februarie 23, 2010

C-aşa ai vrut Tu!

Daca am glas şi nu muget
Să spun ce iubesc şi ce nu
Şi dacă am harul să cuget,
E, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.

Dacă voi ajunge odată
La Cel ce din lut mă făcu,
Voi spune de-a pururea:
Tată, Te laud c-aşa ai vrut Tu.

Să primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? (Iov)

Mă gândeam la aceste lucruri şi ascultam versurile de mai sus în timp ce stăteam pe locul celei care a fost şi nu mai este.
Şi gândurile s-au derulat după cum urmează:

Voia Lui e supremă. C-aşa ai vrut Tu.
Nechestionabilă autoritate. Voia Lui.
Nu De ce?, Cu ce scop?, Din ce cauză?, De când?, Până când?, ci Doamne, c-aşa ai vrut Tu.
Nu De ce acum?, De ce nu acum un an?, De ce nu peste un an?
Nu De ce nu când am nevoie, ci când mi-e bine fără?
Ci, Doamne, c-aşa ai vrut Tu.
Aşa să zic de-acum, căci

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El şi legământul facut cu ei le dă învăţătură. (Psalm 25:14)

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.
În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor. (Isaia 55:9-13)

2 comentarii:

Unknown spunea...

Buna Eliza, te-ai innoit:)

Iti recomand un nou blog

awtozero.wordpress.com

Includeti acest link in blogul tau, sau la cele preferate de tine pentru a citi si studia mai multe despre scrierile si meditatiile biblice ale acestui om al lui Dumnezeu.

A.W.Tozer (1897-1963) a scris treizeci de cărţi şi este considerat unul dintre cei mai influenţi evanghelişti americani ai secolului XX.
In timpul vieţii lui de slujire creştină ca pastor, scriitor şi vorbitor la conferinţe, el a atins şi influenţat vieţile multora.

A avut o viaţă profundă de rugăciune. Se spune despre el că „a petrecut mai mult timp pe genunchi decât la biroul lui".

Timp de aproape 50 de ani Tozer a umblat cu Dumnezeu. Deşi e mort, el continuă să vorbească şi azi prin scrierile lui, cu o forţă uimitoare. El ne cheamă să vedem acea lume reală a spiritualului, care se află dincolo de lumea fizică ce ne atrage aşa de uşor; ne cheamă să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu şi să uităm mulţimea, să ne închinăm lui Dumnezeu şi să devenim tot mai mult asemenea Lui. Aşa cum a spus cineva despre el, „omul acesta te face să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu".

Ana-Maria spunea...

Wow...cate floricele :)
Ce imi place cum ti-ai facut pagina!:) Felicitari!:) Si imi place si titlul ;)). punct. ;) >:D<

Interesaţi de pagina de viaţă