, preludiu, aventură şi nu mai am cuvinte să spun cum aş descrie ... sau ba da, e cer! Şi totuşi lipseşte ceva din puzzle-ul ăsta: lipseşte verde: cel ce -mi dă speranţă, tărie, mă duce cu dragoste în trecut şi îmi arată că din negru a renăscut, mă întoarce în prezent şi îmi arată bogăţia zilei, ca mai apoi să mă îndemne pentru viitor la un lucru : viaţă.
Aşa numesc eu azi verde: viaţa.
Şi privind în urmă pot spune aşa : Minunabil ! Explozia de culoare a vieţii mele!
P.S. Nu e scrisă de mine, dar pentru că eu nu am voie să scriu pentru că sunt...cumva :p şi aş scrie nemaiscrise pe aici, a scris înge despre minunea şi aşteptarea împlinită azi în viaţa ei. Ne bucurăm şi noi pentru ea şi mulţumim Domnului pentru bucuriile frumoase pe care ni le face din lucruri mărunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu