Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la asta, dar pe mine tocmai m-a "lovit" un gând. Un gând legat de ceva ce avem fiecare, ceva fără de care nu putem trăi într-o societate, ceva care uneori construim fără să ne dăm seama: relaţii.
Un gând despre relaţii.
Nu încep cu descrierea vârfului săgeţii care mi-a adus ideea şi care m-a străpuns.
Încep cu ultima poruncă din Lege, din Legea scrisă de Însuşi Dumnezeu:
Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău. (Exod 20 :17)
Ai dorit vreodată o relaţie în care nu ai fost parte? Ai visat vreodată cum să fie o relaţie? Te-ai inspirat vreodată în vreuna din relaţiile tale din cărţi, filme, viaţa celor din jurul tău? Dacă da, ai poftit o relaţie. Ţi-ai dorit ca ceva ce nu îţi aparţine şi poate nu a fost menit să îţi aparţină, să fie al tău. Să fii parte dintr-o "aşa frumoasă" relaţie: chiar dacă e vorba de relaţia vreunui personaj de film cu profesorii săi, de relaţia dintre doi cei mai buni prieteni prezentată într-un mod ideal (ireal deci), de relaţia dintre nişte părinţi şi copiii lor, de relaţia dintre doi anume îndrăgostiţi sau de relaţia vreunui sublim geniu cu lumea din jurul lui şi cu lumea dinăuntrul lui. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit, dar cred că ai prins esenţa: ai văzut/citit/auzit despre o anumită relaţie şi ţi-ai dorit ca şi tu, cu personajul corespondent din viaţa ta, să aveţi aşa o relaţie- să fie aşa, să semene cu a lor. Şi nu mă refer la faptul că ne dorim ca relaţiile noastre să fie bazate pe încredere, respect, dragoste necondiţionată, înţelegere şi întâmpinarea de către fiecare a nevoilor celuilalt. Nu despre "pe ce ne construim relaţiile" vorbesc, ci despre felul cum le construim, cu ce scop şi cu ce/cine să semene.
Cum am ajuns să mă gândesc la acest lucru? Am fost acolo, am căzut în această greşeală- sau păcat, dacă vrei. Mi-am dorit să fie şi într-o relaţie a mea aşa ca la ei. Sau, mai corect : dinainte să fie cazul de acest gen de relaţie la mine, mi-am dorit-o aşa. Şi am selectat dintre persoanele cu care puteam construi relaţia aceasta, în funcţie de cum era corespondentul în relatia cealaltă. Nu mi-am trăit viaţa mea, am căutat să devin parte dintr- o copie a relaţiei lor. Eram în căutarea unui ideal, pentru că se ştie că deşi iarba din curtea vecinului pare mai verde, dacă arunci o privire mai atentă, vei descoperi că este, de fapt, gazon artificial. Aşteptam o persoană care să se potrivească în schema mea de relaţie, aşa cum o aveam formată. În loc să mă bucur că pot construi cu fiecare persoană o relaţie ieşită din scheme, originală, autentică.
Aici am vrut să ajung: autenticitate. Aşa cum Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi unic şi special, relaţiile noastre sunt intenţionate a fi aşa : originale şi nemaiîntâlnite. Fiecare suntem unic şi nu voi putea niciodată să construiesc o relaţie- repet, orice relaţie- dupa reţeta altora. Pentru că ingredientele nu sunt aceleaşi, scopul nu este acelaşi, contextele nu sunt nici pe departe la fel.
Mulţi oameni, şi mai multe relaţii. Câte familii, atâtea "reţete". Câte cupluri, atâtea poveşti. Nu putem "remixa" nimic. Toate sunt noi şi noi suntem responsabili de cum le administrăm, cum le investim, spre ce le îndreptăm, cui le dedicăm.
Putem încerca, bineînţeles, să "ne inspirăm" din curtea vecinilor. Dar ştii ce se va întâmpla? Acelaşi lucru care se întâmplă când te compari cu altcineva, când încerci să te asemeni cu cineva, când încerci să îţi fabrici măşti care să semene cu idealuri: frustrarea şi nemulţumirea nu vor întârzia să apară.
Aşa mi-am dat seama şi asa am ajuns la gândul acesta, aşa mi l-a adus Dumnezeu: prin frustarea pe care am simţit-o. Era să dau cu piciorul unei mingi, pentru că nu se potrivea în terenul pe care aşa frumos mi l-am construit mental. Dar Dumnezeu vorbeşte şi cine vrea, se lasă învăţat de El. Am distrus - nu uşor- terenul acesta imaginar, schema aceasta mentală. Lucrurile, în mod corect, trebuie să înceapă cu mingea. Să laşi mingea să îşi aleagă terenul şi nu să alegi mingea în funcţie de teren. Asta poate părea amuzant- foarte, de fapt. Dar ilustrează foarte bine ideea şi gândul pe care cred că ar trebui să îl cercetăm fiecare, uitându-ne înapoi în viaţa noastră.
Câtă spontaneitate pierdută, câte idei eşuate, câte sentimente irosite, câtă bunătate nearătată, câtă dragoste neinvestită, câte lucruri nefăcute- pentru că am privit cu jind la relaţiile altora şi am visat la "relaţia perfectă". Câtă personalitate ascunsă, câtă frumuseţe nenăscută a rămas, pentru că nu ne-am bucurat de ceea ce şi pe cine am avut în jurul nostru, construind relaţii autentice, în loc să visăm la ceea ce citim în cărţi, vedem în filme sau plăsmuieşte imaginaţia noastră, care tinde să fie mereu în căutarea "fericirii cu orice preţ".
Dumnezeu să ne dea înţelepciune- în iniţierea relaţiilor, în scopurile pe care le avem, în continuarea acelor relaţii pe care le avem de când am început a exista, în terminarea acelora care au timp limitat de existenţă. Şi scopul nostru suprem în fiecare dintre ele să nu fie să fim fericiţi şi să ne simţim bine, ci să fie cinstirea Lui şi onorarea Numelui Său. Iar steagul biruinţei va flutura măreţ peste noi şi peste toate relaţiile pe care le avem, ca o aducere-aminte a promisiunii: Îl voi cinsti pe cel care Mă cinsteşte (1 Samuel 2 :30).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu