Chemare dincolo

Vreau să te întreb ceva.

În tumultul zilelor de azi, din viaţa tuturor- fără excepţie-, când a fost ultima dată când ţi-ai luat un timp pentru tine? Pe care să îl petreci tu cu tine, în care să închizi mess-ul, facebook-ul sau alte cele şi să faci ceva ce îţi face plăcere, ce te simţi bine făcând, bucurându-te de pace, linişte, timp liber şi de oportunitatea de a face din nou acel lucru care te zideşte?

Lucruri ca: să te gândeşti, poate, să meditezi, să pătrunzi lucrurile mai adânc, să intri în profunzimile vreunui gând; să completezi integrame; să mănânci pufarine (sau ce îţi place ţie); să desenezi, să pictezi, să cânţi poate! Sau să ieşi, să pleci spre nicăieri, să-ţi iei starea de nicicum şi să laşi oraşul sau dealul să îţi facă ziua; să faci nişte poze unor necunoscuţi, creaţiei Domnului- să te bucuri de libertatea pe care o ai şi de darul tău?! Poate câteva minute să te uiţi cum trec maşinile- unii au şi plăcerea asta, sau să priveşti copiii dintr-un parc; poate să mergi cu bicicleta câţiva kilometri doar de dragul de a o face şi nu din alte motive...şi atâtea şi atâtea preocupări frumoase, dar pe care le lăsăm în colţurile cu amintiri, căci acum avem prea importante şi multe lucruri de făcut...

Mă uit la noi, tinerii care formăm mediul creştin din ziua de azi. Cei care avem timp liber, cu ce îl ocupăm? Cei care avem mai puţin liber, cum alegem să îl petrecem?

Mă simt dezamăgită, mă simt chiar prost, când mă uit în oglindă şi dincolo de ea şi văd ce limitaţi ne găsim, deşi nu aşa am fost creaţi! Ne limităm în relaxare, în distracţie, ne mulţumim şi mărginim la a ne uita la filme- singuri sau laolaltă, ne ocupăm mult timp cu chat-ul şi...cam atât, în general. Mai se aude uneori de câte un volei, mai rar de câte o seara de jocuri "de societate", tot mai puţin de plimbări în aer liber şi picnicuri. E adevărat, a fost iarnă. Dar mi-e dor şi de serile la "gura sobei" - aşa îmi place să numesc timpul petrecut în copilărie în încăperile călduroase, iarna, după ce veneam bine îngheţaţi de la zăpadă, jucându-ne "Nume din Biblie", "ŢOMAPANT", "Nu te supăra, frate", remi, scrabble sau alte jocuri de masă (sau covor :) )

În urmă cu două săptămâni m-am bucurat de nişte seri fantastice: la gura sobei (şemineului) la propriu, cu jocuri de masă şi puzzle; cu partide lungi de remi, jucate cu un copil de 7 ani. Şi unul de 3 ani în jurul nostru, vorbind întruna cu noi, dar, de fapt...singur :P

Am dat tot ce era frumos când eram copii, din alte vremuri, pe virtualitate. Acum ne jucăm scrabble sau biliard pe mess. Că ne-am instalat şi Java. Acum dezbatem subiecte şi gânduri pe bloguri, e mai lejer. Nu zic că nu-s bune şi ele- pentru timpul petrecut cu oameni de departe! Dar mă surprind de prea multe ori povestind filmul de aseară cu vecina de deasupra, în loc să ne întâlnim la mine sau la ea, sau între etaje, să povestim. Acesta este un exemplu nereal, dar foarte grăitor. "Vecina" simbolizează pe cei care ne sunt aproape, uşor de "atins", de văzut, de auzit, de întâlnit- planificat sau nu. "Filmul de aseară" simbolizează tot ce avem de povestit, orice.

Comoditatea, teama de apropiere, lipsa spontaneităţii, neexersarea acesteia din urmă- le găsesc printre vinovaţii pentru aceste situaţii...triste.

Îmi spun mie în primul rând: e târziu deja, dar hai să ieşim din spatele monitoarelor, să ne privim faţă în faţă şi să ne re/inventăm vieţile personale şi colective, să ne luăm de mâini dacă simţim, să sărim în nou- dacă asta este pentru unii, să păşim în realitate, cu curaj, chiar dacă ne temem- şi aşa , poate ni se vor trezi simţurile amorţite de statul pe scaun, se va scutura de praf originalitatea, capacitatea de creaţie, nevoia de creaţie; vom ieşi din tiparele impuse de site-uri; ne vom recăpăta şi încrederea în noi înşine şi unii în ceilalţi, încredere necesară re/apropierii, re/grupării, re/construirii unei vieţi în afara virtualului.

Timp pentru noi. Timp pentru alţii. Timp cu noi înşine şi timp unii cu alţii.

Şi, chiar dacă da, recunosc, mi-e teamă de propria scriere, mi-e teamă a păşi cu tine cum poate nu am mai păşit până acum; chiar dacă trecerea de la nişte relaţii preponderent virtuale la relaţii şi timp de calitate "pe viu" nu se face uşor, nici repede; chiar dacă toate astea şi încă altele, mă îndemn şi vreau. Vă îndemn şi pe voi, te îndemn: fă azi un lucru cu tine însuţi, ceva ce te zideşte, dar nu ai mai făcut de mult; ceva ce-ţi place şi de care ţi-e dor.

Îţi doresc putere să faci acest lucru, pentru că ştiu că ai nevoie. Avem nevoie de a ne acorda timp, de a ne adânci în noi înşine, chiar dacă nu o facem, chiar dacă dispreţuim pe cei care o fac. Avem nevoie să ne cultivăm şi să ne hrănim cu bucate autentice, avem nevoie să ne regăsim în viaţa ce o trăim. De multe ori privim, vedem că un strain ne ocupă locul şi deschidem un site, un film, un joc, o fereastră de mess- e mai simplu, decât a ne lupta cu străinul pe care îl putem birui, dar necesită efort şi implicare. Hai să scăpăm de acest străin, să luăm înapoi ce ne aparţine: căci viaţa noastră este un dar de la Dumnezeu. De ce să nu o trăim în felul nostru, dar în voia Lui?

Dumnezeu să ne îndrepte pasul: căci de la El vine voinţa, dar şi înfăptuirea!